Funnyby

Zodiile care se conectează cu sufletele lor pereche anul acesta

Zodiile care se conectează cu sufletele lor pereche anul acesta

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă realizezi că ai alături persoana care este sufletul tău pereche, nu îți este întotdeauna la îndemână să-ți deschizi pe deplin sufletul în fața ei. De aceea, te străduiești să găsești cele mai bune soluții pentru a vă apropia cât mai mult unul de celălalt, pentru a vă cunoaște cât mai bine. Din fericire, anul acesta astrele vor avea influențe pozitive asupra relațiilor romantice și vor ușura drumul spre o conectare mai profundă între cei care se iubesc. Iată cine sunt norocoșii zodiacului din acest punct de vedere!

Berbecul

Energiile universului îi sunt favorabile anul acesta Berbecului în privința vieții amoroase, prin urmare și el face parte dintre zodiile care se conectează cu sufletele lor pereche. Astfel, firea sa pasională îl ajută să-și dezvăluie pasiunea și în privința relației cu ființa iubită. În aceste condiții, va reuși să o ducă pe aceasta într-o călătorie specială, ce va consolida relația dintre ei. 

Berbecilor nu le va fi greu să le spună partenerilor de cuplu tot ce simt, iar aceștia din urmă vor aprecia mult că au parte de așa ceva. În același timp, reprezentanții acestei zodii își pot demonstra loialitatea și încrederea în viitorul relației, iar modul în care vor reuși să-și exprime afecțiunea față de parteneri va depăși orice așteptări.

reprezentare a zodiei Berbec intr-un cadru nocturn, cu cer instelat

Racul

Sensibil și foarte receptiv în privința emoțiilor, Racul nu își deschide cu ușurință sufletul. De aceea, când începe o relație, preferă să fie mai degrabă precaut de teamă să nu fie rănit. Cu toate acestea, influențele benefice ale astrelor sunt vizibile pentru el încă din lunile de primăvară și îl ajută să se conecteze cu sufletul său pereche. În acest context, îi este mai la îndemână să se deschidă în fața persoanei iubite, se va conecta profund cu aceasta, iar până în toamnă sunt șanse mari ca relația să se îmbunătățească semnificativ.

Per ansamblu, anul 2023 le este favorabil Racilor în privința vieții romantice și îi va sprijini să-și construiască relațiile de cuplu la care aspiră. 

Balanța

Pe de o parte, pe parcursul acestui an, Balanțele care sunt încă singure vor realiza că este timpul să facă mai multe eforturi pentru a-și găsi un partener. Pe de altă parte, cele care sunt deja într-o relație se vor bucura de consolidarea acesteia. De altfel, încă din iarna ce a trecut, Balanțele s-au străduit să aibă parte de mai multe momente de pasiune, de romantism, alături de partenerii lor. În 2023, vor avea succes în acest demers și vor găsi resursele necesare pentru menținerea armoniei în viața de cuplu. 

Chiar dacă nu vor lipsi nici perioadele marcate de momente mai dificile, Balanțele nu trebuie să-și piardă încrederea în viitorul relației. În schimb, trebuie să se gândească mereu la faptul că se pot conecta mai bine cu sufletele lor pereche dacă vor privi dificultățile ca pe oportunități de dezvoltare, de colaborare cu partenerii.

Săgetătorul

Se găsește printre zodiile cărora le este greu să-și exprime emoțiile prin cuvinte, însă anul acesta lucrurile încep să se schimbe. În ciuda faptului că prima parte a anului 2023 nu a dat prea multe semne bune în privința relațiilor romantice, Săgetătorii trebuie să aibă încredere că, din a doua parte a anului, situația va deveni mult mai bună. Practic, vor deveni mai dornici și mai capabili să-și exprime verbal sentimentele. În același timp, își vor da seama ce își doresc de fapt de la o relație și vor putea să-i spună toate acestea partenerului de cuplu. 

Una dintre cele mai favorabile perioade pentru viața romantică a Săgetătorilor va fi vara care urmează. Pe parcursul ei, au toate șansele să se convingă de faptul că țin mult la relația pe care o au, simțindu-se cu adevărat împliniți alături de partenerii lor.

Capricornul

În general, anul 2023 va fi excelent pentru Capricorni în ceea ce privește relațiile romantice. Este anul în care vor conștientiza mai bine puterea dragostei și în care vor fi capabili să se conecteze mai profund cu sufletele lor pereche. Spre exemplu, se vor îndrăgosti și mai mult de persoanele iubite, fiind pur și simplu captivați de acestea. 

Capricornii realizează că sentimentele lor sunt autentice, iar partenerii de cuplu vor simți pe deplin cât sunt de iubiți. Totodată, persoanele născute în această zodie se vor convinge mai mult că este necesar să fie mai deschise în privința dezvăluirii emoțiilor și vor face eforturi în acest sens.

Capricorn mistic, atmosfera magica, cu auriu si cu un fluture

Peștii

Precum Racii, nici Peștilor nu le este ușor să-și deschidă sufletul, temându-se să nu sufere, să nu se profite de vulnerabilitatea lor. Odată ce se îndrăgostesc cu adevărat, o copleșesc pe ființa iubită cu atenție și, de cele mai multe ori, pun nevoile acesteia mai presus de propriile nevoi.

Anul acesta, Peștii pot avea surprize foarte plăcute în privința vieții romantice. Nu numai că vor fi mai dispuși să lucreze cu ei înșiși, să-și depășească anumite frici, dar vor fi mai pregătiți să lase mai multă iubire să pătrundă în viața lor. Din acest motiv, își vor mări șansele de a se conecta mai profund, la nivel emoțional și spiritual, cu sufletele lor pereche. 

Cum te schimbă iubirea, în funcție de zodie

Surse foto: pixabay.com

Surse articol: spiritualify.org, zodiacshine.com

Articolul urmator
Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în 2022
Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în 2022

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Peste 60.000 de elevi NU au intrat în BAC anul acesta. Procentul este cu 10% mai mare decât anul trecut
    Peste 60.000 de elevi NU au intrat în BAC anul acesta. Procentul este cu 10% mai mare decât anul trecut

    60000 din copiii care călcau timid pragul școlii în clasa I acum 12 ani, nu s-au înscris la Bacalaureat! Echivalentul populației unui oraș mic! Ce s-a întâmplat...

    Singura mea rezoluție pentru anul acesta, ca mamă, este să supraviețuiesc
    Singura mea rezoluție pentru anul acesta, ca mamă, este să supraviețuiesc

    La fiecare început de an ne promitem că în următoarele 12 luni vom face tot posibilul pentru a deveni cele mai bune versiuni ale noastre. Vom merge la sala, vom găti mai des...

    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche
    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche

    Te afli în relația potrivită? Ai șanse să îmbătrânești alături de jumătatea ta? Cum știi că ți-ai găsit sufletul pereche? Ține cont de aceste semne și dacă...

    Ce tradiții de Paște mai respectă românii anul acesta
    Ce tradiții de Paște mai respectă românii anul acesta

    Paștele este una dintre cele mai importante sărbători religioase și este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri, pe care mulți români le respectă cu sfințenie, de ani de...

    Pe ce traseu circulă „Tramvaiul colindelor” din Capitală anul acesta
    Pe ce traseu circulă „Tramvaiul colindelor” din Capitală anul acesta

    Anul acesta, locuitorii Bucureștiului vor avea ocazia să se bucure de colindele de Crăciun în timp ce circulă cu tramvaiul. Mai multe detalii în articol.

    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?
    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?

    Virusurile respiratorii se manifestă anul acesta în sezonul rece din ce în ce mai agresiv. Iată cum ne putem proteja copiii de virozele respiratorii și de ce este important...

    Iubirea învinge! O femeie și-a cunoscut sufletul pereche când era deja însărcinată în 25 de săptămâni. A născut la a patra lor întâlnire
    Iubirea învinge! O femeie și-a cunoscut sufletul pereche când era deja însărcinată în 25 de săptămâni. A născut la a patra lor întâlnire

    La 25 de săptămâni de sarcină, Alyssa, o femeie în vârstă de 19 ani, a decis să posteze profilul ei pe un site de dating online. Căutările lui Max pentru partenera...

    Superba Adela Popescu a împlinit 37 de ani! Cum a ales să-și serbeze anul acesta ziua de naștere
    Superba Adela Popescu a împlinit 37 de ani! Cum a ales să-și serbeze anul acesta ziua de naștere

    Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, Adela Popescu s-a remarcat încă din adolescență în showbiz-ul autohton. În urmă cu două zile, duminică, vedeta a...

    © 2024 Qbebe