1. "Elfii si cizmarul"
Este o minunata poveste despre miracolele ce se pot infaptui de Craciun, scrisa de Fratii Grimm si aparuta pentru prima data intr-o colectie de basme din 1812.
Protagonistii povestii sunt un cizmar si sotia sa, care erau atat de saraci incat nu-si mai permiteau sa cumpere materiale decat pentru o singura pereche de pantofi. Cizmarul a inceput sa lucreze la ea si sa se gandeasca la cum vor arata la sfarsit. Dar intr-o noapte din preajma Craciunului, un lucru minunat s-a intamplat: cineva s-a furisat in atelierul sau si a terminat de confectionat pantofii. Multumita acestui ajutor, cizmarul a putut sa-si vanda mai repede pantofii si sa obtina dublul pretului obisnuit. Si-a putut cumpara astfel materiale pentru inca doua perechi.
A lucrat si la schitele pentru urmatorii pantofi si le-a lasat noaptea pe masa din atelier. A doua zi de dimineata, cizmarul a descoperit iar, cu uimire, ca noii pantofi erau finalizati si ca a primit pe ei bani cat sa-i ajunga pentru pielea necesara pentru inca patru perechi. Acest fapt neobisnuit s-a mai petrecut si in alte nopti.
Cizmarul si sotia lui au devenit bogati. Cu toate acestea, femeia i-a spus sotului ei ca trebuie sa afle cine se afla in spatele acestor minuni, pentru a-i putea multumi. Intr-una din nopti, au ramas la panda si au vazut cum noua spiridusi s-au furisat in atelierul lor si s-au apucat sa confectioneze pantofi. Catre zori, acestia au disparut dintr-o data.
Sotia cizmarului s-a hotarat sa le confectioneze elfilor, drept rasplata, hainute noi si pantofi. Le-a pregatit cu multa grija si le-a lasat pe masa din atelier. Spiridusii au revenit, au luat hainutele si le-au lasat celor doi mai multe randuri de haine noi. Dupa aceea au disparut foarte repede.
Cu banii primiti de la spiridusi, cizmarul si-a angajat asistenti si a devenit bogat, dar nu a uitat sa fie la fel de daruit muncii sale.
Din aceasta poveste, copilul va intelege cat de importanta este munca cinstita, ce este intotdeauna rasplatita. In acelasi timp, va invata sa fie generos, sa fie bucuros cand poate darui. Nu in ultimul rand, va incepe sa-si dea seama ca trebuie sa le intorci celorlalti binele pe care ti l-au facut, neasteptand o rasplata.

2. "Noaptea Sfanta"
Aceasta poveste ii apartine Selmei Lagerlof, cunoscuta pentru vestita "Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia", fiind un fel de recreere a povestii Nasterii Domnului.
Este vorba despre un om, ce dorea sa faca rost de carbuni pentru a face focul pentru sotia si fiul sau, abia nascut. De aceea, a ajuns pana la o stana, sperand ca acolo va putea gasi ceea ce ii trebuia. Ciobanul de aici dormea, iar cainii ce pazeau oile au incercat sa-l atace. Dar nu au reusit sa faca acest lucru. In schimb, si-au trezit stapanul care, dandu-si seama ca este ceva neobisnuit faptul ca strainul nu a fost muscat de ei, nu l-a putut refuza si i-a promis ca ii va da toti carbunii ramasi.
Dar nu mai avea carbuni, singurii erau pusi la focul ce incalzea stana. Strainul i-a cerut voie ciobanului si a scos chiar el din foc cativa carbuni, multumind. Extrem de mirat, oierul l-a intrebat ce s-a intamplat in acea noapte, in care cainii nu au atacat, iar carbunii incinsi au putut fi scosi din flacari cu mainile goale. Nu a raspuns decat "Nu pot sa-ti spun daca tu nu poti sa vezi" si a plecat apoi grabit.
Ciobanul s-a gandit ca ceva straniu se intampla si s-a hotarat sa-l urmareasca pe strain. A ajuns la o grota, unde se aflau sotia si copilul acestuia. In jurul micutului se aflau mai multi ingeri, care se bucurau si cantau, spunand ca in acea noapte S-a nascut Mantuitorul, ce va salva lumea de pacat. Omului i s-a facut mila de copil si l-a invelit cu haina sa din blana de oaie.
Intelegand ca este martorul unui miracol, pastorul a ingenunchiat si I-a multumit lui Dumnezeu pentru ceea ce a aflat.
Povestea "Noaptea Sfanta" ii va arata copilului ce inseamna generozitatea si compasiunea, ajutandu-l totodata sa inceapa sa inteleaga adevarata semnificatie a sarbatorii Craciunului.

3. "Fetita cu chibrituri"
Una dintre cele mai cunoscute povesti ale lui Hans Christian Andersen il poate invata pe copilul tau sa aiba compasiune fata de cei saraci si necajiti, dar si sa fie recunoscator pentru ceea ce are.
Asa cum probabil stiti deja, in poveste este vorba despre o fetita foarte saraca, care in noaptea de dinaintea Anului Nou este nevoita sa stea pe strada, in frig, pentru a incerca sa vanda cateva chibrituri.
Desi nu dorea sa se foloseasca de chibriturile pe care le avea de vanzare, fiindu-i frica de tatal ei, nu a mai rezistat de frig si s-a hotarat sa-si gaseasca un loc in care sa faca un foc. La lumina acestuia, si-a imaginat ca se poate incalzi la un semineu, ca se afla la o masa imbelsugata de Anul Nou sau langa un brad de Craciun foarte frumos. Dar toate acestea se spulberau parca odata cu stingerea chibriturilor.
In cele din urma, cand a ajuns la ultimul chibrit, a vazut o stea cazatoare si pe bunica sa, ce murise. Imediat s-a gandit ce bine ar fi sa fie langa aceasta si a rugat-o sa o ia cu ea pentru a scapa de frig si de foame. Nu peste mult timp, fetita nu a mai rezistat frigului si chiar a ajuns la bunica.

4. "Rudolph, renul cu nasul rosu"
Celebrul ren al lui Mos Craciun a aparut pentru prima data in anul 1939, intr-o carte de colorat cu versuri, creata de un tanar copywriter american, Robert L.May. Abia opt ani mai tarziu, ca urmare a succesului urias avut de cartea de colorat, Rudolph a devenit cunoscut ca personaj al unei povesti, intitulata chiar "Rudolph, renul cu nasul rosu". Aceasta va inspira si crearea celebrului cantec de Craciun cu acelasi nume, atat de indragit de copiii din intreaga lume.
Povestea incepe astfel: in ziua de dinaintea Craciunului, un grup de reni se jucau prin zapada. Doar unul dintre ei, pe nume Rudolph, statea trist deoparte, intrucat ceilalti nu se jucau cu el si radeau din cauza nasului sau rosu, asemanandu-l cu o "sfecla".
Chiar daca initial a fost suparat, odata cu apropierea serii, Rudolph si-a dat seama ca tocmai nasul era ceea ce il facea special, cu atat mai mult cu cat acesta lumina noaptea.
Intre timp, Mos Craciun se pregatea pentru calatoria in care avea sa duca daruri pentru toti copiii. Dar din cauza unei ceti foarte dense si a intunericului, renii sai nu vedeau drumul, iar sania a ramas blocata in varful unor brazi. Mai mult, dupa ce au reusit sa scape de acolo, Mos Craciun a avut nevoie de o lanterna si de chibrituri pentru a-si ghida renii la casele in care trebuia sa ajunga. Dar cand chibriturile si lanterna s-au stins, Mos Craciun si-a dat seama ca nu avea cum sa reuseasca sa distribuie corect toate darurile, astfel incat niciun copil sa nu fie dezamagit in dimineata de Craciun.
De aceea, a hotarat sa se duca in apropiere de Polul Nord, la Casa Renilor. Acolo a zarit o luminita rosie ce stralucea puternic in intuneric. Initial nu a realizat ce era cu lumina misterioasa, dar cand a inteles ca era vorba tot despre un ren, l-a rugat pe Rudolph sa-i ghideze sania.
Incantat, acesta a acceptat si Mos Craciun a ajuns pe la toate casele copiilor cuminti. Incepand cu acel moment, fratii lui Rudolph nu au mai ras de nasul lui rosu, iar Rudolph a devenit cel mai cunoscut dintre toti renii Mosului.
Dintr-o asemenea poveste, micutul ar putea invata sa nu se amuze pe seama unor particularitati fizice ale celor din jur, in contextul in care fiecare suntem unici in felul nostru. In plus, va intelege ca trebui sa caute solutii chiar si in situatiile aparent fara iesire, mai ales cand este vorba despre o miza importanta (asa cum a procedat Mos Craciun cand s-a gandit sa apeleze la Rudolph pentru a le putea duce daruri copiilor) atat pentru ceilalti, cat si pentru tine.

5. "Polar Express"
Povestea copiilor ce calatoresc intr-un tren de noapte pentru a-l vizita pe Mos Craciun la Polul Nord este "magie de sarbatori", inspirand si filmul de desene animate cu acelasi nume (povestea a fost scrisa de Chris van Allsburg).
Intr-un an, in Noaptea de Ajun, un baietel ce se pregatea de culcare auzea sunetul clopoteilor de argint de la sania lui Mos Craciun, chiar daca un altul ii spusese ca acestia nu exista. Mai tarziu, cand era pe punctul sa adoarma, a auzit un zgomot neobisnuit: era zgomotul unei locomotive, aflate in fata locuintei sale.
Baietelul a iesit afara si a fost invitat de conductor sa urce intr-un tren, numit "Polar Express", ce era plin si cu alti copii ce doreau sa ajunga la Mos Craciun, la Polul Nord. Urmeaza o calatorie plina de aventuri, in trenul ce mergea cu mare viteza pe podete, in paduri pline cu animale salbatice, pe munti, in orasele si chiar pe suprafata unor ghetari in forma de labirint (este vorba despre asa-numitul "Marele ghetar in forma de caciula").
In sfarsit, trenul se opreste in centrul unui orasel de la Polul Nord, unde Mos Craciun si elfii sai ii invita pe copiii din tren sa-si aleaga primii darurile. Baietelul fugar a fost ales primul sa-si ia un cadou. Tot ce isi dorea acesta era un clopotel de la sania Mosului. Il va primi si il va pune in buzunar, in timp ce sania s-a facut nevazuta la momentul miezului noptii.
Copilul se intoarce la tren, dar isi da seama ca acel clopotel ii alunecase din buzunar. Chiar daca este foarte trist, in dimineata Craciunului surioara sa ii gaseste o cutiuta pe care era scris numele sau si in care se afla un clopotel argintiu. Baiatul se inveseleste, bucuros ca aude din nou sunetul clopoteilor de la sania Mosului, pe care parintii sai nu il auzeau deloc.
Din aceasta poveste, copilul va invata sa se bucure de spiritul Craciunului, pe care ar trebui sa il pastreze in suflet si cand se va face mare.

Surse:
http://www.altogetherchristmas.com/traditions/rudolph.html
http://www.andersen.sdu.dk/vaerk/hersholt/TheLittleMatchGirl_e.html
http://classiclit.about.com/od/christmasstoriesholiday/a/aa_holynight.htm
http://www.goodreads.com/list/show/3743.Best_Christmas_Themed_Books_Stories
http://www.houghtonmifflinbooks.com/features/thepolarexpress/tg/polar.shtml
http://osr.org/christmas/20-famous-christmas-stories/
http://www.parenting.com/gallery/best-christmas-books-kids
Surse poze:
https://josna.files.wordpress.com/
http://2.bp.blogspot.com/
http://www.brainpickings.org/
http://4.bp.blogspot.com/-laIpsPXRdMs/Uns7WHLfI9I/AAAAAAAAAgo/bZyCD9YBGis/s1600/The+Little+Match+Girl.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-RBUsdYO12us/
