Colțulcu
activități

Exerciții de vorbire pentru copii: cuvinte greu de pronunțat

Exerciții de vorbire pentru copii: cuvinte greu de pronunțat

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Ca mămici sau ca educatoare, încercăm să fim mereu atente la modul în care micuții noștri pronunță diverse cuvinte. Știm cât de important este acest lucru nu numai pentru dezvoltarea abilităților cognitive, dar și pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și pentru dezvoltarea emoțională. Astfel, știm că un copil care nu pronunță corect cuvintele va avea dificultăți în scrierea lor corectă și se poate simți inferior celor ce reușesc să facă acest lucru. De aici se poate ajunge inclusiv la scăderea stimei de sine și la lipsa interesului pentru a desfășura diverse activități ce presupun comunicarea. Iată de ce, în articolul de mai jos, veți găsi câteva sugestii de cuvinte ce sunt mai greu de pronunțat de către cei mici, dar pe care le puteți exersa fără probleme acasă, la grădiniță sau chiar la școală. Desigur, dacă observați că eforturile voastre nu dau rezultatele așteptate, înseamnă că este vorba de probleme mai complexe, ce necesită intervenția unui specialist. Mult succes!

I. Cuvinte greu de pronunțat datorită unui anumit sunet

Conform specialiștilor, între 3 și 6 ani copilul trebuie să aibă toate sunetele însușite și să poată pronunța fără prea mari dificultăți diverse cuvinte.
Cu toate acestea, sunt sunete care le pot pune probleme de pronunțare copiilor, în special din cauza faptului că părți ale aparatului fono-articulator (format din: plamâni, laringe, glotă, epiglotă, faringe, cavitățile suprala- ringiene: cavitatea bucală și cea nazală și din organele articulatorii propriu-zise: limba, valul palatin, palatul dur, zona alveolară, dinții, maxilarul inferior, buzele) sau auzul fonematic (capacitatea de a distinge corect sunetele auzite) pot fi încă incomplet dezvoltate.
Să vedem ce cuvinte sunt mai greu de pronunțat datorită unui sunet anume:


1. Pronuntarea cuvintelor cu sunetul RCuvinte ce încep cu „R"- Dificultatea apare în special în cazul cuvintelor formate din mai multe silabe, care îl conțin pe „r" în mai multe poziții.
Nu vă îngrijorați, ci încercați să exersați, pronunțând la început împreună, cuvinte precum:
• „răcoare"
• „revedere"
• „rar"
• „respiră"
• „ramură"
• „cărare"
• „durere"

Citește și: Limbajul copiilor de la 1 la 3 ani: semne de alarma pentru parinti

2. Cuvinte ce conțin „S"
Într-o primă fază va trebui să te asiguri că micuțul știe cum să-l pronunțe pe „S”. Pentru aceasta, mergeți în fața unei oglinzi în care micuțul să se poată vedea clar. Explică-i următoarele: „buzele ușor deschize, cu colțurile retrase în părți, ca și cum zâmbim. Ținem dinții ușor întredeschiși. Odată cu pronunțarea sunetului „S" se emite un aer rece. Ținem dosul mâinii în dreptul gurii, fără a o atinge, pentru a simți aerul”. De asemenea, mergeți în fața unui oglinzi și spune-i să nu-și scoată vârful limbii printre dinți.
Încercați să pronunțați cuvinte scurte:
• „sac"
• „set"
• „sus"
etc.
Treceți la cuvinte polisilabice:
• „săniuță"
• „sâmbure"
• „salopetă"
• „supărat"
• „sirenă".

Nu uitați nici de alte cuvinte polisilabice, în care „S" apare de două ori:
• „sănătos"
• „scrisoare"
• „sosit"
• „somnoros"

3. Cuvinte în care apare sunetul „Ș"
La fel ca și pentru „S", exersați mai întâi în fața oglinzii, având grijă să observați ce se întâmplă în timpul emisiei.
Treceți apoi la pronunțarea lui „Ș" din cuvinte monosilabice și bisilabice. Exemple:
• „șah"
• „șef"
• „șină"
• „șofer"
• „șervet"
• „șarpe"

Repetați ulterior și câteva cuvinte polisilabice:
• „șopârlă"
• „șifonier"
• „șuieră"
• „șuviță"

4.Cuvintele cu Z pot fi mai greu de pronuntat Cuvinte ce conțin sunetul „Z"
Copilului îi va fi mai ușor să pronunțe cuvinte cu acest sunet dacă la început îi vei explica modul în care trebuie rostit „Z-ul". Astfel, îi poți spune: „zâmbim, cu dinții ușor apropiați și încercăm să imităm sunetul albinuței („zum-zum") sau pe cel al muștelor („bâzz")”. Abia după acest demers este bine să începeți să pronunțați niște cuvinte monosilabice, ce încep cu „Z":
• „zar"
• „zid"
• „zor"
• „zic"
• „zimți"

Dacă micuțul se descurcă ușor cu acestea, puteți trece la cuvinte mai lungi, de tipul:
• „zăpadă"
• „pupăză"
• „zidar"
• „poezie"
• „zglobiu"
etc.

II. Cuvinte greu de pronunțat datorită existenței unor grupuri de sunete sau a unor combinații de sunete

Ca modalitate de a-l ajuta pe copil să pronunțe sunetele aflate în componența diferitelor cuvinte, dar și să-și dezvolte acuitatea auditivă menită să-i ușureze pronunțarea corectă a acestora, puteți recurge inclusiv la jocuri. Iată un exemplu:
1. Pronunțarea corectă a unor onomatopee, în care se află sunetele „c" și „r", în combinații
:
Organizați următorul joc:
• Micuțul (spune-i că este o pasăre) se va așeza pe un scaun și își va imagina că acesta este un copac.
• Tu vei fi o mașină și vei spune: „ttrr-trr-trr".
• Când va auzi sunetul mașinii, copilul va trebui să se ridice de pe scaun și să spună „cirip-cirip".
• Faceți și schimb de roluri

2. Exersați onomatopee pentru sunetele „l" și „r", în combinații.
Pur și simplu îi vei spune copilului cum se face/cum face (un anumit obiect, un animal etc.), arătându-i  și niște imagini:

• pentru senzația de frig (brrr)
• pentru mârâit (mrrr)
• motorul va face „brrum"
• rața face „lipa-lipa"
• clopoțelul face „cling-clang".

Exersam pronuntarea unor onomatopee

3. Cuvinte ce conțin sunetele „ce", „ci"
Începeți cu pronunțarea unor cuvinte scurte, precum:
• „cerc"
• „circ"
• „ceapă"
• „cină"

Treceți și la pronunțarea unora mai lungi:
• „cerceta"
• „cetaceu"
• „ciocolată"
• „cimpanzeu"
etc.

Exercitii de vorbire: pronuntam cuvinte cu grupuri de sunete

4. Cuvinte ce conțin sunetele „ge", „gi"
De obicei, în aceste caz, mai dificil de pronunțat vor fi cuvintele în care aceste sunete apar de două ori.
De aceea, nu ezitați să exersați cuvinte precum:
• „gingie"
• George
• Georgeta
• Gigi

5.Copiii pronunta cuvinte cu grupuri de sunete Cuvinte ce au în componență grupuri de consoane consecutive, așezate în silabe diferite sau în aceeași silabă.
De exemplu, rugați-l pe copil să pronunțe cuvinte cu silabele „stra"/ „stră" și „dra"/„dră":
• „strat"
• „străduță"
• „strămoș"
• „dragă"
• "drajeuri"
• „drăguț"
• „drăgălășenie
".

Voi ați făcut până acum exerciții de vorbire, în care să-l puneți pe copil să exerseze cuvinte mai greu de pronunțat?

Citește și: 10 Jocuri pentru a dezvolta pronuntia si articularea cuvintelor la copil

Surse:
www.blog.pentru-copii.net; www.copilarie.weebly.com; www.logopedics.info; www.moodle.ro; www.scribd.com/doc/

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Durere greu de descris în cuvinte la Cenei. Mario Berinde a fost condus pe ultimul drum de familie și prieteni
    Durere greu de descris în cuvinte la Cenei. Mario Berinde a fost condus pe ultimul drum de familie și prieteni

    Într-o zi rece de ianuarie, comunitatea din Cenei, județul Timiș, a fost cuprinsă de o durere greu de descris în cuvinte. Adolescentul de 15 ani, Mario Alin Berinde, a fost...

    Durerea Adrianei greu poate fi exprimată în cuvinte. „Soțul mi-a luat copilul, m-a bătut și m-a dus forțat la psihiatrie. A înscenat că aș fi bolnavă”
    Durerea Adrianei greu poate fi exprimată în cuvinte. „Soțul mi-a luat copilul, m-a bătut și m-a dus forțat la psihiatrie. A înscenat că aș fi bolnavă”

    Sunt istorii de viață care nu pot fi ascultate fără să rămână un nod în gât. Povestea Adrianei este una dintre ele. Tânăra mamă vorbește despre ani...

    Durere greu de exprimat în cuvinte. „După 35 de ani de căsnicie, soțul m-a alungat din casă și și-a adus o vecină, care îi era amantă” "
    Durere greu de exprimat în cuvinte. „După 35 de ani de căsnicie, soțul m-a alungat din casă și și-a adus o vecină, care îi era amantă” "

    Sunt povești de viață care nu pot fi înțelese pe deplin decât de cei care le-au trăit. Sunt istorii în care o femeie îndură ani întregi de suferință,...

    „Am ajuns să mă judec cu propriul fiu, după ce m-a bătut. Este o durere enormă pentru o mamă", durerea greu de exprimat în cuvinte a unei mame rănite
    „Am ajuns să mă judec cu propriul fiu, după ce m-a bătut. Este o durere enormă pentru o mamă", durerea greu de exprimat în cuvinte a unei mame rănite

    Sunt suferințe care nu pot fi explicate ușor, mai ales atunci când vin chiar din interiorul familiei. Pentru o mamă, nimic nu este mai greu decât să își vadă copilul...

    5 exercitii de meditație pentru copii anxioși
    5 exercitii de meditație pentru copii anxioși

    Meditația, o practică străveche, care își are originea în urmă cu mii de ani, a devenit din ce în ce mai populară în timpurile moderne, datorită numeroaselor...

    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj
    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj

    Încă din primele clipe în care îți iei bebelușul în brațe, te gândești cum este mai bine să procedezi pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă din...

    Oana Roman, mărturisirea dureroasă care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte. De ce nu mai poate avea copii
    Oana Roman, mărturisirea dureroasă care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte. De ce nu mai poate avea copii

    Mărturisiri dureroase vin din partea Oanei Roman care, la 11 ani de la nașterea fiicei sale, Isabela, a spus de ce nu mai poate face copii. Află cu ce probleme de sănătate se confruntă...

    Cel mai greu lucru ca părinte: să iei decizii pentru viața copilului tău. O mamă povestește cât de greu i-a fost să accepte că fiul ei va fi operat pe creier
    Cel mai greu lucru ca părinte: să iei decizii pentru viața copilului tău. O mamă povestește cât de greu i-a fost să accepte că fiul ei va fi operat pe creier

    După mai multe complicații suferite la naștere a fiului ei, o mamă este nevoită, 14 ani mai târziu, să ia o decizie crucială pentru sănătatea și viitorul lui. Mama a trebuit...

    © 2026 Qbebe