Funnyby

Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului

Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului

Bianca Geica - Redactor Senior

Astrele nu vin cu vești foarte bune pentru 4 cupluri din zodiac, care au șanse mari să își spună adio până la finalul anului. Chiar dacă lumea pare că se sfârșește după o despărțire și avem impresia că nu vom mai găsi pe nimeni altcineva, este important să nu privim sfârșitul unei relații ca pe un eșec, să ne dăm voie să fim triști, după care să ne concentrăm asupra lucrurilor care ne aduc bucurie.

4 perechi din zodiac se vor despărți până la finalul anului

Iată care sunt cuplurile din zodiac care au șanse mari să se despartă până la finalul anului, conform zodiacshine.com:

Scorpion și Berbec

Atât Berbecul, cât și Scorpionul, au o personalitate foarte puternică, iar alăturarea dintre aceste două zodii ar putea fi una explozivă, de-a dreptul. Scorpionul are nevoie de certitudini într-o relație amoroasă, de atenție, de afecțiuni, în timp ce Berbecul este mai detașat din acest punct de vedere și poate da senzația că se implică superficial într-o relație. Scorpionul se dedică profund acestei relații, spre deosebire de Berbec.

Un alt aspect negativ, care ar putea contribui la o eventuală despărțire, este natură certăreață, chiar furioasă a celor doi nativi. Scorpionul nu uită niciodată lucrurile care l-au deranjat și îi va da constant peste nas Berbecului cu  întâmplări din trecut, iar Berbecul nonșalant nu dă importanță acestor aspecte, de care se poate să fi și uitat.

Citește și: 7 cupluri din zodiac total incompatibile. Nu pot forma o familie!

Apoi, Berbecul este extrovertit și spune în față ce gândește, în timp ce Scorpionul este mai introvertit, mai suspicios și uneori manipulator. Este nevoie că amândoi să dea dovadă de foarte multă răbdare, dacă își doresc cu adevărat că relația lor să funcționeze. Altfel, au șanse foarte mari să se desparte în scurt timp.

Capricorn și Gemeni

Între personalitatea Geamănului și cea a Capricornului este o diferență ca de la cer la pământ. Gemenii sunt deschiși din fire și foarte comunicativi încă de la început, în timp ce Capricornul este mai tăcut și nu se deschide atât de ușor. Nativul Gemeni va încerca să îl facă pe Capricorn să iasă din carapacea lui și să fie mai sociabil, în timp ce Capricornul încearcă să îl mai domolească pe Geamăn și să îl responisabilizeze. Firile celor doi sunt diametral opuse și prin prisma faptului că Gemenii iubesc libertatea și se conduși de intuiție și implus, iar Capricornului îi place să facă planuri și să își fixeze obiective.

Ce-i drept, între cei doi există o atracție fizică incredibilă, însă pentru a pune bazele unei relațîi de lungă durata este nevoie de mult mai mult de atât. Gemenii și Capricornii au tendința să scoată ce-i mai rău unul din celălalt, motiv pentru care este foarte posibil că o relație pe termen lung să aibă șanse de reușită.

Fecioară și Săgetător

Acești nativi au viziuni total diferite asupra vieții. În timp ce Fecioara este realistă, ia lucrurile în serios și analizează totul din perspectiva consecințelor, Săgetătorul este mult mai relaxat și se adaptează „din mers”. Pe termen lung, pe Fecioarele meticuloase, organizate și precaute s-ar putea să le enerveze la culme faptul că Săgetătorii sunt nerăbdători, iuți și adesea iresponsabili.

Citește și: Zodia cu care nu trebuie să ieși niciodată la întâlnire

Săgetătorul este pasional, are aventură în sânge și îi place să exploreze și să experimenteze, în timp ce Fecioara este mai introvertită și nu prea îi place să iasă din zona de confort. Acest cuplu nu va fi scutit de dispute, însă facă sentimentele sunt puternice, sunt șanse că relația lor să funcționeze. Dar pentru asta, Fecioara va trebui să renunțe la critică, iar Săgetătorul să fie mai atent la nevoile celuilalt. Altfel, astrele prevăd o ruptură până la finalul lui 2021.

Pești și Capricorn

Peștii sunt visători, dezordonați și schimbători din punct de vedere emoțional, în timp ce Capricornul este organizat, practic și disciplinat. Spre deosebire de Peștii extrovertiți și sociabili, Capricornii sunt introvertiți și foarte puțin comunicativi. În relația de cuplu, Peștii simt o nevoie constanța și puternică de afecțiune, pe care Capricornul nu reușește să le-o ofere așa cum și-ar dori aceștia. Capricornul este puțin cam prea rece pentru veșnic-îndrăgostiții Pești.

O relație între Capricorn și Peste ar putea funcționa dacă ambii parteneri depun eforturi considerabile pentru a-și înțelege diferențele. Altfel, șansele unei despărțiri sunt destul de mari.

Nu uita, orice sfârșit înseamnă un nou început. Privește despărțirea ca pe o lecție și ca pe o oportunitate de a te redescoperi!

Citește și: Cele mai înțelepte zodii! Nu pot fi înșelate niciodată

  • Surse: zodiacshine.com, ezodii.ro, eastrolog.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cele 7 cupluri din zodiac care se ceartă întruna, dar când se împacă ies scântei din dormitor
Cele 7 cupluri din zodiac care se ceartă întruna, dar când se împacă ies scântei din dormitor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Aceste cupluri recunosc că fac schimb de parteneri: „Nu știu exact cine este tatăl copilului meu, dar nu mă deranjează”
    Aceste cupluri recunosc că fac schimb de parteneri: „Nu știu exact cine este tatăl copilului meu, dar nu mă deranjează”

    Alysa și Tyler Roger se află într-o relație romantică, poliamoroasă cu alt cuplu căsătorit, format din Sean și Taya Hartless. Cele două cupluri din Statele Unite fac schimb de...

    Ministerul Educației: elevii vor face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui semestru
    Ministerul Educației: elevii vor face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui semestru

    Ministerul Educației era acum câteva săptămâni în proces de elaborare a unei metodologii prin care elevii să poată face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui...

    Noua structură a anului școlar: nu vor mai fi semestre, nici teze și vacanța de vară va fi mai scurtă
    Noua structură a anului școlar: nu vor mai fi semestre, nici teze și vacanța de vară va fi mai scurtă

    În urma ședinței de Guvern de pe parcursul zilei de ieri, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a prezentat propunerile legate de noua structură a anului școlar, dar a vorbit...

    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei
    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei

    Începând din luna decembrie, Guvernul va acorda câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare în vitro. Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Familiei,...

    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!
    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!

    Chiar și în vremuri tulburi, natura își urmează nestingherită cursul ei. O dovadă clară în acest sens este oferită și de fotografii realizate pe parcursul acestui...

    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!
    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!

    Unele persoane sunt atât de îndrăgostite de Crăciun, încât se străduiesc să împodobească bradul cât mai devreme. În unele cazuri, acest demers...

    Alertă! Aceste creme de protecție solară au fost retrase de pe piață. ”Consumatorii sunt sfătuiți să arunce aceste produse”.
    Alertă! Aceste creme de protecție solară au fost retrase de pe piață. ”Consumatorii sunt sfătuiți să arunce aceste produse”.

    Alertă medicală după ce Johnson & Johnson a restras voluntar de pe piață produse destinate protecției solare care conțin un ingredient chimic ce cauzează cancer.

    Sunt mamă și am 20 de ani. Toate mamele vor să îmi fie prietene, până află cum îmi cresc copilul
    Sunt mamă și am 20 de ani. Toate mamele vor să îmi fie prietene, până află cum îmi cresc copilul

    Una dintre cele mai mari bucurii ale lui Annais Bolton, mama unei fetițe de 1 an din Marea Britanie, este faptul că atunci când fiica ei va avea 18 ani, ea va avea 38. Asta...

    © 2024 Qbebe