Funnyby

Zodii care impun limite în relații. Nu acceptă lipsa de respect

Zodii care impun limite în relații. Nu acceptă lipsa de respect

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Indiferent de tipul relațiilor, respectul contează pentru ca acestea să se mențină și să devină mai solide pe măsură ce timpul trece. De altfel, unele persoane consideră că în lipsa respectului nicio relație nu poate funcționa și sunt gata să o părăsească de îndată ce sesizează că partenerul nu le tratează așa cum trebuie și că încalcă anumite limite. Te-ai gândit până acum că prețuirea respectului ține și de zodia în care te-ai născut? Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi care sunt zodiile pentru care este vital să fie tratate cu respect ca să rămână într-o relație. 

Leul

O persoană care face parte din această zodie este conștientă de calitățile sale și știe foarte clar ce așteptări are de la o relație. Unul dintre lucrurile la care ține cel mai mult, din acest punct de vedere, este să fie tratată cu respect. De altfel, un Leu se străduiește întotdeauna să fie respectuos cu ceilalți și ține să fie politicos inclusiv într-un context mai puțin formal. Prin urmare, nu este de mirare să aibă asemenea așteptări și de la cei din preajma sa.

Odată ce se află într-o relație romantică, în momentul în care sesizează lipsa de respect, Leul o să-și dorească să fie alături de un alt partener, care să îl trateze așa cum merită. Este conștient că are și alte opțiuni și, chiar dacă știe că poate urma o perioadă mai îndelungată în care o să fie singur, preferă singurătatea în locul cuiva care nu îl prețuiește suficient. 

reprezentare a zodiei Leu pe fond albastru inchis

Fecioara

Un reprezentant al acestei zodii caută întotdeauna să fie politicos, astfel încât să nu-i facă pe cei din jur să se simtă nerespectați. La fel procedează și când vine vorba despre relația de cuplu. Inclusiv în situațiile dificile, în care au loc certuri cu partenerul, Fecioarele încearcă să nu fie agresive și nu vor rupe o relație până când nu apelează la toate soluțiile ca să o salveze. Abia când își dau seama că un anumit comportament, inclusiv cel bazat pe lipsa de respect, se repetă de prea multe ori, se gândesc serios să abandoneze acea relație. Fecioarele nu suportă lipsa de respect nici în intimitatea casei, dar nici în public.

O dovadă a dorinței lor de a fi înconjurate de respect este și aceasta: nu își bârfesc partenerii. În loc să procedeze așa, aleg să spună lucrurile în față. În plus, nu iau niciodată decizii, într-o relație, bazându-se pe bârfe. 

Scorpionul

Se regăsește și el printre zodiile care impun limite într-o relație și care nu tolerează lipsa de respect. Astfel, Scorpionul își deschide cu greu inima și își dorește să se conecteze profund cu ființa iubită la nivel emoțional. Odată ce ajunge în această etapă, îi dăruiește afecțiune și o respectă. Însă se așteaptă ca și aceasta să procedeze la fel. În cazul în care sesizează încălcări ale limitelor și nu se simte respectat, Scorpionul nu o să aibă răbdare cu persoana care l-a tratat așa. Își face de îndată planuri care țin de ieșirea din relație și adesea încearcă să se răzbune. 

Deși este conștient că poate suferi mult, vreme îndelungată, după ce s-a despărțit de persoana iubită, pe măsură ce se gândește la lipsa de respect venită din partea acesteia ajunge să nu-și mai regrete decizia. Ghidându-se după acest principiu, nu va mai privi înapoi și o să se convingă mai mult că a făcut alegerea potrivită. 

Capricornul

Nu își dăruiește inima cu ușurință, dar când realizează acest demers va avea și numeroase așteptări de la persoana iubită. Printre asemenea așteptări se regăsește și dorința de a se bucura de onestitate și respect. În privința onestității, Capricornul se pricepe de minune să nu „îndulcească” lucrurile, chiar dacă știe că adevărul este dur. Reușește însă de fiecare dată să fie politicos și nu își dorește să-i rănească pe cei la care ține. 

În clipa în care sesizează că nu este tratat cu respectul cuvenit, preferă să se îndepărteze de o anumită persoană și chiar să iasă din acea relație. Este conștient de faptul că merită un partener care să-l trateze cu bunătate, cu respect și care să-i respecte nevoia de independență. Un Capricorn consideră că trebuie să fie lăsat să-și facă propriul program și are nevoie de cât mai mult spațiu. Din acest motiv, preferă să aibă alături pe cineva care să fie la fel de independent pentru a se asigura că pot fi respectate, de ambele părți, anumite limite. 

reprezentare a zodiei Capricorn pe fond albastru inchis

Surse foto: pixabay.com

Surse articol: collective.world, elitedaily.com, yourtango.com

Articolul urmator
Zodiile care au mari probleme în a seta limite în relații
Zodiile care au mari probleme în a seta limite în relații

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mămică a decis să-și lase fiica de șase ani să înjure: „Nu impun limite de limbaj, e normal să vrei să înjuri”
    O mămică a decis să-și lase fiica de șase ani să înjure: „Nu impun limite de limbaj, e normal să vrei să înjuri”

    „Îi permit fetei mele să înjure atunci când simte nevoia și nu-mi pasă că ceilalți părinți mă judecă pentru asta”, mărturisește Lucinda, o mamă din...

    Am un copil cu autism care fumează, fuge de acasă, cerșește și nu acceptă niciun alt bărbat în viața mea. Nu știu dacă lipsa tatălui l-a făcut să ajungă în halul ăsta
    Am un copil cu autism care fumează, fuge de acasă, cerșește și nu acceptă niciun alt bărbat în viața mea. Nu știu dacă lipsa tatălui l-a făcut să ajungă în halul ăsta

    Mă cheamă Elena și am un băiat de 14 ani și încă de la început am impresia că am pornit cu stângul în viață. Copilul meu, Damian, nu a fost niciodată...

    Dan Negru este un tată strict cu copiii lui adolescenți? „Limitele nu cred că se impun de azi pe mâine"
    Dan Negru este un tată strict cu copiii lui adolescenți? „Limitele nu cred că se impun de azi pe mâine"

    Dan Negru este cunoscut publicului larg drept unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV din România, însă dincolo de camerele de filmat, acesta își asumă cu...

    Copiii „cuminți” nu sunt întotdeauna fericiți. Ce se ascunde, de fapt, în sufletul și mintea unui copil care acceptă tot ce i se cere
    Copiii „cuminți” nu sunt întotdeauna fericiți. Ce se ascunde, de fapt, în sufletul și mintea unui copil care acceptă tot ce i se cere

    La prima vedere, copilul „cuminte” este visul oricărui părinte: ascultător, liniștit, fără conflicte și fără crize. Însă, dincolo de această imagine ideală,...

    O mamă a făcut un scenariu pentru persoanele care au vrut să o ajute după naștere: „M-a ajutat să setez niște limite clare”
    O mamă a făcut un scenariu pentru persoanele care au vrut să o ajute după naștere: „M-a ajutat să setez niște limite clare”

    Unele persoane sunt reticente în a primi ajutorul celorlalți. Fie se gândesc că nu vor să îi deranjeze, fie că ceilalți îi ajută doar din complezență,...

    Dragi părinți, nu vă mai pedepsiți. Copiii au nevoie de limite clare pentru a-și îmbunătăți comportamentul
    Dragi părinți, nu vă mai pedepsiți. Copiii au nevoie de limite clare pentru a-și îmbunătăți comportamentul

    În primii ani de viață ai copilului tău, îți poate fi mai ușor să-i impui anumite limite, cum ar fi „Nu lovim”, „Nu luăm mâncarea de pe jos”...

    Violeta Bănică o pune la respect pe mama ei, în direct, la televizor. „E foarte obraznică în ultimul timp"
    Violeta Bănică o pune la respect pe mama ei, în direct, la televizor. „E foarte obraznică în ultimul timp"

    Între Andreea Marin și fiica ei, Violeta Ana Bănică există o relație foarte strânsă. În urmă divorțului de Ștefan Bănică, copila a fost crescută de Andreea...

    Atașamentul extrem de mamă. De ce unii copii nu acceptă pe nimeni altcineva
    Atașamentul extrem de mamă. De ce unii copii nu acceptă pe nimeni altcineva

    Atașamentul dintre mamă și copil este unul dintre cele mai puternice legături emoționale care se formează încă din primele luni de viață. Pentru mulți copii, mama devine...

    © 2026 Qbebe