Știi cum se simte liniuța aia aparent inofensivă? Ca un ac în inimă și doare mai tare decât o sută de cuvinte grele, care îi aduce bullying la școală și întrebări fără răspuns. Eu mereu am încercat să compensez absența lui cu tot ce am avut mai bun în mine. Nici nu am avut o relație în adevăratul sens al cuvântului timp de câțiva ani buni, până l-am făcut mare și am crescut că înțelege. L-am crescut singură, cum am știut, cu teamă, cu epuizare, dar și cu o iubire care nu se poate măsura.
Diagnosticul care ne-a dat lumea peste cap
Acum trei ani, băiatul meu a fost diagnosticat cu autism. Cam târziu, am zis eu și parcă nu mi-a venit să cred ce auzeam. Medicii m-au asigurat că nu este o formă gravă, dar suficient de grea cât să ne închidă uși și să ne lase în ceață. Am fost la diferiți specialiști, am căutat soluții disperate, am pus totul pe pauză pentru el. Tocmai când începusem și eu o relație și credeam că poate voi avea parte de o viață mai bună.
După diagnosticul pe care l-a auzit și el și bineînțeles că l-am transmis și profesorilor la școală, copilul meu s-a schimbat complet. Efectiv, zici că a devenit altcineva peste noapte.
A început să fumeze, mi-a spus o prietenă și îi simt mirosul impregnat în haine. În plus, a intrat într-un anturaj care nu îi face deloc bine.
Reamintesc că are doar 14 ani și deja pleacă de acasă cu zilele, îmi spune că stă la prietenii lui acasă. Pot să mă opun de fiecare dată? E copilul meu și îmi doresc să aibă prieteni și să devină independent, dar simt că e ceva mai mult!
Îmi e frică să nu înceapă să consume substanțe interzise. Ca să fie treaba treaba, mai nou se plânge ce nu-i mai ajung banii de buzunar și se "servește" singur dn portofelul meu.
18 semne că ai un copil care consumă droguri
Nu mai e copilul pe care îl știam și nu știu încotro s-o iau cu el
Credeam că e o etapă de adolescent rebel, hormoni, plus nevoile lui speciale care m-au făcut să tot închid ochii la prostiile lui. Dar situația e tot mai gravă. Vecinii, oamenii din oraș care mă cunosc mi-au spus că l-au văzut pe Damian cerșind lângă gară. Să ne înțelegem... Eu am un loc de muncă bun, ne permitem vacanțe, nu numai terapii și îl îmbrac în haine de firmă, da? M-am pus pe mine pe plan secundar și-mi iau lucruri numai la reduceri, dar am zis că pentru copilul meu fac orice. Și el CERE BANI PE STRADĂ, ca ultimul cerșetor?
Se rupe ceva în mine de fiecare dată când aud asta. Simt cum o parte din mine moare de neputință și rușine.
Ce mamă sunt eu, dacă nu-mi pot ține copilul aproape?
Dacă nu-l pot salva?
De ce banii pe care îi dau nu sunt suficienți?
Ce își cumpără de banii pe care îi oferă oamenii?
Spre rușinea mea, știu că mai consumă și alcool atunci când este cu prietenii din anturajul lui, dar mă tem de ce este mai rău, de substanțele interzise care se obțin atât de ușor...
Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești
Mă simt prinsă între nevoile lui și dorința mea de fericire
Am încercat, în toți anii ăștia, să-mi refac viața cu un alt bărbat, pe care nici nu aș fi acceptat să îl strige „tată”. Damian știe că tatăl lui nu a fost pregătit să îl recunoască. Eram prea tineri și familia lui nu a acceptat să facă un copil la o vârstă atât de fragedă.
În primii ani de viață ai lui m-am concentrat doar pe creșterea copilului. Am vrut să fiu acolo doar pentru el, să-i ofer toată iubirea și atenția, dar timpul a trecut și am început să mă simt singură. Sunt mamă, dar sunt om și femei, am nevoie de cineva cu care să-mi împart grijile și supărările.
Am început timid să am relații, dar nimic care să dureze, ba chiar nu mai trăgeam speranța să găsesc un bărbat bun și responsabil, până când am cunoscut un bărbat cu 26 de ani mai mare decât mine. Cel cu care sunt acum, care îmi este ca un tată, mai ales că eu și tata nu ne mai vorbim de ani de zile, după ce ne-a părăsit pe mine, pe mama și pe fratele meu.
Acest om m-a făcut mă simt în siguranță și mă face să râd din nou, după mult timp. Dar băiatul meu îl respinge, așa cum i-a respins pe toți ceilalți. Parcă nu suportă ideea că există un bărbat care mi-ar putea da puțină liniște.
Este gelos de fiecare dată când vine pe la noi. Fie pleacă, fie face tot felul de prostii pentru a ne strica puținele momente împreună. Și ce crezi că fac eu? Rămân prinsă între două focuri: dorința de a fi fericită și vinovăția că aleg ceva pentru mine.
Când Dumnezeu îți dă un copil obraznic, tu fă din el un adult de succes
Mi-e frică pentru el. Mi-e frică să nu-l pierd
Sunt nopți în care nu dorm, stau cu ochii pe telefon și cu ușa deschisă, sperând că va veni acasă, indiferent de oră pentru că nu știu mereu unde este.
Sunt nopți când mă întreb ce aș fi putut face diferit. Oare comportamentul pe care îl afișează e din cauza tatălui lui, sau din cauza mea că nu sunt suficient de puternică?
Nu mai știu cum să-l țin aproape. Mergem la terapii, la psiholog impreună, dar parcă și acolo ascunde ceva. Nu mă dau bătută, dar simt că nici nu mai pot... Și acesta este doar începutul adolescenței, o perioadă care vine cu multe provocări, dar parcă pentru mine sunt și mai mari.
Nu am cu cine să vorbesc, mama nu mai e, cu tata nu țin legătura, iar prieteni sincer nu prea am. Doar cu bărbatul care m-a cucerit iremediabil, dar care simt că se retrage încet-încet din viața mea pentru că Damian îl respinge!
Sper că nu sunt singura. Sper că nu e prea târziu
Am încercat să iau legătura cu mamele copiilor din anturajul cu care umblă. Și ei, oameni preocupați de sănătatea și bunăstarea adolescenților lor, la fel ca mine, nu mi-au dat niciun răspuns concret. Am primit replici precum „Bine că nu consumă droguri”, „Or fi cerut și ei de la cineva cunoscut pe lângă gară să nu mai vină acasă după bani”, „Așa sunt toți adolescenții”.
Am luat legătura și cu dirigintele lui Damian. Situația nu e roz la școală. Chiulește de la ore, nu învață bine, nu are răbdare să stea până la finalul orelor, ba chiar i-a fost scăzută nota la purtare pentru că a fost prins cu o țigară electronică în școală.
„Trebuie să fiți mai fermă cu el! Știu despre tulburarea de care suferă, dar nu este deloc disciplinat! Deranjează colegii în ore, vine când vrea, pleacă în mijlocul orei, uneori jignește profesorii și mai ales pe ceilalți colegi. Știe că nu are voie cu energizante în școală, și doar energizante bea. I-am scăzut nota la purtare pentru că fuma, cu nonșalanță o țigară electronică la ora de matematică”, mi-a spus domnul diriginte. Ce rușine am simțit atunci!
Poate că nu sunt singura mamă care simte asta, sper să nu fi eșuat în educația lui. Eu nu mă voi da bătută și voi lupta pentru fericirea lui și liniștea mea!
Surse foto: istockphoto.com, istockphoto.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
