Doamna Michèle Boiron revine în România
Doamna Michèle Boiron nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, numele dumneaei fiind asociat cu homeopatia, o ramură al cărei loc este în cadrul medicinei, şi nu "alături" sau "în afara" ei. Este fiica unuia dintre fondatorii Laboratoarelor BOIRON, personalitate cu notorietate internaţională în domeniul farmaceutic, autor de volume de specialitate şi farmacist. Având o activitate de 35 de ani în domeniul farmaciei, în prezent îsi dedică timpul liber dezvoltării cunoasterii homeopatiei. Se află pentru a cincea oară în România și la cea de-a treia lansare a uneia dintre cărțile specializate în homeopatie (în total este autoare a șapte cărți, însă în România au fost publicate doar trei dintre ele).
Din punctul de vedere a răspândirii homeopatiei la nivel național, în Franța, conform cunoștințelor dumneaei, toți farmaciștii cunosc acest domeniu și un procent de 60% dintre farmaciile personale dispun de medicamente homeopate. Homeopatia reprezintă o metodă de tratament rapida, eficace, fără efecte secundare, ale cărei rezultate sunt demonstrate în domenii precum ORL, tulburări anxioase și musculo-scheletice. Doamna Michèle Boiron consideră că alături de copii, categoria femeilor gravide care nu pot pot beneficia de alte medicamente pe perioada sarcinii (precum grețuri, anxietate), a sportivilor și a bolnavilor de cancer reprezintă câteva categorii cărora se pot adresa cu succes medicamentele homeopatice.
Cu privire la domeniul pediatriei, care face subiectul volumului în discuție, respectiv „Dosarele expertului. Homeopatie - Pediatrie", copiii răspund cel mai bine la homeopatie deoarece corpul lor nu a trecut încă prin niciun fel de tratament medicamentos. Volumul este însoțit de un CD și este structurat pe vârste, respectiv: 0-30 zile (nou-născutul), 1-12 luni (sugarul), 12 luni-6 ani (copilul mici), 6-12 ani (copilul), 12-18 ani (adolescentul), în final prezentând și câteva mențiuni expuse sub titlul de focus. Fiecare capitol adresează afecțiuni ORL, tulburări digestive, probleme ale pielii, probleme stomatologice, dar și traumatisme sau tulburări comportamentale. Acest volum este dedicat exclusiv farmaciștilor și specialiștilor în sănătate, iar lansarea sa oficială a avut loc în cadrul Congresului Naţional de Farmacie.
Doamna Michèle Boiron a participat de asemenea în perioada 29 Septembrie 2016 - 30 Septembrie 2016 la Congresul Naţional de Farmacie, ediţia a XVI-a, a cărui temă a constat în „Farmacia - centru al interdisciplinarităţii ştiinţelor vieţii", eveniment dedicat farmaciştilor din România şi care a reunit atât specialişti cu înaltă calificare în domeniul medical şi farmaceutic, profesionişti ai practicii din domeniul sănătăţii, precum şi practicieni cu o largă recunoaştere naţională şi internaţională.
Cum vizualizați percepția globală asupra homeopatiei? Care este situația în România?
Este loc de mai bine deocamdată, dar lucrurile se fac încetul cu încetul, în liniște, în ritmul lor. Evident că nu toată lumea a auzit de homeopatie. Cel mai bine dorința de informare vine de la pacienți în primul rand. Ei sunt cei care îi cer farmacistului sau medicului un tratament mai natural, fără efecte secundare și întreabă dacă nu cumva i se poate prescrie homeopatie. Este un proces care are loc pentru că toată lumea se îndreaptă acum către lucruri mai naturale, deci și noi suntem pe drumul cel bun. Este pur și simplu un proces care își urmează cursul și va dura ceva.
Care este motivul principal pentru care ați conceput această carte?
Scopul cărții este de a oferi farmaciștilor un mijloc pe care să-l poată accesa ușor astfel încât să prescrie homeopatie la farmacie. A fost scrisă in doi, doi farmaciști, eu alături de domnul François Roux și, bineînțeles, cu participarea unui medic specializat în patologiile tratabile. De exemplu, amigdalita, angina, durerile de gât, presupun un tratament complicat, dar în această carte aveți o serie de întrebări pe care farmacistul le poate pune. Foarte simplu, pe baza acestor întrebări poate identifica imediat principalele medicamente și să îi dea imediat pacientului ceea ce trebuie. Cartea este foarte ușor de citit, utilizabilă direct de către farmaciști, folosită în formarea farmaciștilor, dar de asemenea poate fi oferită și mămicilor, în special celor care urmează să nască, care înțeleg foarte bine conținutul acestei cărți. Există și foarte mulți medici de familie care își procură cartea tocmai pentru că au foarte mulți pacienți copii și se gândesc că ar fi foarte bine să poată oferi și altceva în afară de antibiotice. S-au declarat foarte mulțumiți și pot prescrie din această carte.
Mulțumim doamnei Michèle Boiron pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre.
