Noi doi sau cum ne-a impresionat o piesa de teatru in mod neasteptat

Nu mai participasem de ceva vreme la vreun eveniment/spectacol sau altfel de manifestari artistice (de, vara nu-i ca iarna sau mai bine zis iarna nu-i ca vara), asa ca am decis sa dam curs unei invitatii la teatru, o piesa pentru adulti (a se citi lipsita de maimutoi si alte mascari specifice unei categorii de varsta...minore). Premiera spectacolului denumit Noi doi ce a avut loc in incinta World Trade Center, Piata Montreal nr. 10 (mai exact in sala New York) a fost pusa in scena de catre teatrul Grand Comedia, dupa cum am aflat ulterior, cel mai amplu proiect de teatru privat din tara.

Singura mea temere din ipostaza de spectator, dar si de insotitor de copil hiperactiv caruia chiar si spectacolele adresate categoriei sale de varsta i se par...plictisitoare, anticipam niste iesiri furtunoase in toiul actiunii sau, de ce nu, niste comentarii nepotrivite expuse in momente complet inadecvate, evident de fata si cu restul auditoriului. Din fericire, lucrurile nu au decurs deloc in acest mod si, in plus, am avut parte si de cateva surprize placute.

Cu toate ca genul piesei Noi doi se doreste a fi drama, prezentand povestea de viata a unui tata expat pe nume Alexander (slovac mutat in Romania) interpretat de Filip Ristovski, ramas vaduv si cu o fiica in varsta de 10 ani de crescut, este condimentata in mod ingenios cu momente de umor, dar si artistice (de dans, dar si interpretare vocala) de o calitate exceptionala. Spun asta pentru ca personajul fetitei purtand numele de Agata, Mariuca Enache in viata de zi cu zi, m-a impresionat (si nu doar pe mine) prin dezinvoltura redarii unor emotii, dificil de inteles chiar si de catre adulti, prin energia aparent interminabila (spectacolul a durat ceva peste 1 ora) si, evident, prin inteligenta deosebita (pentru interpretarea artistica sunt necesare, din punctul meu de vedere, abilitati care exced nivelul de cultura/cunostinte specific varstei sale). Actiunea este extrem de bine pusa in scena printr-un decor minimalist, constant, dar cu o simbolistica profunda si, continand doar doua cuvinte mai putin potrivite pentru copii (sincer, nici nu au fost remarcate de cel mic), punand in valoare situatii sociale relativ banale care ajung sa lase amprenta asupra integritatii emotionale din sanul unei familii confruntate cu un deces. O familie aflata pe punctul de a se dezbina, a carei salvare vine din partea unei ... invatatoare - doamna Sonia interpretata de Sandra Mavhima - este pusa sub microscop, iar diferentele culturale, prejudecatile sunt complet inlaturate prin maiestria interpretarii si a actului regizoral.

Ce mi-a placut cel mai mult? Faptul ca, desi abundand de mesaje profunde, piesa contine si simboluri ironice, cum sunt pufarinele care au condus la decesul mamei, respectiv al sotiei, umorul presarat in mod laborios in momentele tensionate, forta cu care actorii redau trairile personajelor (pentru care de altfel au si primit ropote de aplauze minute bune) si, nu in ultimul rand, faptul ca Mariuca nu a urmat niciun fel de curs de actorie, talentul ei in dramaturgie fiind unul nativ. Am avut placerea sa o cunoastem dupa piesa si sa o felicitam, iar eu, desigur, nu mi-am putut infrana curiozitatea.

Desi, spre rusinea mea, nu sunt o amatoare a pieselor de teatru, Noi doi a reusit sa ma impresioneze profund si sa fie insotita de o trairea catarhica a scenelor. Iar comentariile micului terorist mi-au dovedit ca mesajul a fost receptionat perfect si de suflete mai putin initiate in arta teatrala, reusind sa empatizeze atat cu personajele, cat si sa extraga situatii din piesa intalnite in viata reala. Multumim asadar pentru invitatie, a fost o bucurie si o onoare sa putem asista la acest spectacol minunat.