Copilul meu m-a surprins într-un moment cu totul neașteptat. Așa am înțeles că l-am crescut bine

Copilul meu m-a surprins într-un moment cu totul neașteptat. Așa am înțeles că l-am crescut bine

Bianca Geica - Redactor Senior

Duminică a fost o zi grea pentru mine. M-am trezit extrem de anxioasă. Nu știu sigur ce a declanșat-o, dar am ajuns să mă îngrijorez toată ziua cu privire la lucruri: știri, bani, dacă copiii mei au avut tot ce le trebuia pentru săptămâna aceasta, ce voi face când se vor muta de acasă și ala mai departe. A fost una dintre acele zile în care șirul gândurilor și grijilor devenea din ce în ce mai mare și mai greu de întrerupt.

Am astfel de zile de câteva ori pe lună. Slavă Domnului, nu am absolut nicio problemă. Suntem sănătoși și norocoși că nu trăim cu grija zilei de mâine. Dar uneori simt ca și cum greutatea lumii este pe umerii mei. Mă stresez din cauza unor lucruri care nici măcar nu s-au întâmplat și oricât mi-aș dori, nu reușesc să ies din acest abis.

De când sunt mamă singură, am încercat să ascund această parte a mea de copiii mei. Înainte obișnuiam să am un alt adult în casă cu care să vorbesc și care îmi absorbea o mare parte din anxietate. Dar acum că nu mai am, încerc din greu să nu las ca acest lucru să-mi afecteze viața. Nu vreau ca ai mei copii să-și facă griji pentru mine sau să simtă greutatea stresului meu. Mai ales dacă nu sunt sigură de unde vine. Dar mi-am dat seama de-a lungul anilor că sunt inteligenți și își dau seama când mama lor are probleme.

Duminică, în timp ce pregăteam cina, fiul meu cel mare, adolescent, a intrat în casă. Fusese plecat mai toată ziua și sincer nu credeam că a observat că ar fi ceva în neregulă cu mine. Dar în timp ce amestecam carnea pentru tacos, a venit în spatele meu și m-a îmbrățișat. Genul de îmbrățișare care parcă îți cuprinde sufletul și te face să te simți iubit. Nu a fost îmbrățișarea lui obișnuită, pe jumătate. Era fiul meu care îmi spunea: „Mamă, știu că pari tristă, dar te iubesc foarte mult”.

copil care isi imbratiseaza mama

În acel moment, am respirat adânc. Umerii mi s-au relaxat și am simțit cum inima mea încetinește până la un ritm normal. El nu și-a slăbit strânsoarea, nici măcar atunci când mi-am sprijinit mâinile pe brațele lui pentru a-l mai ține acolo puțin.

A fost exact ceea ce aveam nevoie în acel moment pentru a-mi reaminti că cel mai important lucru din lume este ca ai mei copii să fie fericiți și sănătoși. M-a făcut să realizez cât de norocoasă sunt că îi am în viața mea. M-a făcut să mă gândesc la cât de neimportante erau toate lucrurile pentru care mă stresam și la faptul că pierdeam momente prețioase gândindu-mă la lucruri asupra cărora nu aveam niciun control.

Acea îmbrățișare mi-a schimbat complet seara. M-am dus la culcare în acea noapte și am reușit să renunț la tot - la stres, la anxietate, la gândurile rătăcitoare care îmi răpesc întotdeauna atâta fericire.

Citește și:

Surse foto: Freepik

Surse articol: Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul scarymommy.com.

Articolul urmator
Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu
Vecina mi-a lăsat copilul ei în grijă și nu s-a mai întors. L-am crescut ca și cum ar fi fost al meu

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Moment unic surprins la ecograf: bebeluș făcând pipi în uterul mamei lui
    Moment unic surprins la ecograf: bebeluș făcând pipi în uterul mamei lui

    Dacă vă întrebați dacă un bebeluș face pipi în uterul mamei, ei bine, veți primi răspunsul cu o mică filmare a unui medic din Turcia, care suprinde un moment unic la o...

    Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am vrut să-i ofer copilului meu ceea ce eu nu am putut avea. Povestea unei mame singure...
    Am crescut într-un orfelinat de pe vremea lui Ceaușescu și am vrut să-i ofer copilului meu ceea ce eu nu am putut avea. Povestea unei mame singure...

    Povestea mea e tristă, cu o viață grea, dar un final dacă nu fericit, cel putin liniștit. Oricât de greu mi-ar fi fost, eu am încercat să fac pentru fiica mea ceea ce...

    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”
    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”

    La începutul anului, Rihanna dezvăluia lumii întregi că se pregătește să intre în rândul mămicilor. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că...

    Lavinia Pîrva pune copilul pe primul loc:”Am înţeles acum toată grija pe care părinţii mei mi-au purtat-o de când m-am născut”
    Lavinia Pîrva pune copilul pe primul loc:”Am înţeles acum toată grija pe care părinţii mei mi-au purtat-o de când m-am născut”

    Lavinia Pîrva (35 de ani) formează un cuplu cu Ștefan Bănică Junior (52 de ani) și este una dintre cele mai îndrăgite figuri din showbiz-ul românesc. Aceasta a...

    Anna Lesko izbucnește: ”Am văzut negru în fața ochilor. Totul până la copilul meu!”
    Anna Lesko izbucnește: ”Am văzut negru în fața ochilor. Totul până la copilul meu!”

    Este una dintre cele mai frumoase și focoase vedete din România, dar și o mama devotată, care ar face orice pentru copilul ei. Anna Lesko are un băiețel de 6 ani, pe care...

    Alina Ceuşan în travaliu! Dureri mari, bucurie şi un vizitator neaşteptat!
    Alina Ceuşan în travaliu! Dureri mari, bucurie şi un vizitator neaşteptat!

    Fosta participantă la show-ul "Asia Express", Alina Ceuşan a adus pe lume primul ei copil. Dupa un travaliu de 12 ore, bebelușul Tisha cum îi spune ea, a venit pe lume la ora 4:44...

    Copilul meu mi-a spus că sunt o mamă strictă și mă bucur nespus că mă vede așa
    Copilul meu mi-a spus că sunt o mamă strictă și mă bucur nespus că mă vede așa

    Probabil că fiecare om are o părere diferită despre ce înseamnă strictețea. Atunci când această mamă a auzit de la fiul ei că este o mamă strictă, nu s-a supărat, ba...

    Scandal între profesorii români despre educația sexuală: "Masturbare? Am înţeles bine? Am înnebunit cu toţii?"
    Scandal între profesorii români despre educația sexuală: "Masturbare? Am înţeles bine? Am înnebunit cu toţii?"

    Discuții aprinse între profesori, pe un grup de Facebook, pe tema educației sexuale. Totul a pornit de la un mesaj pe care un dascăl de la un liceu din Capitală l-a postat pe...

    © 2023 Qbebe