Educatia copilului: metoda Steiner-Waldorf

de Alina Nedelcu
Trimite articolul pe facebook Trimite articolul pe email

Metoda de educatie "Steiner-Waldorf" urmareste, la fel ca si alte metode alternative, promovarea unicitatii copilului si a unei educatii complexe. Vei afla insa ceea ce ii confera originalitate prin intermediul acestui articol, in care iti vom oferi date legate de istoricul acestei metode, de modalitatea in care se aplica in gradinita si scoala, dar te vom invita si sa cunosti cateva propuneri de activitati inspirate din pedagogia Waldorf.

I.Originile metodei Steiner-Waldorf
Inceputurile acestei metode alternative de educatie trebuie cautate in anul 1919, cand directorul companiei de tigarete "Waldorf-Astoria" a dorit sa le ofere copiilor muncitorilor fabricii sale din Stuttgart (Germania) "o noua educatie", care sa-i ajute sa devina creativi si sa le respecte individualitatea. Pentru a face posibil acest lucru, s-a oferit sa sponsorizeze deschiderea unei scoli, "deschise copiilor de toate rasele, din toate mediile sociale, religioase si economice".
Ideea sa revolutionara a fost apreciata de filosoful si omul de stiinta austriac Rudolf Steiner, care s-a gandit sa creeze un model de educatie special pentru "scolile Waldorf". In viziunea lui Steiner, in asemenea scoli trebuia sa existe "mai mult decat un sistem pedagogic". Era necesara "o arta, care sa sustina dezvoltarea copilului", sa-i asigure calea spre "intelegerea profunda a sensului vietii, a valorilor umane din familie si comunitate".
Copilul "detine numeroase talente si are nevoi diferite", de aceea trebuie ca scoala "sa-l implice in moduri diferite: activ, emotional si rational". Iata de ce, incepand cu prima scoala Waldorf (deschisa in septembrie 1919 in Stuttgart) si pana in prezent, scoli si gradinite din peste 40 de tari se bazeaza pe principiile lui Steiner: existenta unei rutine zilnice,ce respecta ritmul propriu al fiecarui copil (datorita predictibilitatii copilul se simte in siguranta; ritmul pleaca de la ritmul existent in toate procesele naturale, angrenand copilul cu intreaga sa fiinta); jocul creativ (copilul invata sa gandeasca inovativ, sa rezolve probleme, sa lucreze in echipa); existenta unor cursuri artistice si practice (se asigura dezvoltarea creativitatii, dar si intelegerea aspectelor vietii de zi cu zi), euritmia (un sincretism intre dans si gestica, ce exprima intr-un alt fel vorbirea si muzica, facilitand o dezvoltare armonioasa a copilului) si desenul formelor (contribuie la realizarea tranzitiei spre abstractizare).
In tara noastra, primele grupe de gradinita, primele clase din ciclul primar si liceal Waldorf au fost infiintate in anul 1990. Invatamantul Waldorf a cunoscut o extindere deosebita , disciplinele de studiu fiind comparabile cu cele incluse in sistemul national, fiind aprobate de Ministerul Educatiei. Obiectivul acestei metode de invatamant este sa-i ajute "atat pe cei mai slabi, in atingerea unui nivel acceptabil, ca si pe cei dotati, in aspiratia lor catre performante cat mai notabile".

II.Cum se aplica metoda "Steiner-Waldorf" la gradinita si la scoala
Pedagogia Waldorf este centrata pe educarea in functie de nevoile reale ale copilului, vazut ca fiinta in evolutie, ce trece prin anumite stadii de dezvoltare, fiecare avand cerintele sale educationale. Aceste stadii trebuie respectate, permitandu-i-se copilului "sa se manifeste precum un copil, nefortandu-l sa avanseze cu orice pret, sarind peste etape, periclitand astfel baza pe care se construieste".

II.1. Activitatile specifice dintr-o gradinita "Waldorf"
Scopul activitatii unui educator in invatamantul prescolar este, conform viziunii lui Rudolf Steiner, "sa-l faca pe copil sa simta ca lumea este buna". Prin intermediul activitatilor, rutinei si povestilor, copilul se intalneste cu "bunatatea si miracolul din existenta umana, simtind confortul de a fi ingrijit cu dragoste". Toate au menirea de a-l linisti si de a-l "invita" "sa imbratiseze viata".
Prezenta rutinei este esentiala in dezvoltarea copilului, aratandu-i ca lumea "este un loc ordonat si sigur". Fiecare rutina se bazeaza pe ritm, adica pe "repetarea regulata, lenta, a activitatilor de zi cu zi". Rutina se regaseste in activitati precum pregatirea painii, a supei de legume, pictura, modelaj sau in diminetile in care copiii sunt intampinati de educator intr-o atmosfera calma, cu jocuri si activitati creative, cand li se spun povesti din care vor invata lucruri noi.
Sala de clasa este dotata cu mobilier multifunctional, realizat din materiale naturale. Decoratiunile si aranjamentele utilizate sunt confectionate din acelasi tip de material. De altfel, materialele au fost adunate de copiii in timpul activitatilor de grup (printre acestea se numara: scoici, conuri de brad, castane, ghinde, seminte etc.) si reprezinta material didactic.
Activitatile practice si creative se desfasoara individual sau in grupuri, scopul lor fiind sa-i faca pe copii sa inteleaga ca in spatele fiecarui obiect sta efortul cuiva, dar si sa le dezvolte indemanarea, motricitatea fina, imaginatia. Printre acestea se numara: jocul liber, jocuri ritmice, jocul de degete, jocurile de rol, teatrul de masa si de marionete, lectura basmelor, pictura prin tehnica ud pe ud, desenul formelor, modelajul, confectionarea de obiecte si jucarii din lana (cusut, folosirea paslei, tesut), gospodarie si gradinarit. Alaturi de acestea se studiaza si euritmia, datorita careia copilul devine sensibil la calitatea gesturilor si dobandeste o anumita gratie a miscarilor.

II.2. Ce se invata intr-o scoala "Waldorf"
In primul rand, nu se acorda note/ calificative, intrucat nu se doreste declansarea concurentei intre elevi, dar nici "etichetarea" in functie de acestea. De aceea, la cursuri elevii sunt foarte activi, neexistand teama ca ar putea fi "sanctionati" prin nota. Evolutia copilului este surprinsa mult mai complet de catre invatatori/ profesori in caracterizarea generala. Aceasta reflecta evolutia copilului sub mai multe aspecte, nu doar cel al acumularii si redarii pe moment a unor informatii.
In al doilea rand, nu exista manuale. Fiecare elev isi "creeaza" propria lui carte, transcriind cu propriile cuvinte si desene ceea ce invata la cursurile principale. Acestea din urma se studiaza "in epoci", rand pe rand, zilnic, primele doua ore fara pauza, timp de 2-4 saptamani. Se va putea realiza astfel o intelegere mai aprofundata a unei materii.
De asemenea, caietele nu au liniatura, lasandu-le elevilor o mai mare libertate de miscare. Scrisul se ordoneaza treptat, iar in lipsa unui contur copilul depune un efort mai orientat spre aceasta finalitate. In privinta instrumentelor de scris, se evolueaza de la blocuri cerate, creioane cerate, creioane colorate groase catre stilou, grosimea liniei subtiindu-se gradual, nefortat.
Ca si in gradinite, salile de clasa au mobilier functional, realizat din materiale cat mai naturale, care sa permita desfasurarea in cele mai bune conditii ale activitatilor individuale sau de grup.
Alaturi de materiile principale (limba romana, matematica, istorie, geografie, stiintele naturii etc.), se studiaza materii specifice precum euritmia, desenul formelor (un adevarat element ajutator, usurandu-le copiilor trecerea spre litere, spre forme geometrice si spre abstractizare), gimnastica Bothmer (vizeaza dezvoltarea armonioasa a copilului/adolescentului prin miscare, realizandu-se echilibrul intre dimensiunea rationala- fata si spatele, sentimente- axa deasupra, dedesubt, viata intelectuala- axa stanga-dreapta) si un instrument muzical.

III. Cum poti aplica principiile Waldorf la tine acasa
Nu este necesara o pregatire speciala in pedagogia Waldorf pentru a intelege cat de important este sa-ti implici copilul in activitati care sa-i asigure o dezvoltare complexa, dar si sa-i demonstreze ca "lumea este un loc ce poate fi inteles, sigur si predictibil". Iata ce poti face pentru a realiza aceste obiective.

III.1. Obisnuieste-ti copilul cu diferite rutine
De-a lungul timpului, specialistii in psihologia infantila si in pedagogie au demonstrat cat de important este ca in viata copilului sa existe activitati constante, ce asigura consistenta vietii de zi cu zi. Sta la indemana noastra sa procedam astfel incat micutii nostri sa se simta confortabil, atat in ritmul propriei existente, cat si in ritmurile lumii inconjuratoare.
Pentru inceput, incearca sa-ti introduci copilul in activitati sezoniere, explicandu-i, de exemplu, ca poti gasi oricand capsune la supermarket, dar ca cel mai bine este sa le culegi din gradina in lunile mai-iunie. De asemenea, admirati impreuna un frumos apus de soare, spunandu-i ca in orice zi exista un moment in care puteti face acest lucru.
Ai grija sa-i stabilesti un program in fiecare zi. Fixati impreuna ora de sculare, ora micului-dejun, cea la care trebuie sa plece la gradinita/scoala, precum si cea la care va lua masa de pranz. Includeti in program si intervalul in care se va odihni, in care isi va face temele, precum si cel destinat jocului si altor activitati recreative. Nu uita de ora cinei si de ora de culcare.
Foarte important este sa aiba si un program saptamanal. In cadrul acestuia vei avea in vedere activitatile practice si creative, care asa cum s-a mentionat anterior, au un rol desosebit de important in dezvoltarea indemanarii, creativitatii si, nu in ultimul rand, in intelegerea vietii de zi cu zi. De exemplu, poti stabili, pe zile, diferite activitati, pe care le vom descrie mai jos.

III.2. Exemple de activitati inspirate din metoda Waldorf
Luni: Pictura prin tehnica ud pe ud

Este un joc de descoperire a culorilor, a nuantelor, intrucat culoarea "este perceputa puternic in primii ani de viata si este traita intens de catre copil". Steiner insusi considera ca pictura, prin culoare, poate avea "proprietati vindecatoare" asupra copilului, stimulandu-i "dorintele creatoare".
Veti avea nevoie de:
• hartie speciala pentru tehnica ud pe ud (se gaseste in magazinele de specialitate)
• un vas mare cu apa
• un suport pentru hartia uda (un blat de lemn, o masuta etc.)
• acuarele
• o pensula mai groasa
• borcanele cu apa pentru spalat pensula
• un burete pentru sters surplusul de apa
• pelerina pentru pictura sau ceva (de exemplu, o "pelerina" de plastic folosita in timpul mesei) care sa protejeze hainutele copilului.
Pentru inceput, rotunjeste colturile hartiei cu ajutorul unei foarfeci. In felul acesta copilul nu va avea senzatia de margini bine delimitate, ci isi va putea imagina ca desenul lui este o bucatica dintr-un imens desen nelimitat.
Uda hartia prin scufundare. Roaga copilul sa tea jute sa o intinzi bine pentru suport, evitand formarea bulelor de aer. Daca este mult prea uda, apeleaza la buretele bine stors.
Pregateste acuarelele. Culorile trebuie sa fie diluate pentru a avea o consistenta destul de fluida. Ai grija sa nu folositi mai mult de doua-trei culori primare deoarece, daca aveti la indemana prea multe, micutul va fi tentat sa le incerce pe toate, pierzand "magia" oferita de o singura culoare sau de combinatia celor doua-trei.
Incepeti sa pictati. Daca aveti o singura culoare, jucati-va cu ea pana la cele mai inchise nuante. Daca aveti doua-trei, lasati-le "sa se joace" pe hartie impreuna sau separate, opriti-va sa admirati impreuna ce se intampla cand se intalnesc. Copilul trebuie sa manuiasca pensula liber, pentru ca forme neasteptate sa faca din pictat o experienta desosebit de interesanta. Pictura va trebui lasata la uscat pana a doua zi.
Implicandu-va in aceasta activitate copilul isi va dezvolta imaginatia, motricitatea fina (va exersa cum sa tina in mana o pensula), dar isi va rafina si simtul estetic.

 

Marti: Pregatiti un preparat pe baza de aluat

Alege o reteta simpla, dar care sa fie gustoasa. Opteaza, de exemplu, pentru "inimile delicioase".
Prepara intai un aluat care sa nu fie prea moale. Arata-i micutului cum sa-l framante. Apelati apoi la forme pentru prajituri cu model de inima, decupand impreuna aluatul. Tapetati o tava cu hartie de copt si asezati inimioarele acolo. Lasati-le la cuptor pentru 10-15 minute.
Dupa ce le veti scoate, ungeti inimioarele cu albus si spune-i copilului sa presare pee le zahar cristalizat. Mai puneti-le in cuptor pentru inca 3-5 minute.
Participand la framantarea aluatului, dar si la ornarea inimioarelor, copilulsi isi va dezvolta indemanarea.

 

Miercuri: Lucru manual ( "Insula tropicala")

Intrucat vara ne duce cu gandul la cele mai frumoase destinatii de vacanta, da-i ocazia copilului sa-si creeze propria insula tropicala. Procurati-va carton de diferite culori (alb, galben, portocaliu, verde, maro, rosu, roz, mai multe nuante de albastru), o foarfeca, un cutter, lipici. Mai intai, cu ajutorul cutter-ului, taie cartonul la dimensiunile dorite pentru a obtine un "tablou".
Alegeti niste modele simple de nori, soare, palmier si pestisori pentru a le decupa. Contureaza-le pe cartoanele colorate, decupeaza-le impreuna cu copilul si nu uitati nici de "bucata de pamant" ce reprezinta insula. De asemenea, pregatiti "valurile marii" in diferite nuante de albastru.
Lasa-l pe copil sa le lipeasca in "tablou" asa cum doreste el. Astfel, va descoperi varietatea nuantelor, isi va dezvolta creativitatea si indemanarea.

Joi: Activitate din viata practica ( Ne lustruim incaltamintea)

Intreaba-ti copilul ce pereche de incaltaminte ar dori sa lustruiasca. Intre timp, pregateste o carpa moale, o perie, un burete, o solutie pentru curatat incaltamintea (ideala este cea continuta in bureteii speciali, astfel incat copilul sa nu vina in contact direct cu ea), un covoras.
Asezati-va pe covoras. Fa-i o mica "demonstratie" micutului (pe una dintre incaltari), aratandu-i ordinea "operatiilor": lustruirea cu carpa sau cu peria (in functie de materialul din care este confectionata incaltamintea, dar si de cat de murdara este), apoi aplicarea solutiei speciale, avand grija sa nu apese prea tare pentru a evita cantitatea in exces. In cazul in care se intampla acest lucru, se va folosi buretele.
Roaga-l sa procedeze la fel. In felul acesta, se va familiariza cu o rutina din viata de zi cu zi (intretinerea incaltamintei) si isi va dezvolta indemanarea.

 

Vineri: Supa de legume

Ca si in cazul celorlalte activitati practice, copilul va deveni mai indemanatic si va constientiza existenta unei rutine zilnice.
Pregateste materialele necesare: o oala nu foarte mare, morcovi, ceapa, ardei, cartofi, pastarnac sau telina, verdeata, sare. Pune apa la fiert, adaugand sare dupa gust.
Curatati legumele. Ideal este sa ai dispozitive speciale pentru decojirea legumelor, care pot fi utilizate (sub atenta supraveghere a unui adult) si de catre copii. Taie tu legumele si verdeata si roaga-l pe copil sa le puna in oala in care fierbe apa.
Asteptati sa fiarba supa. Dupa ce a fiert suficient, poti lua o lingura, sufla in ea si roaga copilul sa-ti spuna daca ii place. In cazul in care iti va spune ca nu este suficient de sarata sau aromata, poate adauga chiar el inca putina sare sau verdeata.
Serviti supa impreuna. Daca cel mic doreste, ii poate adauga verdeata si ca decor.


Surse:
http://www.scoalalibera.ro/program/
http://www.waldorf.ca./index.cfm?pagepath=What_ is_ Waldorf_/Background_ and History&id=19498
http://www.waldorf.ca./index.cfm?pagepath=What¬_ is_ Waldorf_/Educating_ the Whole Child&id=19492
http://www.waldorf.ca./index.cfm?pagepath=What¬_is_ Waldorf_/The_Waldorf_Preschool&id=19493
http:// www.waldorfcurriculum.com/Articles/how_to_homeschool.pdf
http://www.bothmer-gymnastik.com/index.php/bothmer-gymnastic.html
*** Fii creativ! (traducere din limba engleza de Meropi Papagheorghe), Ed.Rao, Buc.,2013

Surse foto:
http://3.bp.blogspot.com/
http://1.bp.blogspot.com/

 

Trimite articolul pe facebook

Articole asemanatoare

 
 
Editorial Qbebe
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Confesiuni de mamă: De ce urăsc să mă duc cu copilul în parcDa, ați citit bine titlul: urăsc să mă duc cu copilul în parc. Anya are acum 8 ani și în fiecare an al vieții ei am avut adevărate stări de disconfort, de nervozitate și chiar și atacuri de panică la...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Articole Noi Qbebe
Qbebe Funny
Qbebe Horoscop saptamanal
Newsletter Qbebe
Data nasterii bebelusului
   
Radio Romania Junior
sigur.info-fii sigur pe net