Funnyby

Cum va găsi fiecare nativ adevărata fericire

Cum va găsi fiecare nativ adevărata fericire

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fiecare vede fericirea în alt fel. Dacă pentru unii dintre noi înseamnă, de exemplu, să fim puși mereu în fața unor provocări sau să avem ocazia să ne lărgim orizonturile și să avem parte de experiențe inedite, pentru alții înseamnă pur și simplu mai mult timp petrecut alături de cei dragi sau în natură. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos poți descoperi de ce are nevoie fiecare zodie pentru a se simți împlinită, pentru a putea spune că, în sfârșit, și-a găsit adevărata fericire. 

Berbecul

Întrucât este semn de foc, Berbecul este plin de energie și dornic să se implice în cât mai multe activități. De altfel, cel mai mult detestă stagnarea și să vadă că este „captiv” într-o rutină sau într-un mediu care nu-l mai provoacă în niciun fel. În aceste condiții, pentru a-și găsi adevărata fericire, are nevoie de cât mai multă stimulare intelectuală. Fie că este vorba despre un loc de muncă bazat pe oportunități de perfecționare, fie că este vorba despre prietenii cu persoane cu care să poarte conversații interesante, Berbecii se simt în largul lor când au ceva de învățat, când văd că pot progresa.

În același timp, un Berbec își poate găsi fericirea odată ce își pune în valoare abilitățile pentru a fi la un alt nivel. De pildă, în cazul în care este pasionat de yoga, o să fie foarte fericit în momentul în care obține un atestat de instructor. Cu alte cuvinte, este fericit și când are parte de o răsplată pe măsura eforturilor sale. 

reprezentare stilizata a zodiei Berbec cu auriu

Taurul

Pe de o parte, un Taur își poate găsi fericirea dacă reușeste să se implice mereu în activități noi, care să-l împiedice să devină „prizonier” într-o rutină. Chiar dacă tânjește și după momente în care să-și dedice timpul relaxării, de fapt are nevoie de așa ceva în perioadele în care se simte suprasolicitat. În general însă, când vede că are parte numai de rutine, devine agitat sau copleșit de tristețe. De fapt, cheia spre fericire este să ocolească experiențele banale și să se bucure de cele interesante. 

Pe de altă parte, întrucât ține mult să aibă acasă un mediu cât mai confortabil, Taurul poate fi satisfăcut, fericit, în momentul în care vede că și-a pus în valoare abilitățile în acest scop. De pildă, nu îi prinde rău să se apuce să facă ordine, să pună la un loc obiecte care pot forma o colecție sau să schimbe culoarea pereților dintr-o încăpere. Astfel, un mediu de acasă care să includă elemente din natură, care să fie ordonat și din care să nu lipsească și opere de artă îi aduce o stare de bine și îl face să se simtă în siguranță. 

Gemenii

Mintea reprezentanților acestei zodii este foarte activă, aceștia căutând întotdeauna să aibă parte de cât mai multă stimulare intelectuală. Așa se explică de ce unul dintre cele mai importante demersuri pe care le pot face pentru a-și găsi adevărata fericire este să se înconjoare de persoane cu care să poarte discuții care să le stârnească interesul și să-i provoace. 

De asemenea, pentru a fi mai relaxați și mulțumiți, Gemenii au nevoie de ceva care, pe de o parte, să le distragă atenția de la a-și schimba rapid gândurile, planurile și, pe de altă parte, să-i ajute să se concentreze asupra acțiunilor pe care le-au demarat deja. De pildă, și-ar găsi echilibrul dacă ar avea permanent la îndemână un jurnal, o agendă sau un program pe calculator care să le permită să-și monitorizeze realizarea obiectivelor și care să-i pună în gardă când se abat de la parcursul stabilit. 

Racul

Pentru a-și găsi fericirea, Racii au nevoie mai ales de un mediu în care să se simtă în siguranță, în care să fie alături de persoane la care țin și care, la rândul lor, să le dăruiască afecțiune. În momentul în care preferă mai degrabă să nu-și exprime emoțiile, trăirile, de teama de a nu fi respinși sau de a nu deranja, înseamnă că, pentru a se apropia de adevărata fericire, trebuie să se rupă de acel mediu. Spre exemplu, ar trebui să-și caute un nou partener de cuplu, să se mute într-o altă localitate etc.

În plus, pentru confortul lor emoțional, ar trebui să-și evalueze prieteniile și să le păstreze alături doar pe acele persoane care îi susțin cu adevărat și care îi stimulează să se deschidă. 

Leul

Fiind guvernat de soare, Leul se simte cel mai bine când este admirat, când îi sunt apreciate carisma și alte calități care îl ajută să iasă din anonimat. Raportându-se la acest aspect, persoanele ce aparțin acestei zodii își pot găsi adevărata fericire când își evidențiază cât mai mult latura creativă, când se implică în activități prin care pot realiza lucruri care vor fi admirate de ceilalți. De exemplu, poate fi vorba despre un hobby, despre un proiect etc.

Tot pentru a încerca să-și găsească fericirea, Leul ar trebui să mai facă o „pauză” din a gândi prea mult. De cele mai multe ori, are tendința să-și pună diverse întrebări și să aibă îndoieli chiar și când totul merge bine. Pentru a fi mai relaxat, ar trebui să încerce să se bucure mai mult de ceea ce îi aduce prezentul. 

reprezentare a zodiei Leu cu auriu, cu aspect metalic

Fecioara

Unul dintre obiceiurile pe care le au Fecioarele este și acesta: să aibă grijă de ceilalți, să se asigure că persoanelor dragi nu le lipsește nimic. În acest context, nu este de mirare că ajung să fie epuizate la un moment dat. Pentru că sunt foarte responsabile și obișnuite să-și croiască singure un drum, le vine greu să accepte că, uneori, ele însele au nevoie de sprijin. Ca să-și poată găsi adevărata fericire, trebuie să învețe treptat că nu este greșit să accepte și ajutorul celor din jur. 

Întrucât perfecționismul și obiceiul de a munci asiduu le solicită uneori prea mult, Fecioarele își pot redobândi liniștea interioară și starea de bine implicându-se în bobby-uri noi sau încercând să petreacă mai mult timp într-un loc liniștit, în mijlocul naturii. 

Balanța

Ca să-și găsească fericirea, Balanțele au nevoie în primul rând să lucreze mai mult la relația cu ele însele. Dat fiind faptul că adesea preferă să nu spună lucrurilor pe nume pentru a evita un conflict, pentru a nu ajunge copleșite de frustrări, de resentimente, le prinde bine să fie mai deschise în fața celorlalți. Practic, dacă este ceva ce le nemulțumește, dacă simt că nevoile lor nu sunt împlinite, ar trebui să spună deschis aceste lucruri. 

Balanțelor nu le este la îndemână să ia decizii radicale, în special într-un timp scurt. Iată de ce, pentru a-și crește șansele de a-și găsi fericirea, ar trebui să dispună de cât mai multă flexibilitate în viața lor. Cel mai bine ar fi și să se înconjoare de persoane care să nu le descurajeze din a explora cât mai multe opțiuni.

Scorpionul

Printre obiceiurile pe care le are un Scorpion și care îl determină adesea să-și autosaboteze șansa la fericire se regăsește și acesta: este mereu suspicios și caută să se răzbune. Ca să înlăture un asemenea obicei nociv, ar trebui să se concentreze mai mult asupra propriei vieți. Pentru a-i fi mai ușor, ar trebui ca zi de zi să se angajeze în activități care-i fac plăcere. Spre exemplu, ar putea să ia parte la discuții serioase pe o temă care îl interesează, să citească o carte care să-l surprindă, să urmărească documentare etc.

De asemenea, chiar dacă îi este greu la început, Scorpionul trebuie să se conecteze mai mult cu cei din jur. Fie că este vorba despre membrii familiei, fie că este vorba despre colegi de serviciu sau despre partenerul de cuplu, are nevoie să înțeleagă că nu toată lumea îl judecă, că poate avea încredere în ceilalți și că alături de cei la care ține poate fi el însuși. 

Săgetătorul

Deși nu îi place să-și ia angajamente și responsabilități majore pentru a nu-și pierde libertatea, Săgetătorii trebuie să înțeleagă că stabilitatea nu este dăunătoare nimănui. Cu alte cuvinte,pentru a-și găsi adevărata fericire, ar trebui să se concentreze asupra angajamentelor luate ca să se simtă într-adevăr în largul lor să-și croiască planuri pentru noi experiențe.

Un Săgetător își poate crește nivelul de energie și își poate găsi pacea interioară dacă, ori de câte ori are posibilitatea, petrece mult timp în aer liber. Spre exemplu, o excursie scurtă în locuri surprinzătoare îl poate pregăti pentru aventurile în care vrea să pornească. 

reprezentare a zodiei Sagetator cu auriu, cu aspect metalizat

Capricornul

Din păcate, fără să-și dea seama, un Capricorn își micșorează singur șansele de a fi mai fericit din cauza firii sale. Spre exemplu, are tendința de a crea probleme acolo unde nu există, este mereu suspicios, creează tensiuni pentru lucruri mărunte etc. Dacă își dorește să-și găsească adevărata fericire, ar fi cazul să recunoască faptul că sunt și situații în care nu are dreptate, în care greșește și să nu-i fie teamă să pună întrebări când nu este sigur de ceva.

În același timp, unui Capricorn îi poate mai ușor să-și găsească fericirea dacă nu se va mai încăpățâna să-și stabilească obiective mult prea ambițioase. Dimpotrivă, ar trebui să analizeze cu grijă lucrurile și să-și fixeze obiective cât mai realiste, care să-i permită să vadă rezultate într-un interval cât mai scurt. Procedând așa, va fi mai calm, mai relaxat.

Vărsătorul

Una dintre preocupările majore ale unui Vărsător este să aducă o schimbare în bine în viața celor din jur. Prin urmare, îi place, de exemplu, să se implice în activități de voluntariat și să militeze pentru drepturile celor pe care îi vede în dificultate. Într-adevăr, această preocupare îi aduce multă satisfacție, îl ajută să se simtă împlinit. Însă în anumite momente, îl poate epuiza. Din acest motiv, pentru a se simți în largul său și pentru a-și găsi adevărata fericire, un Vărsător ar trebui să realizeze un echilibru între implicarea în activități pentru binele celorlalți și timpul pe care îl are pentru el însuși. Odată ce dispune de suficient spațiu și nu este supus presiunilor, își „încarcă bateriile” și dobândește o stare de bine.  

Peștii

Empatici și foarte sensibili, Peștii au nevoie, pentru a-și găsi adevărata fericire, să fie înconjurați de persoane alături de care să se simtă liberi să se exprime, cu care să-și împărtășească emoțiile, trăirile. Pentru că nu le place să se implice în dezbateri, mai ales în cele pe cele care implică luarea unor decizii radicale, le prinde bine să fie alături de persoane care să nu pună presiune asupra lor, care să nu-i facă să se simtă neînțeleși. În cazul în care nu au parte de așa ceva, trebuie să facă o schimbare.

Ca să fie fericiți, Peștii trebuie să beneficieze și de un mediu în care să se simtă în siguranță. De pildă, pentru ei este esențial să fie înconjurați de prieteni care să le ofere afecțiune și care să-și dea seama când au nevoie de mai mult sprijin, de încurajare.

Ce trebuie să facă fiecare zodie în 2023 pentru a-și îmbunătăți sănătatea mintală

Surse foto: pexels.com, pixabay.com

Surse articol: collective.world, my.astrofame.com, rd.com, wellandgood.com

Articolul urmator
Cum spune fiecare zodie „Te iubesc”
Cum spune fiecare zodie „Te iubesc”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fetița Elenei Udrea a împlinit șase ani. Mama ei i-a transmis un nou mesaj emoționant, din spatele gratiilor. „Mă înveți în fiecare zi iubirea adevărată cea fără limită"
    Fetița Elenei Udrea a împlinit șase ani. Mama ei i-a transmis un nou mesaj emoționant, din spatele gratiilor. „Mă înveți în fiecare zi iubirea adevărată cea fără limită"

    Fetița Elenei Udrea, Eva Maria a împlinit pe data de 20 septembrie 2024, 6 anișori. Din păcate, mămica ei nu i-a putut fi alături, dar i-a transmis un mesaj special micuței...

    Ichi-go ichi-e: cele 10 reguli ale japonezilor pentru fericire
    Ichi-go ichi-e: cele 10 reguli ale japonezilor pentru fericire

    Uneori poate fi greu să exprimăm un sentiment folosindu-ne de limbaj. La fel se întâmplă și în cazul vechiului proverb japonez, Ichi-go Ichi-e, care poate fi tradus ca...

    Record de fericire! După 19 sarcini pierdute, această mamă a născut un copil de 6,3 kilograme
    Record de fericire! După 19 sarcini pierdute, această mamă a născut un copil de 6,3 kilograme

    După 19 sarcini pierdute, o mămică în vârstă de 27 de ani, din Statele Unite, a adus pe lume un bebeluș de 6.37 kg, dublu față de de greutatea pe care ar trebui să o...

    Trucul simplu prin care poți găsi rapid copilul în mulțime
    Trucul simplu prin care poți găsi rapid copilul în mulțime

    Pierderea copilului în mulțime este unul dintre cele mai mari coșmaruri pe care le poate avea un părinte. Din păcate, nu e nevoie de mai mult de o secundă de neatenție, pentru ca...

    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…
    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…

    Un copil de 10 ani își poate face singur curat în cameră, însă știm cum e, uneori nu vrei să mai stai după nimeni și doar îți dorești să termini treaba, ca...

    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani
    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani

    Nicoleta Luciu este, de departe, una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A intrat în lumina reflectoarelor în anul 1999, când a câștigat titlul de...

    Ce trebuie să faci pentru a găsi echilibrul în viață, în funcție de ordinea în care te-ai născut
    Ce trebuie să faci pentru a găsi echilibrul în viață, în funcție de ordinea în care te-ai născut

    Teoria ordinii nașterii a fost promovată la începutul secolului 20 de către medicul și psihoterapeutul austriac Alfred Adler. Potrivit acestei teorii, ordinea în care se...

    Caută și vei găsi: ce descoperire incredibilă a făcut un copil de 6 ani pe o plajă
    Caută și vei găsi: ce descoperire incredibilă a făcut un copil de 6 ani pe o plajă

    Sammy din Marea Britanie are șase ani și este pasionat de fosile. Așa că în fiecare zi se plimbă cu tatăl său pe plajele din apropierea casei lui căutând astfel de...

    © 2024 Qbebe