Plătesc fiecare masă, fiecare vacanță, dar copiii iubitului meu mă numesc "vânătoare de avere". Am crezut că mi-am găsit fericirea la 56 de ani, dar o țin numai în scandaluri

Am întâlnit un bărbat minunat, dar copiii lui nu mă acceptă!

Acum câteva luni, am crezut că viața îmi oferă o nouă șansă la fericire. Am întâlnit un bărbat de 62 de ani, blând, atent și cald. Ne-am înțeles din prima clipă, iar în scurt timp s-a mutat la mine. De atunci, nu am mai fost singură, sau cel puțin așa am crezut. Problema este că eu sunt singură pentru că așa a ales viața, el este singur pentru că așa a ales el. S-a despărțit de fosta lui soție, mama copiilor lui, iar aceștia nu vor să accepte sub nicio formă acest lucru!

Dificultățile nu apar între noi, noi suntem în culmea fericirii împreună, ci cu copiii lui. Din prima zi cei doi m-au privit ca pe un pericol. În ochii lor, nu sunt decât o femeie care vrea să-l „mănânce de bani” pe tatăl lor. Doar că realitatea e exact invers.

În ultimele șase luni, de când suntem împreună eu am plătit tot: vacanțele la mare și la munte, mesele la restaurante, cumpărăturile, întreținerea casei. El nu a scos niciun leu din buzunar. Și nu pentru că nu ar avea, ci pentru că așa este el obișnuit. În plus, nici eu nu am insistat prea mult să scoată bani din buzunar pentru cheltuieli, am fost mulțumită că ne înțelegem și atât.

După 14 ani de văduvie, am avut curajul să iubesc din nou. El m-a mințit a ajuns să-mi fure din casă

Partenerul meu nu ia atitudine în fața comportamentului copiilor lui... Spune că seamănă cu mama lor

Eu una nu le-am spus copiilor lui aceste lucruri, pentru că nu vreau să stric relațiile de familie. Și în niciun caz nu aș vrea să apară alte speculații și vorbe urâte. Dar e cumplit să știi că îți jignești dragostea, să te vezi judecată fără ca oamenii să știe adevărul. Eu l-am primit în casa mea, i-am împărțit tot ce am, nu am cerut nimic în schimb.

Când copiii lui îmi spun în față lucruri urâte, el nu ia atitudine. Susține că seamănă cu mama lor și tocmai personalitatea lor și certurile din casă l-au determinat să se despartă. Acum caută doar liniște, pe care a și găsit-o în brațele mele...

Uneori, mă întreb dacă merită să lupt pentru o relație în care cei din jur îți pun etichete grele, fără să știe cât suflet și cât efort investești. Nu vreau să fiu „dușmanul” în ochii nimănui sau să fiu văzută ca vreo profitoare. Am banii mei, magazinul merge bine... Tot ce-mi doresc e să fiu iubită pentru cine sunt, nu condamnată pentru ceva ce nu am făcut.