Funnyby

Dragostea este oarbă! Care sunt cele mai naive zodii când iubirea le ia mințile

Dragostea este oarbă! Care sunt cele mai naive zodii când iubirea le ia mințile

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Odată ce ne îndrăgostim, fiecare dintre noi reacționează într-un anumit fel. Dacă în cazul unor persoane dragostea generează o stare permanentă de bine, lăsându-le să rămână ancorate în realitate, altele devin copleșite, simt că „plutesc” și adesea nu mai țin cont de nimic. În cazul acestora din urmă, nu va fi greu ca în final să ajungă să fie manipulate sau chiar înșelate. Astrele sunt cele care își spun cuvântul și din acest punct de vedere, anumite zodii devenind foarte naive când se îndrăgostesc.

Taurul

În ciuda faptului că este o zodie care știe ce vrea, Taurul face parte dintre cele mai naive zodii când dragostea îi ia mințile. Se întâmplă așa în primul rând întrucât inocența sa reiese din onestitatea sa deosebită. Astfel, cine formează un cuplu alături de un Taur nu ar putea spune că a avut momente în care nu a știut lângă cine se află și la ce să se aștepte din partea acestuia. Naivitatea unui Taur se naște tocmai din capacitatea sa de a-și dezvălui mereu personalitatea. În aceste condiții, este foarte onest în relații, în dragoste, în prietenie, dar este și grijuliu și dorește ca persoana iubită să se simtă lângă el în siguranță.

În al doilea rând, nu este dificil ca Taurul să fie înșelat sau manipulat într-o relație romantică după ce a ajuns să-și formeze o idee despre loialitatea partenerului său/partenerei sale. Întrucât loialitatea contează extrem de mult pentru el, odată ce ajunge să aibă încredere în cineva, are tendința de a da totul pentru persoana respectivă, de a-i acorda acesteia toată încrederea sa, fără să aibă niciun fel de rezerve. Într-o asemenea situație, nu este de mirare că va scăpa din vedere anumite detalii și ar putea să fie manipulat și păcălit când nici s-ar mai aștepta. 

reprezentare-a-zodie-Taur-sub-forma-unei-fete-frumoase-la-moda-ce-poarta-palarie 

Racul

Această zodie sensibilă, care se concentrează mult asupra emoțiilor, este considerată cea mai naivă când dragostea îi va lua mințile. Racul are tendința, când se îndrăgostește, să renunțe să rămână conectat la realitate, preferând să se refugieze în povestea sa de dragoste. Pasiunea și dedicarea pe care le pune în joc într-o relație îl vor determina să devină incapabil să detecteze acele semne care l-ar putea conduce la concluzia că persoana de lângă el nu este tocmai sinceră, că are intenții ascunse. Cu cât un Rac a trecut, de-a lungul timpului, prin experiențe traumatizante precum o iubire neîmpărtășită, o despărțire dureroasă sau moartea partenerului/partenerei de viață, cu atât va fi mai predispus să reacționeze așa cum s-a menționat.

De asemenea, când simte că iubește cu adevărat, Racul se dedică trup și suflet relației, își manifestă pe deplin empatia și tot ce dorește este să-l facă pe celălalt să se simtă bine, să fie fericit. Insistând să procedeze așa, nu este exclus să nu sesizeze la timp că persoana la care ține nu îi împărtășește sentimentele și la un moment dat va ajunge să fie rănit, să fie dezamăgit și să realizeze că a fost trădat. 

Balanța

Balanțele se află printre cele mai amabile și mai de încredere semne ale zodiacului, dar aceste calități nu vor fi mereu în avantajul lor. Se va întâmpla așa în special în cazul în care cei din jur vor profita de ele văzându-le că sunt așa. Din păcate, inclusiv persoanele cu care au o relație romantică și în care au încredere le pot înșela.

În același timp, o Balanță poate să ajungă să fie manipulată în dragoste întrucât este mereu în căutarea armoniei, a păcii. Persoana de lângă ea poate să-i detecteze acest „punct sensibil” și să o manipuleze fără a putea să-și dea seama. În plus, natura ei mai degrabă indecisă, faptul că nu este dispusă să ia decizii majore prompt, pot determina o Balanță să devină mai vulnerabilă în fața manipulării. 

Alt aspect care o poate predispune pe Balanță să cadă adesea în acest tip de „capcană”, putând fi considerată și ea naivă când dragostea îi va lua mințile, este că nu obișnuiește să-și însușească lecțiile pe care le-a primit cândva în această privință. 

reprezentare-a-zodiei-Balanta-sub-forma-unei-fete-frumoase-la-moda-ce-poarta-palarie

Scorpionul

La prima vedere, un Scorpion pare foarte greu de cucerit, creând impresia că poate construi „un zid” în jurul său. Încrezător în puterea sa de seducție și în calitățile pe care le are, nu își va deschide sufletul decât în momentul în care va considera că o anumită persoană merită. Când se va întâmpla așa, va pune în joc toată pasiunea de care este capabil și se va îndrăgosti. Cu toate acestea, pe măsură ce va oferi totul, nu se va bucura neapărat de aceeași atitudine și din partea partenerului său/partenerei sale. Prin urmare, poate ajunge să sufere întrucât va sesiza că nu este iubit la fel de intens cum iubește el și, în ciuda eforturilor sale de a dărui totul, nu va primi prea multe în schimb.

Pentru că obișnuiește să fie posesiv și gelos, un Scorpion poate alege să rămână într-o relație întrucât are nevoie să se simtă iubit, chiar dacă nu are parte de așa ceva. În aceste condiții, nu este imposibil să fie manipulat și va rămâne mult timp în acea relație. Nu îi va pune capăt decât dacă va afla că a fost trădat. Într-o asemenea situație, nu va însă pe gânduri și va găsi o cale de răzbunare. 

Peștii

Principalul motiv pentru care Peștii se regăsesc și ei printre zodiile cele mai naive când dragostea le ia mințile este că sunt foarte visători. Natura lor visătoare este cea care îi determină să fie adesea „cu capul în nori”, să prefere să trăiască într-un univers imaginar, ideal, pe care și l-au creat inspirându-se inclusiv din frumoasele povești de dragoste din cărți sau din filme. De aceea, preferă să facă tot posibilul să trăiască o poveste de dragoste, să rămână concentrați asupra romantismului, în loc să se concentreze să sesizeze și aspecte ce au legătură cu realitățile de zi cu zi. Iată de ce pot ajunge cu ușurință să fie manipulați și chiar înșelați.

Totodată, Peștii sunt persoane idealiste, care sunt tentate să vadă în cei din jur doar ceea ce este bun, încercând să-i înțeleagă și să le găsească mereu circumstanțe atenuante. Pentru că procedează așa, nu își vor putea utiliza așa cum ar trebui intuiția deosebită pe care o au și pot fi în situația de a fi păcăliți când nici nu se așteaptă.

Nu în ultimul rând, Peștii au de multe ori așteptări și dorințe nu tocmai realiste, ceea ce îi poate determina să fie „o pradă” ușoară pentru persoane care îi vor manipula, care le vor face promisiuni și care în final îi vor abandona fără să se mai uite în urmă.

Surse: horoscopes.lovetoknow.com, thetalko.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com 

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cele mai fericite zodii. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze
Cele mai fericite zodii. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nimic ca dragostea de mamă: o pisicuță oarbă își salvează puii, cerând ajutorul unui trecător
    Nimic ca dragostea de mamă: o pisicuță oarbă își salvează puii, cerând ajutorul unui trecător

    Clue este o pisică abandonată care a supraviețuit pe străzile din orășelul texan Corpus Christi, SUA. Complet oarbă și cu trei pui, pisicuța a realizat că va fi greu să aibă...

    Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații
    Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații

    În condițiile în care mediul online este tot mai aproape de copilul tău, te străduiești adesea să identifici punctele „tari” și pe cele „slabe” ale...

    Încă o graviduță în showbiz! Nicole Cherry este însărcinată! „Din inimile noastre s-a mai născut încă una. Am învățat ce e iubirea absolută”
    Încă o graviduță în showbiz! Nicole Cherry este însărcinată! „Din inimile noastre s-a mai născut încă una. Am învățat ce e iubirea absolută”

    În ultimele zile s-a tot zvonit că Nicole Cherry ar fi însărcinată. Ei bine, iată că speculațiile s-au adeverit, artista anunțând în urmă cu puțin timp că,...

    Ziua în care fiica mea m-a întrebat ce este iubirea
    Ziua în care fiica mea m-a întrebat ce este iubirea

    „Tată, pot să te întreb ceva?”. Am aruncat o privire scrutătoare peste rama ochelarilor mei. Niciodată nu mi-am putut da seama cum de oamenii din filme făceau asta cu...

    Dragostea este o alegere și eu aleg să fiu cu tine
    Dragostea este o alegere și eu aleg să fiu cu tine

    Să îți deschizi inima în fața persoanei iubite nu este întotdeauna ușor. Astfel, îndoielile, temerile și nesiguranțele te pot determina să te gândești...

    Ce mare și frumoasă a crescut fetița Amaliei Enache. "Îmi doresc doar să îi ofer toată dragostea de care sunt în stare"
    Ce mare și frumoasă a crescut fetița Amaliei Enache. "Îmi doresc doar să îi ofer toată dragostea de care sunt în stare"

    Așa cum a declarat chiar ea în cadrul mai multor interviuri, Amalia Enache se află la pupitrul Știrilor ProTV de mai bine de 20 de ani. Este o prezență discretă în...

    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit
    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit

    Pierderea unui copil este o încercare extrem de grea, durerea care rămâne în urmă fiind nemărginită. Părinții care se confruntă cu o asemenea experiență simt că...

    Iubirea învinge! O femeie și-a cunoscut sufletul pereche când era deja însărcinată în 25 de săptămâni. A născut la a patra lor întâlnire
    Iubirea învinge! O femeie și-a cunoscut sufletul pereche când era deja însărcinată în 25 de săptămâni. A născut la a patra lor întâlnire

    La 25 de săptămâni de sarcină, Alyssa, o femeie în vârstă de 19 ani, a decis să posteze profilul ei pe un site de dating online. Căutările lui Max pentru partenera...

    © 2024 Qbebe