Inainte de a participa la Festivalul Narativ, festival de lectura pentru copii organizat de Asociatia Curtea Veche, finantat de ARCUB in cadrul programului cultural "Esti Bucuresti", a carui prima editie tocmai s-a incheiat (a durat o saptamana, intre 21-27 septembrie la Libraria Carturesti Verona, Mansarda), m-am aflat intr-o reala dilema: nu ma puteam decide la care atelier sa-l inscriu pe micul terorist (numele de alint al baietelului meu pentru cei care nu il cunosc inca-are legatura cu insistenta de a obtine aproape intotdeauna ce-si doreste); inscrierea si participarea erau gratuite insa conditionate de completarea unui formular in prealabil. Mai exact, oscilam intre atelierul de storytelling care-mi era cel mai aproape de suflet (mai ales ca anul acesta am incercat si eu ceva similar cu cel mic si colegii sai de scoala) sau la atelierul de roman grafic. Se pare ca ora si ziua desfasurarii au cantarit cel mai mult in decizia finala pentru ca in timpul saptamanii este deja ocupat cu scoala&teme, asadar weekend-ul a ramas singura varianta accesibila, respectiv atelierul de storytelling sustinut de doamna Alexandra Baciu (psihoterapeut in psihanaliza copilului).
Am ajuns cu aproximativ 15 minute mai devreme. Se pare ca vremea nu a cauzat niciun fel de intarziere mijloacelor de transport in comun, iar autobuzul (cel care ne-a dus la destinatie) avea statia extrem de aproape de Carturesti. Ne aflam pentru a doua oara aici caci, sa nu radeti de mine, prima oara (spre rusinea noastra) ajunsesem cu o saptamana in urma cand retinusem ca are loc atelierul (evident, ne-am "bucurat" de singuratate alaturi de cativa angajati si foarte multe carti-preferata fiind una despre Minecraft pe care cel mic efectiv a savurat-o, ba chiar a oferit o sugestie pentru viitoare aprovizionare a stocului).
Dar sa nu va mai plictisesc cu detalii. La atelierul de storytelling s-a strans in final un grup de 12 copii, cu varste intre 7-12 ani (unul singur era de varsta maxima, din cate mi-am dat seama), iar parintii au fost sfatuiti sa nu participe. Eu, evident, am ramas pentru a putea intelege despre ce e vorba si a va povesti mai departe si voua. Doamna Alexandra Baciu, dupa ce i-a grupat pe toti intr-un cerc, a pornit discutia cu cei mici invitandu-i sa se prezinte, mentionand ce anume le place sau dimpotriva nu le place sa faca, iar apoi a organizat un mic joc (stim prea bine care e cel mai eficient mod de captare a atentiei copiilor). Acesta presupunea transmiterea unui semnal prin strangerea mainii de la un copil la altul, pana cand semnalul revenea (corect sau mai putin corect) la initiatorul sau; celor mici le-ar placut tare mult aceasta activitate, fiecare dorindu-si sa fie initiator sef de semnal.
In final, li s-a dat liber la creativitate, fiecare povestind cate ceva inventat ad-hoc. Cel mai curajos (a se citi primul povestitor) a fost un baietel de 12 ani, extrem de ingenios dar care nu a scapat de critica micului meu terorist pentru stropul de sadism inclus (mai exact, i-a reprosat clar si raspicat ca are o poveste horror). Desi ma asteptam sa se agite pentru a se remarca printre primii la depanat povesti (poate va amintiti ca nu sufera deloc de sfiala, ba din contra daca primeste un microfon pe mana e cel mai fericit), s-a dovedit a cumpani putin si a fost al patrulea la rand. Povestea lui era cu iz de aventura (si zic eu inspirata de cea a baietelului mai mare) si implica un tata care dorea sa-si salveze fiica de o boala cu ajutorul unui mar de cristal. In final, tatal ciung (da, si povestea lui a fost cam horror) ajunge sa fie la randul sau salvat de fiica. Ce m-a surprins in mod deosebit a fost faptul ca a primit aplauze din belsug (evident, crestea inima in mine), chiar si de la fetitele care imi inchipuiam ca vor fi oarecum oripilate de detaliile macabre ale povestii sale.
Atelierul a durat in total putin peste 1 ora si jumatate deoarece mai toti copiii prinsesera curaj pe final si doreau sa-si impartaseasca povestile imaginate; nu au reusit insa, din cauza timpului limitat, decat jumatate din cei prezenti care, zic eu, s-au bucurat nu doar datorita faptului ca au putut impartasi rodul imaginatiei lor, ci si pentru ca au fost ascultati cu atentie de ceilalti (doamna care-i coordona le adresa intrebari pentru a intelege nu doar ea povestea, ci si pentru a verifica gradul de atentie al ascultatorilor).
Prin urmare, atat eu cat si cel mic am fost bucurosi sa participam si cu siguranta venim si la anul. Nu puteam pleca din Carturesti, evident, fara a mai rasfoi, inca o data, cartea despre Minecraft si a mai barai (sunete produse exclusiv de reprezentantii minori ai speciei masculine) cateva masinute din decor.
Urmareste-ne pe Google News
