Nu îmi pot ierta nici acum mama pentru că la 17 ani m-a dus la medicul ginecolog să vadă dacă mai sunt "fata mare". Simt că am facut numai alegeri proaste în iubire din cauza ei

Lună de lună aveam câteva zile în care eram diferită de colegele mele de la școală, nici nu îndrăzneam să le spun pe atunci, de ce la ora de sport nu puteam să joc handbal la fel ca ele.

Nu am să uit niciodată replica medicului: „Măi femeie, ești sănătoasă la cap? Cum să mă uit eu la fetița asta și neprihănită? Probabil este foarte precoce, are o menstruație de început, nu e nimic în neregulă cu ea, mi-e rușine de rușinea ta…”

M-am întors acasă cu mama bodogănind pe stradă că medicul nu este bun de nimic și că sigur aveam eu ceva sau din cauza gimnasticii pe care o mai practicam la școală și exercițiilor pe capră mi s-a rupt himenul.

Lucru complet neadevărat. Din fericire, s-a potolit și nu m-a mai dus la medicul ginecolog când mai aveam o astfel de sângerare.

La vârsta de 17 ani m-am urcat pe același pat în același cabinet, controlată de același medic, de data aceasta pentru ca mama să afle dacă mai sunt „fată mare”

Am fost un copil cuminte. Încă prea cuminte. Nu prea ieșeam în cluburi și discoteci decât la o onomastică, o aniversare, un majorat. Nu aveam voie nici măcar cu fetele pe afară, ci vedeam doar școală sau liceu, casă, și cam atât… Într-adevăr mai chiuleam de la ore pentru a sta la câte o cafea cu prietenele când m-am mai mărit dar nimic mai mult.

Până într-o zi, când, mânată de „destrăbălarea” generației mele, mama a decis să mă jignească în tot felul și să mă ducă de mânuță la același medic ginecolog.

De data asta aveam 17 ani, eram neatinsă, nu avusesem niciun iubit până atunci în adevăratul sens al cuvântului, dar mama nu m-a crezut nicio clipă...

Desigur că a existat primul sărut, prima atingere de mână, dar fiind născută în '87, generația noastră era un pic mai cuminte. De intimitate nici că putea fi vorba deși aveam colege în clasă care povesteau toate picanteriile pe care le făceau cu iubiții lor mult mai mari decât ele.

Eu mă mulțumeam cu poveștile și cam atât. Din păcate, din cercul meu de prietene făceau parte chiar aceste fete care își începuseră viața intimă și cu care ieșeam la cafea, iar pentru a intra în grațiile lor am început să fumez.

Am devenit puțin rebelă din dorința de a fi acceptată. Eu așa m-aș descrie.

Desigur că nu mi-ar conveni să aflu că fiica mea la 15-16 ani s-ar apucat de fumat, dar era doar un gest de acceptare într-un grup de prietene „cool”.

Problema este că acel grup de prietene avea să-mi aducă neîncrederea mamei mele. Folosirea machiajului, părul tuns scurt și aranjat în fiecare dimineață cu țepi, fumul de țigară impregnat pe hainele mele, absențele nemotivate, i-au dat de bănuit că eu aș avea un iubit.

Jurnal de copil: Azi am vorbit cu mami despre relațiile intime

Nici nu știți ce prin ce trece o copilă care folosește demachiantul și vata când se întoarce de la școală și se asigură la lumina unei felinar că nu i-a rămas nimic pe chip, nici o urmă de creion negru. Din păcate, mama face parte din generația mai veche și nu putea accepta nimic din toate astea.

Mama nu i-a permis medicului să mă controleze în absența ei. Așa că mi-am ridicat picioarele în aer, de față cu mama

Ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că la vârsta de 17 ani am fost dusă la medicul ginecolog, același din copilăria me. La medic a intrat cu mine în cabinet și i-a spus clar că vrea să știe dacă mai sunt virgină sau nu.

Atât de înverșunată era mama împotriva mea și atât de vehementă și neîncrezătoare în vorbele mele, încât a avut nevoie de opinia unui medic să-i spună dacă mai sunt sau nu „fată mare”.

Rușinea a fost la cote maxime. Nu a putut să intre doar doctorul cu mine în cabinet să-mi pună întrebările de rigoare așa cum se procedează, pentru că mama nu a acceptat, susținând că l-aș mitui sau m-aș ruga de el să îi spună o minciună. Așa că, de față cu ea, am început să plâng și l-am rugat să mă creadă că încă sunt fată mare, nu am avut relații cu niciun băiat.

Practic eu nu ieșeam din casă, nu era scăpată din ochi, iar atunci când chiuleam preferam să petrec timpul cu prietenele și colegele mele, nicidecum în compania unui băiat.

Doctorul, în prezența mamei mele m-a pus din nou pe aceeași capră.

Sunt sigură că medicul putea observa disperarea din ochii mei atunci când m-a controlat. Și din nou am auzit replica „măi femeie, tu ești sănătoasă la cap? Ce cauți tu cu această copilă la mine? E mai curată decât Maica Precista...”

Mama deja îi spusese că a mai fost cu mine când eram micuță și, surprinzător, și-a adus aminte de noi. În urma controlului, mama s-a convins, doar că am impresia că această neîncredere a ei mi-a atras numai eșecuri pe plan intim.

Eșec după eșec în intimitate. Totul este din cauza mamei mele

De îndată ce am plecat la facultate am avut tendința de a începe relații intime cu băieți doar pentru a scăpa de povara virginității. Pentru mine, virginitatea nu era o binecuvântare, ci era o povară pentru că toate fetele cu care stăteam în cameră la cămin deja avuseseră relații intime până la vârsta de 18-19 ani.

Eu nu, îmi era frică de mama și oricum nu eram prea interesată de acest lucru în liceu.

Așa că am vorbit cu cel mai bun prieten al meu la acea vreme și am convenit să îmi încep viața intimă cu el, fiind un confident, prieten de nădejde, în care îmi pusesem toată încrederea. Bineînțeles că prima experiență a fost un eșec total și nu mi-am mai dorit niciodată să se repete.

Ulterior am căutat alinarea în brațele băieților nepotriviți. Poate din această cauză am și un mariaj eșuat la acest moment.

Cred că dacă mama ar fi fost mai înțelegătoare și mi-ar fi explicat ce presupun relațiile intime, ce înseamnă o menstruație, nu ar fi blamat atât, nu m-ar fi jignit în toate felurile posibile, cu siguranță soarta mea cred că ar fi fost alta.

La momentul actual sunt foarte deschisă cu fiica mea care are doar 11 ani în legătură cu orice subiect, inclusiv de natură sexuală pentru a preveni incidente neplăcute. Atunci când a avut prima menstruație în vara anului în care împlinise deja 10 ani, pe de o parte m-am bucurat, pe de altă parte am simțit o mare amărăciune în suflet pentru că mi-aș fi dorit ca și mama mea să fi tratat problema la fel cum am tratat-o eu; să îmi cumpere o prăjitură, să îmi explice despre ce este vorba, să-mi cumpere absorbante și să dea dovadă de mai multe empatie și compasiune fără a mă obliga să mă urc pe masa rece ginecologului cu picioarele ridicate mult deasupra capului și inima cât un purice...