Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Sunt mama unui copil nevăzător și îmi doresc să ajungă un adult independent. Dar independența, când vine vorba de a fi nevăzător în România, pare astăzi doar o utopie

Sunt mama unui copil nevăzător și îmi doresc să ajungă un adult independent. Dar independența, când vine vorba de a fi nevăzător în România, pare astăzi doar o utopie

Ruxandra Stîngu

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu vezi? Să te trezești într-o dimineață și să nu mai poți găsi lucrurile pe care le știi, pe care le iubești? Să dispară toată rutina într-o secundă și să fii nevoit s-o iei de la început, să reînveți totul? Știu, e un scenariu pesimist și oricum asta nu are nicio legătură cu tine.

Așa am crezut și eu până să apară Victor în viața mea. Am crezut că sunt invincibilă și că sunt în controlul vieții mele. Și totuși, în ultimii ani am mers de multe ori pe stradă cu ochii închiși. Ca să văd cum se simte. Ca să văd lumea prin ochii lui. Ți se ascut simțurile. Lumea devine brusc un spațiu nesigur.

Acum patru ani și opt luni am devenit mama lui Victor și viața mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Victor s-a născut cu o boală genetică rară care îi afectează vederea până la orbire încă din primul an de viață. Am aflat asta după nenumărate investigații când el avea un an și jumătate.

De atunci, am trecut prin toate împreună dar cel mai mult am început să învăț. Am luat-o și eu de la început. M-am recalibrat. M-am reinventat. Am început să caut soluții. Uneori am reușit, alteori nu. Dar am încercat, așa cum fac mulți părinți iar asta cred că e tot ce contează.

Am învățat să trăiesc cu gândul că Victor nu o să-mi vadă niciodată fața, zâmbetul, că nu o să vadă culorile, apusurile și răsăriturile de soare, cum se schimbă anotimpurile, nu va putea admira un tablou, o arhitectură frumoasă, lacrimile sau bucuria oamenilor.

Dar am învățat și că asta nu e totul și că sufletul are nevoie doar să simtă ca să fie fericit. Iar eu o să mă asigur că va ști cât este de iubit, cât de multe poate face, îi voi descrie imaginile care-mi inundă retina, îi voi arăta cum să vadă cu inima, acolo unde se ascunde esențialul și va ști că asta este de ajuns.

Victor si mama lui

Sper, ca orice mamă, ca Victor să ajungă un adult independent. Iar independența, când vine vorba de a fi nevăzător în România, pare astăzi doar o utopie. Dar eu nu sunt aici ca să renunț.

Pentru asta am nevoie de oameni. De tine și de tine. Și de tine, cel care citești acum. Am nevoie să îmi arați că îți pasă, că ești dispus să îți lași copilul să se joace cu al meu, am nevoie de empatie atunci când îl vei vedea pe fiul meu pe stradă și-l vei ajuta să se orienteze.

Acum un an am înființat Asociația Visul lui Victor. Iar visul lui este să fie iubit exact așa cum este, ca și tine. Îmi doresc ca prin intermediul acestei asociații să aduc mai multă conștientizare pentru copiii nevăzători, să povestesc despre viața noastră, despre provocările pe care le avem, despre ce facem împreună, sperând ca astfel oamenii să cunoască și fața nevăzută a dizabilității de acest fel. Cunoscând detalii importante din viața cu un copil nevăzător, cred că putem schimba felul în care lumea se raportează acum la acești copii.

“Nu vede, nu înțelege.”, “Nu are rost să îi explic, pentru că nu are capacitatea de a înțelege.”

“Nu poate semna acte, pentru că nu vede.”, “Nu se poate deplasa singur, pentru că se va răni.”, “Nu îi cumpăr cărți, pentru că nu le va citi niciodată.”,”Nu îl primim la grădinița Montessori, pentru că nu ne putem ocupa de el”, “Nu îl primim la școala de masă, pentru că e o bătaie prea mare de cap”, iată doar câteva dintre prejudecățile lumii în care trăim. Și asta trebuie să se schimbe.

baiatel nevazator care sta pe o banca

Copilul meu, copiii cu dizabilități în general au nevoie de incluziune și răbdare. Pentru a ajunge un adult responsabil și independent lucrăm în fiecare zi să-I oferim instrumente de învățare. Fie că vorbim de terapie comportamentă care îl ajută să înțeleagă lumea exterioară sau despre kinetoterapia atât de necesară care îl ajută să-și găsească echilibrul și să se orienteze în spațiu, copilul nevăzător are nevoie de toate aceste lucruri ca să se dezvolte.

Așa că formularele 230 prin care se redirecționează 3.5% din impozitul pe venit fac magie pentru noi. Sunt niște bani care merg oricum către stat iar tu poți alege să-I dai acolo unde crezi că e nevoie. Poți face o schimbare în lume prin alegerea ta, așa că fă-o cu încredere. Se completează într-un minut și schimbi o viață. Până la urmă, așa s-au construit multe, puțin cu puțin.

Dacă simți că noi am putea fi cauza ta, îți mulțumim.
Ruxandra Stîngu, Președinte Asociația Visul lui Victor

https://redirectioneaza.ro/visul-lui-victor 
https://formular230.ro/visul-lui-victor 
https://www.facebook.com
https://www.instagram.com/visulluivictor

Articolul urmator
Mamele nasc, berzele NU! Sunt mamă de trei copii minunați la care NU am acces, deși îmi sunt încredințați printr-o hotărâre judecătorească
Mamele nasc, berzele NU! Sunt mamă de trei copii minunați la care NU am acces, deși îmi sunt încredințați printr-o hotărâre judecătorească

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe