Funnyby

Cât de norocos ești, în funcție de zodie

Cât de norocos ești, în funcție de zodie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Norocul vine în diverse forme. Spre exemplu, pentru anumite persoane înseamnă că reușesc să ocupe ultimul loc dintr-o parcare fără plată, că primesc la examen subiectul pentru care s-au pregătit mai bine sau că se bucură de multe ori de un câștig la loterie. În schimb, alte persoane consideră că au noroc întrucât se pot baza pe anumite calități sau se simt norocoase întrucât au parte oricând de susținerea familiei și a prietenilor. Te-ai gândit până acum că și norocul este influențat de zodia în care te-ai născut? Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi atât care sunt cele mai norocoase zodii, cât și ce reprezintă de fapt norocul pentru anumiți nativi. 

Berbecul

Pe de o parte, Berbecii se numără printre norocoși întrucât sunt guvernați de planeta Marte, prin urmare sunt pasionali, energici, ambițioși, capabili să învingă obstacolele și să-și creeze situații care să fie în avantajul lor. De asemenea, datorită curajului lor, își asumă riscuri și își cresc șansele de succes. Practic, Berbecii sunt cei care se bazează pe ei înșiși pentru a-și valorifica oportunitățile.

Pe de altă parte, anul acesta este unul norocos pentru reprezentanții acestei zodii datorită influenței planetei Jupiter, asociată cu abundența, cu prosperitatea. Beneficiile venite de la Jupiter se resimt mai puternic până în luna mai. 

ilustratie, cer instelat, reprezentare a zodiei Berbec sub forma de constelatie

Taurul

Și el face parte dintre zodiile norocoase, având în vedere că este dominat de Venus, planeta dragostei, a frumuseții și a bunăstării. În aceste condiții, chiar dacă muncesc mult, Taurii reușesc să obțină ceea ce își doresc. Deși sunt foarte încăpățânați, sunt și tenace, așa că nu se lasă până când nu își ating obiectivele fixate. 

În același timp, inclusiv în situațiile care nu sunt favoarea lui, un Taur este suficient de puternic și de ambițios pentru a-și face norocul cu mâna sa. Nu se dă bătut, este gata să treacă prin cele mai grele încercări, fiind convins că nu are nevoie de o monedă norocoasă sau de orice alt talisman pentru a-și împlini aspirațiile.  

La fel ca în cazul Berbecilor, Taurii sunt și ei avantajați pe parcursul acestui an de influența benefică a planetei Jupiter, care le va fi alături până în 2024 și care le va oferi oportunități nebănuite. 

Gemenii

Principalul motiv pentru care Gemenii sunt incluși printre zodiile norocoase este acesta: fiind guvernați de Mercur, planeta comunicării, au mintea ageră și o bună capacitate de a procesa rapid informațiile. În plus, sunt foarte entuziaști, au personalități vibrante și tind să-și aducă energia pozitivă în tot ceea ce fac. Inteligența și abilitățile sociale deosebite le garantează succesul, făcându-i capabili să treacă peste cele mai diverse obstacole.

Se poate spune că Gemenii au noroc și pentru că îi atrag precum un magnet pe cei din jur și își pot face numeroși prieteni. Așa se explică de ce se pot baza adesea și pe sprijinul acestora când se află în dificultate sau când vor să-și realizeze planurile ambițioase. 

Racul

Deși această zodie nu este asociată cu norocul, în realitate reprezentanții ei nu se pot plânge din acest punct de vedere. Astfel, Racii ar trebui să se simtă norocoși întrucât, datorită empatiei și sensibilității, atrag în jurul lor persoane care îi apreciază și care, pe viitor, în pot sprijini la nevoie. Totodată, au un dar pe care nu toată lumea îl are: acela de a se bucura de o intuiție deosebită, care le este utilă în cele mai variate situații.

Cu alte cuvinte, Racul nu face parte dintre zodiile care au șansa de a beneficia de câștiguri materiale remarcabile. În schimb, calitățile sale morale și modul în care își exprimă și își înțelege emoțiile îl pot conduce spre oportunități incredibile.

Leul

Zodie de foc, Leul atrage atenția cu ușurință și se descurcă în cele mai diverse contexte sociale. Fiind guvernat de soare, dispune de o energie extraordinară și de vitalitate care favorizează energiile pozitive. De fapt, persoanele născute în această zodie sunt norocoase grație carismei lor, care le face să fie admirate și apreciate inclusiv când sunt în postura de lider.

Ceea ce aduce noroc în viața Leilor este și încrederea în forțele proprii. Sunt conștienți de punctele lor tari și știu cum să le pună în valoare pentru a se bucura de succes. Din acest motiv, Leii nu au nevoie de o stea norocoasă întrucât ei înșiși sunt stele strălucitoare. Chiar dacă au de trecut și prin momente dificile, dispun de resursele necesare pentru a răzbi și pentru a străluci din nou.  

Fecioara

Guvernate de planeta Mercur, Fecioarele folosesc mai degrabă rațiunea decât emoțiile pentru a-și rezolva problemele. Își creează singure situațiile favorabile analizând obiectiv faptele, fiind atente la detalii și recurgând la logică pentru a găsi cele mai bune soluții. În acest context, Fecioarele sunt și ele printre zodiile care își fac norocul cu mâna lor, fără să-și pună speranțe în ceilalți sau în vreo forță supranaturală.

De cele mai multe ori, Fecioarele nu spun că se simt norocoase. Însă persoanele din preajmă, care au parte din plin de susținerea și de grija venite din partea Fecioarelor, consideră că au mare noroc pentru că acestea fac parte din viața lor. 

Balanța

Precum Taurii, Balanțele sunt și ele sub influența planetei Venus, ceea ce înseamnă că au parte de frumusețe, de armonie și de bunăstare. Întrucât au un profund simț al datoriei și le place să vină în sprijinul celor din jur, norocul le surâde din karma pozitivă pe care și-o creează prin faptele lor bune. Mai mult decât atât, Balanțele sunt norocoase pentru că au un farmec deosebit, știu ce să spună și cum să spună astfel încât să fie îndrăgite. Odată ce se întâmplă așa, își fac mulți prieteni și nu este de mirare că se pot baza apoi și pe susținerea acestora pentru a-și realiza obiectivele.

Alt motiv pentru care Balanțele sunt norocoase este că sunt optimiste prin natura lor. Sunt capabile să vadă și partea plină a paharului, au încredere că au toate șansele să li se întâmple lucruri bune. 

Scorpionul

Dominați de planetele Marte și Pluto, Scorpionii beneficiază de o mare capacitate de transformare, de evoluție. De aceea, se poate afirma că sunt printre zodiile norocoase, care își pot îmbunătăți viața tocmai pentru că pot lucra cu ele însele pentru a devenit tot mai bune. În același timp, evoluția lor spirituală este stimulată și de intuiția puternică.

Chiar dacă Scorpionii au momente în care sunt pesimiști și în care spun că sunt lipsiți de noroc, în realitate lucrurile nu stau așa. De fapt, sunt norocoși pentru că, în momentul în care își propun ceva, au inteligența și ambiția necesare pentru a-și realiza visul. 

Săgetătorul

Numeroși astrologi îl consideră cea mai norocoasă zodie. Pe de o parte, Săgetătorul știe cum să-și creeze contextele prin care să se poată bucura de aventuri, să aibă parte de experiențe care să-i permită să se îmbogățească din punct de vedere spiritual. Pe de altă parte, este optimist și capabil să atragă contextele pozitive fără să depună prea mult efort.

Nu în ultimul rând, Săgetătorii sunt norocoși deoarece reușesc să îmbine cu succes capacitatea de a se lăsa „duși de val” cu aceea de a fi perseverenți și motivați să ducă la capăt ceea ce își propun.  

ilustratie, cer instelat, reprezentare a zodiei Sagetator sub forma unei constelatii

Capricornul

Fiind dominat de Saturn, planeta responsabilității, Capricornul este ambițios, perseverent și este dispus să muncească oricât de mult pentru a-și atinge scopurile. Cu alte cuvinte, și el face parte dintre zodiile care cred că norocul ți-l construiești cu mâna ta.  

Capricornii sunt însă norocoși în ceea ce privește câștigurile financiare. De exemplu, adesea fac parte dintre acele persoane care primesc bani din surse neașteptate, cum ar fi dintr-o moștenire pe care nu au luat-o vreodată în calcul. Deși nu aduc în discuție ideea de noroc, reprezentanții acestei zodii sunt încântați să vadă când șansa le surâde.

Vărsătorul

În primul rând, Vărsătorii sunt norocoși întrucât reușesc să-și trăiască viața așa cum vor, fără să țină cont de părerile celorlalți sau de anumite reguli ori norme. Revoluționari prin natura lor, adoră libertatea de a spune și de a face tot ceea ce simt, lăsându-se ghidați mai ales de propria intuiție.

În al doilea rând, persoanele născute în această zodie sunt norocoase pentru că sunt foarte creative. În aceste condiții, găsesc întotdeauna soluții pentru a întoarce lucrurile, la un moment dat, și în favoarea lor. Când nu reușesc imediat, nu renunță și continuă să vină cu diverse inovații până când văd că situația începe într-adevăr să se schimbe în bine.  

Peștii

Sunt și ei considerați o zodie norocoasă întrucât se bucură de o combinație energetică unică, oferită de îmbinarea influenței a două planete: Neptun și Jupiter. De aceea, ca să aibă parte de noroc, Peștii reușesc să se bazeze atât pe imaginație, cât și pe intuiție și pe creativitate. În plus, se poate spune despre ei că sunt ghidați de forțe nevăzute, care îi ajută să afle cum să procedeze pentru a obține ceea ce vor. 

Peștii nu sunt lipsiți de noroc și datorită empatiei lor deosebite. Pentru că sunt mereu dornici să vină în ajutorul celor din jur, cei care știu să-i aprecieze nu îi vor abandona când se vor afla într-o situație mai dificilă. 

ilustratie, cer instelat, reprezentare a zodiei Pesti sub forma unei constelatii

Fiecare zodie are o zi norocoasă a săptămânii ! Află care este a ta

Surse foto: pixabay.com

Surse articol: nypost.com, stylecaster.com, powerofpositivity.com, yourtango.com

Articolul urmator
Care este îngerul tău păzitor în funcție de zodie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie
    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie

    Se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte, iar ouăle sunt vedetele acestei sărbători. De la an la an, gospodinele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a vopsi cele mai...

    Geanta de școală: cât ar trebui să cântărească în funcție de vârstă
    Geanta de școală: cât ar trebui să cântărească în funcție de vârstă

    Potrivit medicilor, un ruscac prea greu pentru un copil provoacă nu doar disconfort, dar poate duce și la o varietate de probleme de sănătate pe drum, în special dacă acesta a...

    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”
    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi obișnuiește să gătească acasă și îi plac mâncărurile tradiționale românești. De aceea, de-a lungul...

    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei
    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei

    Cele nouă luni de sarcină vin la pachet cu o mulțime de provocări pentru multe cupluri. În timp ce unele relații se consolidează în această perioadă, pentru alte cupluri,...

    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80
    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80

    Dacă ești născut în anii 80 te învârți în jurul vârstei de 40 de ani. Și nu te gândești încă să folosești cuvântul...

    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."
    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."

    O poveste de viață cutremurătoare a unui cuplu tânăr, la început de drum și de relație, care și-au pierdut fiul la 21 de săptămâni de sarcină din cauza unei...

    Tipul de persoană pe care îl atragi în viața ta, în funcție de ordinea în care te-ai născut
    Tipul de persoană pe care îl atragi în viața ta, în funcție de ordinea în care te-ai născut

    În anumite situații, ai senzația că îți cunoști dintotdeauna partenerul și nu reușești să-ți explici de ce a fost atât de atras de tine. Te-ai gândit...

    Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie
    Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie

    Viața de mamă nu vine doar cu bucurii enorme, ci și cu provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. În aceste condiții, te vei simți adesea copleșită, centrul...

    © 2024 Qbebe