Reguli pentru diversificarea alimentatiei la bebelusi

Reguli pentru diversificarea alimentatiei la bebelusi

Gabriela Paladi - Redactor

Diversificarea este cuvantul care sperie cel mai tare fiecare proaspata mamica. Fiecare mama cand ajunge in momentul in care trebuie sa introduca alimentele in mesele celui mic se panicheaza ... daca nu reusesc? Daca gresesc? Daca cel mic scade in greutate?

Urmarind cateva reguli de baza, bazandu-te pe cel mai important reper: instinctul tau de mama, vei reusi! Qbebe iti vine in ajutor, si, dupa ce a strans informatii de la medici, iti ofera cateva sfaturi si trucuri in diversificare care cu siguranta iti vor fi de folos:

PRIMELE REGULI IN DIVERSIFICARE:

1. Alegerea si introducerea de noi alimente se face la sugarul aflat in perfecta stare de sanatate.
2. Nu se introduc mai multe alimente noi deodata; daca apar tulburari digestive se revine la alimentatia de dinainte de imbolnavire, diversificarea reluandu-se treptat dupa insanatosire.

3. Cantitatea de aliment nou introdus creste progresiv.
4. Alimentul nou introdus este servit inaintea laptelui, iar laptele scade progresiv.
5. In cazul refuzului unui aliment, nu se forteaza copilul, se reia servirea lui dupa cateva saptamani.
6. Nu se mananca la televizor, cu multe jucarii in jur sau alergand cu castronelul dupa copil prin casa pret de mai multe ore!
7. Copilul nu va primi nimic intre mese, doar apa!
8. Se incepe educatia mesei: spalarea pe maini, baveta, spalarea la gura dupa sfarsitul mesei.
9. Tindem spre hranirea cu tacamuri, chiar si a sucului de fructe.
10. Copilul trebuie lasat sa participe activ la masa, sa manevreze tacamurile, sa bage mana in mancare.
11. Granulatia mancarii va creste treptat, pentru antrenarea masticatiei, de regula dupa eruptia a 4+4 dintisori (in jurul varstei de 8 luni)
12. Suptul la san continua fara program.

Obiceiurile alimentare se formeaza din primul an de viata. Fii perseverenta!

MESELE ZILNICE

Schema orientativa spre 1 an: (cantitatea de lapte pe 24 de ore sa fie in jur de 500 ml), se va ajunge treptat catre 4 sau 5 mese pe 24 de ore:
Masa 1 (intre orele 5.00 si 7.00): Lapte formula +/- cereale
Masa 2 (intre orele 9.00 si 11.00): Fructe piure +/- cereale/iaurt/branza de vaci
Masa 3 (intre orele 13.00 si 15.00): Legume piure + carne/ou/ficat (nu mai tarziu de ora 18.00)
Masa 4 (intre orele 17.00 si 19.00): Lapte formula +/- cereale

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND CEREALELE

Cele mai indicate cereale la inceput de diversificare sunt: orez, porumb, tapioca, hrisca. Acestea se pot da bebelusului incepand cu varsta de 4 luni. Ele nu trebuie sa contina gluten si nici zahar. Pot fi servite in lapte sau fara lapte, in piureul de fructe. Cel mai bine este sa incepi cu inlocuirea unei masuri de lapte formula cu una de cereale la biberonul de seara, in cazul in care nu alaptezi. Ii va tine de foame celui mic si il poate ajuta sa doarma toata noaptea mai repede. Plusul cerealelor este ca amelioreaza consistenta si gustul mancarii, insa ca minusuri trebuie sa stii ca ingrasa, pot da alergii si pot constipa.

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND LEGUMELE PIURE

Legumele piure intra in alimentatia copilului de la 5 luni jumatate - 6 luni. Pot fi servite zilnic, in cantitati nelimitate (in timp), la masa de pranz (intre orele 13.00 - 15.00). Fara sare! Cel mai bine este sa incepi servirea lor direct piure. Chiar daca la inceput copilul este reticent si ti se va parea ca nu poate inghiti, dupa 2-3 zile va capata curaj si experienta si in 2 saptamani va fi profesionist in a inghiti deliciosul piure. Daca incepi cu supa si sucuri, cel mic se va obisnui mai greu cu ingerarea alimentelor cu granulatie mai mare. Incepand cu 8 luni poti adauga in piureul de legume ulei de masline, unt 65% grasime, bors natural, lamaie. Piureul de legume il poti depozita in borcanele la frigider pentru maxim 48 de ore. La 3-4 zile se poate introduce o leguma noua.

De la 5 luni jumatate - 6 luni: morcov, dovleac, telina, patrunjel, pastarnac, ceapa, praz (acesta nu se pune in piure, este foarte fibros, trebuie pasat bine), dovlecel, fasole teci, ardei gras, cartofi, rosii.
De la 8 - 10 luni: spanac, mazare, varza, broccoli, conopida
De la 10 - 12 luni: sfecla rosie

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND FRUCTELE CRUDE PIURE

Fructele crude se dau bebelusului dupa ce a implinit 6 luni, la masa a2a (intre orele 9.00 si 11.00) si la masa a4a, pe masura ce inainteaza in varsta cel mic. Pot fi amestecate cu cereale, cu branza de vaci sau iaurt. Fructele coapte si sucurile strecurate nu au o valoare nutritiva ridicata. Daca granulatia piureului este prea mare, poti adauga suc de fructe peste piure, pentru a-i micsora consistenta.

Incepand cu 6 luni poti servi bebelusului oricare dintre aceste fructe: mar Jonathan, para (maxim ½ pe zi), gutuie, mango, suc de morcovi (maxim 50 -70 ml pe zi), caise, piersici
Fructele care pot provoca diaree (sunt permise dar cu precautie): visine, cirese, struguri, prune, pepene rosu
Incepand cu 8 - 10 luni (fructe alergizante, numai daca nu ai de ales): banana (maxim ½ pe zi), citrice (maxim cateva feliute pe zi), suc de ananas proaspat
Dupa 1 an (fructe foarte alergizante): kiwi, zmeura, capsune

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND CARNEA

Carnea poate fi introdusa in alimentatia copilului inca de la 6 luni jumatate - 7 luni si trebuie servita cel putin 5 zile pe saptamana, la masa a3a (intre orele 13.00 si 15.00) in legume, o cantitate de aproximativ 50 g, cam cat o nuca mai mare. Nu se da copilului zeama de carne, legumele si carnea se fierb separat. Se foloseste doar carnea de la animale batrane: vaca, gaina, curca. Poate fi tinuta la borcan, in frigider pentru 48 de ore.

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND PESTELE

Pestele poate fi introdus in alimentatia copilului de la varsta de 10 luni la masa de legume, masa a3a (intre orele 13.00 si 15.00). Poate da alergii, deci mare atentie la reactiile celui mic! Poate fi servit de doua ori pe saptamana, cate 50 g la masa. Indicat este pestele alb, fara oase, de preferat oceanic: salau, cod, merluciu, ton, dorada, biban de mare. Recomandam la inceput pestele de la borcanele cu mancare pentru bebelusi gata preparata.

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND BRANZA DE VACI

Branza de vaci poate fi introdusa in alimentatia copilului de la varsta de 7 luni in fiecare zi. Insa mare grija la scaunele copilului, branza poate constipa. In acest caz se renunta temporar la ea, si se reia in cantitati mai mici. Poate fi servita in fructe la masa a2a, in legume la masa a3a sau la masa a4a cu mamaliga.

Reteta branza de vaci (pentru o zi): se fierb 250 ml de lapte, se adauga 2 tablete de calciu lactic sau cca. ½ de lingurita de zeama de lamaie, se mai da un clocot, se strecoara; se poate prepara pentru 2 zile din 500 ml de lapte. Se recomanda prepararea ei din lapte organic.

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND IAURTUL

Iaurtul poate fi introdus in alimentatia copilului de la varsta de 7 luni in fiecare zi, cantitati nelimitate in timp. Alege iaurturi natural, fara fructe (BIO, Napolact, Campina, Milli). Acesta poate fi servit la masa a2a sau la masa a4a cu mamaliga +/- unt 65% grasime sau smantana 12% grasime.

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND GALBENUSUL DE OU

Galbenusul de ou poate fi introdus in alimentatia copilului de la varsta de 8 luni. Poate fi servit in legume sau la masa a4a, dar inainte de ora 18.00. Poate fi servit in zilele cu carne. Trebuie fiert timp de 20 de minute, iar cantitatea servita creste progresiv:
- De la 8 luni: ¼ galbenus de 2-3 ori pe saptamana
- De la 10 luni: ½ de galbenus de 2-3 ori pe saptamana
- De la 12 luni: 1 galbenus de 2-3 ori pe saptamana

 

REGULI DE DIVERSIFICARE PRIVIND FICATUL DE PUI

Ficatul de pui (nu de gaina) poate fi introdus in alimentatia copilului de la varsta de 8 luni. Se ofera celui mic maximum un ficatel pe zi, de doua ori pe saptamana amestecat cu legumele. Se fierbe separat de legume. Nu se da in zilele cu ou sau in cele cu carne!

DE RETINUT!

Copilul nu se asteapta la mari variatii culinare, nu isi doreste retete elaborate, el este inca la stadiul de acceptare a gustului, la perfectionarea inghitiului si a masticatiei, la explorarea texturii mancarurilor. Daca respinge un aliment, il poti combina cu un altul care ii place, insa numai daca nu ai incotro.

Retine ca fiecare compromis pe care il faci acum, va deveni o problema in alimentatia copilului mai tarziu. Nu se recomanda sa creezi punti olfactive, combinand alimentele noi cu lapte. Din nou, este vorba de un compromis. Invata-l de mic sa accepte alimentele, chiar daca la inceput nu ii plac. Lasa alimentul deoparte pentru cateva saptamani si incearca din nou. Nu il forta niciodata, altfel va considera mancarea un dusman si ora mesei va deveni un chin atat pentru el cat si pentru mama, insa nici nu trebuie sa renunti.

Ofera-i ceea ce ii place cel mai mult, cat se poate de mult, fara sa uiti sa introduci mereu alimente noi. Succesul diversificarii presupune foarte multa rabdare!

Tu vei tine cont de aceste sfaturi?

Multumim pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol doamnei Dr. Alexandra Nelepcu, medic neonatolog, spitalul Cantacuzino, Bucuresti.

Articolul urmator
Laptele praf făcut acasă este sigur pentru bebeluși? Răspunsul specialiștilor
Laptele praf făcut acasă este sigur pentru bebeluși? Răspunsul specialiștilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cei mai cool părinți de la Hollywood: ce reguli de parenting au Blake Lively și Ryan Reynolds
    Cei mai cool părinți de la Hollywood: ce reguli de parenting au Blake Lively și Ryan Reynolds

    S-au căsătorit în anul 2012, formând unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Hollywood. În plus, sunt părinți fericiți, având trei fiice (James- 7...

    Afectiuni bizare care apar din cauza alimentatiei nesanatoase
    Afectiuni bizare care apar din cauza alimentatiei nesanatoase

    Desi alimentatia sanatoasa este un deziderat pentru majoritatea dintre noi, nu suntem constienti pe deplin de importanta atentiei acordate dietei zilnice. Iata cateva afectiuni medicale mai...

    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii
    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii

    Scolile vor incepe in curand, 13 septembrie 2021, iar ministrii Sanatatii si Educatiei au prezentat NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Astfel, potrivit regulilor prezentate de...

    5 „reguli de parenting” pe care este perfect în regulă să le încalci
    5 „reguli de parenting” pe care este perfect în regulă să le încalci

    Atunci când vine vorba despre parenting, pare că mereu apar lucruri noi de știut. Dacă ești copleșită de valul de informații pe acest subiect, îți arătăm 5 reguli de...

    Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap
    Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap

    Ce înseamnă, de fapt, parentingul? În cultura noastră, cel puțin, este un termen nou, care cuprinde setul de reguli și de directive pe care părinții le urmează pentru...

    Certificatul Covid obligatoriu pentru profesori. Nu vor putea preda fără el. Se impun reguli severe în Israel
    Certificatul Covid obligatoriu pentru profesori. Nu vor putea preda fără el. Se impun reguli severe în Israel

    Certificatul verde Covid a devenit obligatoriu, în Israel, pentru profesori! Aceștia nu vor mai putea preda, nici măcar online, și nici nu vor mai primi salariu dacă nu prezintă...

    Școala online a devenit obligatorie: află ce reguli se aplică
    Școala online a devenit obligatorie: află ce reguli se aplică

    Pandemia de Covid-19 a venit cu multe provocări pentru toată lumea. Sistemul educațional a trecut printr-o schimbare majoră, anume de la prezența fizică la școală, la defășurarea...

    Sunt mamă și paramedic: iată top 5 reguli pentru siguranța copiilor mei pe care le respect mereu
    Sunt mamă și paramedic: iată top 5 reguli pentru siguranța copiilor mei pe care le respect mereu

    Nikki Jurcutz este din Australia, este mamă, paramedic și CEO la Tiny Hearts Education, o organizație de parenting. Aceasta a postat pe TikTok un video în care explică cele 5...

    © 2024 Qbebe