11 lucruri pe care nu le vom recunoaște niciodată în fața părinților

11 lucruri pe care nu le vom recunoaște niciodată în fața părinților

Irina Olteanu - Redactor Senior

Toți copiii își doresc să își facă părinții mândri de ei și să se bucure de succesul lor. Dar există în același timp unele lucruri pe care preferăm să le ascundem cât de mult putem. Iată care sunt lucrurile pe care nu le vom recunoaște niciodată în fața părinților, deși suntem aproape siguri că și ei le cunosc prea bine.

1. Încercăm din răsputeri să arătăm mereu bine și să ne comportăm ca niște adulți responsabili și independenți

Evident, nu reușim întotdeauna acest lucru. Dar pentru că am depășit vârsta copilăriei, iar părinții ne-au crescut din dorința de a ajunge la o vârstă în care să ne putem descurca singuri, ținem morțiș să le dovedim că nu le-am înșelat așteptările și de-acum am pășit în perioada maturității. Sunt însă din păcate momente în care ne dorim tare mult să îi avem alături, exact la fel cum se întâmpla atunci când eram mici și neajutorați, de exemplu când ne confruntăm cu o răceală. Căci niciun remediu nu este mai bun decât supa de pui făcută de mama și mângâierea sa duioasă.

Lucruri pe care nu le vom recunoaște în fața părinților

2. Uneori ne dorim să retrăim perioada copilăriei

Copilăria, cea mai veselă și senină perioadă a vieții pare dintr-o altă epocă atunci când singurele lucruri la care trebuie să te gândești sunt îndatoririle legate de muncă, casă și creșterea copiilor. Ai o mulțime de responsabilități care te copleșesc de multe ori și îți amintești cu drag de vremurile în care te jucai alături de ceilalți copii în spatele blocului, în care mama îți făcea griș cu lapte (și de altfel multe alte bunătăți), când nu aveai grija banilor și când nu depindeau alte ființe de bunăstarea ta materială. Oricum, nu ai putea recunoaște acest lucru în fața părinților pentru că în mod sigur îi vei pune pe gânduri sau chiar panica. Primul lucru la care se vor gândi este că te confrunți cu probleme la serviciu sau în familie.

3. Ne este jenă să urmărim scene romantice din filme cu ei alături

Acest secret rușinos rămâne valabil la orice vârstă, și nu doar în copilărie. Te simți pur și simplu rușinat să asiști alături de mama și de tatăl tău la o scenă în care protagoniștii fac schimb de pupături și alte feluri de intimități, sub privirile admirative ale părinților. Știi prea bine că modul în care ai venit pe lume a implicat asemenea tandrețuri, însă nu vrei în vecii vecilor să te gândești atât de departe. Prin urmare, va trebui să păstrezi tăcerea și să privești în continuare la film, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla pe ecran.

4. Ne dorim să fie mândri de noi

Nu doar părinții își doresc să fie mândri de copiii lor, ci și reciproca este valabilă. Sunt extrem de multe momente în care ți-ai dori să auzi că ești apreciat nu doar pentru realizările tale, ci pentru modul în care ești, în care ai devenit ca adult. Încercăm din răsputeri să le fim pe plac, să ne ridicăm la standardele lor și să îi mulțumim. Din păcate, mulți părinți nu cunosc acest lucru și nu ajung să le spună niciodată copiilor cât sunt de mândri de ei. Chiar dacă este adevărat în fiecare clipă a vieții lor.

5. Eu am fost cel/care ți-a spart vaza de flori. Îmi pare rău!

Cel mai dificil lucru pentru un copil, tocmai pentru că știe că părintele său are anumite așteptări de la el, este să-l dezamăgească. Din acest motiv, ne este greu să recunoaștem când greșim, chiar dacă este vorba despre lucruri extrem de evidente. Nu dorim să ne pierdem din aura magică cu care ne investesc părinții noștri, să cădem de pe piedestalul pe care ne ridică și să ne transformăm în niște simpli...muritori.

6. Știam de mult timp că nu mai există Moș Crăciun, dar ne plăcea să ne prefacem

Poate ai aflat de la colega de bancă sau de la vecinul de la etajul trei cu 2 ani mai mare că Moș Crăciun de fapt nu există și cadourile pe care le găsești sub brad sau în cizme provin de la părinții tăi. Care, în fiecare an după ce le cumpără, se străduiesc din răsputeri să le ascundă cât mai bine pentru a nu fi descoperite de către voi, cei mici. Odată ce știi acest lucru, nu vei dori să le strici bucuria pe care o simt că sunt Moș Crăciun și vei găsi mult mai distractivă activitatea de a căuta prin casă cadourile bine ascunse.

7. Ne este jenă să discutăm despre lucrurile cu adevărat importante

Printre acestea se numără în general aspecte legate de relația ta de cuplu, de exemplu că ai o prietenă/un prieten, că ți-ai dori să fii cerută în căsătorie/să o ceri în căsătorie. Însă nu este obligatoriu să fie vorba despre aceste subiecte. Sunt multe altele care implică aspecte personale ale vieții de adult pe care nu le împărtășești părinților pentru că anticipezi că asemenea discuții le-ar putea cauza îngrijorare sau, dimpotrivă, emoții prea intense.

Lucruri pe care nu le vom recunoaște în fața părinților

8. Ne ascundem pentru că nu vrem să îi supărăm

Poate am rămas fără bani, fără serviciu sau fără partener. Dar când suntem întrebați de părinți răspundem întotdeauna că suntem bine pentru că este suficientă propria îngrijorare cu privire la subiectul respectiv. Părinții au întotdeauna tendința de a diseca excesiv un subiect și de a deveni mult prea preocupați de acesta. Iar liniștea lor este mai importantă uneori decât a noastră.

9. Detestam profund pălăriile pe care ne obligau să le purtăm în copilărie

Cei mai mulți dintre noi am fost nevoiți să purtăm, la un moment dat în viață, o pălărie, o șapcă care ni se părea că ne face să arătăm ridicol și totuși am suportat cu stoicism fiecare purtare. Deoarece știam prea bine că părinții noștri vor fi mulțumiți și bucuroși că le purtăm am închis ochii la culori extravagante, animale din junglă și forme bizare.

10. Ne este greu să recunoaștem când greșim

Nu o singură dată s-a întâmplat să primim un sfat de viață de la părinți care s-a dovedit în final a fi extrem de real. Fie că este vorba despre sfaturi romantice, legate de carieră sau de bani, într-un mod bizar părinții sunt înzestrați cu un al șaselea simț care îi face să aibă întotdeauna dreptate. Dar rareori suntem capabili să le recunoaștem meritele, pentru că asta ar însemna că ne recunoaștem greșeala.

11. Ne este dor de voi, dar suntem prea rușinați să recunoaștem

Acesta nu este chiar un secret rușinos, dar atunci când vă sunăm să vă întrebăm ce mai faceți înseamnă că ne gândim la voi și că tânjim după compania voastră. Avem și noi clipe de nostalgie în care ne dorim să ne fiți alături, mai ales dacă ne desparte o distanță mare.

Surse:
http://getzkick.com; https://brightside.me; www.theboredmind.com

Articolul urmator
Cea mai bună persoană pe care fiul meu o știe este mama lui pe care nu a cunoscut-o niciodată
Cea mai bună persoană pe care fiul meu o știe este mama lui pe care nu a cunoscut-o niciodată

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime
    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime

    „Când fiica mea avea trei ani, am pierdut-o în mulțime. A fost cea mai înfricoșătoare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Una pe care nici eu,...

    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge
    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge

    Să îți vezi copilul că plânge este una dintre provocările vieții de părinte. Chiar dacă te îngrijorează, te supără sau pur și simplu este frustrant să-ți vezi...

    Cele mai inteligente zodii. Nu vor recunoaște niciodată că sunt adevărați tocilari
    Cele mai inteligente zodii. Nu vor recunoaște niciodată că sunt adevărați tocilari

    Dacă unele persoane se remarcă în special pentru capacitatea lor de a lucra cu cifre, cu date, de a realiza calcule complexe sau de a reține o cantitate impresionantă de...

    Cuvinte care nu trebuie niciodata rostite in fata copilului
    Cuvinte care nu trebuie niciodata rostite in fata copilului

    "Eu te-am facut, eu te omor!" imi rasuna in urechi din strafundul copilariei mele. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Nu mi-au fost niciodata adresate. Doar ca le-am auzit atat de des ca au...

    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu
    Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu

    De câte ori nu v-ați întrebat cum își crește un pediatru copilul? Oare urmează sfaturile pe care ni le dă și nouă, părinților? Ei bine, iată că era Social Media...

    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil
    6 lucruri pe care să nu le spui niciodată unui cuplu care se pregătește să adopte un copil

    Ai aflat că o persoană apropiată din viața ta urmează să adopte un copil? Minunat! Probabil că te bucuri pentru ea/el, dar în același timp, e normal să existe și unele...

    Sunt dentist. Iată cele trei lucruri pe care nu îl las niciodată pe fiul meu să le facă ca să aibă dinți sănătoși
    Sunt dentist. Iată cele trei lucruri pe care nu îl las niciodată pe fiul meu să le facă ca să aibă dinți sănătoși

    Un medic stomatolog a dezvăluit care sunt cele trei lucruri pe care nu îl lasă niciodată pe fiul său să le facă pentru a avea dinți sănătoși. Medicul a explicat inclusiv de...

    Alicia Silverstone recunoaște că încă doarme în pat cu fiul ei de 11 ani
    Alicia Silverstone recunoaște că încă doarme în pat cu fiul ei de 11 ani

    Alicia Silverstone este una dintre cele mai îndrăgite și populare actrițe ale anilor '90. Ea și-a făcut debutul cinematografic în anul 1993, în filmul „The...

    © 2024 Qbebe