A venit momentul să ne oprim din a spune „băiatul mamei” sau „fata lui tata”

Cu toate că unele etichete sunt utile în clasificarea informațiilor pe care le procesăm, cum ar fi „prietenos” sau „periculos”, altele fac mai mult rău decât bine. Etichetele pot influența foarte mult modul în care copiii se văd pe ei înșiși. Doar pentru că cei mici sau dovadă de un anumit model de comportament la un moment dat nu înseamnă că trebuie etichetați că atare. De exemplu, dacă un copil aude în mod continuu: „este mofturos la mâncare”, atunci este foarte posibil să devină un mofturos la mâncare pentru că părinții sau adulții din jurul lui, spun mereu că este așa.

O mamă povestește, pentru scarymommy.com, ce a simțit în momentul în care fiica ei de doar 5 luni a fost etichetată „fata lui tata” - un termen aparent nevinovat și inofensiv - dar care poate avea consecințe dureroase asupra viitorului adult. Iată ce povestește mămica respectiva:

„Prima dată când cineva s-a referit la fiica mea ca „fata lui tata”, aproape că mi-am pierdut cumpătul. Nici macar nu îmi amintesc în ce context s-a ivit acest comentariu, dar stiu sigur că mă vă bântui toată viața. „Sigur va fi „fata lui tata”. Fetele oricum sunt mai atașate de tați”, s-a trezit unul dintre amicii mei să spună. Am fost furioasa.

Imediat cum a terminat de rostit fraza, mintea mea a sărit imediat la scenarii viitoare imaginate în care fiica mea l-ar prefera pe tatăl ei în locul meu. În aceste fantezii triste, ea ar respinge încercările mele de mă apropia de ea, de a o învăța tainele viețîi și de a petrece timp cu ea și s-ar îndrepta, în schimb, spre tatăl ei, evitându-mă la nesfârșit.

Poate credeți că expresiile „fata lui tata” sau „băiatul mamei” sunt noi pentru mine, dar nu. Copiii primesc aceste etichete frecvent, de la apropiați, cunoștinte, prieteni, străini, din diverse motive. În primul rând, societatea adora să „lipească” etichete nu doar pe borcane, ci și pe frunțile oamenilor.

Eu cred că mai degrabă etichetele reflectă modul în care oamenii se raportează la ei înșiși. De exemplu, o persoană care a avut o relație apropiată cu mama sau cu tatăl său, s-ar putea ca involuntar să proiecteze acest lucru asupra altcuiva. De cele mai multe ori, etichetele nu sunt puse cu rea intenție, dar mie nu îmi plac. Mi se par dăunătoare din mai multe motive, mai ales cele precum „băiatul mamei” sau „fata lui tata”.

În primul rând, tind să înstrăineze și să discrediteze dragostea și munca grea pe care celălalt părinte a depus-o probabil pentru a crește acel copil. În plus, este pur și simplu dureros. Când mi s-a spus că fiica mea sigur vă fi „fata lui tata”, persoana care a făcut comentariul nu știa cum mă vă face să mă simt și, în calitate de non-părinte, nu a fost conștientă de dragostea și răbdarea de care sunt capabilă pentru a stabili o relație puternică cu copilul meu.

De asemenea, se joacă cu normele de gen ale societății, care, după cum știm, sunt depășite. A numi un copil „fata lui tata” sau „băiatul mamei” este doar un alt mod de a restricționa identitatea de gen a acestuia. Cine știe cum vă crește acel copil și cum vă alege să se identifice, să se simtă sau să fie.

Termenul are, din punctul meu de vedere, și o încărcătură ușor negativă. „Fata lui tata” tinde să însemne că acel copil este foarte feminin, delicat, gingaș. Cei etichetați drept „băieți ai mamei” sunt văzuți, de cele mai multe ori, ca fiind slabi, puerili, efeminați.

Să vă spun acum și ce probleme am eu cu astfel de etichete. În copilărie, tatăl meu a fost absent și, deși ar fi fost logic să am o relație apropiată cu mama mea - singura persoană care se ocupa de mine, nu a fost cazul. Relația noastră a fost dificilă și suntem înstrăinate chiar și prezent. Să spunem că m-am simțit că un lup singuratic mai mereu, inclusiv de când am devenit „un adult în toată firea”. Pe măsură ce mă pregăteam să rămân însărcinată, am început să mă tem de faptul că aș putea avea o fiica, tocmai din cauza relației defectuoase pe care am avut-o cu mama mea.

Dar am vrut ca lucrurile să fie diferite între mine și pentru fiica mea. VREAU ca lucrurile să fie diferite între mine și fiica mea. Mi-am promis că îmi voi crește fiica într-un mod care să creeze o bază sănătoasă și pozitivă care să se reflecte în relația noastră mai târziu, când ea va deveni adult. Mi-am promis că voi rupe ciclurile nesănătoase din familia mea și lucrez - prin terapie - pentru a identifica ariile din viața mea care trebuie să se schimbe, astfel încât să pot fi o femeie și o mamă mai bună pentru fiica mea. Știu că nu voi fi perfectă, dar cu siguranță voi face tot posibilul să fiu mama de care am avut eu nevoie când eram mică.

Aunci când fiica mea a fost catalogată drept „fata lui tata”, eu eram cea care stătea acasă și avea grijă de ea cât timp tatăl ei era plecat la serviciu, cate opt ore pe zi. Fusesem concediată pe neașteptate de la slujba mea, după 4 ani, prin urmare concediul meu maternal s-a transformat într-o ședere pe termen nelimitat acasă. Orice părinte care stă acasă vă vă spune că nu este o muncă ușoară. În esență, faci mai multe sarcini non-stop atunci când ai grijă de un copil, te ocupi de întreținerea unei gospodării, pe lângă lucrurile pe care trebuie să le faci pentru tine, cum ar fi să faci duș, să mănânci și să te odihnești între timp. Este frumos, dar este și obositor!

Așadar, pentru oricine dorește să își proiecteze experiența sau părerea despre ce părinte gravitează mai mult în jurul unui copil: Nu o faceți. Nu are nicio valoare reală. Singurul lucru care contează este că acel copil să fie iubit din belșug și crescut cu cea mai mare grijă. Și asta este ceea ce eu și familia mea intenționăm să facem”, povestește femeia.

Copiii cresc, se dezvoltă și se schimbă și au un potențial infinit. Este important să nu împiedicăm acest lucru cu etichete dăunătoare sau dureroase.