Singura abilitate de care copilul tău are nevoie pentru a avea cu adevărat succes în viață

Singura abilitate de care copilul tău are nevoie pentru a avea cu adevărat succes în viață

Bianca Geica - Redactor Senior

Evenimentele tulburătoare din ultimii ani (pandemia, războiul etc.) își pun, încet, dar sigur, amprenta asupra copiilor noștri. Fără instrumentele potrivite pentru a face față adversității, se poate instala deznădejdea, iar bunăstarea generală a copiilor poate scădea. Speranța este ceea ce îi motivează pe micuții noștri să rămână puternici din punct de vedere mental în vremuri grele și este ceea ce îi diferențiază de cei care renunță ușor, spune Michele Borba, psiholog educațional, expert în parenting.

Copiii puternici emoțional înțeleg cât de important este să nu își piardă speranța

Cercetările arată că speranța poate reduce dramatic anxietatea și depresia din copilărie. Copiii plini de speranță au un sentiment interior de control. Ei consideră că provocările și obstacolele sunt temporare și că pot fi depășite, astfel încât este mai probabil să se dezvolte și să îi ajute pe ceilalți.

Vestea bună? Îi putem învăța pe copiii noștri ce este speranța și de ce este atât de important să nu o piardă. Cum? „Echipându-i” pe copiii noștri cu abilități care să îi ajute să facă față loviturilor inevitabile ale vieții, este de părere Michele Borba, expert în parenting.

mama si fetita pe canapea

Iată câteva modalități susținute de știință pentru a-i ajuta pe copii să își păstreze speranța - mai ales în momentele dificile:

Spune STOP pesimismului

Pesimismul neîntemeiat roade speranța, motiv pentru care este important să îi ajutăm pe copii să elimine negativismul înainte ca acesta să devină un obicei. Dezvoltați un cod secret pentru a semnala „acesta este un comentariu negativ”, cum ar fi să vă trageți de ureche. Apoi, încurajați-i să întrerupă gândurile negative.

Crearea unei porecle pentru vocea lor pesimistă (ex: Dl. Negativ Nelly) îi poate ajuta pe copii să o controleze. Atunci când copilul tău rostește chiar și un gram de optimism, felicită-l!

Nu vă îndoiți de puterea cuvintelor și a afirmațiilor

Cuvintele au o mare putere. Ajută-ți copilul să dezvolte o gândire pozitivă învățându-l câteva afirmații precum „Mă descurc!”, „Și mâine e o zi” sau „Voi fi bine”, care să îl ajute în momentele dificile. Apoi învață-l să folosească aceste afirmații pentru a reduce pesimismul.

Împărtășiți veștile bune și poveștile pline de speranță

Știrile îmbucurătoare mențin vie speranța copiilor. Caută știri inspirate pe care să le împărtășești cu copiii tăi din când în când. Înainte de culcare faceți o trecere în revistă a lucrurilor bune care s-au întâmplat în ziua respectivă, pentru a-i ajuta pe copiii tăi să găsească partea luminoasă a vieții. Și amintește-le de propriile lor triumfuri asupra luptelor: „Îți amintești când aveai probleme în a-ți face prieteni? Acum ai prieteni grozavi!”

Întreabă-l „ce-ar fi dacă?”

Copiii pesimiști se gândesc adesea la probabilități sumbre, ceea ce diminuează speranța. Dar copiii plini de speranță învață să evalueze cu exactitate. Atunci când copilul tău are o îndoială, pune-i întrebări de tipul „ce-ar fi dacă?” pentru a gândi mai realist posibilele rezultate.

Ai putea întreba: „Ce s-ar putea întâmpla dacă ai încerca - sau nu ai încerca - asta? Care este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla? Cât de probabil este ca acest lucru să se întâmple? Care este cel mai probabil rezultat?”. Aceste întrebări îi ajută pe copii să cântărească dacă rezultatele potențiale sunt într-adevăr atât de rele pe cât și-au imaginat.

Sărbătoriți micile reușite

Eșecurile repetate sporesc deznădejdea, dar recunoașterea chiar și a unui mic succes sporește speranța. Redefiniți „succesul” ca fiind un câștig: o mică îmbunătățire față de performanțele anterioare datorată efortului depus. Ajută-l apoi pe copilul tău să identifice câștigurile personale. De exemplu: „Data trecută, ai luat 7 la materia x. Acum ai luat 9. E un câștig”

Învață-l sa fie asertiv

Copiilor care se simt fără speranță le este greu să se autopromoveze. Învățarea asertivității, care reprezintă punctul de mijloc între pasivitate și agresivitate, crește speranța și capacitatea de acțiune.

Limbajul trupului contează și el. Învăță-l elementele de bază ale unui limbaj corporal încrezător: „Ținând capul sus te ajută să pari încrezător. Privește întotdeauna persoana cu care vorbești în ochi”. Gândește-te la replicile pe care copilul tău le poate folosi pentru a se apăra singur: „Nu e bine.”, „Nu este corect”, „Nu vreau să fac asta.” Exersați aceste abilități până când copilul se poate apăra singur.

Creați ritualuri de recunoștință

Copiii plini de speranță sunt recunoscători. Un studiu a constatat că persoanele care țin jurnale de recunoștință se simt mai pline de speranță în legătură cu viața lor.

Țineți o tradiție, în care la cină, de exemplu, fiecare membru al familiei dezvăluie un lucru pentru care este recunoscător că s-a întâmplat în ziua respectivă. Începe un ritual de culcare în care fiecare numește pe cineva pentru care este recunoscător și de ce.

Arată-i copilului că are puterea de a face o diferență în viețile altora

Pe măsură ce nenorocirile se înmulțesc, se poate instala deznădejdea. Arătându-le copiilor că au puterea de a face diferențe în viețile altora inspiră speranță și dezvoltă autoeficacitatea.

Copiii plini de speranță au adulți grijulii care le oferă un model de speranță. Începe cu o cutie în care copiii adaugă jucării, haine și jocuri folosite cu grijă. Livrați-o unei familii nevoiașe pentru ca cei mici să vadă impactul bunăvoinței. Găsește cauze adaptate la pasiunea copiilor tăi și susține-le.

Citește și:

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: Articol scris și adaptat după un material realizat de Michele Borba, psiholog educațional, expert în parenting și autor al cărții "Thrivers: The Surprising Reasons Why Some Kids Struggle and Others Shine" și "UnSelfie: Why Empathetic Kids Succeed in Our All-About Me World". Locuiește în Palm Springs, California, împreună cu soțul ei, și este mama a trei copii.

Articolul urmator
La 40 de ani am decis sa fac un copil de una singură. Nu am nevoie de un bărbat să îmi cresc fiica
La 40 de ani am decis sa fac un copil de una singură. Nu am nevoie de un bărbat să îmi cresc fiica

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul
    Singura abilitate emoțională care garantează succesul copilului tău mai tare decât IQ-ul

    Pe măsură ce micuțul tău devine tot mai independent și mai dornic să descopere lumea, îți dai seama cât de mult contează să-și dezvolte abilități care să-l ajute să...

    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes
    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes

    Viața de mamă te pune în fața unor provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. Când ești mamă singură, nu este exclus să consideri că anumite provocări...

    Zodiile care vor avea un Crăciun cu adevărat fabulos
    Zodiile care vor avea un Crăciun cu adevărat fabulos

    Ce îți rezervă astrele de sărbători? Se anunță un final de an plin de emoții și experiențe frumoase pentru trei zodii din horoscop, care vor avea parte de schimbări în...

    6 lecții de viață pentru copilul tău din Jurnalul Annei Frank, fetița care și-a găsit sfârșitul la Auschwitz
    6 lecții de viață pentru copilul tău din Jurnalul Annei Frank, fetița care și-a găsit sfârșitul la Auschwitz

    Tradus în aproape 70 de limbi și folosit ca sursă de inspirație pentru filme, Jurnalul Annei Frank conține sfaturi care vor fi mereu actuale. Anne Frank s-a născut în 1929...

    Serena Williams, confesiune dureroasă despre nașterea fiicei ei: „Mi-am salvat viața singură”
    Serena Williams, confesiune dureroasă despre nașterea fiicei ei: „Mi-am salvat viața singură”

    Conform statisticilor, femeile de culoare au de aproape trei ori mai multe șanse să moară după ce nasc decât femeile caucaziene. Serena Williams era cât pe ce să fie una...

    I-am sugerat prietenei mele care își crește singură copilul să se gândească să-l dea spre adopție
    I-am sugerat prietenei mele care își crește singură copilul să se gândească să-l dea spre adopție

    O femeie în vârstă de 22 de ani i-a sugerat prietenei ei să-și dea copilul spre adopție, pentru că are un comportament dificil, iar ea e mamă singură.

    Bona eroină: și-a dat viața pentru a o salva pe cea a copilului de care avea grijă
    Bona eroină: și-a dat viața pentru a o salva pe cea a copilului de care avea grijă

    Pentru unele persoane, responsabilitatea, dragostea față de copii și spiritul de sacrificiu sunt valori supreme. De toate acestea a dat dovadă și o femeie în vârstă de 52...

    Momentul adevărului: cum ne ajută, cu adevărat în viață, matematica studiată la școală
    Momentul adevărului: cum ne ajută, cu adevărat în viață, matematica studiată la școală

    Știți că uneori, ne punem întrebarea „dar cu ce m-a ajutat matematica în viață?”. Ei bine, vestea bună e că nu a fost degeaba, așa cum mulți dintre noi avem...

    © 2024 Qbebe