Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Setari Cookie Informatii suplimentare

5 jucării care ajută bebelușul să învețe să vorbească

de Alina Nedelcu

Încă din primele clipe de viață ale bebelușilor noștri așteptăm cu nerăbdare momentul în care îi vom auzi pronunțând primele lor cuvinte. Trebuie să știm însă că deprinderea vorbirii este un demers deosebit de complex, ce va fi marcat de tot felul de etape de dezvoltare. Pentru a ne fi mai ușor de-a lungul său, ne putem folosi și de diverse jucării, ce pot avea rolul de a-i stimula pe ai noștri micuți să fie mai dornici să vorbească. Din acest motiv, vor învăța mai repede și mai bine noi cuvinte, ajungând apoi să se exprime tot mai ușor.

Cum putem să stimulăm bebelușul să vorbească

Procesul de deprindere a vorbitului începe încă din primele zile de viață ale bebelușului, când acesta aude cum sună vocile din jurul său. Până la vârsta de 2 ani, el ar trebui să aibă un vocabular tot mai bogat, ar trebui să poată alătura cuvintele pentru a-și exprima unele idei sau dorințe.
Să vedem ce am putea face pentru a-l încuraja pe bebeluș să învețe să vorbească, în funcție de vârsta sa.

Familiarizarea cu sunetele
• În acest interval bebelușul se va obișnui cu vocile în preajma sa, dar mai ales cu a ta. De aceea, poți face următoarele demersuri:
• Cântă-i cât de des poți
• Stai de vorbă cu el, dar și cu alții, cât mai aproape de bebelușul tău
• Joacă-te cu el și vorbește-i permanent, dar renunță la televizor sau la radio în acele momente, astfel încât bebelușul să te poată auzi cât mai bine.

Bebelușul între 3 și 6 luni

În această perioadă bebelușul trebuie să afle ce înseamnă să vorbim unii cu alții. Din acest punct de vedere, îl poți stimula așa:
• Ține-ți bebelușul cât mai aproape de tine când îi vorbești
• Zâmbește-i în timp ce-i vorbești
• Când bebelușul gângurește, încearcă să-i imiți
• Dacă observi că și el încearcă să te imite, insistă asupra cuvintelor pe care le pronunți în acel moment

Bebelus ce se joaca cu o telecomanda de jucarie

Bebelușul între 6 și 9 luni

După vârsta de 6 luni, bebelușilor începe să le placă să se joace cu sunetele. De asemenea, ei vor zâmbi când vor auzi o voce îndrăgită sau vor deveni agitați dacă vor auzi una care nu le place.
Odată ce bebelușul este apt de acest lucruri, poți să-l ajuți astfel:
• Cântă-i cântece ritmate, însoțite de gesturi
• Pune-l în fața oglinzii și spune-i „Cine e acolo?"- După aceea îi vei spune numele.
• Răspunde la diverse întrebări pe care i le pui bebelușului, dându-i totodată explicații

Bebelușul între 9 și 12 luni

Începând cu vârsta de 8-9 luni, bebelușul va începe tot mai mult să înțeleagă sensul cuvintelor. De pildă, dacă va fi întrebat „Unde e mami?", se va întoarce și te va căuta cu privirea. În același timp, va începe să arate, prin gesturi, ceea ce își dorește și va încerca să pronunțe mai des tot felul de cuvinte.
Este important ca la această vârstă să te străduiești să:
• Să-i vorbești tot mai mult bebelușului, dându-i explicații
• Să-i cânți și să-i citești povești, lăsându-l și pe el să vadă imagini și să le atingă
• Învață-l să asocieze semnificația unor cuvinte cu gesturile corespunzătoare (De exemplu, când aude „La revedere!", bebelușul trebuie să știe că ne putem face cu mâna)

Citește și: Cum să îți înveți copilul să vorbească mai repede

Bebelușul după vârsta de 1 an

Specialiștii precizează faptul că, odată ce ajung la vârsta de 1an, bebelușii încep să folosească anumite cuvinte și pot înțelege 25 sau chiar mai multe cuvinte. Vei putea observa că te înțelege tot mai bine și va ști să solicite ceva de care are nevoie, prin diverse mijloace: îți va arăta, va atinge lucrul respectiv și chiar va încerca să pronunțe anumite cuvinte.
Pentru a-l încuraja tot mai mult să învețe să vorbească, implică-l în activități precum:
• Ia-ți bebelușul pe lângă tine când faci diverse treburi și vorbește-i permanent
• Pune-i întrebări legate de anumite obiecte cu care este familiarizat și lasă-l să se străduiască să-ți răspundă
• Laudă-l pentru cuvintele pe care ți le spune sau pentru cele pe care le identifică în mod corect
• Vorbește-i despre lucrurile/ființele pe care le îndrăgește cel mai mult
• Pune-i întrebări legate de ceea ce ar vrea să poarte/ să facă într-o zi
• Leagă-te de ceea ce spune copilul și vino cu diverse completări- Spre exemplu, dacă a spus „minge", adaugă diverse atribute ale acesteia (este mare, este roșie etc.)
• Poți începe să organizezi mici jocuri de rol cu jucăriile preferate- În cadrul acestora, lasă-l pe copil să se exprime cum vrea și încurajează-l să participe la mici dialoguri.

Cum îl putem învăța pe bebeluș să vorbească, ajutându-ne de jucării

Experții spun că, pentru a-l stimula pe bebeluș să învețe să vorbească, ne putem folosi și de tot felul de jucării. Acestea îi vor și mai utile dacă vor fi de tip interactiv și îl vor determina și pe el să stea de vorbă de ele.
De exemplu, încercați să-i oferiți copilului jucării de la Fisher Price , menite să-l determine să se familiarizeze tot mai bine cu sunetele și cuvintele, furnizându-i totodată cunoștințe de bază legate de numere, saluturi, culori, părți ale corpului.

Cățelușul vorbitor

Bebelus jucandu-se cu un catelus de plus

Cățelușul vorbitor din cadrul „Râdem și Învăţăm pe etape de dezvoltare" este recomandat copiilor între 6 și 36 de luni, răspunzând la atingerea bebelușului cu fraze drăguțe și cântece ritmate. Jucăria dotat cu tehnologia „Etape de dezvoltare", care schimbă conținutul de învățat pe măsură ce bebelușul crește. Să aflăm cum funcționează aceasta:
Nivelul 1- Explorare (începând cu vârsta de 6 luni)
Este momentul când primele sunete și cuvinte îl pot face pe bebeluș curios
Nivelul 2- Încurajare (începând de la vârsta de 12 luni)
Bebelușul va începe să se familiarizeze cu primirea unor întrebări și indicații simple
Nivelul 3- Imaginație
Acest nivel este indicat bebelușilor mai mari de 1 an (de la 1 an și jumătate) și este numai bun pentru organizarea unor jocuri de rol
„Cățelușul vorbitor" prezintă părțile corpului, cifrele, culorile, număratul și multe altele. În plus, cu ajutorul său pot fi intonate cântecele (inima cățelușului se va lumina și va clipi odată cu muzica).
Jucăria (ce funcționează pe bază de baterii) îl va ajuta pe bebelușul tău și să-și dezvolte motricitatea fină și capacitatea de concentrare.

„L&L microfon Cântă și înregistrează"

Fetita ce canta la un microfon de jucarie

Microfonul „L&L" este adecvat după vârsta de 6 luni și îl va încuraja pe bebeluș să-și exploreze vocea, lucru care îi va fi foarte benefic pentru a învăța mai bine să vorbească. Astfel, jucăria va permite înregistrarea vocii, ce poate fi apoi ascultată ca „play back" cu muzică și efecte sonore. Lumina tricoloră va străluci împreună cu melodiile.
Acest microfon îi va da bebelușului posibilitatea de a acumula și câteva cunoștințe despre numere, culori și litere, în contextul în care are melodii ce includ asemenea informații.

Bebelusa ce tine in brate un catelus de plus „Râdem și Învăţăm - Carte de poveşti în versuri"

Bebelusa uitandu-se intr-o carticica

Este ideală pentru a-l stimula să vorbească pe un bebeluș mai mare de 6 luni, punându-l în fața primelor informații despre numere, litere sau forme. De altfel, „Râdem și Învăţăm - Carte de poveşti în versuri" este dotată cu 3 butoane care se aprind pentru litere, numere și forme.
Cartea este fascinantă pentru copiii până la vârsta de 3 ani și pentru că le oferă posibilitatea de a asculta cântecele, având imagini minunate.
Nu în ultimul rând, cărticica le este utilă micuților întrucât le va stimula dezvoltarea motricității fine (datorită paginilor care trebuie întoarse).

 

Logo Fisher Price

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Timp de calitate cu copilul: jucării și idei de jocuri distractive Timp de calitate cu copilul: jucării și idei de jocuri distractive
Ghid pe vârste: jucăria ideală pentru fiecare prag de dezvoltare a bebelușului Ghid pe vârste: jucăria ideală pentru fiecare prag de dezvoltare a bebelușului
Top 10 jucării pentru cel mai bun start al bebelușului Top 10 jucării pentru cel mai bun start al bebelușului
5 jucării care ajută bebelușul să învețe culorile, formele și cifrele 5 jucării care ajută bebelușul să învețe culorile, formele și cifrele

Articole Lifestyle

Nu se mai poartă fusta lungă. Care este lungimea HOT din vara 2018 Nu se mai poartă fusta lungă. Care este lungimea HOT din vara 2018
Luna Plină în Săgetător predispune zodiile la infidelitate Luna Plină în Săgetător predispune zodiile la infidelitate
La ce să fii atentă când cumperi shaorma ca să nu te îmbolnăvești La ce să fii atentă când cumperi shaorma ca să nu te îmbolnăvești
Nu se mai poartă fusta lungă. Care este lungimea HOT din vara 2018 Nu se mai poartă fusta lungă. Care este lungimea HOT din vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Maria Ionescu
Mi-am lăsat copilul să plângă până s-a liniștit singur și nu am niciun regretNimeni nu își dorește ca bebelușul său să fie trist. Mai ales o mamă. Dar să îți înveți copilul să adoarmă singur noaptea și să stea liniștit până dimineața presupune aproape...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Am testat piureurile organice Annabel Karmel și ne declarăm încântate. Atât eu cât și cea micăMă numesc Gheorghe Teodora Camelia, sunt mămica a doi copii minunați, un băiețel în vârstă de 3 ani și o fetiță de 1 an. Nu obișnuiesc să achiziționez din comerț produse gata ambalate destinate meselor...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Contraceptia dupa nastere: cum sa eviti sarcina in mod natural

Contraceptia dupa nastere: cum sa eviti sarcina in mod natural

Fie din motive ce tin de alaptare, fie din atentia pentru o stare buna de
MAI MULT

Politica de cookie-uri pe site-ul nastenatural.ro

Politica de cookie-uri pe site-ul nastenatural.ro

Site-ul  Naște Natural folosește cookie-uri, pentru a îmbunătăți
MAI MULT

Cum sa iti activezi hormonii pentru a avea o maternitate usoara

Cum sa iti activezi hormonii pentru a avea o maternitate usoara

Toate mamicile isi doresc sa aiba parte de o maternitate cat mai usoara. Iata
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net