Mămici vedetă: interviu cu Antonia

Mămici vedetă: interviu cu Antonia

Irina Olteanu - Redactor Senior

Antonia este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Artista răsună pe buzele și în inimile fanilor săi din România și din întreaga lume care o admiră și îi fredonează hiturile. În acest interviu, pe care a avut amabilitatea să îl acorde revistei Qbebe, o puteți descoperi pe Antonia și în ipostaza de mămica a Mayei și a lui Dominic, precum și sentimentele pe care le încearcă ținând cont de faptul că în doar câteva luni familia i se va mări cu încă un membru.

1. Ești o mămică tânără și mereu plină de energie. Cum reușești să faci față provocărilor zilnice? Cine te ajută?

Sunt foarte norocoasă pentru că primesc ajutor și din partea lui Alexandru care se implică în tot ce înseamnă creșterea lui Dominic, dar și părinții mei și părinții lui. Plus că el este un copil cuminte și totul parcă pare mai ușor.

2. Pe cine te bazezi cel mai mult?

Pe Alexandru, pentru că este mereu cu mine atunci când am nevoie, dar și pe părinții noștri atunci când suntem amândoi ocupați.

antonia
antonia

3. Descrie-i pe Maya și Dominic în câteva cuvinte.

Voi vorbi ca orice mamă care își iubește enorm copiii. Maya este o fetiță minunată, tocmai a împlinit 6 ani, este cuminte, talentată, isteață și fiecare clipă pe care o petrec alături de ea este o bucurie extraordinară. Dominic este haios, cântă, dansează, iubește animalele și este foarte prietenos.

4. Există superstiții care spun că sarcina cu fetiță este diferită de cea cu băiețel. Tu ai observat vreo diferență?

Nu am observat nicio diferență între primele mele două sarcini. Nu mi-a fost rău, m-am simțit bine, nu m-am îngrășat foarte mult și am dormit destul de mult.

5. Ambele nașteri au fost prin cezariană. Ți-ai fi dorit să naști natural?

Nu pot să spun că mi-am dorit neapărat, ci doar am simțit să ascult recomandarea medicului care a spus că este bine să nasc prin cezariană la prima sarcină. Și apoi, desigur, la a doua sarcină nu mai aveam cum să nasc natural.

antonia
antonia

6. Ai reușit după naștere să revii extrem de rapid la silueta de dinainte de sarcină. Cum ai procedat? Ce sfaturi ai pentru mămici în acest sens?

Sincer, nu pot spune că am niște sfaturi anume. Știu sigur că sunt foarte norocoasă și că mă bucur de o moștenire genetică bună. La fiecare sarcină nu am acumulat multe kilograme și am reușit să le dau jos foarte repede. Copiii mă țineau destul de activă, uneori uitam să mănânc atât cât ar fi trebuit (atenție, nu mă înfometam). Am mâncat de fiecare dată tot ce mi-am dorit, dar nu în cantități mari (pentru că nu puteam mai mult). Singurul sfat pe care îl pot da este să mâncați sănătos după sarcină ca să vă mențineți corpul puternic și sănătos, să nu vă înfometați.

7. Ai reușit să o alăptezi pe Maya? Dar pe Dominic? Care au fost trucurile care te-au ajutat cel mai mult în acest sens?

I-am alăptat pe amândoi, nu pot spune nici aici că au fost niște trucuri. M-a ajutat mama mea și doamnele de la spital să reușesc să alăptez.

antonia
antonia

8. Pentru multe mămici diversificarea constituie o adevărată piatră de încercare. Cum a fost la Maya? Dar la Dominic? Care este ustensila de bucătărie la care nu ai putea să renunți niciodată?

Eu iau fiecare etapă din creșterea copilului ca pe ceva natural și firesc. Nu reprezintă un chin sau un stres pentru mine. A fost ușor cu amândoi, la Maya am fost ajutată pentru că era primul copil iar la Dominic deja totul era mult mai simplu.

9. Care este cea mai mare temere a ta cu privire la copii?

Nu pot să spun că am temeri în acest sens, vreau doar să fie sănătoși, fericiți, să crească într-un mediu armonios, să fie oameni buni și să îi respecte pe cei din jur. Nu îi cresc pe niciunul dintre ei overprotective. Vreau să se simtă liberi.

10. Dacă ai alege trei cuvinte care să te descrie ca mamă, care ar fi acelea? Dar ca artistă?

Îmi este greu să mă descriu eu pe mine ca mamă. Vreau să fiu prietena lor, îi iubesc mai mult decât orice pe lume și mă bucur că sunt mama lor.

Ca artistă, energică, sensibilă, ador să fiu pe scenă.

antonia
antonia

11. Cum reușești să îmbini activitatea profesională cu programul copiilor?

Așa cum am spus, nu este foarte greu atunci când ai ajutor de la partener sau părinți. În activitatea profesională încerc să îmi fac un program cât mai organizat, astfel încât să pot să stau și cu ei și să ma dedic carierei.

12. Care sunt principiile de educație pe care dorești să le aplici în educația copiilor tăi?

Să fie respectuoși, sinceri, buni și prietenoși.

13. Cum arată o zi normală în familia voastră?

Ne trezim odată cu Dominic, îi dăm să mănânce, ne jucăm, ieșim la plimbare. Apoi, la prânz mănâncă și doarme și după-amiaza, de multe ori mă însoțește acolo unde am treabă sau merge la bunici. De curând, a început să meargă și la grădiniță, așa că se va schimba un pic programul lui.

 antonia  antonia

14. Care este momentul tău preferat din zi?

Seara când este liniște și sunt acasă cu Dominic și Alexandru.

15. Tu și Alex sunteți un cuplu foarte frumos. Ce admiri la el cel mai mult ca tătic? Dar ca artist?

Este un om bun, frumos, cu suflet mare, care ne iubește și ne protejează atât pe mine, cât și pe Dominic.
Ca artist, mă inspiră și mă motivează, este creativ.

16. Cum reușești să-ti ferești copiii de expuneri în mass-media nedorite?

Momentan, sunt amândoi mici. Maya nu este aici cu mine, nu citește ce apare pe Internet, ea locuiește în Italia. Dominic este foarte mic. Lăsăm să se vadă ce dorim noi din viața noastră de familie.

antonia
 antonia

17. Dacă ai realiza o papușă Antonia, ce ai dori să înveți copiii cu ajutorul ei?

Să știi că nu m-am gândit la asta. Dar aș vrea să îi învăț și pe copiii mei: să fie buni, respectuoși și să iubească. Limba engleză, să cânte.

18. Dacă ți s-ar propune să dublezi vocea unui personaj de desene, pe care l-ai alege?

Oricare! Îmi place la nebunie să cânt, să fiu vocea din desene animate! Și adesea cu Maya, interpretăm povești și fiecare are rolul ei. Îmi place să mă joc!

19. În final, trebuie să spunem că atât noi cât și mămicile care ne citesc te admirăm foarte mult. Reușești să fii mămică, soție, artistă și să îți păstrezi o imagine impecabilă, în ciuda răutăților specifice showbizz-ului. Pari mai fericită ca oricând. Care sunt deciziile sau/și sfaturile care crezi că te-au ajutat cel mai mult să ajungi cea care ești acum?

Să am încredere în mine și să nu mai ascult vorbele rele. Să iau partea utilă mie din critici și să iubesc din tot sufletul în fiecare zi.

antonia
antonia

20. Bucuria trebuie să fie maximă la voi în familie. Când urmează să vină pe lume frățiorul lui Dominic?

Mai avem câteva luni până îl cunoaștem pe frățiorul lui Dominic, în decembrie va veni pe lume.

21. Cum ai descrie sufletul tău acum?

Plin de fericire, dar umbrit de tristețea că Maya nu este lângă mine.

Mulțumim Antoniei și echipei sale pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre. 

Articolul urmator
Jennifer Lawrence, primul interviu după ce a devenit mamă. Ce nume a ales pentru băiețelul ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce mari au crescut copiii Flaviei Mihășan. Cum se descurcă vedeta în rolul de mamă de băieți
    Ce mari au crescut copiii Flaviei Mihășan. Cum se descurcă vedeta în rolul de mamă de băieți

    Viață de mămică îi priește Flaviei Mihășan! Deși a renunțat la televiziune în urmă cu trei ani, pentru a se dedică vieții de familie, vedetă este o prezența activă...

    Ce familie frumoasă are Andreea Esca! Vedeta este extrem de mândră de Alexia și Aris
    Ce familie frumoasă are Andreea Esca! Vedeta este extrem de mândră de Alexia și Aris

    Andreea Esca este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi, afirmându-se în universul televiziunii de peste două decenii. Formează un cuplu alături de omul de...

    Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan! Băiatul este cel mai frumos cadou pe care vedeta l-a primit de la viață
    Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan! Băiatul este cel mai frumos cadou pe care vedeta l-a primit de la viață

    Romanița Iovan a debutat în lumea modei ca fotomodel, iar în momentul de față face parte dintre cei mai apreciați designeri vestimentari de la noi. De asemenea, este mama...

    Ce mari și frumoase au crescut fetițele Andreei Bălan. Uite cât de mult seamănă cu vedeta
    Ce mari și frumoase au crescut fetițele Andreei Bălan. Uite cât de mult seamănă cu vedeta

    Andreea Bălan este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate artiste autohtone. Și-a început cariera muzicală în urmă cu aproape 30 de ani, când la doar 10...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii Nicoletei Luciu! Vedeta a renunțat la aparițiile televizate și se bucură din plin de familia ei minunată
    Ce mari și frumoși au crescut copiii Nicoletei Luciu! Vedeta a renunțat la aparițiile televizate și se bucură din plin de familia ei minunată

    Fosta Miss România, frumoasa și talentata Nicoleta Luciu a renunțat la lumina reflectoarelor în favoarea vieții de familie și a copiilor! Frumoasa mămică ne dezvăluie...

    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!
    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!

    Aceste poze cu mame care alăptează gemeni sau tripleți te vor impresiona până la lacrimi, mai ales dacă și tu treci sau ai trecut printr-o astfel de situație. Alăptarea este,...

    Familia mea nu vorbește cu mine pentru că sunt o vedetă de filme pentru adulți
    Familia mea nu vorbește cu mine pentru că sunt o vedetă de filme pentru adulți

    Nu a fost visul ei din copilărie sa devină starletă de filme pentru adulți, dar așa s-a întâmplat! Autoproclamata „fată bună devenită rea” Cindy Starfall...

    Top 10 cele mai controversate poze cu mămici alăptând
    Top 10 cele mai controversate poze cu mămici alăptând

    Fie că este vorba despre imagini postate pe Social Media, fie că este vorba de poze realizate de fotografi sau despre diferite reclame pentru brand-uri celebre, mamele s-au dezvăluit din...

    © 2024 Qbebe