Adoptia – intre fericire si cosmar 
In Romania, numarul celor care doresc sa adopte un copil a devenit aproape dublu in comparatie cu numarul minorilor care pot fi adoptati. In prezent, in centrele de plasament se gasesc peste 25.000 de minori, dintre care doar 2000 pot fi adoptati. Aceasta situatie paradoxala se datoreaza noilor reglementari; statul incearca mai intai reintegrarea copilului in familia naturala, iar daca nici rudele sale nu-l vor, doar atunci copilul poate fi dat spre adoptie.
Un cuplu nu poate sa-si aleaga singur un copil, ci autoritatile sunt cele care ii recomanda unul, pe baza unei evaluari psihologice. Foarte multi romani vor sa adopte bebelusi, insa cum legea nu permite adoptia imediata a unui copil abandonat in maternitate, multi sunt pusi pe lista de asteptare ani de zile.
In tot acest timp, nou-nascutii raman in grija statului, exact in perioada cand ar avea cea mai mare nevoie de afectiune si de un mediu in care sa se dezvolte.
Pe langa toate acestea, chiar si parintii decazuti din drepturi trebuie sa-si dea acordul cu privire la adoptie. Tot acest procedeu greoi ii determina pe multi viitori parinti sa renunte la ideea de a adopta un copil.
Nu familia isi alege copilul, ci statul alege copilului o familie
Nu oricine poate sa adopte. Pentru a avea acest drept, fiecare cuplu sau persoana primeste un atestat, in urma prezentarii mai multor acte: cazier, copie legalizata de pe certificatele de nastere si de casatorie (daca este cazul), certificat medical privind starea de sanatate a adoptatorului, documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimtamantului parintilor. Urmeaza apoi testele psihologice si cursurile de pregatire.
Teoretic, intregul procedeu ar dura maximum un an. Practic, insa, poate dura mult mai mult.
Potrivirea este un alt principiu de baza al adoptiei. In functie de compatibilitate, se stabileste legatura dintre copil si familia adoptatoare, aceasta din urma rezervandu-si dreptul de a refuza „copilul propus”.
In prezent, in alegerea unei familii pentru minor, se tin seama de mai multe principii: principiul continuitatii in educarea copilului, fratii sa fie incredintati impreuna (adoptia se face separat doar daca este in interesul minorilor); pot adopta doar persoanele care sunt cu cel putin 18 ani mai in varsta decat cel pe care doresc sa-l adopte.
Nu exista tribunale pentru copii
Inainte de 1989, copiii fara parinti erau abandonati in orfelinate. In prezent, copilul devine adoptabil numai dupa ce instanta a epuizat toate demersurile de reintegrare in familia naturala – pana la gradul al patrulea.
Daca nici una dintre rudele sale nu doreste copilul, atunci acestuia i se va intocmi un plan de protectie si se va merge cu dosarul la instanta. In Romania exista, insa, doar la Brasov un tribunal specializat exclusiv pe minori, iar judecatorii care au o pregatire in plus pentru minori, judeca si cazurile obisnuite.
Din nefericire, cei care au implinit varsta de 18 ani sunt nevoiti sa plece din orfelinate si multi dintre ei ajung pe strazi. In acest context, s-ar impune o revizuire a legii adoptiilor. Un prim pas - in masura in care un copil nu mai este vizitat de parinti sau se dovedeste ca acestia nu mai au niciun interes sa ia legatura cu copilul, acesta sa poata fi dat spre adoptie.
Insa, pana la promulgarea unei noi legi, mii de copii asteapta sa-si gaseasca o familie.
