Toți părinții au, fie că realizează sau nu, o serie de lucruri pe care le-au făcut pentru prima data datorită sau, după caz, din cauza copilului. Acestea devin astfel nu doar experiențe de viață, ci și clipe memorabile care, de altfel, nu s-ar fi petrecut în absența calității de părinte, în absența venirii pe lume a copilului. Aceste clipe, cred eu, te ajută să crești într-un fel minunat alături de copilul tău și să descoperi lumea dintr-o perspectivă nemaivăzută. Voi începe cu lucrurile pe care le-am descoperit, fără să vreau, datorită maternității încă de după naștere:
Să nasc natural
Nu am născut decât o dată. Iar fie vorba între noi, o dată este mai mult decât suficient. Această naștere mi-am dorit din suflet să aibă loc pe cale naturală, cu toate că miopia avansată (dar și medicul obstetrician) îmi recomandau cezariana, cu toate că am avut parte de un travaliu de 31 de ore, am făcut totul pentru a-i fi bine copilului meu. Pentru a-l aduce pe lume sănătos și a-l ajuta să rămână astfel. Nu știu dacă aș mai trece prin asta și a doua oară, dar este o experiență cu siguranță memorabilă. Durerea, care nu degeaba este comparată cu fracturarea concomitentă a 50 de oase din corp, te pregătește, evident, pentru orice altă durere ar putea apărea ulterior în viața ta.
Să schimb un scutec
O abilitate de bază pentru orice mamă, dar cred că deprinderea sa excede pragul vârstei de bebeluș. Nu se știe niciodată, Doamne ferește, cum ai putea avea nevoie să schimbi scutecul cuiva. Fie el copil sau adult. De reținut că necesită o îndemânare deosebită, o precizie cu totul specială și, nu în ultimul rând, un instinct de felină. Pentur că, nu-i așa, ai nevoie de vedere cu infraroșu pentru a putea efectua operațiunea fără a da greș în toiul nopții, când este somnul mai dulce.
Să spăl un copil
Din nou, o persoană care nu a mai avut vreodată contact cu o ființă de dimensiunea unei palme, care nu știe decât să mănânce, să plângă și să doarmă (nu menționăm anumite necesități fiziologice deoarece nu se cade), nu va fi capabilă să realizeze această operațiune fără o grijă deosebită, similară cu cea în care ții în mână un bibelou. Din nou, îți vei dezvolta niște reflexe supraomenești și vei depăși, deși nu te vezi în stare, ideea că i-ai putea face fără să vrei un rău. Nu are sens să mai continui că pentru prima dată tot în ipostază de părinte am ajuns să împing căruciorul, apoi tricicleta, el este prima ființă căreia i-am dat să mănânce în gură mâncare pasată. Ați înțeles voi ideea...
Să car pe cineva în brațe
Și în cârcă. Și nu oricât. Ci până aproape de venerabila vârstă de 9 ani. Din motive de puturoșenie...În plus, nu cred că poate vreun părinte vreodată să facă rău ținând prea mult copilul în brațe. Ba din contră. Sunt convinsă că perioada cruntă a adolescenței va echilibra din păcate balanța.
Să învăț medicină
Ca oricărui alt adult, la un moment dat în copilărie mi s-a părut atractiv acest domeniu. Iată că maternitatea a făcut posibilă acumularea unor cunoștințe în domeniul medical datorită inerentelor îmbolnăviri din perioada copilăriei. Din păcate, nu am dus lipsă de ele, deoarece băiețelul meu a fost o fire extrem de bolnăvicioasă. Mi-aș fi dorit, evident, din punctul acesta de vedere să nu dobândesc niciun fel de cunoștințe, să am parte de un copil perfect sănătos și să nu pronunțăm niciodată cuvintele medic și doctorie.
Să mă plimb cu bicicleta de plăcere
Știu să merg pe bicicletă încă de la vârsta de 14 de ani. Dar de atunci și cale de încă 20 de ani nu am mai pus piciorul pe pedala vreunei biciclete. În primul rând nu am avut companie și în al doilea rând nu m-a atras. Am redescoperit bucuria pedalării pe bicicletă tot grație băiețelului meu care mi-a arătat că poate fi distractiv să dai ture prin zonă inspectând împrejurimile și că, de ce nu, bicicleta se poate dovedi în caz de nevoie un mijloc de transport rapid și accesibil (a se citi în situațiile în care ai de achiziționat diverse produse prin casă și ești presat de timp, dai imediat o fugă la magazin cu bicicleta - de altfel și mult mai comod decât per pedes).
Să mă culc târziu după ce m-am uitat la un film interesant
Deoarece am fost dintotdeauna o fire matinală, pentru a reuși să respect un program de trezire la o oră cât mai devreme, culcatul la ore târzii nu a făcut niciodată parte din stilul meu de viață. Dar am descoperit, din nou, că alături de un copil poți trăi o multitudine de senzații pe care de multe ori nu le încerci nici măcar ca adult (vorbim strict de cazul meu, desigur). Ne-am uitat împreună, și nu doar o dată, la un film alături de un castron de popcorn; seara de film obligatoriu nu precede una de școală, din motive de la sine înțelese (copil mort de oboseală, căzut cu capul pe bancă în timpul orelor).
Să mănânc sănătos
O parte integrantă a stilului meu de viață este reprezentată și de alimentația realmente haotică, complet nesănătoasă. Pe scurt, mănânc ce apuc, când apuc. Cu siguranță, de cele mai multe ori nu este nimic sănătos, ci multe alimente bogate în carbohidrați, în zaharuri procesate, fără vitamine și minerale. Odată cu rolul de părinte ajungi invariabil să reprezinți o ipostază model, respectiv trebuie să fii conștient că tot ceea ce faci este bine studiat și apoi imitat. Iar în rândul acestor fapte intră și obiceiurile alimentare. Care, spre binele copilului și de ce nu chiar și al tău, ar trebui să fie dintre cele mai sănătoase.
Să mă prostesc pe stradă fără să îmi pese de ce crede lumea
Am făcut asta nu o dată, ci de zeci de ori și tot datorită lui. M-a determinat să nu îmi fie teamă să mă joc, să mă maimuțăresc, chiar să mă îmbrac atipic, să fiu nu neapărat altfel, dar așa cum simt. Am norocul de a avea un băiețel dezghețat, căruia nu-i este teamă și nici rușine (nu este întotdeauna un lucru bun). În plus, respect și principiul după care mă ghidez, și anume atâta vreme cât nu este imoral, ilegal sau indecent, orice este permis în viață.
Să renunț la egoism
Nu în ultimul rând, pentru prima dată am ajuns să renunț la egoismul care făcea parte integrantă din ființa mea. Aveam, înainte de a deveni mamă, o mentalitate profund individualistă care mă determina să îmi urmăresc cu înverșunare orice vis. După ce am născut, mi s-a schimbat radical perspectiva, dorințele mele nu mai erau pe primul plan, iar singurul lucru care conta în viața mea era să îi fiu aproape. Cariera, sănătatea, viața mea au căzut, ca pentru orice altă mamă, pe plan secund. Și nu este deloc un lucru rău.
Raportul dintre părinte și copil nu este întotdeauna de tipul părintele învață copilul care, desigur, trebuie să-l asculte fără să crâcnească și să coopereze rapid. Copilul meu m-a ajutat să învăț să trăiesc și îi mulțumesc că există și că a apărut în viața mea. El reprezintă cea mai mare realizare, cea mai mare mândrie și cea mai mare bucurie.