Cand sa pedepsesti copilul? Experiente reale si lectii date de copii

Cand sa pedepsesti copilul?

Pedeapsa este mai degraba interventie din partea adultilor. Parintii reactioneaza la comportamentul copiilor, ii dau acestuia un raspuns. Uneori, raspunsul este unul ferm si categoric. Vine sub forma unei stopari, a unei consecinte logice sau a unei sanctiuni. Termenul "pedeapsa" este folosit cel mai des, ca sa le acopere pe toate. Tot "pedeapsa" patrunde cel mai usor in mentalul copiilor: chiar daca nu il folosesc mama, bunica sau educatoarea, il foloseste vecina de bloc. Asadar, cei mai multi copii stiu de "pedeapsa", nu de "disciplinare" sau "consecinte logice". Cand sa recurgem la ea, atunci? Cand este pedepsa binevenita?

Cand sa pedepsesti copilul? Cand nu se poate opri singur

In fiecare zi, in munca mea alaturi de copii, primesc declaratiile de dragoste si cele de "ura", ale acestora. Emotiile copiilor sunt navalnice. Am mai scris acest lucru in alte articole si o voi tot repeta, pentru ca acesta este un fapt, la fel cum spunem ca pestii respira prin branhii si oamenii prin plamani. Emotiile copiilor sunt navalnice si nu au alta solutie decat sa se manifeste. Noi, adultii, le putem canaliza. Pentru asta existam pe langa copii. Nu sa ne incruntam la ei daca ne jignesc, nu sa le raspundem cu furie cand ne declara ca ne urasc si nu sa ii plesnim daca ne lovesc. Dar ce sa facem, atunci? Cand un copil intrece masura, jigneste sau loveste un adult? Il pedepsim?

Da. Adica reactionam. Dar cum? Ce inseamna aici "pedeapsa"? Cel mai potrivit raspuns il ofera psihoterapeutul Selma H. Freiberg, in cartea "Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor". Ea da exemplul unui copil care, intr-un acces de furie, isi loveste tatal.

"Tatal a simtit ca era prea mult si l-a trimis pe Jimmy in camera lui. Multi parinti moderni ar fi fost mai indulgenti. Pana la urma, ar fi spus ei, copilul a fost foarte suparat, si-a pierdut controlul si poate ca s-a eliberat de o multime de sentimente acumulte, simtindu-se dupa aceea mult mai bine. Eu nu cred insa ca Jimmy s-a simtit eliberat dupa aceea; dimpotriva, constatam ca un copil care si-a lovit parintele este dupa aceea mult mai anxios.

Cred ca tatal lui Jimmy a reactionat intelept. El nu a raspuns printr-un act de agresiune fata de copil, dar a pus capat ferm situatiei si ceea ce a spus a fost de fapt: "Nu iti pot permite sa faci asa ceva!". Nu stiu daca tatal lui Jimmy a stiut de ce a simtit ca trebuie sa curme acel comportament, dar instinctul lui a actionat corect.

Pentru ca, daca un copil isi pierde autocontrolul in asemenea masura incat isi loveste parintele, el va fi foarte speriat sa constate ca nu isi poate controla propria agresivitate. El va fi usurat sa aiba un parinte care intervine si il opreste, atunci cand el nu se poate opri singur." (Selma H. Freiberg)

Cand sa pedepsesti copilul? Cand cauta o limita

Copiii nu stiu unde sa puna punct si unde au voie sa mearga mai departe: cu cererile, cu actele, cu vorbele. Ei invata asta, prin incercare si eroare. Invata si din exemplul parintelui, dar pe acesta il asimileaza mai lent. Adica va observa la tine ca esti echilibrat, ca mananci portii medii la masa, ca nu insisti daca ti se spune "nu vreau", ca te controlezi cand te infurii. Dar asta incet-incet, in timp. Deocamdata, emotiile sale navalnice (sic!) si curiozitatea il imping sa incerce de toate. Copilul experimenteaza. Noi, adultii, avem sarcina sa ii modelam experimentul si sa il oprim atunci cand nu se mai lasa modelat.

Imi vine in minte exemplul dat de o prietena, mamica si educatoare. Copilul ei de 2 ani se urca in picioare pe masa. Ea il da jos si ii spune "Picioarele stau pe podea". Copilul intelege ce ii spune mama, dar nu intelege limita. Adica, el CHIAR nu are voie sa se catere acolo? Inteleg unde este podeaua si vad ca picioarele mele nu prea fac contact cu ea, dar eu vreau sa experimentez: CHIAR stau picioarele pe podea? El vede ca picioarele lui, daca vrea, pot sta pe masa. Asa ca este nevoie de multa perseverenta si rabdare din partea mamei. Il dai jos de 20-30 de ori si ii repeti "formula magica", pana cand el intelege nu doar cuvintele, ci si limita. Aceasta este o pedeapsa. Asa pedepsim copilul in mod eficient, si nu lovindu-l sau certandu-l.

Procedand astfel, vom observa un fenomen interesant. Copilul care de acum si vorbeste, nu doar merge si se catara, va ajunge la momentul urmator: se indreapta catre masa, da sa se urce pe ea, apoi bolborosese pe limba lui "Picioarele stau pe podea" si, mai mult sovaitor, lasa piciorul jos. Eventual, se uita si la tine intrebator. Acesta este momentul in care mama se induioseaza toata, iar copilul a gasit limita pe care o cauta. Acum a inteles. "Pedepsirea" micutului si-a facut efectul.

Un copil mai mare va experimenta in alt fel. De exemplu, baiat de 7-8 ani, la plimbare cu caruta prin Muntii Vrancei, pe o vreme rece, cu vantul care bate din fata. Din cand in cand, soarele iese din nori. Deodata, copilul isi scoate hanoracul flausat si ramane in tricou.

- Mihai, afara sunt 10 grade si bate vantul.
- Dar a iesit soarele!
- Soarele iese si iarna.
- Dar mi-e cald!
- Mai bine sa iti fie cald, decat frig.
- Dar nu vreau sa ma imbrac, imi este cald!

Facem ca el? Sunt situatii cand copilul stie mai bine decat parintele ce are nevoie, pentru ca organismul lui il anunta pe el, nu pe noi. Acum insa, pare suficient de rezonabil ca un hanorac flausat sta bine pe spatele lui, si nu legat la mijloc. Atentie, si Mihai stie asta!... Dar el experimenteaza. Poate ca razele soarelui, care il incalzesc, il debusoleaza putin si nu este sigur daca sa se increada in experienta lui de moment sau in frigul persistent de afara. Aici intervine adultul. "Imbraca-te, indiferent ca esti de acord sau nu", poate suna radical, dar este o "pedeapsa" numai buna la acest moment, cand Mihai testeaza limitele in mod insistent.

Cand sa pedepsesti copilul: Cand are nevoie de consecventa

Pedeapsa nu are niciun efect (de fapt, disciplinarea copilului nu are niciun efect), atunci cand ii lipseste consecventa. Adica: i-ai promis, atunci asta faci! Copiii mici (pana pe la 6 ani) sunt cei mai avizi dupa consecventa, asa ca iti vor aduce singuri aminte sa le dai "portia" de pedeapsa. Am in minte experienta unei colege, educatoare. Doi copilasi de 5 ani, la masa de pranz, s-au apucat sa arunce crutoanele prin clasa, in loc sa le puna in ciorba. Dupa ce le-a atras atentia o data, colega mea i-a anuntat: copiii care arunca prin aer crutoanele, in loc sa le manance, nu vor mai primi crutoane la urmatoarea masa.

Urmatoarea masa a avut loc dupa week-end, timp in care educatoarea a uitat incidentul. La ora pranzului insa, cei doi micuti vin la ea si o intreaba: Te rugam, putem totusi sa mancam crutoane astazi? Promitem sa nu le mai aruncam, chiar vrem sa le mancam!...

Asadar, copiii mici au nevoie de ordinea, de logica, de sensul pe care li-l ofera consecventa. Cum il pedepsim pe copil? Tinandu-ne de cuvant. Tu trebuie sa fii la fel de consecvent pe cat se asteapta ei, cand ii avertizezi ce va urma. Consecventa este insasi pedeapsa - si nu faptul ca nu le mai dai crutoane. Lectia in sine este pedeapsa: daca fac ceva nepotrivit, trebuie sa suport consecintele. Cred ca data viitoare voi fi mai atent daca sa fac sau nu isprava care imi trece prin cap.

Cand sa pedepsesti copilul: Cand are nevoie de consecinte logice

Consecintele logice intr-o pedeapsa sunt acele urmari firesti, pe care sa le astepti cand faci ceva anume. Mananci multe dulciuri, te doare burta. Nu te speli pe dinti, faci carii. Arunci cu jucaria prin casa, o scapi pe jos si se strica: alta la fel n-avem si nu cumparam. Data viitoare fii mai atent cu jucaria.

Atunci cand trasezi limitele si stabilesti pedeapsa, gaseste una logica, ce are legatura directa cu actiunea copilului. Daca se stramba la masa si arunca mancarea, va merge sa manance singur in camera lui. Daca isi lasa camera in dezordine si fuge la joaca afara, il chemi inapoi cu 20 de minute mai devreme, ca sa isi termine sarcina (lui i se va prea ca il privezi de ore intregi de joaca si ca l-ai chemat cand ii era lumea mai draga, iar tie ti se va inmuia inima, dar daca cedezi... s-a zis cu disciplinarea lui!). Cand dureaza prea mult timp imbracatul si spalatul pe dinti, sa stie ca acest timp si-l "fura" singur din joaca in aer liber (si prin umare, pe ceas, stam mai putin afara).

Cand nu iti cureti pantofii plini de noroi de cu seara, iar dimineata nu mai avem timp, te incalti cu alti pantofi si asa iesi din casa. Sa intarziem, tu la scoala si eu la serviciu, nu este o optiune. Sa ti-i curat eu in timp ce tu te imbraci, nu este o optiune. Sa ti-i pui in picioare murdari, nu este o optiune. Chiar daca tu astazi esti imbracat sport si sigurii pantofi disonibili sunt cei eleganti, cei cu talpa rigida, tenisii abia rupti sau sandalele de munte (si o sa te lovesti la degete cand joci fotbal), singura optiune viabila este sa alegi din ei.

Cand sa pedepsesti copilul: Cand cere el

Copiii care si-au invatat lectia, devin induiosator de responsabili. Luna aceasta, am fost in excursie cu cativa copii de 7-8 ani. Printre peripetiile lor si jocurile initiate de cercetasii care ne-au insotit, s-a intamplat si o "stricaciune". Sub un foisor din lemn, in care copiii se urca incantati, sub pretext ca este turnul de razboi, se afla o banca de lemn, cu picioare de fier. La nici un metru de aceasta, un morman de pietre cubice, cu orice alt rol decat cel pe care l-au gasit pustanii: si anume, acela de a le transporta in foisor si, de acolo, de a le arunca „peste bord", respectiv cateva si peste banca. In scurt timp, banca se mai tinea pe doar trei picioare.

"Ce este de facut?" a fost intrebarea adultilor, adresata copiilor responsabili. "Am venit in vizita la pensiune, sa ne bucuram si sa lasam si pentru altii. In joaca voastra, ceva s-a stricat. Cum or sa ma stea turistii pe banca asta cu trei picioare?"

Solutiile au venit de la copii. Ei au decis singuri cum sa fie pedepsiti. Mai intai, o fetita, colega lor, a venit serioasa si calma catre mine, anuntandu-ma: "Cred ca ar trebui sa stai de vorba cu baietii despre banca aceea." Apoi, cei doi baieti au venit cu idei foarte diferite, dar foarte logice fiecare. Mihai (8 ani), dupa ce si-a consumat toate argumentele in favoarea lui ("pai de ce au pus pietrele asa aproape, daca nu vor sa le urcam in foisor" / "pai un adult mi-a spus sa le dau jos de acolo, si nu mi-a spus si cum, deci este vina lui" / "pai sa nu se mai aseza oamenii pe banca asta, pentru ca mai sunt si altele"), a rostit dezlegarea: "pai, o reparam!". Cu indrazneala, s-a apucat sa fixeze cele doua bucati din piciorul bancii una sub alta, si intamplarea a facut ca se potriveau de minune si banca nu se clatina deloc. "Vezi, vezi" striga el, "ia veniti si stai jos pe banca, sa o incercam!". Dar daca sub greutatea adultilor, mai Mihai, se va prabusi piciorul acela beteag? "Atunci... sa-l lipim cu Super Glue!"

Aceasta a fost solutia lui Mihai. Ce-i drept, el a facut tot ce a putut incerca, pentru a o repara. (Intre timp, am aflat de la doamnele din pensiune ca piciorul bancii era rupt si fixat asa dinainte, banca fiind destul de stabila, doar ca la contactul cu pietrele, s-a dezechilibrat. Deci nu copiii nostri erau vinovati, pana la urma.) In schimb, Mihnea (7 ani) nu s-a aratat deloc multumit de ultimul raspuns al lui Mihai. "Cum sa il lipim cu Super Glue? Ca lipiciul asta nu lipeste fierul. Nu merge. Atunci, o platim. Asta ne mai ramane. Eva, da-mi te rog banii mei de buzunar care sunt la tine, sa vedem daca ne ajung!"

A doua zi, la masa de pranz, Mihnea inca imi cerea banii lui de buzunar. "Sa nu plecam fara sa ne platim datoria. Cat o fi? Sa vorbim cu doamnele sa intrebam. Crezi ca imi ajung banii?"

Cand pedepsesti copilul? Sau cand copilul te pedepseste?

Hai sa vedem exemplul pe care il da chiar un copil, hotarat sa restabileasca ordinea, atunci cand tocmai adultul o incalca. In aceeasi excursie, urma ca eu sa dorm in camera cu doi baietei: Silviu si Razvan. Peste noapte, m-am mutat in alta camera, unde o fetita nu putea adormi, si am ramas langa ea. In zori cand deschid ochii, langa noi, pe un pat liber, dormea nimeni altul decat Silviu (6 ani). Cand se trezeste, Silviu ma ia la intrebari:

- Eva, mama mi-a zis ca tu dormi in camera cu mine si cu Razvan.
- Adevarat, Silviu. Doar ca, uite, Miruna nu putea adormi, asa ca m-am dus langa ea si pana sa-mi dau seama, am adormit acolo.
- Dar Eva, vino incoace. (Silviu, hotarat, ma ia de mana si ma conduce langa perete, unde se afla bagajul meu.) Aici este valiza ta. De ce ai valiza aici? Daca aici este valiza ta, inseamna ca tu in aceasta camera trebuie sa dormi.
- Da, Silviu, asa este. Dar ti-am explicat, vezi tu, cu Miruna, asa si pe dincolo...
- Bine. Bine. (Pe Silviu nu il indupleca nimic.) Atunci, deseara sa iei valiza si sa o duci din camera asta la Miruna in camera, daca tu dormi acolo, si nu aici!... Asa!

Ce pedepse dau copiii? Povestea Stefaniei

In incheiere, o sa redau partial o poveste scrisa de Stefania (7 ani). Stefania scrie mult, ii place sa compuna si se numara printre copiii pasnici si docili. Chiar ieri am dat peste caietul ei si adevarul este ca m-a uimit cat de transant a abordat problema dreptatii si a consecintelor logice, in povestea ei. Mai ales ca, sa stiti, ea nu este niciodata "pedepsita", ci doar avertizata si "condusa". Dar in povestea ei despre Printesa Ana si printul Maur, personajul care incalca regula este pedepsit... fara drept de apel.

Pe scurt, era odata un rege cu trei fete. Cele doua, mai mari, s-au maritat, dar cea mica nu dorea cu niciun pret. Ca sa scape, a fugit de acasa. Alarmat, regele a dat sfoara in tara ca cine o gaseste pe printesa, drept rasplata, o poate lua de sotie. In periplul ei, printesa a nimerit la un castel. Ca sa innopteze, a batut la poarta si a descoperit ca acolo locuia un print, atat de chipes... "ca se indragosti pe data de el". De acum, voi reda direct din caietul Stefaniei.

"Printesa statu doua zile la el, asa ca ii spuse: Te iubesc.

- Si eu, raspunse printul.
- O, as putea sa ma marit cu tine? Intreba Ana, politicoasa.
- Pai, cred ca s-ar putea, daca spunem ca eu te-am gasit. Regele va anunta ca eu te-am gasit si te va lasa sa ma iei de sot.

A doua zi, Ana se spala, se imbraca, il lua pe printul Maur si plecara. Pe drum, Ana nu spuse niciun cuvant, dar cand ajunsera la castelul regelui, Ana spuse:

- Tata, ma lasi sa ma marit cu Maur?
- Nu. Pentru ca Maur nu te-a gasit pe tine, ci tu te-ai dus dupa el.
- Dar tata, te rog!
- Bine, dar vom organiza un concurs si vom aduce trei fete care se vor invarti de mana cu tine in jurul printului. Iar Maur va fi legat la ochi. Si pe cine va prinde, trebuie sa fie cea pe care el o iubeste, adica tu. Iar daca dar nu o iubeste, i se va taia capul a treia zi.

Zis si facut. Maur fu legat la ochi, iar fetele incepura sa se invarta in jurul lui. Maur prinse o fata pe care nu o iubea, asa ca regele porunci sa i se taie capul a doua zi."

Dragi mamici, voi ce parere aveti despre pedepsirea si disciplinarea copilului? Tu cand pedepsesti copilul? Dar copilul pe tine?...