Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

13 gesturi bizare pe care le fac copiii și explicația lor

de Alina Nedelcu

Odată ce devenim mame, nu încetăm să ne mirăm de micile miracole din viața noastră. Dar pe măsură ce ai noștri copii cresc, chiar dacă îi observăm cu atenție, tot ne confruntăm adesea cu întrebarea: „Oare de ce copilul meu...?”. Acesta este motivul pentru care, în articolul de mai jos, vei găsi o „listă” a unora dintre cele mai bizare gesturi făcute de copii, precum și explicația pentru ele. Informează-te asupra lor și supraveghează-ți micuțul, pentru a-i descifra nevoile și mesajele din spatele gesturilor făcute, într-un cuvânt, pentru a ajunge să-l înțelegi cât mai bine!

De ce copiii preferă să „se țină” până în ultima clipă?

Mai mult, în cazul celor mai micuți, se poate întâmpla să nu se hotărască nici atunci să folosească olița/toaleta și să aibă loc tot felul de „accidente”.
Noi, cei mari, suntem exact opusul copiilor, în sensul în care ne străduim să ajungem cât mai repede la toaletă pentru a ne „elibera”. Din acest motiv ajungem să ne întrebăm adesea de ce nu sunt și ei doritori de acest lucru.
Una dintre explicațiile acestui gest poate fi următoarea: copiii nu realizează pe deplin că senzația pe care o au la un moment dat reprezintă necesitatea de a merge la toaletă. Pentru a-i ajuta să o perceapă mai bine, o soluție este să se discute despre ceea ce simți atunci când trebuie să te duci acolo. De pildă, apasă-ți ușor copilul în partea inferioară a abdomenului și spune-i: „Când simți că te apasă ceva aici, pe burtică, ai probabil nevoie să folosești toaleta”. Sau, dacă îți vezi copilul agitat, mutându-se de pe un picior pe altul sau că se ține cu mânuțele de zona dintre picioare, vorbește-i direct: „Cred că este timpul să mergem la oliță/la toaletă”. Insistă să se așeze pe oliță/pe toaletă pentru a-l face să înțeleagă care este „răspunsul" la senzațiile pe care le-a perceput.
O altă explicație al acestui comportament se leagă de următorul fapt: când sunt interesați de ceva, copiii se pot concentra profund asupra acelui lucru, ignorând ceea ce se întâmplă cu ei. Nu este deci de mirare că, absolviți de ceva, uită de ei înșiși și nu se mai concentrează nici asupra propriilor senzații.
Pentru a-ți determina copilul să meargă la timp la toaletă, pur și simplu spune-i că nu se va întâmpla nimic nou cât lipsește sau convinge-l să meargă acolo până se va antrena în ceva captivant.

Gest bizar al copiilor- Nu se duc la toaleta pana in ultima clipa

Citește și: 5 Jocuri pentru a invata copilul la olita

De ce copiii obișnuiesc să lingă tot felul de lucruri?

În cazul bebelușilor și al copiilor foarte mici nu suntem surprinși când îi vedem că bagă în gură lucruri pentru a le cunoaște mai bine, dar când îi vedem chiar și pe cei mai măricei dornici să lingă cele mai bizare obiecte, nu putem să nu ne întrebăm care ar fi motivația acestui gest.
Pe de o parte, poate fi vorba de mersul firesc al dezvoltării senzoriale a copilului, doritor să cunoască lumea din jur prin intermediul gustului. Din acest punct de vedere, cel mai important este să-l supraveghezi cu mare atenție pentru a nu introduce în gură lucruri periculoase, în condițiile în care aceasta este o fază trecătoare.
Pe de altă parte, nu este exclus ca al tău micuț să se confrunte cu o carență a unor vitamine. Spre exemplu, cei care au o lipsă acută de vitamina A încep să-și diminueze mirosul și încearcă, inconștient, să compenseze acest lucru prin stimularea gustului. Practic, acești copii vor fi foarte tentați să sugă tot ce le cade în mână.
Și cei ce au lipsă de vitamina C pot dori să sugă lucruri, întrucât s-a constatat că limba celor ce au această problemă devine mai aspră și uscată. Pentru a scăpa de această senzație neplăcută, copiii vor căuta să sugă obiecte reci sau catifelate.
Nu în ultimul rând, dacă observi că micuțul suge excesiv lucruri, ia legătura cu un medic pentru a afla ce ar putea sta în spatele acestui obicei. Din păcate, sunt cazuri în care poate fi vorba despre o afecțiune la nivel mental, tradusă prin incapacitatea corpului de a reacționa corect la stimulii primiți. În această situație, copilul își poate suprastimula simțul gustului.

Gest bizar al copiilor- le place sa linga lucruri

De ce copiii își schimbă rapid lucrul preferat?

În mod sigur că ai sesizat, de-a lungul timpului, că al tău copil și-a schimbat rapid preferința pentru anumite lucruri. Într-un anumit interval, poți constata că preferințele sale au devenit cu totul altele.
Experții ne spun că rapiditatea cu care copilul își modifică preferințele se leagă, de pildă, de experiențele personale și de atașamentul față de obiecte/ființe. De exemplu, dacă ai o fetiță care s-a atașat de personajele din „Frozen” și a fost foarte încântată când a văzut filmul, este firesc să aibă drept culoare preferată albastrul (chiar dacă înainte a preferat altă culoare).

Copiii isi schimba rapid preferintele

De ce copiii pot trece rapid de la entuziasmul față de ceva la teama de acel lucru?

Nu de puține ori te-ai confruntat și tu cu situația în care, deși copilul s-a arătat inițial foarte dornic să încerce să facă un anumit lucru, treptat a devenit pur și simplu îngrozit de acela.
Psihologii au încercat să ne explice acest gest neobișnuit în felul următor: pe măsură ce cresc, copiii reacționează diferit la stimuli. O teamă poate fi înlocuită rapid cu o alta, la fel și emoțiile. Cu alte cuvinte, de la plăcere și entuziasm se poate ajunge ușor la repulsia sau teama față de acel ceva.
Totodată, copiilor le plac lucrurile predictibile, cu care sunt obișnuiți. Atunci când au de-a face cu acestea, ei se simt în siguranță și vor fi fericiți. În schimb, chiar dacă le place un anumit lucru, dar, dintr-un motiv sau altul, acesta nu le mai oferă același nivel de predictibilitate și de siguranță, pot deveni anxioși și îl vor privi cu groază.

Copiii pot trece usor de la entuziasm la teama

De ce copiii refuză adesea să mănânce?

Ca mămici, ne lovim frecvent de această problemă: copilul nostru refuză să mănânce. Explicațiile pentru acest gest pot fi următoarele:
• Pentru cei mai mulți dintre copii, lipsa interesului pentru mâncare este doar o fază trecătoare. Dacă observi că acesta persistă și că al tău copil începe să piardă în greutate, consultă-te cu un specialist, care va fi capabil să vadă dacă nu cumva există perturbări în procesul de dezvoltare.
Pe măsură ce li se introduc noi alimente, copiii pot să devină reticenți în a tot testa texturi și arome. De aici și lipsa dorinței de a mânca la un moment dat. Conform medicilor, copiii trec prin această etapă în jurul vârstei de 18 luni. Unora dintre ei nu le place deloc să se murdărească pe mâini și pe față atunci când mănâncă, așa că pot începe să respingă mâncarea.
• În unele cazuri, poate fi vorba de unele probleme medicale, legate inclusiv de rememorarea unor senzații neplăcute, a disconfortului avut de copil în situațiile în care a mâncat. Sau poate fi chiar vorba de o disfuncționalitate din sfera ORL. Așa că vizita la un medic se impune pentru a elimina oricare dintre aceste variante.

Este ceva obisnuit pentru copii sa faca mofturi la mancare

Citește și: Copilul la masa:idei de jocuri care distrug mofturile

De ce copiilor le place atât de mult să se joace în apă?

Copiii pot refuza adesea mâncarea, dar când vine vorba de joaca în apă pot fi de-a dreptul fascinați. În cadă, la piscină sau la mare, cei mai mulți abia așteaptă să se bălăcească.
Experții ne asigură că este normal ca cei mici să adore apa. Pe de o parte, ei o percep ca pe un loc în care pot avea experiențe senzoriale din cele mai diverse. Din aceste experiențe ei vor învăța lucruri noi (precum relația cauză-efect sau despre capacitatea obiectelor de a pluti) și vor conștientiza varietatea mediului în care trăiesc.
Pe de altă parte, apa poate fi manipulată ușor și poate conferi senzația de confort (de pildă, ne răcorim când suntem înfierbântați sau ne încălzim când ne e frig).
Totodată, apa este diferită de toate celelalte lucruri și le oferă un nou material de joc.

Copiii adora joaca in apa

De ce copiilor nu le pasă când le este frig?

Când noi tremurăm de frig și nu mai știm ce să punem pe noi pentru a ne încălzi, copilul refuză să se îmbrace gros. Atunci nu putem decât să ne întrebăm: „Oare copiilor le place să le fie frig?"
Nu, nu este vorba despre așa ceva. Copiii încearcă să ne păcălească întrucât, de cele mai multe ori, nu suportă hainele groase, care le iau din libertatea de mișcare. În special cei mai mici le resimt ca fiind inconfortabile și de aici micile scandaluri ce pot izbucni la îmbrăcat.
În schimb, cei mai măricei pot refuza hainele groase pentru a și le alege singuri pe cele dorite (este vorba despre creșterea nivelului de independență), iar cei ce sunt deja la școală pot prefera să le fie frig decât să poarte haine ce nu sunt „cool".
Ca părinți, nu trebuie să ne lăsăm manipulați de cei mici. Pentru a ne asigura că frigul nu le va dăuna, trebuie să-i îmbrăcăm la fel ca pe noi. Preferabil este să folosim metoda de îmbrăcare „în straturi”, dar folosind cât mai multe haine ușoare, dar călduroase și din materiale cât mai naturale.

 Gest bizar al copiilor- Nu le pasa de frig

De ce copiii nu vor niciodată să se culce?

Fie că avem un copilaș de 5 ani, fie că avem unul mai mare de 10 ani, adesea ne confruntăm cu următoarea dificultate: copilul nu vrea să se culce. Mai mult chiar, în cazul celor mici, ei aleg să țipe, să plângă și să se agite atunci când se apropie ora de culcare.
Experții ne asigură că la baza acestui gest al copiilor pot fi numeroase motive. Iată doar câteva:
• Cei mai mulți dintre ei se tem că, atunci când se culcă, vor rata anumite lucruri.
• Unii copii sunt speriați de întuneric sau de coșmaruri.
• Se poate întâmpla să fie îngrijorați de ziua următoare sau să fie speriați/ prea agitați în legătură cu ceva ce s-a petrecut în ziua respectivă.
• Își doresc să dețină ei controlul
• Pot fi prea obosiți, ceea ce poate duce la surescitare și imposibilitatea de a adormi.

Pentru a reuși să-i convingem pe micuții noștri să se culce, putem încerca să punem în aplicare oricare dintre sfaturile de mai jos:
• Să le facem o rutină consistentă de somn (culcarea la aproximativ aceeași oră, niște activități pe care să le faceți împreună înainte de culcare, asigurarea unui mediu de somn confortabil etc.).
• Să stați de vorbă înainte de culcare (cu calm și răbdare, poți afla dacă este ceva ce l-a deranjat pe copil în ziua respectivă și ce-l preocupă pentru ziua ce vine)
• Să nu abordați activități menite să-l tulbure pe cel mic, precum activități fizice (de pildă, bătaia cu perne) sau să vizionați/să citiți povești de groază.

Gest specific copiilor- Nu vor sa se duca la culcare

Gest bizar al copiilor- dorm in locuri nepotriviteDe ce copiii adorm adesea în locuri/ în momente nepotrivite?

Probabil că ți s-a întâmplat ca al tău copil să-ți adoarmă în brațe, în mașină sau chiar cu capul pe masă, în timpul unor evenimente nepotrivite, precum un spectacol, o întâlnire de afaceri, o masă la restaurant etc.
Unul dintre motivele pentru care copilul poate adormi în contexte inadecvate poate fi lipsa unei rutine de somn. Dacă micuțul nu știe de un program care trebuie respectat în privința somnului (precum culcatul la ore rezonabile și cam la aceeași oră în fiecare după-amiază/seară), el va dori să se culce ori de câte ori are ocazia.
Un alt motiv poate fi faptul că nu este odihnit suficient. Desigur, de câtă nevoie de somn are un copil depinde și de vârsta acestuia. Dacă un bebeluș până la 1 an doarme cam 3 ore ziua și cam 10-11 noaptea, un copil de 1-3 ani doarme cam 10-13 ore pe zi, preșcolarii și școlarii mici (până în 9-10 ani) au nevoie cam de 10 ore de somn.
Îți poți da însă seama dacă nu s-a odihnit suficient după următoarele indicii: are o dispoziție fluctuantă, este iritat, agitat, plânge din orice, într-un cuvânt, nu te mai poți înțelege cu el. În acest caz, este de datoria ta să-i revizuiești programul, astfel încât să se bucure de un somn de calitate.

De ce copiii preferă să se agite și mai tare atunci când au o „criză” emoțională, în loc să se calmeze?

Pentru copii, acest gest se poate lega de dificultatea de a procesa prea multe evenimente sau prea multe gânduri. Fie că a avut parte de un accident la joacă, urmat de o ceartă în parc, fie că s-a întors dintr-o excursie în care a făcut multe lucruri, oricare dintre acestea pot declanșa o „criză" emoțională.
În acest context, copilul se va simți copleșit și nu va ști cum să-și gestioneze amalgamul de sentimente/emoții pe care le resimte. Iar dacă mai este obosit, acest demers poate fi și mai dificil. Din acest motiv, copilul poate începe să plângă, să țipe sau să adopte alte comportamente (de pildă, să vorbească tare, să spună vorbe urâte etc.) indezirabile.
Experții ne asigură că, în asemenea momente, copilul se poate calma mai greu, continuând să se agite, întrucât părțile din creier responsabile cu autocontrolul și cu gândirea nu mai funcționează corespunzător. Este foarte important ca tu să-ți menții calmul și să-i arăți că se poate baza oricând pe tine. Momentele de „time-out” și discuțiile liniștite pot fi o soluție eficientă pentru a contracara cât mai bine asemenea momente dificile.

Copiii nu se linistesc usor in timpul unei crize emotionale

De ce copiii spun că se plictisesc tot timpul, dar par să nu plictisească atunci când sunt implicați în ceva ce este într-adevăr plictisitor?

În primul rând, trebuie să știm că, pentru copii, plictiseala înseamnă lucruri diferite, pentru momente diferite. Uneori, ei spun că se plictisesc doar pentru a le atrage atenția părinților și pentru a-i determina pe aceștia să-i implice în anumite activități.
Pentru copiii mai mici, a spune că sunt plictisiți se poate lega de faptul că nu le place ceea ce fac într-un anumit moment.
În al doilea rând, ei afirmă că sunt plictisiți când sunt puși să facă o treabă care li se pare dificilă. Psihologii interpretează acest gest al copiilor ca pe o încercare de a se proteja pe ei înșiși.
Nu în ultimul rând, plictiseala poate însemna pentru un copil faptul că este trist. În special cei mai mici, care nu știu încă să facă o distincție clară între emoții/sentimente, pot zice „Sunt plictisit!", dar de fapt ei să se simtă în alt fel și nu știu cum să se exprime.
Desigur, sunt situații în care copiii aleg să facă lucruri precum să se uite la aceleași desene de mai multe ori sau să se joace în același mod în fiecare zi și să nu spună că se plictisesc. Pentru a vedea dacă sunt într-adevăr plictisiți sau nu, putem să ne ghidăm după următoarele „semne”: par mai gânditori ca de obicei, se tot uită în altă parte, se încruntă ușor, nu au astâmpăr, cască des etc.

Copiii se plictisesc usor

De ce copiii se întind pe jos în locurile publice?

În spatele acestui gest al copiilor se ascund niște lucruri mai simple decât îți imaginai.
Pe de o parte, copiii mai mici de 5-6 ani nu pot face distincția dintre public și privat și nici nu se pot încă autocontrola. Mai mult, nici nu pot înțelege faptul că tu te rușinezi și că te simți umilită atunci când ei aleg să se întindă pe jos.
Pe de altă parte, copiii se pot afla în mijlocul unor „toane"/„crize de răsfăț", nu știu să-și gestioneze stările/emoțiile și se întâmplă să adopte comportamente mai puțin dezirabile.
Nu în ultimul rând, nu este imposibil ca al tău copil să se simtă foarte obosit la un moment dat și să profite de orice ocazie pentru a se odihni.

Gest bizar al copiilor- se intind pe jos in locurile publice

De ce copiii nu pot înțelege diferența dintre „azi” și „mâine”?

Înainte de orice, trebuie să știi că, până în jurul vârstei de 7-8 ani, copilul nu are încă o percepție clară asupra timpului. Așa cum spunea și psihologul Jean Piaget la începutul secolului trecut, copilul mai mic de această vârstă nu a ajuns încă la stadiul de dezvoltare cognitivă menită să-i permită să opereze cu concepte abstracte și simboluri. De abia de la 7-8 ani, odată cu intrarea în așa-numita etapă de dezvoltare operațională a gândirii, copilul dobândește capacitatea de a înțelege și de a opera cu astfel de concepte și simboluri, precum măsurarea timpului.
Pentru un copil mai mic, îi poți explica diferența dintre „azi” și „mâine” prin metode simple. De exemplu, pune pe masă trei farfurioare. Doar pe farfuria din mijloc vei pune ceva de mâncare. Spune-i copilului așa: „Farfuriile goale sunt „ieri" și „mâine" și sunt goale pentru că ieri ai mâncat deja și pentru că nu ai mâncat încă porția de mâine. Doar pe farfuria de „azi" ai ceva de mâncare pentru că trebuie să mănânci".
Sau poți să te raportezi, de pildă, doar la micul-dejun, explicând astfel: „Azi îți mănânci micul-dejun. Îl vei mânca iar după ce te trezești din somnul de noapte, adică mâine dimineață”.

Copiii inteleg cu dificultate distinctia dintre conceptele de „azi” și „maine”

Voi mai știți și alte gesturi bizare ale copiilor și explicațiile pentru ele?

Surse:
www.answers.yahoo.com; www.circleofmoms.com;www. consumer.healthday.com;www.empoweringparents.com; www.healthychildren.org; www.popsugar.com; www.infantandtoddlerforum.org; www.parenting.com; www.parentmap.com; www.quora.com; www.themotherco.com; www.thepsychologist.bps.org.uk; www.understood.org

 

Articole asemanatoare

Ce faci cand copilul spune NU la orice? Ce faci cand copilul spune NU la orice?
Ticurile la copii Ticurile la copii
Copilul meu are ADHD: cum il ajut? Copilul meu are ADHD: cum il ajut?
De ce mint copiii De ce mint copiii

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Cu ce să NU te îmbraci dacă eşti mamăFustă sau rochie scurtă Mereu ne dorim sa fim feminine, cu atât mai mult cu cât devenim mame și vrem să ne demonstrăm noi însene că le putem face pe toate. Feminitatea însă, poate să vină și...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala: 8 beneficii pentru bebelusul tau

Nasterea naturala este o modalitate de nastere plina de beneficii din multe
MAI MULT

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

9 secrete care iti pot creste sansele sa nasti natural fara probleme

Multe viitoare mamici isi doresc sa poata naste natural fara probleme si iata
MAI MULT

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

Cat costa o nastere in 2016 in Romania

O nastere in 2016 in Romania poate avea chiar in cadrul aceleiasi institutii
MAI MULT

Bebee

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii

Ce să luăm când ne doare stomacul în timpul sarcinii?

Află cauzele durerii de stomac în timpul sarcini și ce remedii sunt
MAI MULT

Săptămâna douăzeci și cinci de sarcină

Saptamana 25

Ai început deja să te gândești la un nume pentru copil? Săptămâna
MAI MULT

Indemnizaţia-pentru-creşterea-copilului-pentru-anul-2016

Indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru anul 2017

De curând, s-a  anunţat public faptul că pentru anul 2017 valoarea
MAI MULT

nastere

Travaliul şi naşterea

Naşterea începe cu travaliul. Acesta grupează o serie de stări şi procese
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net