Dovezi de afectiune: Tu stii cum iti arata copilul ca te iubeste?

1. Mami, fa tu! = Mami, te iubesc.

Copilul meu refuza sa faca unele lucruri singur si cere ajutorul meu, desi se descurca perfect. De exemplu dimineata, cand isi pune haina de iesit afara. Sau cand se incalta. (Isi alege si momente in care nu avem suficient timp sa negociem, asa ca trebuie sa actionez.) Daca pana atunci s-a pregatit pentru scoala fara ajutor, acum nu se incheie la geaca. "Incheie-ma tu, mami." Si nu o scot la capat cu el. Tin sa precizez ca noi, in familie, incercam sa diminuam interventia parintilor. Sa nu facem pentru copil ceea ce poate face si singur. Dar sunt momente, precum acesta, in care nu stiu cum sa actionez.

Si tin sa spun ca in restul timpului, Mihnea (6 ani) se dovedeste foarte independent. Nu sta nici la pupat, si sunt putine lucrurile unde cere ajutorul meu: cum ar fi legatul sireturilor. Insa dimineata, inainte de plecare... Degeaba ii amintesc ca poate singur, refuza pur si simplu. "Tu, mami, tu, mami". Aplic tehnicile clasice, care in alte situatii chiar functioneaza. Ii ignor opozitia si reformulez, oferindu-i doua variante: "Cu ce pantof vrei sa incepi sa te incalti, cu stangul sau cu dreptul?" Nu merge. Ii propun sa colaboram: "Bine, eu inchei primul nasture, tu il inchei pe al doilea. Nu pot sa fac eu toata munca, lucram impreuna." Nimic... Din "Mami, fa tu" nu ma scoate. Ce se intampla cu el? (Codrina, mamica lui Mihnea, de 6 ani)

Uneori, bravul copil independent, cavalerul invincibil de 6 ani, hotaraste sa ramana un copil mic. Iar un copil mic nu se descurca singur si are nevoie de sprijinul mamei. Bine-bine, dar de ce tocmai acum? De ce nu in week-end, cand ne pregatim sa mergem in parc si avem mai multa vreme sa ne "prostim"? Pentru ca, atunci, Mihnea nu are nevoie de asta. El are nevoie de asta in acest moment.

Sa ne gandim: ce facem noi acum? A, ne pregatim sa plecam la scoala / gradinita, unde mama se va desparti de Mihnea pentru o zi intreaga. Indiferent daca eu, Mihnea, sunt de acord sau nu. Iar eu o iubesc pe mami. Vreau sa merg intre copii, dar asta implica sa ma despart de mama, asa ca nu imi convine in totalitate. Am deci si tendinta sa ma opun. Macar atat pot sa fac eu: sa ma opun. Puterea mamei este de a-mi spune: "Imi pare rau, te iubesc si nu vreau sa ma despart de tine, dar trebuie sa iesim din casa: tu la scoala, eu la serviciu." Puterea lui Mihnea care este? De a spune: "Imi pare rau mami, te iubesc, dar tu vrei sa ma desparti de tine si eu trebuie sa ma opun."

Un simplu "Mami, te iubesc" nu contine adevaratele mele sentimente. Si pare sa nu schimbe nimic, concret. In schimb, "Mami, fa tu!" dovedeste clar ca nu ma descurc fara tine si deci ca ar trebui sa ramai alaturi de mine, mami, nu sa pleci. "Mami, fa tu" are mai multa forta decat "Mami, te iubesc". Mami reactioneaza, imi da inapoi un comportament: vine mai aproape de mine. Devine mai implicata. Ma ajuta. Asculta si ea de mine si de nevoia mea...

2. Mami, vai ce greu imi este! = Mami, te iubesc.

O prietena imi povestea zilele trecute de Liviu, baiatul ei in varsta de 2 ani. Ei doi sunt foarte atasati unul de altul, iar micutul a fost dependent de ea aproape complet pana in urma cu doua luni. Atunci a inceput sa il duca la cresa. Perioada de acomodare s-a dovedit o incercare chinuitoare si pentru mama, si pentru copil: in fiecare dimineata, amandoi tatonau terenul, mama ramanea in hol cate un ceas, Liviu dadea tarcoale copiilor si se intorcea foarte hotarat la ea. Despartirea se prelungea, astfel, pana la doua ceasuri. Revederea, la fel. In primele zile se dovedea zgomotoasa, temperamentala: Liviu zbura din cresa, ca din gura de sarpe, atunci cand sosea mama.

Dar au trecut doua luni. Acum, copilul s-a adaptat atat de frumos, incat da buzna intre ceilalti copii dimineata cu o expresie de seninatate pe fata. In schimb, pentru mamica lui, inca este greu. Ramane nostalgica in prag si uneori ii tremura buza de jos... Si pentru ca micutul ei rezoneaza la anxietatea de separare a mamei, o ajuta chiar el sa se desparta. La cateva momente dupa ce tasneste vesel catre copii, isi aminteste de mamica lui dezamagita, asa ca se opreste din drum. Se uita in urma, la ea. Se incrunta, isi ia o mina dramatica, scanceste demonstrativ timp de 5-10 secunde, si... isi continua drumul catre copii, cu veselia intiparita pe chip. "Gata mami, asta a fost tot. Am plans la tine, caci stiu ca asta astepti. Vrei sa vezi ca imi este greu sa ma despart de tine, la fel cum iti este si tie. Vrei sa vezi ca te iubesc. Gata, ti-am aratat."

Liviu tocmai a avut grija de mama lui. El tocmai a mintit curat. A "jucat teatru" sincer si cu cele mai bune intentii. Mamica avea nevoie de ajutorul lui, de atentia lui, ca sa isi poate lua zborul de langa el. Legatura mama - copil a creat o dependenta mai profunda mamei, decat copilului. Ea este cea care isi castiga independenta mai greu. Pentru micut este un proces firesc. Insa copilul este foarte empatic si o simte. O iubeste pe mama, si nu il lasa inima sa o vada atat de suparata. Asa ca ii ofera pastila "Mami, ce greu imi este fara tine", ca sa poate avea grija astfel si de nevoia ei de loialitate, si de nevoia lui de independenta.

3. Mami, NU VREAU! = Mami, te iubesc.

- Hai incalta-te, trebuie sa iesim.
- Nu vreau.
- Andrei, este momentul sa iesim din casa, hai sa punem pantofii in picioare.
- Nu vreau. Vreau sa merg descaltat.
- Afara ploua, dragul meu, sunt balti. Priveste pe geam, sa vezi ploaia.
- Nu vreau sa imi pun pantofii.
- O sa te uzi la picioare. E rece si uda apa.
- Da eu nu vreau sa ma incalt.

Andrei are 3 ani si mama lui tocmai ce mi-a povestit din nou intamplarea. I-a luat pantofii in geanta si au coborat cele trei etaje asa, in ciorapi. La usa blocului, mamica ii aminteste:
- Am pantofii tai aici si iti propun sa te incalti, inainte sa iesim din bloc. Afara sunt balti, o sa te uzi la picioare.
- Dar eu nu vreau.
- Bine, poftim atunci...

Carui parinte i-ar trece prin cap, in acest moment, ca "NU vreau"-ul lui Andrei inseamna mai mult decat o declaratie de independenta: ca inseamna o declaratie de dragoste? Mama lui asa a inteles. Si de aceea a primit alegerea micutului fara nervi si suparare, ci cu rabdare si recunostinta.

Andrei chiar a iesit din scara blocului descult. Dupa cativa pasi agili, a incasat prima baltoaca. A durat 5 secunde sa se intoarca la mama si sa ceara singur incaltarile. Le-a primit. Erau deja pregatite, alaturi de ciorapii de schimb.
- Ai vazut ce neplacut este sa iesi din bloc asa, descult?
- Da.

Si asta a fost tot. Fara predici, fara morala, fara certuri si discutii solicitante. Pentru mamica lui Andrei, explicatia este simpla: "Increderea in mama a copilului nu este o incredere oarba, ca mama are dreptate si o cred pe cuvant. Cel mai des, copilul mic nu intelege experienta din spatele cuvintelor, chiar daca are incredere fireasca in mama. De unde sa stie Andrei cum se simte sa iti fie frig si rece la picior, cand calci in balta de apa din fata blocului? Daca el nu a trait ceva asemanator pana acum?

Toti stim cum se simte balta rece de apa la picioare, pentru ca, cel putin o data in viata, am calcat in ea. Am incercat-o pe pielea noastra. Andrei are nevoie de experienta lui. Ma crede ca nu ii va fi placut, dar nu poate sa isi imagineze cum va fi. Si vrea sa experimenteze. Mi se pare firesc. Andrei ar vrea sa incerce orice, la varsta asta. Este specific varstei. Imi da astfel ocazia sa ii arat ca pentru binele lui ii cer unele lucruri, nu pentru mine, sau "doar asa"...

Eu cred ca este o dovada de incredere in mine, mama lui, sa imi ceara sa incerce pe pielea lui. Nu ii este frica sa imi ceara. Ma iubeste suficient incat sa nu se teama de mine. Si ma iubeste suficient incat sa se lase pe mana mea. El stie ca eu pot sa ma opun complet si ca eu decid. A vazut asta. Si se bazeaza pe mine: "Ma va lasa mama sau nu sa am propria mea experienta? Daca ma lasa, oricat de rau va fi, ea este langa mine. " Pentru mine, increderea aceasta a lui este o dovada clara de dragoste. Nici "Mami, te iubesc" nu mi se pare mai clar de atat." (Lavinia, mamica lui Andrei)

Copilul tau cum iti arata ca te iubeste? Ai reusit sa descoperi dovezile neobisnuite de afectiune ale copilului tau?