Fiica mea minte compulsiv. Cum pot să opresc acest comportament?

A spune o minciunică în copilărie este un lucru cât se poate de normal. Imaginația foarte bogată a copiilor o ia uneori puțin razna, iar cei mici adoră să își creeze propriile povești în care ei sau cei din jurul lor sunt personajele principale.

Deși pot distinge realitatea de minciună de la o anumită vârstă, copiii exagerează unele povestioare. Important este ca minciuna să nu devină obișnuință, pentru că în caz contrar, nu vor mai fi crezuți de cei din jur.

În acest context, vorbim de cazul unei mame care a adresat o întrebare pe site-ul Reddit internauților în legătură cu obsesia fiicei ei de a minți.

„Minciunile fetei mele au devenit ținta investigațiilor poliției și a Protecției Copilului”

„Fiica mea are 11 ani. Încă de pe la vârsta de 5 ani am observat că îi plăcea să înflorească unele lucruri și să spună povești concepute de ea. Spre exemplu, când era mai mică, ne povestea cum banca ei s-a rupt atunci când desena la școală sau cum și-a pierdut un coleg de clasă pantofii și a umblat desculț toată ziua, lucruri care s-au dovedit a fi neadevărate. Învățătoarea ei ne-a avertizat că fiica noastră spunea tot felul de povești la școală.

Se destăinuia cadrului didactic că ne pregătim să îi cumpărăm un câine sau că un copac foarte înalt din curtea vecinului a căzut în curtea noastră și ne-a dărâmat acoperișul. La început păreau niște minciunele complet inofensive, chiar și medicul pediatru ne-a spus că atunci când va crește va renunța la acest obicei urât de a minți.

Numai că nu s-a întâmplat așa. Pe măsură ce a crescuta fata mea a început să mintă mai mult și mai mult și acum doar jumătate din ceea ce ne povestește că s-a întâmplat la școală este adevărat, restul sunt doar minciuni. Ba mai mult, s-a împrietenit cu un grup de copii mult mai mici decât ea la școală și pentru a devenit un supererou. Le spune copiilor tot felul de minciunele pentru că știe că ei o cred, fiind mai mici.

Nici asta nu m-a deranjat, doar că a început să mintă asupra unor lucruri foarte serioase. A mințit despre anumite afecțiuni ale membrilor familiei, despre presupuse decese ale rudelor, despre cum ar fi fost hărțuită la școală și chiar a mărturisit profesoarei cu lacrimi în ochi că am abuzat-o atât pe ea, cât și pe frații ei sau că a fost rănită de cei apropiați din familia noastră.

Niciuna din aceste povești nu au la bază nimic adevărat, credeți-mă! Și din păcate multe din ele au devenit ținta investigațiilor poliției și a Protecției Copilului. Imediat cum autoritățile se implicau în a investiga minciunile ei, recunoștea imediat că nimic nu este adevărat. Îmi este foarte frică că ea sau unul din frații ei vor fi luați de Protecția Copilului din cauza minciunilor ei.

Am încercat să stăm de vorbă cu ea și să îi explicăm pericolul din spatele minciunilor pe care le spune, dar ea susține că nu minte la școală și nicăieri în altă parte. Acum urmează terapie dar își minte până și terapeuta, susținând că nu are niciun fel de problemă și că nu a spus nici o minciună în viața ei.

Terapeuta în schimb ne-a iluminat puțin și ne-a spus că fiicei mele îi place să spună povești și să fie ascultată ore în șir. În ciuda faptului că a avut o copilărie foarte fericită și frumoasă în care a primit atenția și dragostea de care avea nevoie și nimeni din familie nu se confruntă cu această problemă, a minciunii compulsive, nu mai știu ce este de făcut! Vă rog ajutați-mă cu un sfat!”

Ce faci când copilul te minte

„Fetița ta este un viitor mincinos patologic, minte de îngheață apele”

Postarea femeii în online nu a rămas fără ecou. În cel mai scurt timp, sute de mesaje de încurajare și sfaturi venite din partea părinților sau a altor persoane au apărut.

„Ca să fiu sinceră, mie îmi sună a un viitor mincinos patologic din păcate. Fără a avea niciun scop sau nici un avantaj, fetița ta minte de îngheață apele. Bănuiesc așa s-a născut și mincina stă în natura ei, dar trebuie să ai o discuție foarte serioasă cu un specialist calificat, nu numai cu un terapeut. Sunt lucruri mult mai profunde care au loc la nivelul creierului ei. Succes!”, scrie un internaut.

„Povestea ta seamănă cu cea a unui copilaș cu care am crescut în copilărie, care locuia vizavi de casa mea. Băiețelul acela mereu spunea câte o minciună. Chiar se prefăcea că își rupea brațul, mințea că bunicul lui a scris toate cântecele pentru formația Beatles.

O dată chiar ne-a povestit cum părul mamei lui a luat foc în timp ce gătea. Practic nici unul din copii cartierului nu ne putem da seama când minte și când nu. Obișnuia să stea cu copii mai mici cu trei-patru ani decât el. În anul 2017 în schimb, l-am văzut la știri. A fost arestat pentru că și-a ucis iubita. De mic am știut că ceva este în neregulă cu el”, îi răspunde un alt internaut.

„Ar trebui să îți duci fata la un psihiatru în legătură cu această problemă minciunile sunt în dezavantajul ei, iar acesta nu este un comportament chiar normal”, o sfătuiește altcineva în comentarii.

„Îmi pare rău că trebuie să treci prin așa ceva. Surioara mea mai mică a mințit întreaga ei viață iar acum toți cei trei copii ai ei mint și noi toți cei din familie știm asta. Din cauza aceasta nici nu prea interacționez cu sora mea sau cu nepoții mei pentru că sunt sătulă de minciunile lor gogonate!”, susține altcineva în comentarii.

„Sunt un coach de parenting și te sfătuiesc să o duci de urgență să fie evaluată de un psiholog și să urmeze un tratament specializat, pentru că un astfel de comportament este anormal”, scrie un specialist în secțiunea de comentarii.

Cum iti dai seama ca al tau copil te minte?

Ce spun specialiștii despre minciunile mai mult sau mai puțin nevinovate spuse de copii?

Până la un anumit punct, minciuna este absolut normală pentru copiii de toate vârstele. A spune o minciunică permite copiilor să își dea ei înșiși teama de granița dintre realitate și fantezie, precum și să se protejeze de consecințele acțiunilor lor.

Unii părinți, așa cum este și cazul mămicii care a cerut ajutorul internauților pe site-ul Reddit se pot îngrijora asupra faptului că au copii care sunt mincinoși patologici sau compulsivi. În cele mai multe cazuri, distorsionarea realității în anii copilăriei este o etapă normală a dezvoltării lor, atâta timp cât nu provoacă probleme în societate sau probleme cu autoritățile.

În cazul în care minciunile depășesc o anumită limită, atunci părinții trebuie să caute ajutorul unui specialist terapeut sau pediatru care îi va îndruma către un psihiatru sau psiholog.

Minciuna compulsivă versus minciuna patologică

Indiferent că vorbim despre minciuna compulsivă sau patologică, acestea nu reprezintă diagnostice periculoase ce țin de starea psihică a pacientului. Pentru a distinge mincinoșii patologi de cei compulsivi trebuie găsită intenția cu care pacienții spun minciunile.

Mincinoșii patologici înfloresc realitatea fără niciun motiv anume, în timp ce mincinoșii compulsivi se folosesc de minciună pentru a scăpa de pedeapsă.

Când trebuie să te îngrijoreze faptul tău faptul că micuțul tău spune minciuni?

Sunt anumite semne care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți și să le dea de înțeles că trebuie să ceară ajutorul unui terapeut. Atunci când copiii lor mint pentru a manipula sau a-i controla pe ceilalți, în deosebi persoane mai tinere sau mai vulnerabile decât ei, este cazul să vadă un specialist.

În situațiile în care copiii mint fără un motiv anume, au schimbări de comportament și de atitudine, sau minciunile pe care le spun ajung să le afecteaze fie viața, este necesară intervenția unui specialist.

Care sunt motivele pentru care copiii mint?

Conform specialiștilor, copiii mint în primul rând pentru a anticipa emoțiile sau modul de gândire al celor din jur și pentru a înțelege mai bine oamenii. Copiii încep să pună minciuni de la vârsta de trei ani, iar de cele mai multe ori o fac pentru a scăpa de o pedeapsă, pentru a ascunde lucrurile negative pe care le-au făcut.

Sunt și copiii foarte creativi și inteligenți care își manifestă aceste calități prin minciună, dar și prichindei care vor să pară în fața celorlalți cei mai buni să aibă parte de iubire și afecțiune, astfel scot câte o minciunică pe guriță.

Nu în ultimul rând, sunt situații în care copiii nu știu că mint și își amintesc ceva incorect sau amestecă informațiile din realitate cu cele din desene animate. În cazuri mai grave, copiii care mint suferă de anxietate, de o stimă de sine scăzută, au tulburări de personalitate sau alte probleme psihice.

Cum tratăm un copil care minte?

Minciunile frecvente ale copiilor pot fi frustrante pentru părinți, chiar și atunci când aceștia se dezvoltă în mod normal. Terapia de familie poate ajuta foarte mult copiii și părinții aflați în asemenea situații, precum și vizita la un psiholog.

Cu toții am spus câte o minciunică atunci când eram mici nu-i așa? Doar că atunci când minciuna îți aduce poliția și Protecția Copilului la ușă, nu mai este chiar o problemă de trecut cu vederea nu? Cum procedați atunci când copilul spune o minciunică? Îi atrageți atenția sau dimpotrivă îl lăsați să vedeți până unde merge imaginația lui?