De ce este important ca fiecare viitoare mămică să aibă un jurnal de sarcină

De ce este important ca fiecare viitoare mămică să aibă un jurnal de sarcină

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să ții un jurnal, ca viitoare mamă, înseamnă să beneficiezi de oportunitatea de a-ți dezvălui, de a-ți explora gândurile, emoțiile și sentimentele pe care le ai în perioada în care te pregătești să devii părinte. În plus, într-un jurnal de sarcină poți include rezultate de la ecografii și de la alte investigații efectuate, dar și îngrijorări și dorințe care te însoțesc zi de zi. Parcurgând articolul de mai jos, poți descoperi de ce este benefic să ai un jurnal încă din primele zile de sarcină, astfel încât să ai oricând posibilitatea de a nota în jurnalul respectiv orice îți trece prin minte.

Îți este mai ușor să ai o evidență a manifestărilor ce însoțesc diferite perioade ale sarcinii

Pe măsură ce sarcina evoluează, corpul tău trece prin numeroase transformări și, în aceste condiții, în anumite perioade, te poți confrunta și cu manifestări dezagreabile, ca de exemplu grețuri matinale, o creștere a acidității gastrice, stări de oboseală, picioare umflate etc. 

Străduindu-te să ții un jurnal de sarcină, nu numai că reușești, treptat, să îți dai seama, ce demersuri pot intensifica manifestările din diferite etape ale sarcinii, ci și când este cazul să te îngrijorezi și să iei cât mai rapid legătura cu medicul tău. De asemenea, având la dispoziție jurnalul, îți prinde bine să treci în el și măsurile pe care ai încercat să le iei, la un moment dat, și care te-au ajutat să depășești momentele mai dificile. Practic, cu ajutorul unui jurnal de sarcină ajungi să îți cunoști mai bine propriul corp și să nu mai fii tot timpul luată prin surprindere de diferite simptome.

femeie insarcinata notand diverse lucruri intr-o agenda

Te bucuri de progresele pe care le faci

Obișnuindu-te să notezi permanent într-un jurnal de sarcină lucrurile care ți se întâmplă în anumite etape și pe care nu le mai sesizezi ulterior în celelalte, realizezi, de fapt, că ai reușit să treci și peste aspectele mai puțin agreabile. Cu alte cuvinte, când dispui de un jurnal pe parcursul lunilor de sarcină, sesizezi mai clar lucrurile bune care ți se întâmplă în fiecare trimestru. În aceste condiții, devii mai optimistă și mai entuziasmată că te apropii tot mai mult de momentul în care îți vei putea ține bebelușul în brațe.

Te motivează să îți stabilești obiective

Spre exemplu, poți avea momente în care te gândești că nu ai făcut suficientă mișcare într-o zi, că nu ai consumat doar alimente sănătoase etc. Dacă ai un jurnal de sarcină, ești mai motivată să îți fixezi obiective și să le respecți, avându-le tot timpul în fața ochilor. Ideal este să îți stabilești obiectivele treptat, pe măsură ce ai realizat deja o parte dintre ele, ca să nu te simți copleșită. 

Te ajută să fii mai puțin stresată

Chiar dacă știi că îți face bine să îți împărtășești cu cei dragi gândurile, sentimentele, îngrijorările, nu îți este mereu la îndemână să realizezi un asemenea demers. Fie că nu vrei să le dai motive de îngrijorare, să îi împovărezi, fie că pur și simplu nu te simți pregătită să dezvălui anumite lucruri, de multe ori nu porți o conversație ce te-ar putea ajuta să te eliberezi. Având însă un jurnal de sarcină, poți să îți exprimi nestingherită gândurile care te apasă, temerile, frustrările și astfel să te simți din ce în ce mai relaxată. În acest context, ești mai puțin expusă riscului de a avea de suferit din pricina stărilor de anxietate și/sau a celor depresive. 

Te sprijină în procesul de vindecare după o experiență dificilă

În momentul în care îți aduni gândurile și scrii despre un eveniment traumatizant, stresant, te poți elibera de ceea ce te apasă ca să te vindeci. Un jurnal de sarcină este binevenit și din acest punct de vedere, mai ales dacă reușești să scrii cele mai profunde gânduri, de mai multe ori. În plus, când ești doar tu și jurnalul tău, te concentrezi mai ales asupra prezentului, ceea ce este benefic pentru a depăși perioadele marcate de stres, de dificultăți și pentru regăsirea echilibrului interior. 

Te determină să dobândești o perspectivă mai clară asupra a ceea ce urmează să se întâmple

Mai ales când urmează să devii mamă pentru prima oară, pentru că tot ceea ce ți se întâmplă este nou, poți ajunge să fii extrem de prinsă în tumultul schimbărilor din fiecare perioadă de sarcină și să nu reușești să ai o perspectivă clară asupra experiențelor prin care vei trece încă din primele clipe în care îți vei strânge puiul la piept. Dacă te obișnuiești să apelezi la un jurnal de sarcină, nu doar că te asiguri că poți rememora oricând experiențe din care ai avut ceva de învățat și care te pot ajuta pe viitor, dar îți păstrezi și amintiri prețioase. De exemplu, poți să îți notezi în jurnal lucruri precum:

  • „Care este cea mai prețioasă amintire a mea din perioada sarcinii?”;
  • „Care sunt lucrurile de care îmi va fi cel mai greu să mă despart după ce voi deveni părinte?”;
  • „Ce o să-i povestesc copilului meu despre perioada în care am fost însărcinată?”;
  • „Ce am avut de învățat din experiența „X” din timpul sarcinii?” etc.

femeie tanara insarcinata stand pe canapea, ganditoare, pregatindu-se sa noteze ceva intr-un jurnal

Te stimulează să îți exprimi recunoștința

Dacă dorești, un jurnal de sarcină poate reprezenta o modalitate simplă și eficientă totodată pentru a-ți exprima gratitudinea. Realizând un astfel de demers, devii tot mai optimistă, mai încrezătoare și ai mai multe șanse să te bucuri mai des de o stare de bine. De pildă, fă-ți o listă cu lucruri pentru care ești recunoscătoare zi de zi, cum ar momentul în care ai auzit pentru prima dată bătăile inimii copilului tău, ziua în care ai simțit pentru prima dată mișcările bebelușului, perioadele în care ai reușit să ai parte de un somn mai odihnitor etc.

Nu în ultimul rând, faptul că ții un jurnal pe parcursul sarcinii te ajută să petreci mai mult timp cu tine însăți, să te cunoști mai bine și, de ce nu, te motivează să îți pui în valoare creativitatea și să scrii liber, fără să ții seama de anumite reguli.

Cum mi-am salvat familia ținând un jurnal al relațiilor dintre noi

Surse foto: istockphoto.com, Image by Freepik

Surse articol: babycenter.com, blog.nchs.og, mychildmagazine.com.au, psychologytoday.com

Articolul urmator
Ce teste genetice trebuie să facă în sarcină o viitoare mămică?
Ce teste genetice trebuie să facă în sarcină o viitoare mămică?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”
    O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”

    O mămică din Australia mărturisește online ceva ce nu îi poate spune soțului ei în față, de teamă să nu-l rănească: respirația lui îi face greață. Sau cel...

    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?
    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?

    Noua structură a anului școlar, organizată pe 5 module de invățare, îi derutează pe unii profesori cu privire la numărul minim de note acordate elevilor la o materie, pe durata...

    Al patrulea trimestru de sarcină chiar există! Iată ce este și de ce este important pentru bebeluș
    Al patrulea trimestru de sarcină chiar există! Iată ce este și de ce este important pentru bebeluș

    Pentru ca bebelușul tău să se dezvolte optim din toate punctele de vedere, trebuie să știi că, odată cu venirea sa pe lume, va intra într-o nouă perioadă extrem de...

    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului
    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului

    Unul din cele mai frumoase cadouri de suflet pe care copiii le pot primi la maturitate de la părinții lor este un jurnal în care aceștia au scris toate gândurile, emoțiile,...

    O mămică de trei copii și-a mai dorit cu ardoare să mai aibă un bebeluș. A rămas însărcinată cu tripleți!
    O mămică de trei copii și-a mai dorit cu ardoare să mai aibă un bebeluș. A rămas însărcinată cu tripleți!

    În încercarea de a-și întregi familia, o mămică a trei copii a primit o veste surpriză! Fiind însărcinată cu tripleți, cu siguranță visul ei de a avea o...

    Ce este șirul lui Fibonacci și de ce este important
    Ce este șirul lui Fibonacci și de ce este important

    Până în secolele al XII-lea- al XIII-lea, în Europa se utilizau cifrele romane. Principalul dezavantaj al utilizării acestora era legat de faptul că nu se puteau realiza...

    De ce este important să îi ceri iertare copilului tău
    De ce este important să îi ceri iertare copilului tău

    Chiar dacă îți dorești tot ce este mai bun pentru copilul tău, ți se poate întâmpla să greșești față de el și fără să îți dai seama. Să nu îl...

    De ce este important ca cei mici să știe regulile de prim ajutor?
    De ce este important ca cei mici să știe regulile de prim ajutor?

    Acordarea primului ajutor este o abilitate care ne învață cum să intervenim într-o situație de criză, ca să salvăm viața cuiva. Putem învăța să acordăm primul...

    © 2024 Qbebe