Tocurile in sarcina: sfatul specialistului

Tocurile in sarcina: sfatul specialistului

Louise Tanase - Contributor

In ultima vreme, statisticile arata ca numarul femeilor care poarta tocuri inalte pentru perioade de timp din ce in ce mai lungi a crescut ingrijorator. In vreme ce, pentru femeile care poarta tocuri inalte, eleganta a devenit o prioritate, pentru medicii ortopezi purtarea tocurilor inalte s-a transformat intr-o problema ingrijoratoare, cu atat mai mult cu cat femeile insista sa poarte tocuri chiar si in timpul sarcinii. Qbebe a stat de vorba cu dr. Lucian Diaconescu, medic primar ortopedie si traumatologie la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, pentru a afla cum dauneaza sanatatii purtarea tocurilor inalte.

Incaltamintea cu tocuri inalte este un element obligatoriu al garderobei fiecarei femei. Dincolo de aspectul estetic, de mesajul pe care il transmite in ceea ce priveste stilul si de trendul pe care il urmeaza, purtarea pantofilor cu tocuri inalte trebuie facuta constientizand efectele daunatoare asupra sanatatii. Statisticile recente arata ca una din trei femei poarta incaltaminte cu tocuri inalte cel putin 3 zile pe saptamana, iar un studiu recent a dezvaluit ca cel putin o treime dintre femeile care poarta frecvent incaltaminte cu tocuri inalte a suferit accidentari minore (cazaturi, entorse, fracturi). Dr. Lucian Diaconescu, medic primar ortoped la Spitalul Sf. Ioan din Bucuresti, ofera cititoarelor Qbebe mai multe informatii in legatura cu efectele tocurilor inalte asupra organismului.

Qbebe: Domnule doctor, cum influenteaza purtarea tocurilor inalte postura corpului?

Dr. Lucian Diaconescu: Folosirea pantofilor cu tocuri inalte schimba in mod cert repartizarea greutatii corporale asupra picioarelor prin schimbarea proiectiei centrului de greutate al corpului si translatarea sa catre anterior. In mod consecutiv, apar modificari de postura in special la nivelul coloanei vertebrale cu tendinta la accentuarea lordozei fiziologice lombare.

Qbebe: Care sunt efectele purtarii tocurilor inalte asupra coloanei vertebrale?

Dr. Lucian Diaconescu: Datorita faptului ca purtarea tocurilor "impune" si o anumita "atitudine estetica" (spatele drept, pasitul cu genunchii intinsi, etc) face ca socurile asociate mersului sa nu mai fie amortizate de articulatiile membrului pelvin (glezna, genunchi, sold), ci sa fie transmise nemijlocit coloanei lombare. Acest lucru face sa creasca riscul aparitiei suferintelor lombare, cum ar fi discopatiile, radiculalgiile sau hernia de disc.

Qbebe: Ce alte efecte daunatoare are purtarea tocurilor inalte asupra sistemului musculoscheletal?

Dr. Lucian Diaconescu: Desigur ca, daca ar fi sa analizam doar modificarile la nivelul piciorului, constatam o crestere a incidentei aparitiei monturilor (hallux valgus), a unei afectiuni denumite popular "degete in ciocan" (hammer toe), precum si a monturilor degetului mic (bunionette). Supraincarcarea, atat statica cat si dinamica la nivelul gleznei, creste pericolul aparitiei artrozei la acest nivel. Instabilitatea in momentul pasitului (in special in cazul tocurilor "cui") predispune la entorse de glezna sau genunchi si chiar la fracturi. Totodata, doamnele care prefera sa poarte incaltaminte cu tocuri inalte, trebuie sa stie ca pozitia piciorului incaltat cu astfel de pantofi, in momentul mersului, obliga la o contractie excesiva a muschilor gambei ceea ce ingreuneaza circulatia venoasa si stimuleaza aparitia starii de "picioare grele", staza venoasa si mai tarziu varice ale membrului inferior(varice hidrostatice).

Qbebe: Din punct de vedere ortopedic care sunt cele mai periculoase obiecte de incaltaminte: incaltamintea cu toc inalt si talpa subtire sau incaltamintea tip platforma?

Dr. Lucian Diaconescu: In lumina celor explicate mai sus tocurile clasice sunt mai "daunatoare" decat "platformele" pentru ca forteaza mai mult glezna in flexie plantara (pozitia pe varfuri), induce o fortare mai mare in musculatura posterioara a gambei si a tendonului achilean si forteaza mai mult zona antepiciorului. Din pacate insa si platformele au problemele lor in sensul ca, ridicand de la sol atat calcaiul cat si antepiciorul, in caz de "calcatura gresita" (eversiunea gleznei) predispune mai degraba la fractura de glezna in loc de entorsa.

Qbebe: In ceea ce priveste purtarea tocurilor inalte in timpul sarcinii, exista riscuri suplimentare sau efecte daunatoare deosebite?

Dr. Lucian Diaconescu: In ceea ce priveste purtarea incatamintei cu tocuri inalte nu exista totusi interdictii suplimentare in timpul sarcinii. Totusi, cititoarele Qbebe trebuie sa tina cont de faptul ca, sarcina (in mod fiziologic) muta catre anterior centrul de greutate al femeii si induce suprasolicitari la nivelul coloanei spinale, iar prin compresiunea pelviana data de fat favorizeaza aparitia varicelor. Astfel, devine logic ca, luand in calcul similitudinea suprasolicitarilor si faptul ca posibilele caderi se pot asocia cu traumatisme fetale, viitoarea mama trebuie sa evite purtarea tocurilor foarte inalte, in special atunci cand sarcina este avansata, macar din grija fata de viitorul copil, daca nu din grija fata de propria sa sanatate.

Qbebe: Care este tipul de incaltaminte pe care il recomandati femeilor insarcinate si de ce?

Dr. Lucian Diaconescu: Din pacate pentru gravidele care pun accent pe eleganta, sfatul meu ca medic ortoped nu ma va face foarte popular sau simpatic in randul cititoarelor Qbebe. In general recomand femeilor gravide incaltamintea cu talpa moale, de tip sportiv, care sa repartizeze uniform greutatea corporala si sa garanteze stabilitate in mers. Repet, in primul rand pentru sanatatea pe termen lung a femeii, iar in al doilea rand pentru evitarea accidentelor care pot afecta fatul.

Voi purtati tocuri inalte in timpul sarcinii? Sunteti dispuse sa renuntati la beneficiile estetice in favoarea beneficiilor pentru sanatate?

Multumiri doctorului Lucian Diaconescu, medic primar ortopedie-traumatologie pentru sprijinul acordat.

Articolul urmator
A fost lansat primul test de sarcină bazat pe salivă
A fost lansat primul test de sarcină bazat pe salivă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

    Copilul tău preșcolar are dificultăți în a sta departe de tine? Sarah Rosensweet, expert în parenting, dezvăluie trei metode prin care poți gestiona anxietatea de separare...

    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului
    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului

    Toți părinții își învață pe copii să fie politicoși, ceea ce e foarte bine. Însă dincolo de „te rog” și „mulțumesc”, e important ca cel...

    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți
    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți

    Noi, părinții din generația actuală, avem parte de mult mai multe provocări decât părinții noștri, fără doar și poate. Iar asta fiindcă ai noștri copii, la rândul...

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor
    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor

    Pe măsură ce un copil începe să descopere lumea din jur, vei începe tot mai mult să-l înveți cum să se ferească de pericole. Cu toate acestea, din diverse motive,...

    Sfatul pe care l-am primit de la tata mi-a salvat viața
    Sfatul pe care l-am primit de la tata mi-a salvat viața

    Pe măsură ce copilul crește și devine din ce în ce mai autonom, o zicală devine din ce în ce mai pregnantă în sufletul unui părinte: ”a avea un copil este ca...

    De ce se plictisesc copiii atât de repede de jucării? Părerea specialistului
    De ce se plictisesc copiii atât de repede de jucării? Părerea specialistului

    Ai observat și tu cât de repede se plictisește micuțul tău de jucării, nu-i așa? Pare că mereu trebuie să cumperi altele, cu care se joacă puțin și apoi le lasă deoparte....

    Sfatul pediatrului: cel mai important sfat pentru a crește copii fericiți și sănătoși
    Sfatul pediatrului: cel mai important sfat pentru a crește copii fericiți și sănătoși

    Cine nu-și dorește ca al său copil să fie fericit și sănătos? Tocmai pentru că aceasta este prioritatea numărul 1 a părinților, un medic pediatru de peste hotare te învață...

    © 2024 Qbebe