Prioritatea acordată gravidelor, un lux în România

Prioritatea acordată gravidelor, un lux în România

Victoria Popescu

Încă din adolescență, visam la ziua în care voi deveni mamă. Mi se părea fabulos să porți în pântec o parte din tine, pe care să o lași moștenire acestei lumi. Iar ideea de a se și vedea acest fenomen, prin burtica aferentă sarcinii, o consideram cea mai mare mândrie a unei femei. Iată-mă acum, însărcinată în șapte luni, însă neputând profita de această perioadă așa cum mi-aș fi imaginat. Din păcate, aceste vise mi-au fost spulberate chiar de propria țară în care trăim, prioritatea devenind un lux pentru femeile gravide.

Totul începe chiar de sus

Se spune că statul protejează familia, astfel în cadrul locului de munca atât mamele și gravidele, ar trebui să fie susținute de lege. Bineînțeles, în temeiul unui document parafat de la medicul specialist, în care să anunți angajatorul în privința situației tale. Nu pot spune că lucrez într-un mediu ostil, însă nici prielnic pentru o dezvoltare normală a unei sarcini. Acest lucru implica lucrul în picioare în permanență și chiar ridicarea zilnică a unor greutăți de până la 30 kg. Nu credeam că e nevoie de vreun mare specialist să rog conducerea pentru a mă înțelege în privința temperării muncii fizice depuse, din momentul în care sarcina îmi fusese confirmată. Mare mi-a fost mirarea să primesc următorul răspuns: "Dar ești însărcinată, nu bolnavă!". Mă întreb, oare, dacă eram bolnavă, aș fi fost mai mult avantajată?

Bineînțeles, lucrurile nu s-au oprit aici. Mai aveam o șansă; sau cel puțin, așa credeam: medicina muncii. În acest sens, angajatorul este obligat să colaboreze împreună cu medicul care se ocupă de starea salariaților și să evalueze riscurile la care ești expusă zilnic, luând măsuri în privința securității și sănătății tale. Menționând faptul că aveam niște probleme medicale asupra cărora adusesem toate documentele necesare în care se recomanda repaus fizic și evitarea efortului, raportul evaluării a fost: condiții de muncă fără risc. Mă așteptam cel puțin să fiu transferată să lucrez la birou, însă cel mai "mare" avantaj primit a fost câte o pauză de 10 minute la fiecare oră, aspect care oricum este reglementat de lege. Însă cum aș fi putut să îmi iau această pauză, în condițiile în care încăperea destinată angajaților era la etaj, trebuind să urc și să cobor scările de fiecare dată când aveam nevoie?

Și dacă tot vorbim despre drepturile gravidelor, avem la dispoziție 16 ore pe lună pentru consultații prenatale, în cazul în care acestea nu se pot realiza în afara programului de lucru. Pare o cerință banală, dar nu este defel ușor de obținut. Mai ales când se întâmplă să ajungi la Urgență în toiul nopții, în câteva ore începând programul de muncă, fiind și week-end și neputând beneficia de nici un document din partea spitalului care să ateste vizita ta la consultație, deoarece acestea rămân în posesia lor. Mai mult decât atât, sâmbăta și duminica nu pot ponta zile de concediu medical sau de odihnă.

Instituțiile sănătății îți uită legile

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 217 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, secțiunea a 3-a, art. 15, litera p, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre privind instituțiile sănătății: "să acorde cu prioritate asistență medicală femeilor gravide și sugarilor". Nici nu-mi dau seama când s-au dezlipit aceste anunțuri de pe toate cabinetele medicale, care erau la un moment dat nelipsite de pe uși, însă cu siguranță nu am băgat de seamă acest drept până nu am avut nevoie. Nimeni nu poate spune că nu cunoaște această lege și chiar dacă nu ar exista, ar trebui să intervină legea bunului-simț. Nu și pentru persoanele în vârstă, care pe lângă faptul că iau cu asalt toate locurile de așteptare rezervate, se prefac că nu observă când o femeie însărcinată stă în picioare lângă ele. O altă întâmplare pățită pe propria-mi piele. Singura soluție în acest caz este să rogi politicos să îți ofere cineva locul și să accepți toate îngânările în urma faptului că ai deschis gura. Se pare că și din mintea medicilor a fost dezlipit acest anunț, iar prioritatea constă în prietenii sau în cel mai bun caz, în ordinea sosirii, indiferent de statutul tău de gravidă.

Și nu numai la cabinetele sau la centrele medicale se întâmplă aceste nedreptăți, ci chiar la spitalele de renume. Situația a făcut ca într-o noapte să ajung la camera de gardă, cu dureri abdominale acute, resimțite de-a lungul întregii zile. Bineînțeles, am încercat să apelez la pastile recomandate de ameliorare a durerii, însă mă simțeam atât de rău încât nici în poziție verticală nu mai puteam să stau. Speriată și în necunoștință de cauză asupra sursei ce îmi provoca neplăcerea, am hotărât să consult un specialist. Idee care m-a costat prețul a cinci ore de așteptare. Care s-ar fi putut prelungi, dacă nu insistam (cu asumarea repezirii mele de către toate cadrele medicale) să precizez că sunt însărcinată. "Tupeul" amintirii acestui lucru a determinat ridicarea mea de pe patul de așteptare, deși nu puteam răbda durerea decât în poziție culcată, pentru a putea sta o rudă de-a asistentei-șefe. Iar după rugăminți prelungite de a mă consulta măcar, fără a mai aduce vorba de analizele aferente, am primit răspunsul că sunt alte priorități mai mari decât o femeie gravidă. Rezultatul a fost bineînțeles neconcludent, administrându-mi în sinea mea ca tratament dorința de a nu mai pune piciorul într-un spital până la naștere.

Ceilalți doar profită de statutul tău

 Fie că te afli într-un supermarket sau pur și simplu pe stradă, deși sarcina ta este considerabil vizibilă, nimeni nu-ți mai acordă prioritate, ba chiar te îmbrâncesc, grăbindu-se în treburile lor. Ca un cetățean civilizat, când am luat rândul la coadă la brânzeturi, un domn a dorit să intre în fața mea, profitând de faptul că în permanență am o greutate mai mare cu mine și nu puteam reacționa atât de sprinten pe cât a fost mișcarea lui. Faptul că i-am atras atenția l-a deranjat atât de tare încât mi-a dat de înțeles că îmi face un privilegiu că mă lasă totuși să comand, deși eu urmam conform ordinii de așteptare. Situație care urma să se repete, până la a le ține rândul la casă, pentru a-și mai aproviziona grabnic coșul cu merinde.

La biserică putem spune că se repetă cazul vârstinicilor, în care ei sunt cei care te împing pentru a intra în rândul destinat special persoanelor cu prioritate.

Nici Poliția Română nu este mai prejos. Fiind oprită în urma depășirii vitezei legale cu doar 5 km/h, amenda primită a fost maximă: 5 puncte de penalizare. Probabil s-au gândit ca fiecare kilometru să fie direct proporțional cu punctul. Nu vreau să neg contravenția pe care am comis-o, însă ceea ce a urmat a depășit orice așteptare, deși mi-a fost sesizată sarcina. Mai bine zis, 45 de minute de așteptare de redactare a unei simple pagini de proces-verbal, în situația în care vezica mea era sub presiune de dinainte să fiu reținută. Îmi veneau în minte toate scenariile de soluționare a problemei în spațiul verde din jur, însă teama de a lua o altă amendă pentru acest lucru mi-a dat puterea de abținere și doar să scrâșnesc printre dinți că nu am nimic de declarat în rubrica de comentarii.

Așadar, viitoare mămici, vă recomand să trageți aer adânc în piept când vă confruntați cu orice fel de situații în care nu puteți beneficia asupra drepturilor cuvenite, deoarece nu este deloc benefic să vă enervați, mai ales pentru bebelușul vostru. Mai bine bucurați-vă de celelalte avantaje pe care vi le oferă această perioadă de sarcină, pe care nimeni n-o să vi le poată lua vreodată: prima bătaie de inimă auzită, prima furnicătură simțită, primul picioruș care ia forma burticii.

Articolul urmator
Mama surogat: ce înseamnă și cum funcționează în România
Mama surogat: ce înseamnă și cum funcționează în România

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a fost dată afară dintr-un centru comercial de lux pentru că își alăpta bebelușul
    O mamă a fost dată afară dintr-un centru comercial de lux pentru că își alăpta bebelușul

    ”Am să vă rog să plecați de aici. După cum vedeți aici sunt magazine precum Gucci și Louis Vuitton. Așa că trebuie să alăptați în altă parte”. Asta i s-a spus...

    Sandvișul, un lux pentru anumiți elevi: „Pachețel, mai pe sărăcie. Care nu au, se cunosc după față, sunt triști”
    Sandvișul, un lux pentru anumiți elevi: „Pachețel, mai pe sărăcie. Care nu au, se cunosc după față, sunt triști”

    Masa caldă în școli rămâne doar un vis pentru mulți copii din România. Doar 450 de școli din țară beneficiază de acest program, iar în celelalte școli,...

    Statistici alarmante! Una din 3 mame minore din România s-a născut tot dintr-o mamă minoră
    Statistici alarmante! Una din 3 mame minore din România s-a născut tot dintr-o mamă minoră

    Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că una din trei mame minore din România s-a născut tot dintr-o mamă minoră, iar 8 din 10 mame sau gravide sub 18 ani nu...

    Anul 2022 a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți în România din ultimii 134 de ani
    Anul 2022 a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți în România din ultimii 134 de ani

    În 2022, natalitatea în România a fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani. Din ce în ce mai mulți români aleg să nu mai trăiască aici, iar...

    Lege de bun augur pentru femeile gravide și mamele cu copii mici în România! Prioritate la casele de marcat și la ghișee
    Lege de bun augur pentru femeile gravide și mamele cu copii mici în România! Prioritate la casele de marcat și la ghișee

    Luna trecută, Parlamentul a adoptat un proiect de lege privind acordarea priorității, la ghișee și la casele de marcat, femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de...

    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa
    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa

    Europa este spectaculoasă! O viață întreagă nu ne-ar ajunge să îi cutreierăm munții împăduriți, să îi mângâiem plajele cu nisip sau să ne...

    Poze din copilărie cu vedete din România
    Poze din copilărie cu vedete din România

    La fel ca pentru oricare dintre noi, şi pentru vedete copilăria a reprezentat o perioadă cu totul specială. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum arătau şi cum se...

    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie
    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie

    Zilele calde și însorite de primăvară ne-au stimulat pe toți să ieșim pentru a ne bucura de soare și de mișcare. Nu au făcut excepție nici vedetele autohtone, care, cu mic,...

    © 2024 Qbebe