Ce este rahitismul și de ce este importantă vitamina D la copii

Ce este rahitismul și de ce este importantă vitamina D la copii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Rahitismul este o boală provocată de lipsa vitaminei D, care are drept rezultat oase moi sau slăbite la copii. În general, această boală intervine în cazul unui deficit sever și prelungit de vitamina D. Primii ani de viață sunt critici, iar lipsa vitaminei D poate duce la apariția rahitismului, cunoscut și sub numele de boala oaselor moi. În cazul în care boala se agravează, intervin manifestări severe, care interferează semnificativ cu dezvoltarea normală a copilului. Parcurgând articolul de mai jos, poți descoperi nu doar care sunt cele mai frecvente simptome ale rahitismului, ci și ce măsuri sunt recomandate pentru a preveni diverse complicații ale bolii, cum ar fi, de exemplu, întârzieri de creștere, deformări ale oaselor, ale coloanei și chiar probleme dentare (de pildă, erupție dentară întârziată, pete pe suprafața dinților, defecte în dezvoltarea smalțului etc.).

De ce apare rahitismul?

Această afecțiune apare în situațiile în care copilul nu primește suficientă vitamina D, fie pentru că nu petrece destul timp la soare, care este principala sursă de producere a vitaminei D, fie pentru că nu primește suficientă vitamina D din alimentație.

Vitamina D este esențială pentru că ajută corpul să absoarbă nutrienți vitali pentru dezvoltarea sănătoasă a oaselor: calciul și fosforul. Când copilul nu are parte de un aport adecvat de vitamina D, organismul nu reușește să mențină echilibrul normal dintre nivelurile de calciu și de fosfor, ceea ce poate conduce la rahitism.

Cei care prezintă cel mai ridicat risc de a dezvolta rahitism sunt nou-născuții și copiii aflați în primul an de viață. Pe de o parte, acest lucru se întâmplă deoarece în anumite cazuri, mamele au deficit sever de vitamina D pe parcursul sarcinii. Pe de altă parte, bebelușii născuți prematur tind să aibă un nivel mai redus de vitamina D deoarece au avut la dispoziție mai puțin timp pentru a o primi de la mame, prin transferul prin placentă. 

La copiii aflați în primul an de viață alimentatia este un alt factor de risc în privința deficitului de vitamina D deoarece laptele matern sau formulele de lapte pot furniza cantități limitate de vitamina D.

mama care isi hraneste bebelusul cu biberonul

Cum se manifestă rahitismul?

Pe fondul deficitului prelungit și sever de vitamina D apare rahitismul carențial. Rahitismul reprezintă o boală evolutivă, potențial severă, caracterizată prin deficitul de mineralizare la nivelul cartilajelor de creștere. Acestea din urmă asigură creșterea în lungime a oaselor, un cartilaj de creștere fiind prezent până în jurul vârstei de 20-25 de ani. Ulterior, cartilajul se osifică și se încheie și procesul de creștere.

În contextul deficitului de mineralizare, treptat pot interveni durerile articulare, musculare și osoase. Dacă deficitul de vitamina D este foarte mare, iar afectarea este extrem de severă, nu este exclus ca durerile menționate să ducă la imposibilitatea mersului. De fapt, trebuie să știi că aceste dureri, alături de manifestări precum slăbiciune musculară, transpirații abundente și stări de irascibilitate persistente, sunt semne ale rahitismului florid, ce poate fi prezent încă din primele 4-5 luni de viață.

femeie care se tine dupa un bebelus ce merge de-a busilea

În plus, în cazuri severe de rahitism, demineralizarea afectează tot scheletul copilului, prin urmare, în timp, pot fi sesizate, de exemplu:

  • Întârzierile în dezvoltarea motorie: de exemplu, copilului îi este greu să meargă sau învață să meargă mai târziu decât ar fi normal;
  • Fontanelele larg deschise, ce persistă 1-2 ani;
  • Fruntea olimpiană: anormal de proeminentă, de înaltă și lată;
  • Claviculele încurbate;
  • Îngroșarea articulațiilor pumnului: prezența „brățărilor rahitice”;
  • Toracele deformat: „evazat” la bază, în formă de clopot;
  • Picioarele deformate: de pildă, picioarele pot avea aspectul literei O („genu varum”) sau literei X („genu valgum”);
  • Cifoza: curbarea excesivă a coloanei vertebrale, mai ales în partea superioară.

Toate manifestările enumerate, dacă sunt observate de-a lungul timpului, dovedesc prezența sechelelor de rahitism.

Cum poate fi prevenit rahitismul?

În primul rând, pentru prevenirea rahitismului din primele luni de viață ale copilului se recomandă ca femeile însărcinate să ia un supliment alimentar cu vitamina D. De altfel, potrivit unui studiu apărut în „Current Opinion in Obstetrics and Gynecology”, administrarea unui supliment pe bază de vitamina D nu este binevenit doar pentru femeile ce au deficit al acestei vitamine, ci pentru toate femeile însărcinate, în condițiile în care așa se previne riscul de demineralizare a oaselor copilului, de apariție a defectelor de mineralizare a smalțului dentar și a tulburărilor manifestate prin deficit de atenție [2]. 

În al doilea rând, în vederea prevenției rahitismului florid este foarte importantă administrarea vitaminei D încă din primele zile de la naștere și după vârsta de 2 ani, pe tot parcursul anului, nu doar în lunile cu R. Astfel, doza zilnică de vitamina D recomandată pentru copiii în primul an de viață este de 400 UI, iar pentru copiii de la 1 an în sus este de 600 UI.

Nu în ultimul rând, pentru a se preveni rahitismul este necesar să te asiguri că micuțul tău are parte în mod constant de expunere la soare, în special la primele ore ale dimineții pentru sinteza vitaminei D la nivelul pielii și, mai mult decât atât, pe măsură ce înaintează în vârstă și își diversifică alimentația, că beneficiază de alimente ce sunt sursă de vitamina D. Printre astfel de alimente se numără, de exemplu, peștele gras și uleiul de pește, gălbenușul de ou, laptele fortificat, cerealele fortificate, iaurtul fortificat, sucul de portocale fortificat etc.

Alt aspect pe care nu trebuie să îl neglijezi este și acesta: se poate realiza dozarea vitaminei D cu ajutorul unei analize de sânge. Pentru standardizare, trebuie să se recolteze 25 OH (25 hidroxi-vitamina D) vitamina D, în condițiile în care metabolitul activ 1,25 OH vitamina D poate să aibă orice valoare (normală, ridicată, crescută), dar fără să indice dacă există într-adevăr un deficit, o carență sau o supradozare. Cu alte cuvinte, singura analiză standardizată este 25 OH vitamina D. S-a stabilit că o valoare de 50 de nanograme pe ml de 25 OH vitamina D constituie o valoare optimă și, în același timp, există grile care indică faptul că este vorba despre subdozaj sau despre o valoare extrem de mică a vitaminei D.

Pentru copiii diagnosticați cu rahitism, este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre opțiunile de tratament, printre care și administrarea unui supliment de vitamina D. Unele studii au arătat că administrarea unui supliment alimentar care conține  bacterii din specia Bifidobacterium animalis, subspecia lactis, tulpina BB-12 și vitamina D 400 UI poate aduce beneficii suplimentare în tratarea rahitismului la copii. BB12 este o tulpina  care poate ajuta la menținerea sănătății intestinale și la absorbția optimă a nutrienților, inclusiv a vitaminei D. Aceste suplimente pot fi găsite și sub formă de picături și se pot administra foarte ușor copilului, putând fi pus direct în mâncare sau în lichide.

Dacă sunteți îngrijorat de sănătatea copilului dumneavoastră sau credeți că acesta ar putea avea rahitism, nu ezitați să căutați sfatul unui medic.

Pe durata tratamentului, medicul recomandă monitorizarea atentă a dozării vitaminei D pentru copil pentru a se asigura că acesta are parte de un aport optim.

Rahitismul carențial: cauze, simptome și tratament

*Articol susținut de LINEX Baby

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, youtube.com

Surse articol: Studii: 1.Reeve, Lorraine E., Jorgensen, Neal, A. et al, Vitamin D Compounds in Cows' Milk, The Journal of Nutrition, vol. 112, cap. 4, aprilie 1982, pag. 667-672; 2.Pérez-López, Faustino R., Pilz, Stefan et al, Vitamin D supplementation during pregnancy: an overview, Current Opinion in Obstetrics and Gynecology 32(5):p 316-321, octombrie 2020.  Alte surse: hopkinsmedicine.org, mayoclinic.org, my.clevelandclinic.org, rjp.com.ro, sfatulmedicului.ro, webmd.com

Articolul urmator
Cel mic începe grădinița? Cum îl putem proteja împotriva virozelor
Cel mic începe grădinița? Cum îl putem proteja împotriva virozelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vitamina C lipozomală: ce este și când este recomandată
    Vitamina C lipozomală: ce este și când este recomandată

    În spațiul suplimentelor nutritive, o anumită inovație a captat din ce în ce mai multă atenție pentru potențialul său de a redefini modul în care organismul nostru...

    Rahitismul carențial: cauze, simptome și tratament
    Rahitismul carențial: cauze, simptome și tratament

    Rahitismul carențial este o afectiune ce se referă la mineralizarea deficitară a plăcii cartilajului de creștere și care afectează oasele mai lungi, cauzând deformații ale...

    Iertarea de sine: de ce este importantă
    Iertarea de sine: de ce este importantă

    Să ajungi la iertarea de sine nu este un demers la îndemână, în condițiile în care ai de înfruntat sentimente și gânduri nu tocmai plăcute. Acestea...

    Vina de mamă: este în regulă să nu vrei să participi la un eveniment lipsit de importanță de la școala copiilor?
    Vina de mamă: este în regulă să nu vrei să participi la un eveniment lipsit de importanță de la școala copiilor?

    Sentimentul de vinovăție este atât de înrădăcinat în cultura noastră, încât este văzută ca un lucru "firesc". Aproape fiecare mamă se simte vinovată...

    Efectele carenței de vitamina K la copii
    Efectele carenței de vitamina K la copii

    Vitamina K este o vitamină importantă care favorizează coagularea sănătoasă a sângelui și previne sângerările excesive. De asemenea, este folosită pentru a promova...

    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil
    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil

    Vaccinul antitetanos este utilizat pentru a preveni infecția cu bacteria Clostridium tetani, responsabilă de apariția tetanosului, o boală gravă, de natură infecțioasă. În...

    Terapia ocupațională la copii: ce este și când este recomandată
    Terapia ocupațională la copii: ce este și când este recomandată

    Terapia ocupațională pentru copii este o abordare dinamică și cuprinzătoare, care vizează abordarea diverselor nevoi ale indivizilor tineri pe măsură ce navighează în...

    Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei
    Viața de cuplu este importantă și după ce apar copiii. Sfatul mămicii care simte ca a devenit un părinte mai bun după o vacanță cu soțul ei

    O vacanță în doi poate schimba complet mersul relației. Un cuplu care a plecat în prima vacanță fără copii, compleșiți de sentimentele de vină și remușcări s-a...

    © 2024 Qbebe