Funnyby

Care este culoarea ta norocoasă în funcție de zodie. Poart-o în fiecare zi!

Care este culoarea ta norocoasă în funcție de zodie. Poart-o în fiecare zi!

Bianca Geica - Redactor Senior

Te-ai gândit vreodată care este culoarea ta norocoasă, în funcție de zodie? Fiecare culoare are o simbolistică aparte și ne influențează starea de spirit. Încă din cele mai vechi timpuri, obiectele au primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman. De asemenea, în astrologie există o legătură strânsă între fiecare zodie și anumite culori. Fiecărui semn zodiacal îi corespunde o anumită culoare sau nuanță, care îi da putere și îl ajută să se exprime așa cum trebuie.

Care este culoarea ta norocoasă în funcție de zodie

Află care este culoarea ta norocoasă în funcție de zodia ta și caută să o incorporezi în viața ta de zi cu zi!

femeie blonda manjita pe fata cu mai multe culori

Berbec - culoarea norocoasă: ROȘU

Berbecii sunt pasionali și foarte încăpățânați, iar roşul este o culoare foarte intensă, care naşte sentimente extreme. Sunt lideri înnăscuți care iubesc aventură și competiția și le place să fie independenți. Acest nativi au o energie aparent nesfârșită și sunt extrem de spontani, așa că nu e de mirare că roșul este culoarea lor norocoasă.

Fiind o zodie de foc, Berbecul prosperă atunci când este înconjurat de roșu - culoarea pasiunii, a curajului, a entuziasmului. Este indicat ca atunci când ai de dus la capăt un proiect important, să porți haine de culoare roşie, întrucât vei capăta și mai multă încredere în tine și vei impune și mai mult respect.

Taur - culoarea norocoasă: VERDE

Taurii sunt oameni cu picioarele pe pământ și demni de încredere, cu capul pe umeri când vine vorba de chestiuni practice. Le place să îi răsfețe pe cei din jur, însă nu se neglijează nici pe ei înșiși. De obicei, acești nativi sunt extrem de mobili, pasionați de tot ce înseamnă călătorit, străbătut lume în lung și-n lat, petrecut timp în natură, verdele fiind culoarea lor norocoasă.

Citește și: Cum influențează culorile comportamentul uman

Verdele îi relaxează pe Tauri și îi echilibrează. Nici nu ar avea cum să fie altfel având în vedere că această culoare reprezintă prosperitate, prospețime, speranță, siguranță. Verdele calmează și îi eliberează de stres pe Tauri, le stimulează creativitatea și le alungă stările de nervozitate și anxietate.

Gemeni - culoarea norocoasă: GALBEN

Gemenii se nasc cu o dublă personalitate. Pe de-o parte sunt veseli, lipsiți de griji, plini de viață și vorbăreți, iar pe de altă parte sunt introvertiți, ganditori și foarte agitați. Sunt extrem de iuți la minte și nu rămân niciodată fără cuvinte, însă uneori pierd în viață din cauza firii lor schimbătoare. Viața acestor nativi nu se desfășoară întotdeauna lin, dar ei mereu reușesc să privească partea plină a paharului și să se ridice cu și mai multă putere atunci când cad.

Galbenul luminos, vesel și energic este culoarea norocoasă a Gemenilor. Este, de altfel, și cea mai vizibilă culoare a spectrului cromatic, pe care ochiul uman o distinge înaintea celorlalte, așa că nu este deloc o coincidență faptul că galbenul este culoarea care le dă putere Gemenilor și le influențează starea de spirit.

Rac - culoarea norocoasă: GRI

Racii sunt niște ființe emoționale și empatice. Compătimitori și grijulii, acești nativi sunt extrem de sensibili la ceea ce îi înconjoară și la stările de spirit ale oamenilor pe care îi iubesc. Nimic nu îi scapă unui Rac, care va fi întotdeauna pregătit să asculte și să dea cele mai bune sfaturi.

Ținând cont de aceste aspecte, nicio altă culoare nu ar putea reprezintă calmul, siguranță și echilibrul mai bine decât griul - culoarea norocoasă a Racului. Griul este menit să echilibreze și să nu uităm că această culoare de bază pune în evidență și susține toate celelalte nuanțe.

Leu - culoarea norocoasă: PORTOCALIU

Leii iubesc să fie în centrul atenției. Sunt carismatici, fermecători și au o personalitate magnetică. Ei pot fi nerăbdători și tranșanți, dar niciodată cu adevărat răutăcioși. Acești nativi îi încurajează mereu pe ceilalți să fie ei înșiși și să își exprime sentimentele fix așa cum simt, așa că nu e de mirare că portocaliul este culoarea lor norocoasă.

Nu există nicio altă culoare care să atragă atenția așa cum o face portocaliul. Simbolizează energia, vitalitatea, aventura, fiind o culoare vibrantă. Această culoare îndrăzneață este exact ceea ce are nevoie un Leu pentru a se simți în largul sau.

Fecioară - culoarea norocoasă: MARO

Fecioarele sunt perfecționiste până la capăt. Au o atenție incredibilă la detalii și sunt maeștri planificatori. Fiind o zodie de pământ, guvernată de planetă Mercur, Fecioara abordează viața din punct de vedere practic, cu obiectivitate și spirit analist. Este deseori tăcută, modestă, ordonată și rațională.

Culoarea norocoasă a acestei zodii este maro, coloana vertebrală a oricărei scheme de culori și de bază în artă. Culoarea maro reprezintă stabilitatea și siguranța. Motivează, stabilizează și calmează emoțiile, prin urmare este culoarea care reprezintă perfect nativii Fecioară.

femeie cu ochelari de soare care sta in fata unui zid colorat

Balanță - culoarea norocoasă: ROZ

Balanțele iubesc frumusețea. Se străduiesc mereu găsească echilibrul în toate aspectele vieții lor și să privească partea plină a paharului atunci când trec printr-o cumpănă. Au un simț al umorului incredibil și adoră să îi facă pe cei din jur să zâmbească și să se simtă în largul lor.

Citește și: Camera copilului tau: idei interesante in functie de zodie

Nici nu ar avea cum să li se potrivească altă culoare în afară de roz, care reprezintă compasiunea, grija și dragostea. Rozul este o culoare feminină, romantică, afectivă. Stinge, practic, pasiunea roșului și o înlocuiește cu o energie blandă, iubitoare. De asemenea, rozul are și un efect calmant și poate induce relaxare.

Scorpion - culoarea norocoasă: NEGRU

Scorpionii nu spun niciodată cu adevărat ce gândesc și pot părea destul de misterioși. Se spune chiar că sunt oarecum clarvăzători și că au un spirit de observație incredibil. Nu se zgârcesc când vine vorba de cuvinte și au o profunzime emoțională de-a dreptul uimitoare.

Negrul este non-culoarea care le da putere acestor nativi. Este intensă și generează emoții puternice de fiecare dată când este purtată. Negrul le da siguranță Scorpionilor și le pune în valoare personalitatea misterioasă, autoritară, tranșantă.

Săgetător - culoarea norocoasă: VIOLET

Săgetătorii sunt aventurieri, gata să-și facă noi prieteni oriunde s-ar duce. Sunt sociabili prin natura lor, dar extrem de ganditori și de o creativitate care îi ajută să rezolve multe probleme.

Culoarea norocoasă a acestor nativi este violet, cu toate nuanțele sale. Violetul simobolizează spiritualitatea, înțelepciunea și iubirea, însă totodată este asociată și cu indiferența și nepăsarea, fiind o culoare rece. Este, de asemenea, o culoare asociată pasiunii, așa că îi ajută pe Săgetători să își exprime emoțiile.

Capricorn - culoarea norocoasă: BLEUMARIN

Capricornii sunt ambițioși, cu un simț înnăscut al individualității care îi face muncitori și organizatori fantastici. Nu se feresc de proiecte mari și sunt realiști, cu un simț al autocontrolului incredibil. Au o inimă imensă și sunt sensibili fără a fi prea emotivi - simpatia este al doilea lor nume.

Culoarea care dă putere acestor nativi este bleumarinul, care inspiră încredere, dar și prestigiu, forță, autoritate. În terapie, bleumariunul îndrumă spre calm și pace sufletească, așa cum face și Capricornul în momentul în care un prieten îi cere un sfat.

Vărsător - culoarea norocoasă: ALBASTRU

Vărsătorii au o minte pătrunzătoare. Să nu uităm totuși că Vărsătorul este o zodie masculină de aer, predominant intelectuală, mentală. Este guvernată de planeta Uranus, care sporește inventivitatea, dorința de schimbare, creativitatea.

Albastrul îi ajută să se calmeze și să se centreze pe Vărsători. Este o culoare asociată loialității și misterului, însă poate reflectă uneori tristețe și singurătate. Însă în mare parte, culoarea albastru exprimă liniște, tandrețe și spiritualitate și are un puternic efect odihnitor.

Pești - culoarea norocoasă: TURCOAZ

Peștii au o imaginație foarte bogată și o înclinație pentru artă și romantism. Fiind un semn de apă, acești nativi simt foarte mult - și exprimă aceste sentimente foarte mult, de asemenea. Au tendința de a avea capul în nori și de a fi visători, motiv pentru care deseori au nevoie să fie aduși cu picioarele pe pământ.

Peștii se simt cel mai bine atunci când sunt înconjurați de culorile mării, întrucât îi ajută să își refacă energia. Turcoazul este culoarea lor norocoasă, fiind un simbol al speranței, al norocoului, al bogăției și al seninătății sufletești.

Citește și: Cum sa alegi culoarea perfecta pentru fiecare camera din casa

  • Surse: tarot.com, color-meanings.com, apartmenttherapy.com, astrology.com, diane.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Numerologie: zilele norocoase din 2022 pentru fiecare zodie
Numerologie: zilele norocoase din 2022 pentru fiecare zodie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie
    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie

    Se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte, iar ouăle sunt vedetele acestei sărbători. De la an la an, gospodinele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a vopsi cele mai...

    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!
    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!

    Atunci când alegi un costum de baie pentru copilul tău, culoarea acestuia nu reprezintă neapărat un factor decisiv. Ar putea fi, însă, cel mai important! Culoarea costumului...

    Care este cel mai înfricoșător lucru despre tine în funcție de când te-ai născut
    Care este cel mai înfricoșător lucru despre tine în funcție de când te-ai născut

    Fie că este vorba despre anumite obiceiuri pe care le ai, fie că este vorba despre comportamente sau despre gânduri pe care pur și simplu nu ți le poți scoate din minte,...

    Stela Popescu și Puiu Maximilian au format un cuplu exemplar! „Am fost o norocoasă! Nu toată lumea are șansa să întâlnească iubirea absolută!”
    Stela Popescu și Puiu Maximilian au format un cuplu exemplar! „Am fost o norocoasă! Nu toată lumea are șansa să întâlnească iubirea absolută!”

    Iubirea dintre Stela Popescu și „Puiu” este demnă de transformat într-un film la Hollywood! Actrița a fugit din brațele primului soț, un bărbat blând și...

    Tipul de persoană pe care îl atragi în viața ta, în funcție de ordinea în care te-ai născut
    Tipul de persoană pe care îl atragi în viața ta, în funcție de ordinea în care te-ai născut

    În anumite situații, ai senzația că îți cunoști dintotdeauna partenerul și nu reușești să-ți explici de ce a fost atât de atras de tine. Te-ai gândit...

    Bebelușul meu este trezit în fiecare noapte de vecinul care își comandă pe adresa mea mâncare
    Bebelușul meu este trezit în fiecare noapte de vecinul care își comandă pe adresa mea mâncare

    Dacă locuiești într-un bloc de apartamente, probabil că nu de puține ori ți s-a întâmplat să-ți sune cineva la interfon din greșeală. Frustrant este când...

    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?
    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?

    Noua structură a anului școlar, organizată pe 5 module de invățare, îi derutează pe unii profesori cu privire la numărul minim de note acordate elevilor la o materie, pe durata...

    Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!
    Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!

    Un cuplu de britanici a devenit prima familie din lume cu 2 perechi de gemeni interasiali, câte unul din fiecare rasă.

    © 2024 Qbebe