Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

10 întrebări retorice pe care trebuie să ţi le pui dacă vrei să fii o mamă mai bună

de Psiholog Eva Pirosca

O mamă bună poate deveni întotdeauna o mamă mai bună, câtă vreme se opreşte să reflecteze asupra ei şi îşi pune câteva întrebări... retorice. Cum ar fi...

1. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare îi acord suficientă încredere copilului meu?

Copilul absoarbe emoţiile şi judecăţile noastre cu privire la el, printr-un soi de cordon ombilical invizibil. El este conectat la mamă în cel mai intim grad şi se hrăneşte cu încrederea sau neîncrederea pe care aceasta o poartă. Copilul îşi conturează identitatea în funcţie de mesajele pe care i le transmitem, în special cele neverbale, implicite. Copilul simte că noi ne îndoim de capacitatea sa, de abilităţile sale, de inteligenţa sa, el simte când îl comparăm cu alţi copii sau cu standardele noastre.

poza copil la oglinda 

Experimentele din sfera psihologiei sociale demonstrează în chip aproape „magic" cum oamenii se modelează contextual, după aşteptările celor semnificativi pentru ei. Într-o şcoală din Statele Unite, un profesor nou de matematică a fost informat cu privire la elevii dintr-o clasă că au un coeficient de inteligenţă sub medie şi a fost avertizat că la testul standard pe care urma să îl administreze acelei clase, va obţine majoritar rezultate slabe spre foarte slabe. A doua zi, profesorul a aplicat testul şi rezultatele au fost în unanimitate slabe spre foarte slabe. Un alt profesor nou de matematică, la o distanţă de o zi, a fost informat despre aceeaşi clasă că este una de elită, ai cărei elevi au un coeficient de inteligenţă mult peste medie şi că va fi uimit de rezultatele pe care aceşti copii le obţin la un test standard. Profesorului i-a fost înmânat spre aplicare un test standard, de aceeaşi dificultate cu cel anterior (dar cu alţi itemi), iar rezultatele elevilor au fost în unanimitate bune spre foarte bune, cu unele dintre rezultate de-a dreptul remarcabile (uimindu-i inclusiv pe copiii care le-au obţinut).

Acesta este doar un exemplu al modului magic în care funcţionează aşteptările noastre de la cei de care suntem responsabili. Între mamă şi copil, acest mecanism se dovedeşte cu atât mai puternic. Un copil cu rezultate bune (de la cele academice până la comportament, gradul de independenţă, de creativitate, etc.) este dependent de încrederea pe care mama sa i-o acordă în adâncul inimii sale, mai ales în copilăria timpurie (până la 5, 6 ani). Tu câtă încredere îi acorzi copilului tău?

2. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare îi ofer suficient timp copilului?

Uneori este greu pentru noi, adulţii prin definiţie nerăbdători, să acordăm încredere copilului mic. Copil la un an, doi, trei, patru... este împiedicat, adeseori ilogic şi incoerent pentru noi; plânge fără să ne explice de ce; foloseşte cuvintele când ar trebui să tacă şi preferă urletele când noi am prefera cuvintele; face lucruri de-a-ndoaselea şi ordinea lui dă peste cap ordinea matură a adulţilor; se controlează greu şi învaţă târziu să asculte de noi, cel mai des după ce încearcă pe pielea lui şi urlă dezamăgit de rezultat; şi colac peste pupăză, are dese momente de reverie, în care nu face nimic, decât să „plutească", să fie absent, să privească în gol cu saliva şi mucii curgându-i pe faţă ori să ne analizeze cu doi ochi mari şi cu o sută de „de ce"-uri pe limbă, fără să înţeleagă nimic. Ce ar trebui să facă o mamă bună în situaţia asta, la vârsta la care copilul pare un extraterestru?!

poza copil la baie in WC 

Să îi acorde... timp. Maria Montessori, renumitul pedagog italian care a pus bazele educaţiei cu acelaşi nume în secolul XX, explică mintea absorbantă a copilului mic. În primii şase ani de viaţă, acesta asistă şi observă mediul înconjurător, cu fiecare detaliu concret din natură, cu fiecare mecanism, cu fiecare nuanţă emoţională din comportamentul adulţilor... şi înregistrează. Copilul mic foloseşte acest timp, al primilor ani de viaţă, pentru a învăţa pe de rost lumea în care a venit. El absoarbe, fără filtre, tot ceea ce percepe prin simţuri. În vreme ce pare să facă nimic deosebit sau constructiv, copilul imprimă în mintea şi sufletul său lumea înconjurătoare. După vârsta de 6 ani va deveni din ce în ce mai evident şi pentru noi ce ştie copilul şi ce a învăţat în tot acest timp... dacă i-am dat voie. Dacă i l-am acordat. Tu cât timp oferi copilului tău, pentru ca el să observe lumea în care a sosit şi adulţii cu care va semăna?

3. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare sunt o mamă suficient de fermă?

Are copilul nevoie de fermitate sau acest cuvânt înseamnă că îl nedreptăţesc şi îl traumatizez? Revoluţiile actuale ale pedagogiilor anti-pedeapsă ne fac să ne simţim părinţi inadecvaţi şi demni de arşi pe rug, la cea mai mică limită impusă copilului. Cu toate acestea, psihologia copilului menţine în orice timp şi în orice societate nucleul conform căruia copilul are nevoie de limite, de reguli şi de repere. Altfel, va devia de pe carosabil şi va intra în coliziune cu alt vehicul sau va sfârşi tragic într-un copac... dacă luăm ca ajutor imaginea unei maşini.

Să fii ferm cu un copil denotă că într-adevăr îl înţelegi, că înţelegi nevoia lui de repere şi de drum lin, şi incapacitatea de a le stabili singur. Fermitatea nu se confundă cu pedeapsa, cu duritatea sau cu abuzul. Fermitatea dă consistenţă iubirii materne şi dă sentimentul de siguranţă copilului. O mamă bună este o mamă fermă. Tu ştii să fii fermă cu micuţul tău?

4. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare îl intreb şi îl ascult pe copilul meu?

Cu alte cuvinte, oare sunt prezentă pentru copilul meu? Oare petrec timp cu el? Oare îmi dau voie să pătrund în universul copilului meu?

O mare greşeală pe care mamele şi taţii din lumea largă o fac, este că desconsideră timpul petrecut împreună cu copiii lor mici. Atunci când copilul mic zumzăie, cheaună, miaună, molfăie sunete şi onomatopee, ne priveşte şi ne spune ceva incoerent, „pe limba lui", ne oferă în dar insecte moarte şi cocoloaşe de noroi sau frunze murdare, el comunică. Noi poate îi răspundem ceva nearticulat, cât să îl băgăm în seamă, şi râdem în barbă de caraghioşenia lui. „Da da, cum spui tu..." Iar alteori, ne îndreptăm atenţia înspre telefonul mobil cu zecile de informaţii preţioase, ce nu merită irosite pe bâguiala dezarticulată a unui bebeluş.

 poza mami si bebe

Greşeala pe care o facem este că aşteptăm ca cel mic să crească, pentru a-l putea lua în serios. Acum, este o ciudăţenie care bâguie. Doar nu are nevoie de atenţia noastră: bebeluşii bolborosesc la fel de firesc cum câinii latră. Este în firea lor, nu este o chestie de relaţionare... ce treabă are cu mine? Iar copiii de patru ani povestesc vise şi întâmplări pe jumătate închipuite, pentru că este o fază. Sunt destul de înţelept să o tolerez... el ştie ce spune, e zgomot de fundal, o să crească el. Doar nu sunt nebun să vorbesc singur cu un bebeluş sau să mă concentrez la povestea fabuloasă, care s-a întâmplat... mâine, a unui preşcolar?!

De fapt, dacă vreau să fiu o mamă bună, este nevoie să fiu nebună. Studiile şi experienţa arată că cei mici au nevoie de atenţia caldă, exclusivă şi interesată cel puţin a unui adult, pentru ca ei să îşi dezvolte creierul (la propriu) şi să... depăşească această fază. Nenumăraţi copii din orfelinate ajung la diferite grade de analfabetism şi retard mental, nu din cauze genetice, ci din cauza lipsei de afecţiune fizică şi de atenţie exclusivă. Alături de atingere, copilul mic, bebeluşul, are nevoie de comunicarea personală cu un adult, pentru a se putea dezvolta. În lipsa acesteia, creierul uman nu se dezvoltă suficient. Tu eşti suficient de nebună cât să îl întrebi şi să îl asculţi pe copilul tău?

Citeşte şi: Lucruri uimitoare despre creierul copiilor pe care părinţii trebuie să le ştie

5. Ce se întreabă o mamă bună:
Cât de mult să îl ajut pe copilul meu?

Sunt fascinată de făptura vulnerabilă care a supt de la pieptul meu şi care mi-a încălzit nopţile, iar dependenţa acestui pui de mine, mama lui, este cel mai dulce răsfăţ... Acum a mai crescut, dar încă are nevoie de ajutorul meu... iar când nu are, mi se strânge inima şi mi se opreşte respiraţia! Parcă cineva îmi taie mie cordonul ombilical, iar de data asta DOARE. Cum... şi cât de mult să îl ajut pe copilul meu... când el NU mai are nevoie?!

poza mama si copilul la curatenie 

Aceasta este întrebarea multor mame bune şi străpunse de melancolie. Detaşarea copilului de mamă poate provoca anxietate la... cea din urmă. Dacă am avea suficient curaj şi dacă am fi noi, mamele, independente, am accepta faptul că micuţul îşi dezvoltă independenţa încă de foarte mic. Un copil de un an împinge singur căruciorul, duce lingura la gura (chiar dacă mâncarea sare pe pereţi) şi deja încearcă să se îmbrace (sau să de dezbrace, mai des) de unul singur... De la doi ani încolo poate ajuta lejer în gospodărie, la aşezatul şi strânsul mesei, la măturat pe jos şi împăturit haine, la rupt frunzele de salată şi şters praful sau apa de pe suprafeţe, la udat florile şi cu siguranţă îi face plăcere să se îmbrace singur (deşi în jumătate de oră). Cea care nu îi oferă copilului suficientă independenţă şi suficientă încredere este, adeseori, mama... Iată un site care a fost şi rămâne de folos multor părinţi în sprijinirea independenţei copilului: http://aidtolife.org/. Tu cât de mult îl ajuţi pe copilul tău... să fie independent?

6. Ce se întreabă o mamă bună:
O mama bună îl lasă pe copil să plângă... sau nu?

Plânsul unui copil sună ca un semnal de alarmă pentru tine? Ceva te împinge să sari imdiat în ajutorul sau în alinarea lui, numai să opreşti avalanşa lacrimilor, a suspinelor şi a ţipetelor? Este plânsul un bau-bau căruia nu îi faci faţă şi pe care trebuie să îl goneşti cu orice chip? Are o mamă bună menirea de a feri copilul din calea blestemăţiei de plâns?...

Să trecem în revistă doar câteva beneficii ale plânsului la copii:

poza copil plange 

1. Copiii plâng în mod firesc, pentru a se descărca. Până ce vor creşte şi vor dezvolta alternative pentru eliberarea şi exprimarea emoţiilor, plânsul rămâne supapa naturală pentru acestea (iar copiii trec prin semnificativ mai multe emoţii decât adulţii).

2. Atunci când plâng şi li se permite acest lucru, fără a fi opriţi, copiii înţeleg că sunt acceptaţi cu tot cu emoţiile negative. Un adult care se chinuie să „gonească" plânsul îi transmite copilului că plânsul este ceva rău, nedorit, de care să fugim, stârnindu-i mai degrabă anxietate.

3. Când copilul este acceptat cu nevoia sa de a plânge şi încurajat să plângă până când se linişteşte, iar apoi să revină la activitatea sa, lângă părinţi, la joacă alături de ceilalţi copii etc., el învaţă să îşi gestioneze singur emoţiile puternice sau negative. Un adult care „sare" mereu în ajutorul copilului, să îl legene / aline / împace, îl face dependent de intervenţia sa şi îi blochează autonomia emoţională. Totodată, un adult care ignoră copilul şi plânsul lui, de parcă nu l-ar auzi, poate stimula sentimentul de abandon.

Tu eşti o mamă suficient de bună... cât să îl laşi pe copil să plângă?

7. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare ce exemplu îi dau copilului?

„Fă ce spune popa, nu ce face popa". Zicala românească se aplică numai adulţilor (celor cu discernământ ascuţit şi cu autocontrol de invidiat). În relaţiile dintre copii şi părinţi, în schimb, lucrurile stau exact pe dos. Copilul va face întotdeauna ceea ce vede la părinţi, şi nu ceea ce aude. Copilul vede mai bine decât aude!

Să fii o mamă bună este o misiune în sine, şi una de mare valoare. Înseamnă mai mult decât a face ceva: înseamnă a fi. Cum eşti? Ce vede copilul în manifestările tale, în atitudinea faţă de ceilalţi, în vorbele aruncate şi mai mult sau mai puţin gândite, în expresia de pe faţă, în privirea aruncată străinilor, în gesturile cugetate sau necugetate, în dualitate şi în bârfă (cine dintre noi se poate lăuda că nu cunoaşte aşa ceva?), în dependenţe (de mâncare, de televizor, de telefon, de shopping, de ceilalţi), în asumarea sau neasumarea consecinţelor...? Tu ce exemplu de mamă şi de om îi dai copilului tău?

8. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare îi cer copilului mai mult sau mai puţin decât poate face?

Când copilul are trei ani şi aştept să se şteargă la nas de fiecare dată când ieşim în public, că aşa este frumos, oare îi cer cât poate face... sau prea mult? Când îl chem lângă mine şi îi cer să-mi întindă nasul să i-l suflu eu (el doar să stea cu mâinile pe lângă corp şi cu nasul întins), oare îi cer cât poate face... sau mai puţin?

 poza copil sub masa

Când copilul iese la joacă şi aştept să îşi păstreze tricoul curat, genunchii nezgâriaţi şi încălţările nerupte... că doar n-o să spăl, cos şi pansez în fiecare zi; îi cer cât poate face sau prea mult? Când îi dau drumul în parc şi el dărâmă trei copii până când ajunge la tobogan (şi încă unul după ce urcă), fiindcă „este mic şi nu-şi dă seama", oare îi cer cât poate face... sau mai puţin?

Care este măsura? Măsura unei mame bune care este? Îl scuz sau îl acuz pe copil? Îi cer cât poate face, prea mult sau prea puţin?

9. Ce se întreabă o mamă bună:
Sunt mândră de copilul meu... oare şi copilul meu este mândru de mama lui?

Da. Am observat de multe ori copii mici, la vârsta preşcolară sau la grupa pregătitoare, pentru care părintele (refuzat, comentat, combătut, vinovat) rămâne totuşi o „armă" în disputele cu alţi copii şi mai ales cu adulţi. Oricât de încărcată sau sensibilă ar fi relaţia cu mama, pentu copil, Mama se situează nediscutabil deasupra oricărei autorităţi şi ea este ultima frontieră când cineva nu acceptă punctul de vedere al copilului (ea sau tata). „Mama a spus că azi plouă şi nu ieşim afară", o informează copilul pe educatoare. „Mama mea a mâncat un rechin! Chiar aşa!", se impune copilul în discuţiile aprinse şi pe jumătate fantastice de la masa de prânz. „Mama mea ştie să plângă!", îi asigură pe colegii lui copilul care a ascultat o poveste înduioşătoare despre emoţii.

 poza mami si copilul in bucatarie

Copiii sunt cei mai mari fani ai părinţilor... aşa că întrebarea la care să reflectăm ar suna mai bine astfel: „Are copilul meu dreptate să fie mândru de mine? (că motive găseşte el oricând) Sunt un om de care el să fie mândru? Dacă m-ar lăuda şi s-ar impune cu mine în faţa altora, şi eu aş fi de faţă, m-aş simţi prost, m-aş simţi ipocrit, sau m-aş simţi vrednic şi demn de adoraţia lui? Sunt un om aşa cum crede copilul meu că sunt, sau doar iubirea lui mă vede aşa?"... Oare copilul meu ar fi la fel de mândru de mine, dacă m-ar iubi mai puţin?

10. Ce se întreabă o mamă bună:
Oare cum să fiu o mamă şi mai bună?

„Oare sunt o mamă bună?" Aceasta este o întrebare des întâlnită, care însă aduce îndoială, frământări, comparaţii, victimizare, deznădejde. Acestea să fie sentimentele pe care vrem să le transmitem copiilor noştri?

„Oare CUM să fiu o mamă şi mai bună?" Iată alternativa sănătoasă şi rezonabilă. Fac ce pot, oricât de puţin, şi odată ce cuceresc puţinul meu actual, libertatea mea creşte. Pot şi mai mult. Pot fi o persoană şi o mamă mai bună de atât. Întrebarea este „Cum?". O întrebare deschisă, care permite explorare, încercare, tatonare, greşeală, corectare, ajustare, căutare, perseverare... Întrebarea aceasta, reamintită în mod constant, mă face deja o mamă mai bună decât dacă m-aş frământa cu dilema „Oare sunt o mamă bună?".

Tu, oare, îţi pui întrebarea bună?
 

Articole asemanatoare

Cum sa-ti ajuti partenerul cand are probleme Cum sa-ti ajuti partenerul cand are probleme
Putina gelozie in cuplu nu strica deloc! Putina gelozie in cuplu nu strica deloc!
Sotul meu nu ma mai saruta Sotul meu nu ma mai saruta
Cum impaci romantismul in cuplu cu aparitia bebelusului Cum impaci romantismul in cuplu cu aparitia bebelusului

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Nu căuta scuze, copilul tău o să te acuze! Du-te şi votează! Contează! Ştii, totuşi, care este cea mai mare responsabilitate a ta, dragul meu părinte? Să te asiguri că al tău copil va trăi, se va bucura şi îşi va întemeia o familie într-o viaţă mai bună ca a ta,...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

Bebee

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net