Greșeli pe care le faci când îți faci manichiura

Greșeli pe care le faci când îți faci manichiura

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Când alegem să ne facem manichiura acasă, percepem acest demers ca pe o relaxare și ca pe un mic răsfăț. Pentru a obține cele mai bune rezultate, trebuie să ținem cont de anumite reguli. În articolul de mai jos vei găsi unele dintre cele mai comune greșeli pe care le putem face în materie de manichiură și care, din păcate, pot influența sănătatea unghiilor noastre. Să aflăm cum am putea evita astfel de greșeli și cum am putea să avem cele mai frumoase și mai sănătoase unghii, fără a fi nevoite să vizităm un salon specializat!

Greșeală la manichiură- Aplici oja în toate direcțiile

Nu de puține ori ți se întâmplă să aplici oja pe unghie deplasând pensula în toate direcțiile.
Experții ne sfătuiesc să nu procedăm așa întrucât pe, de o parte, unghiile noastre vor deveni mai sensibile și se pot degrada mai ușor (de pildă, se pot exfolia sau chiar rupe) iar pe de altă parte, riscăm să utilizăm prea multă ojă.
Ideal este să aplicăm oja într-o singură direcție, înainte și înapoi. Putem începe din părțile laterale ale unghiilor și vom continua către centru. Așa putem avea și mai mult control asupra cantității de ojă folosite.

Este o greseala sa nu aplici oja in aceeasi directie la manichiura

Nu-ți cureți unghiile înainte de a-ți face manichiura

Este una dintre cele mai comune greșeli pe care le poți face la manichiură.
Pentru ca lacul protector și oja să se poată fixa așa cum trebuie, specialiștii ne sfătuiesc să degresăm inițial unghiile cu un disc de vată înmuiat în alcool. După aceea vom continua cu retragerea pielii din jurul cuticulelor.
Abia la final vom putea începe să aplicăm lacul protector și lacul de unghii.

Uiți să-ți lustruiești unghiile

Evită o astfel de greșeală dacă vrei să ai o manichiură reușită.
Folosind un dispozitiv special pentru lustruirea unghiilor (ideal este un fel de burete, puțin abraziv), nu numai că le vei reda strălucirea naturală, dar vei elimina din micile imperfecțiuni de pe suprafața unghiei (precum mici „șanțuri") și acestea vor arăta mai tinere. Așa vei reuși să le evidențiezi mai bine frumusețea naturală, chiar și după ce vei aplica oja.

Greseala la manichiura: uiti sa-ti pilesti unghiile

Citește și: 7 trucuri de manichiura pentru mamici grabite

Uiți să aplici o bază de lac protector

Unul dintre secretele unei manichiuri frumoase este să nu neglijezi să aplici o bază de lac protector. Să vedem motivele pentru care lacul este atât de important:
• Ajută manichiura să fie mai rezistentă
• Protejează unghia de substanțele chimice din compoziția ojei
• Împiedică o eventuală exfoliere a unghiilor.

Inainte de manichiura trebuie sa aplici un strat de lac

Folosești prea multă ojă

Din dorința de a avea unghii mai atractive, a căror culoare să reziste mai mult, adesea suntem tentate să facem această greșeală. Specialiștii ne spun însă că prea multă ojă poate fi dăunătoare pentru sănătatea unghiilor și nu este neapărat necesar ca ea să facă o manichiură mai rezistentă.
Este recomandabil să nu se aplice mai mult de trei straturi de ojă. Prima dată se va înmuia pensula în ojă, după care aceasta va fi deplasată pe unghie de la bază, continuând apoi cu lateralele și finalizând cu partea din mijloc a unghiei.

Greseala la manichiura: aplici prea multa oja

Citește și: 10 obiceiuri care îți distrug unghiile

Nu-ți lași unghiile să se usuce în mod natural

Fiind nerăbdătoare să ne finalizăm manichiura, nu va fi greu să facem nici această greșeală. Experții în manichiură ne învață că ideal este să lăsăm să treacă aproximativ două minute până ce fiecare strat de ojă de pe unghii să se usuce complet.
De cele mai multe ori, alegem să ne uscăm mai repede unghiile folosindu-ne de dispozitive speciale, precum cele din saloanele de cosmetică. Acest demers nu va fi benefic, întrucât, în timp, poate afecta sănătatea unghiei. Astfel de dispozitive sunt potrivite mai degrabă pentru manichiura pe bază de gel.
Dacă ne facem manichiura acasă, este preferabil să avem răbdare și să dăm ojei și lacului protector răgazul să se usuce în mod natural, după fiecare aplicare. Aplicările ar trebuie să apară în straturi cât mai subțiri și mai compacte.

Greseala la manichiura: utlilizezi un dispozitiv special pentru uscarea rapida a unghiilor

Nu utilizezi lacul ce conferă rezistență ojei

Și aceasta este o greșeală comună în materie de manichiură.
Lacul pe care ar trebui să-l aplici după ce oja s-a uscat complet nu va face altceva decât să confere un plus de strălucire și de rezistență manichiurii tale. Astfel, riscul ca oja să se crape se diminuează considerabil.
Pentru a profita din plin de beneficiile unui asemenea lac este cel mai bine să-l aplici peste ojă la două-trei zile.

Greseala la manichiura: uiti sa aplici lacul protector peste oja

Nu folosești ulei pentru cuticule

Acest tip de ulei are rolul de a proteja mai bine unghia și chiar de a fixa mai bine lacul protector și oja. Datorită lui, acestea se pot usca mai rapid.
Dacă vrei să ai o manichiură care să se apropie de perfecțiune, nu trebuie decât să urmezi pașii de mai jos:
• Înmoaie-ți cuticulele în apă călduță și împinge-le ușor (în spate)
• Aplică un strat de lac pentru fixarea ojei. Lasă-l să se usuce.
• Aplică oja propriu-zisă.
• Pune puțin ulei pentru cuticule pe cuticule și apoi pe întreaga suprafață a unghiilor. Lasă-l să se absoarbă în piele. Când acesta va fi complet absorbit, vei știi că unghiile tale s-au uscat.

Este o greseala sa nu folosesti ulei pentru cuticule

Tu mai știi și alte greșeli care te-ar putea împiedica să obții manichiura perfectă?

Surse:
www.allure.com; www.cosmopolitan.com; www.goodhousekeeping.com; www.huffingtonpost.com; www.oureverydaylife.com; www.providr.com;www.theworldofnails.com

Articolul urmator
Bullying-ul între mame: cum îi faci față
Bullying-ul între mame: cum îi faci față

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele
    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele

    Peștele este un aliment plin de nutrienți (vitamine, minerale, proteine, grăsimi sănătoase), dar și foarte versatil. Pentru a reuși să îl pui în valoare ca să profiți...

    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting
    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting

    De câte ori nu ți s-a întâmplat să te trezești cu sfaturi nesolicitate din partea celor din jur despre cum e mai bine să îți crești copilul? Familia, prietenii,...

    Ai un copil care crede că totul i se cuvine? 4 greșeli pe care le faci zilnic și cum le corectezi
    Ai un copil care crede că totul i se cuvine? 4 greșeli pe care le faci zilnic și cum le corectezi

    Când ai un copil care crede că totul i se cuvine, începi să te întrebi unde ai greșit ca părinte. Oare l-ai răsfățat prea mult? Oare ai cedat prea ușor, de prea...

    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri
    De ce îți blochează zodiile numărul de telefon! Evită să le faci asta dacă vrei să îți mai răspundă la apeluri

    Fiecare dispune de un anumit nivel al toleranței în ceea ce privește lucrurile pe care le suportă. Spre exemplu, sunt persoane pe care nu le deranjează dacă primesc de foarte...

    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia
    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia

    Cu toții am fost adolescenți. Îți amintești această perioadă din viața ta? Așa-i că era una extrem de tumultoasă, cu multe transformări interioare, dar și exterioare. Cu...

    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"
    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"

    La fel ca și noi, adulții, unii copii au stimă de sine scăzută și ca atare, se critică pe sine destul de mult, deseori adresându-și cuvinte urâte, care îl fac să...

    Ce să faci și, mai ales, ce să NU faci dacă descoperi că al tău copil se automutilează
    Ce să faci și, mai ales, ce să NU faci dacă descoperi că al tău copil se automutilează

    Ca părinte, probabil că una dintre cele mai dificile experiențe prin care poți trece este să afli că al tău copil suferă. Uite ce să faci și mai ales, ce să nu faci, dacă ai...

    La ce vârstă merg copiii și ce faci când nu se întâmplă la timp?
    La ce vârstă merg copiii și ce faci când nu se întâmplă la timp?

    Momentul în care bebelușul face primii pași este, fără îndoială, unul dintre cele mai memorabile și emoționante clipe ale vieții de părinte. Un fapt mai puțin știut...

    © 2024 Qbebe