Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Cum ştii că ai găsit echilibrul dintre rolul de femeie şi cel de mamă

de Bianca Onofrei

Rolul de mamă şi cel de femeie este extrem de discutat, mai ales în vremurile moderne în care trăim. Pe cât de naturale ar putea fi aceste roluri, pe atât sunt de controversate, provocând temeri şi frustrări. Ideea de rol pune o presiune asupra femeilor, acestea simţind că trebuie să facă faţă unor aşteptări, care de cele mai multe ori nu sunt ale lor, nici măcar ale partenerului sau familiei, ci ale societăţii.

Cuvintele pe care le auzi la cei din jur, fără să-ţi dai seama, pot deveni ceea ce gândeşti tu despre tine. Discordanţa dintre ceea ce îţi este indus că trebuie să faci şi ceea ce gândeşti şi simţi că trebuie să faci reprezintă calea către nefericire. 

Oamenilor le place să îşi creeze o imagine pozitivă despre sine, chiar cu riscul de a fi ireală. Din dorinţa de a nu-şi arăta slăbiciunile, de a compensa anumite lipsuri financiare, emoţionale, se afişează altfel decât sunt, îşi ascund defectele, necazurile. Cel mai des, întâlnim persoane care în permanenţă judecă viaţa celorlalţi, pentru că, nu-i aşa, este reconfortant să uiţi pentru câteva clipe de propriile probleme. Iar cei care fac asta nu doar că uită de ele, ci chiar le neagă, iar scoaterea în evidenţă a defectelor şi problemelor altora le fac propriile probleme să pară mai mici. Această atitudine este una toxică din punct de vedere emoţional, atât pentru persoana în cauză, cât şi pentru cei din jur.

Ce înseamnă să fii femeie? Dar mamă?

Într-un moment de maximă sinceritate, te-ai întrebat ce înseamnă să fii femeie? Dar ce înseamnă să fii mamă? După ce ţi-ai dat raspunsul, analizează-l cu atenţie. Acesta exprimă doar imaginea care şi-a fost creată încă din copilărie legat de rolul de mamă şi cel de femeie sau sunt şi aspecte legate de felul în care simţi tu că trebuie să fie, în concordanţă cu propria personalitate? Din păcate, în cele mai multe cazuri, răspunsul este rezultatul unor preconcepţii, formate în ani. 

Chiar dacă multora le place să creadă că sunt moderni, nu au un comportament constant, oscilând între tradiţionalism şi modernism. Bărbaţii declară că îşi doresc o femeie frumoasă, independentă, care are grijă de felul în care arată, dar care să fie „de casă", să îi îngrijească şi căreia să îi placă activităţile de familie. În realitate, femeile sunt fiinţe extrem de complexe, însă lupta mentală dintre conceptul de „femeie de casă" şi cel de „femeie de carieră" este una care poate duce la frustrări, neîmpliniri în viaţa de familie, într-un cuvânt, la nefericire. 
mama si copil 
Atunci când o femeie este extrem de implicată în viaţa profesională, fie că îşi doreşte asta, fie că este forţată de împrejurări, pe de o parte este admirată şi luată ca şi exemplu, pe de altă parte este judecată de către cei mai tradiţionali. Trist este că până şi femeile care nu au o viaţă tocmai perfectă judecă acest tip de femeie. În cazul în care o femeie este mai implicată în viaţa de familie, fie pentru că are un loc de muncă mai puţin solicitant, fie pentru că este casnică, din nou, este judecată. În cazul în care excelează în rolul de mamă, cei din jur spun „normal că face tot felul de activităţi cu familia, doar nu are altă grijă". De aici, deducem că, indiferent de calea pe care o alegi, nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea, iar asta oricum nu trebuie să fie scopul tău. Nu trebuie să te intereseze decât armonia alături de partener şi familie, pentru că atât timp cât voi aţi găsit calea cea mai bună pentru a comunica şi a face lucrurile să funcţioneze, cum vă percep cei din jur nu trebuie să vă afecteze.

Echilibrul nu este o formulă matematică 

Echilibrul dintre rolul de mamă şi cel de femeie nu este o formulă matematică, iar acesta nu este o constantă în viaţa unei femei. Echilibrul dintre cele două nu înseamnă să ai în permanenţă situaţia sub control, pentru că în unele situaţii excelezi în rolul de mamă, alteori mai mult în cel de femeie. Echilibrul se referă la ajustarea celor două, astfel încât ambele roluri să fie îndeplinite satisfăcător pentru tine şi cei din jur. Ideea de „satisfăcător" este una extrem de relativă, iar acesta este un alt aspect asupra căruia trebuie să reflectezi. Revenind la faptul că societatea îţi induce ceea ce trebuie să simţi şi să-ţi doreşti, analizează foarte bine aşteptările pe care tu le ai la tine şi cele pe care le au cei din familie. Discută împreună cu ei fiecare idee, pentru ca fiecare să înţeleagă ceea ce simte celălalt. Atunci când ai o nemulţumire, nu te grăbi să îi faci reproşuri partenerului, ci cere-i ajutorul. Atunci când simţi că cerinţele copiilor te copleşesc, învaţă să spui şi „NU". Rolul de mamă nu este sinonim cu cel de supereroină, deşi ar putea fi în multe cazuri. A fi o mamă bună nu înseamnă a avea mereu răspunsuri şi rezolvări la toate problemele familiei, înseamnă să fii preocupată de ceea ce se întâmplă în familie şi a-ţi da interesul pentru a face lucrurile să funcţioneze. Uneori, ai nevoie de pauze, ai voie să spui că nu mai poţi, că nu ştii, că nu vrei, iar toate acestea trebuie să vină din acceptarea faptului că nimeni nu este perfect şi conştientizarea faptului că frustrări adunate şi nerezolvate în prezent pot produce daune greu de remediat în viitor.  
copil si flori 
Un exerciţiu pe care îl poţi face în viaţa de zi cu zi este să te raportezi la tine ca la un OM, fără să îţi aduci aminte în permanenţă de rolurile pe care le ai, de iubită, soţie, mamă, soră, fiică. Tratează-i pe cei din jurul tău cu respect şi afecţiune, dar respectă-ţi propriile nevoi. A ţi le anula nu te face o soţie sau o mamă mai bună. Scapă de sentimentul de vinovăţie pentru toate lucrurile pe care nu reuşeşti să le faci şi trăieşte liber. Da, poţi face asta chiar dacă nu mai ai 20 de ani şi ai copii. Într-adevăr, această libertate va fi puţin mai „calculată" atunci când ai copii, pentru că rolul de mamă presupune mai multă organizare, dar asta nu înseamnă că trebuie să te anulezi ca şi individ. Cei din jur nu pot respecta şi înţelege nevoile tale, dacă nici tu nu le recunoşti şi nu le accepţi. Cum să înţeleagă partenerul că eşti copleşită de responsabilităţi, că vrei să faci din când în când ceva ce îţi face plăcere, dacă tu nu te plângi niciodată, dacă strângi din dinţi şi te suprasoliciţi şi dacă nu ceri ajutorul niciodată? 
 
Echilibrul dintre rolul de mamă şi cel de femeie se construieşte în timp, prin comunicare şi prin mici trucuri de zi cu zi. Simţi că toată viaţa ta este doar despre carieră şi responsabilităţile de mamă? Fă un efort şi mergi la cină cu partenerul şi vorbiţi orice, numai despre problemele de acasă nu! Vorbiţi ca şi cum nu aveţi alte griji. Descoperiţi-vă, visaţi, faceţi planuri, râdeţi! La serviciu ai parte de zile atât de ocupate, încât ai impresia că cei mici au crescut fără să observi. Spune stop şi mergi cu ei într-o excursie, închide-ţi telefonul şi acordă-le timp, doar lor. Toate aceste eforturi de a nu lăsa lucrurile la întâmplare, mai ales când vine vorba de priorităţile tale, îţi vor aduce echilibrul şi fericirea în viaţa de familie.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Ai grija de tine - Afla cum poti creste imunitatea organismului tau in sezonul rece! Ai grija de tine - Afla cum poti creste imunitatea organismului tau in sezonul rece!
Fereste-te de gripa noua! Afla tot ce trebuie sa stii despre virusul A H1N1 Fereste-te de gripa noua! Afla tot ce trebuie sa stii despre virusul A H1N1
Esti pregatita sa ai urmatorul copil? Esti pregatita sa ai urmatorul copil?
Sfaturi importante pentru o mama care se intoarce la lucru Sfaturi importante pentru o mama care se intoarce la lucru

Articole Lifestyle

7 zodii greu de iubit 7 zodii greu de iubit
Nu se mai poartă oja roșie! Uite care este culoarea care face furori în acest sezon! Nu se mai poartă oja roșie! Uite care este culoarea care face furori în acest sezon!
Soarele intră în conjuncție cu Scorpionul. O zodie își trădează sufletul pereche! Soarele intră în conjuncție cu Scorpionul. O zodie își trădează sufletul pereche!
O femeie a slăbit 100 de kilograme fără dietă. Află secretul ei! O femeie a slăbit 100 de kilograme fără dietă. Află secretul ei!

Alte articole care te-ar putea interesa


Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Fizică! Seminar gratuit pentru părinți responsabiliSiguranța copilului este responsabilitatea părintelui. Și este important ca în acest domeniu părinții să se străduiască să obțină toate informațiile necesare pentru a se asigura că cel mic este mereu la adăpost...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Yucca Center – un loc unde mamele se vor simți ca acasăAm avut plăcerea de a vizita săptămâna aceasta un loc extrem de plăcut, gândit de o mamă pentru alte mame. Încorporează într-un singur concept o parte destinată delectării cu minunății culinare, una destinată...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

7 greseli pe care toate femeile insarcinate le fac

7 greseli pe care toate femeile insarcinate le fac

Toate femeile insarcinate sunt preocupate de bunastarea si sanatatea bebelusului
MAI MULT

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Imagini care arata cat de diferite sunt sarcinile

Sarcinile sunt extrem de diferite atat de la o femeie la alta, cat si de la un
MAI MULT

Mituri interesante despre forma burtii in sarcina

Mituri interesante despre forma burtii in sarcina

Forma burtii in sarcina, conform unor mituri, indica sexul pe care il va avea
MAI MULT

Bebee

Cum-scăpăm-de-burtă-după-naştere

Cum scăpăm de burtă după naştere

Deşi burta după naştere are un aspect destul de inestetic, fiind foarte moale
MAI MULT

Este-bine-să-le-dăm-copiilor-vitamine

Este bine să le dăm copiilor vitamine?

Numeroşi părinţi se gândesc să le aducă un aport de vitamine copiilor lor,
MAI MULT

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

Când trebuie tăiat cordonul ombilical

Când trebuie tăiat cordonul ombilical

Legătura dintre mamă şi făt se face prin intermediul cordonului ombilical.
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net