Cum spuneam si in prima "culegere" de povesti de mamici, o astfel de alegere depinde in totalitate de personalitatea dar si de bugetul viitoarei mamici. Qbebe a strans de data aceasta data povesti de pe intreg teritoriul tarii si chiar de peste granite.
Vom citi din nou randuri scrise cu emotie de mamele eroine care isi dedica sanatatea, corpul, mintea si inima pentru a aduce pe lume cel mai pretios suflet: propriul lor copil.
Ne vom bucura alaturi de ele, vom rade si vom plange, si le vom multumi cu draga inima la sfarsit ca au avut curajul sa imparta cu noi un moment atat de delicat, atat de intim si atat de minunat: nasterea, numai pentru ca viitoarele mamici sa fie bine informate.
Travaliul a început duminicã noaptea; pe la 2 m-am trezit cu contractii dese în partea inferioarã a abdomenului, am mai citit pânã pe la 2.30 sã mã asigur cã nu am niste simple dureri de burtã... Ei si pe când ne-am asezat la masã am început sã simt adevãratele contractii, cu dureri de spate si abdomen inferior... Erau scurte, destul de dese si de puternice...
La spital m-a dezbrãcat moasa, altfel nu cred cã mai apucam, m-a controlat o drã. doctor si mi-a spus: "Haideti pe masã, cã nasteti!" Pânã aici au fost toate bune, chiar foarte bune, de aici încolo... adio curaj si putere de decizie, am fost din nou o marionetã.
În sala de nasteri mi-au pus perfuzie cu glucozã (m-am speriat si probabil eram cam albã, dar în rest n-aveam nimic, aveam de fapt nevoie de o încurajare, nu de substante...), m-am urcat cu chiu cu vai pe masã unde dr. mi-a rupt apa (eram dilatatã complet, dar cu membrane intacte!). Ce s-a întâmplat nu stiu, dar a fost extrem de dureroasã operatiunea pentru care nu am decât un cuvânt: oribil !!! Stiam cã e neplãcut, dar nu dureros... Moasa l-a adus pe sot (o mare realizare, date fiind conditiile din spitalele noastre) si am fost pusã sã împing. Sincer, nu simteam nevoia, iar pozitia de gândac neajutorat nu mi-a folosit deloc. Asa cã am nãscut cam în jumãtate de orã si nu imediat si regret amarnic cã n-am spus cã nu vreau încã sã împing.
Despre pozitie... mã îndoiesc cã as fi fost lãsatã altfel... În aceste conditii n-am scãpat nici de epiziotomie. Mi s-a fãcut repede si oxitocinã ca sã elimin placenta, desi spusesem cã nu vreau, cordonul ombilical a fost tãiat imediat, desi, la fel cerusem frumos sã nu se facã acest lucru (dr. neonatolog m-a întrebat: "Da ce, sunteti neonatolog?"), iar Nectaria mi-a fost lãsatã pe burticã putin, desi am insistat sã o lase, cãci voiam s-o alãptez cât de puþin. Acesti "desi" m-au amãrât mult...
Peste aproximativ 2 ore am luat fetita din sectia de nou-nãscuti, în ciuda nemultumirii evidente a asistentei care s-a uitat la mine urât de-a dreptul cã nu zac în pat, asteptând docilã sã o aducã dumneai cine stie când. Mi-a spus cã poate va vãrsa si ce mã fac (?), iar eu i-am spus sã nu îsi facã griji. La ceva timp a venit neonatoloaga în salon, de data aceasta mai amabilã, s-a asigurat cã suntem bine si a împins-o pe Nectaria sã sugã; noi ne studiam reciproc încã si Nectaria nu fusese tentatã de colostru.
Tati a fost cu noi tot timpul, ceea ce a fost grozav, iar personalul medical a fost amabil per ansamblu (fãrã sã primeascã "atentii"!), chiar dacã n-am reusit sã comunicãm perfect (poate si din cauza timiditãtii mele). Amintirile mele despre nastere sunt în continuare vii, iar dacã ar fi sã trec din nou printr-o nastere, cred cã as cãuta din nou informatii despre alte maternitãti...
Maternitatea Spitalului Universitar (Municipal) Bucuresti
În 2005, Roxana a venit pe lume în maternitatea Spitalului Universitar, unde lucra medicul care mi-a urmãrit sarcina.
La Municipal este sistemul "rooming in", adicã vrei nu vrei, ai copilul lângã tine. Iar contra unei sume potrivite, poti avea si însotitor lângã tine. Am avut norocul sã stau într-o rezervã cu douã paturi, nu cu patru sau mai multe, cum erau alte rezerve. De fapt, am avut norocul sã cunosc pe cineva, care cunostea pe altcineva, care mi-a facilitat aceastã locuire. Altfel, probabil cã as fi nimerit la grãmadã.
Am cunoscut si asistente drãgute, amabile chiar fãrã sã le bagi ceva în buzunar. Am cunoscut si genul de asistente care si-au uitat inima undeva, în penumbra anilor petrecuti printre bolnave si lãuze, si care ofereau un zâmbet doar la schimb cu o bancnotã vârâtã în buzunar. În scurt timp, când m-am prins de miscare, le rãsplãteam bunãtatea primelor si le plãteam îmbunam pe cele din urmã de la început, când se schimba tura, ca sã-mi iau de-o grijã.
În noaptea de dupã cezarianã am stat la reanimare, eu cu durerea mea, cãci nu existau calmante, niciun algocalmin, nimic n-am primit o noapte întreagã. Am stat cu sãculetul cu nisip pe burta proaspãt operatã si-am strâns din dinti. Sentimente materne? Dor de copil? Nu, doar o senzatie de vomã pe drumul de la sala de operatii la reanimare si o durere nocturnã cumplitã, care treptat m-a prins cu totul în mrejele ei. Îmi amintesc doar penumbra sãlii, gemetele fetelor mai putin rezistente la durere, conversatiile mele soptite cu vecina de pat, o fatã din Buzãu cu care am stat si pe urmã în salon, si râsetele asistentelor pe holuri.
Mai rãzbat încã pânã azi sfaturile asistentei mai în vârstã (i-am uitat numele, sã-i dea Dumnezeu sãnãtate) de la bebelusi, care mi-a pus copilul la sân iar si iar, ca sã nu fac furia laptelui, cum sã nu fac ragade, cum sã nu se învete copilul la alt lapte decât al meu, sfaturile celeilalte asistente, care cu mânã forte mi-a arãtat cum sã spãl copilul fãrã teamã cã i-as face rãu, si de cea mai putin drãgutã, dar care a fost de acord sã-mi aducã putinã glucozã, doar putinã, pentru Roxi, si i-a dat-o ea cu lingurita, ca sã reusesc s-o adorm si sã mã odihnesc si eu putin...
Aveam televizor în camerã unde ne-au pus un film despre alãptare - îmi amintesc cã m-a mirat în film cazul unei femei, o nordicã, ce alãpta un copil de vreo sase ani si altul de vreo doi ani, alternativ. Erau expuse tehnici de alãptare si îngrijire a nou-nãscutului. Am primit si cãrticele de la sponsori cu diverse informatii utile. Într-un cuvânt, cum ziceam, n-a fost raiul pe pãmânt, dar a fost bine.
Maternitatea Spitalului Elias Bucuresti
În 2007, când clinica la care eram arondati avea deja activ un parteneriat cu maternitatea spitalului Elias, nici n-am stat pe gânduri si am mers acolo sã nasc. Aveam rezerva mea, am plecat la spital doar cu hainele de pe mine si când sã mergem acasã a adus sotul un body, în care am îmbrãcat-o pe Ilinca.
Dupã operatie am stat tot la terapie intensivã, dar în conditii cu totul diferite: eram doar douã fete, eu arondatã la clinica privatã, ea plãtise nasterea în acest sistem; aveam pe burtã un sãculet cu gheatã pe care mi-l schimba o asistentã; tot ea sau alta venea sã mã întrebe dacã am dureri, dacã am nevoie de un calmant; veneau sã-mi aducã ceaiul de fenicul si chimen, iar apoi, în zilele urmãtoare, si mâncare usoarã, de care aveam voie. N-am dat niciun leu nimãnui peste ce era pe facturã - ok, sotul zice cã de bucurie, dupã nastere i-a cinstit pe brancardierii care m-au scos din sala de operatie, dar asta a fost tot.
Iar la rezervã am stat ca la hotel - cu televizor si aer conditionat, cu baie proprie, asistentele veneau si fãceau toaleta direct în camerã, fãrã coada cu chilotii în mânã. Nu era sistem rooming in, dar puteam cere copilul când vroiam. Icterul prelungit al Ilincãi s-a rezolvat la lampã. Faptul cã i-au dat lapte praf (cu seringa, nu cu biberonul) n-a avut nicio influentã ulterioarã asupra dorintei ei de a suge. La externare ne-a fãcut un medic neonatolog tuturor mãmicilor care plecau în acea zi un fel de "training" în meseria de pãrinte, e cam mult spus, dar oricum, cum sã întâmpini primele zile ale copilului, despre buric, bãitã etc. Într-un cuvânt, toate amintirile de la Elias sunt bunicele si bune.
Unde sã nasti?
Unde lucreazã medicul tãu - dacã ai o relatie bunã si deschisã cu el. La privat - dacã ai si banii si dacã vrei sã ocolesti neajunsurile sistemului medical de stat. Acasã - dacã ai curajul (la mine nu se punea problema, cãci stiam cã voi face cezariene).
Eu cred - sper - ca o femeie isi alege maternitatea in care sa nasca la fel de atent ca alte "dichisuri" feminine. Cand poate.
Am aterizat mult prea devreme in maternitate, si am asteptat cu totii un travaliu inca inexistent, timp de vreo trei ture. Protocolul spitalului era de 24 de ore de provocare, imi acordasera deja cateva peste, in van. Partea buna a interventiei de chirurgie majora prin care a venit pe lume primul copil este ca in cele cinci zile cat am stat in maternitate am inceput sa tesem cel mai frumos si intens (in toate sensurile) lucru ce mi s-a intamplat: cresterea unui pui. M-au ajutat cum n-am cuvinte sa multumesc, mi-au aratat pozitii de pus la san pe care nu le-as fi putut imagina singura, cu burta taiata si toata buimaca. Si dezamagita. Am povestit cum m-am simtit si cine m-a ajutat.
Maternitatea pe care am ales-o pentru al doilea copil a fost casa noastra. Am vizitat cateva prin zona, pe o raza de vreo 200 de km, si mereu am simtit ca oriunde, atentia de care aveam nevoie eu si copilul meu valora prea mult. Asteptam ceva ce foarte putine locuri imi acordau: timp. Am contractat doua moase si un ginecolog-pompier, care nu apare decat in situatiile limita, inainte de o eventuala mutare la spital a gravidei. La intrebarea de la prima intalnire - ce vrei de la noi, am raspuns : timp, rabdare, si liniste. Poate pare stupid pentru unii, chiar si pentru unele. Dar nu ploua cu anterior mentionatele, mai niciunde. Am avut parte de tot ce am sperat, aici detaliile. Ce am apreciat din aceasta maternitate: intimitatea, asteptarea, prezenta continua a cuiva care stie ca ce se intampla decurge normal. Comoditatea de a nu disparea din raza de actiune a primului copil. Nu a trebuit sa ma intorc acasa, ci la noi acasa a mai venit cineva. Nu am asteptat contravizita intr-un salon, ci mi-am primit in vizita moasele care m-au insotit la nastere, in primele saptamani.
Imi asum alegerile ca fiind perfecte pentru momentele respective din viata mea.
In primul rand trebuie sa specific ca eu sunt din Baia Mare. Asa ca aveam cateva posibilitati pentru alegerea medicului si a locului unde doresc sa nasc. Baia Mare, Cluj sau Ungaria. Din cauza sarcinii cu probbleme si a distantei decizia mai ramanea doar intre stat sau privat. In Baia Mare. Lucru care deja insemna ca te cam lasi in voia sortii. Recunosc ca am ales intai maternitatea, si abia apoi mi-am ales medicul.
Ia sa vedem balanta intre stat si privat (datele despre stat le am de la prietene apropiate, deci nu e experienta personala, dar nici povesti auzite pe autobuz, e vorba de mame de incredere):
La Spitalul Judetean Baia Mare:
1. Din momentul in care te internezi nu iti mai vezi sotul. Intri tu cu bagajele, le duci in salonul pe care il imparti cu alte 3-4 mamici.
2. Se da spaga. La medic, la moase, la asistente.
3. Chiar daca platesti, esti tratat rau.
4. Medicii sunt pro-cezariana. Nu te lasa sa "te chinui" si repede se ofera sa te taie.
5. Inca un motiv pentru care esti lamurita sa faci cezariana este faptul ca ei nu se amesteca unul peste tura altuia. Deci daca iti vine sa nasti si nu e de servici chiar medicul tau, in general acesta nu va veni la spital.
6. Chiar daca este un spital cu mai multe specializari, anual sunt mame si/sau copii care mor la nastere.
7. Dupa nastere stai intr-un salon cu mai multe mamici. Un salon murdar, un spital murdar. Cateodata au chiar si gandaci.
8. Am auzit ca acum daca platesti bine (in plus fata de normal), iti e lasat bebelusul cu tine in salon. Altfel le e cam lene asistentelor sa ti-l tot aduca, sau sa tina socoteala fiecarui bebelus unde e plasat, asa ca le e mai simplu sa ii tina pe toti impreuna, in salonul de nou-nascuti.
9. Alaptatul la 3 ore ziua, noaptea deloc. Daca intre timp copilul plange sau tu nu poti sa mergi la el, normal ca ii este data sticluta sau suzeta sau noaptea e ignorat.
10. Dupa nastere te poate vizita lumea la spital. Pe hol, langa usa de sticla inchisa bine. Cei de afara, familia, pot vedea copilasul prin geam.
Deci, daca peste murdarie si spaga as fi putut trece, recunosc ca am ales Euromedica pentru ca m-am gandit ca fiind o maternitate privata, pot sa am anumite pretentii.
La policlinica privata Euromedica Hospital Baia Mare:
1. Sotul te poate insoti. Cand a venit neonatologul, eu impingeam sa iasa Alex afara, asa ca sotul meu i-a spus repede ce ne dorim. Nu a trebuit eu sa infrunt priviri dubioase, sau sa explic, s-a ocupat sotul meu de tot. Si oricum, am observat ca orice medic accepta mult mai usor o opinie exprimata de un barbat, si nu mai comenteaza nimic. Sotul meu m-a vazut, a simtit ca am nevoie de o incurajare, era in stanga mea, ma tinea de mana, si mi-a spus: "Ralu, impinge ca e afara capul!". Nu mi-a trebuit mai mult, am mai impins o data si a fost GATA! Minunea mea era afara! Nascusem! UAU! Eu! Nascusem! Trecuse tot greul! Si sunt 100% sigura ca totul a mers usor pentru ca l-am avut pe sotul meu aproape!
2. Am platit 1600 ron. Nu e voie sa dai apoi nici un cadou, nici o spaga.
3. Desi asistentele si doctorii nu primesc nimic, esti tratat omeneste. Aveam un buton la pat pe care puteam apasa de cate ori aveam nevoie de ceva, orice. Asistentele mamelor veneau zilnic si imi faceau toaleta, in pat. Cu apa calda :D. Asistentele de la copii mai aveau in ele putin din "scoala comunista" amestecat cu "scoala de marketing lapte praf". Nu erau constiente de importanta alaptarii in primele zile si a trebuit sa ma lupt pentru asta. Dar erau dragute.
4. Medicii sunt pro-nastere naturala. Cel putin al meu :D. Cand l-am intrebat la o consultatie in sarcina daca am voie sa-l sun noaptea, a zis ca e evident ca il voi suna, pentru ca majoritatea nasterilor naturale au loc noaptea. Si ca e normal si nu e nici o problema. S-a bucurat surprins ca imi doresc nastere naturala, era obisnuit ca majoritatea mamelor sa ceara cezariana.
5. La punctul acesta nu am ce sa scriu, pentru ca aici medicii vin la spital, indiferent de tura. Ba chiar si coopereaza unul cu altul, si pentru naturale, si pentru cezariene.
6. Punctul acesta a fost singurul care a inclinat inspre spital. Chiar daca procentul de probleme la nastere e acelasi la spitalul de stat ca la cel privat, era evident ca daca nasti inainte de saptamana 35 sau daca apar probleme, esti tranferat la spital. Nu numai ca transferul intarzie luarea de masuri, dar de multe ori cei de la spital nu sunt dispusi sa rezolve o problema aparuta la privat.
7. Dupa nastere stai intr-un salon cu doua paturi. In afara de perioadele super aglomerate de nasteri, de obicei stai singura in salon. Eu am stat singura. Salonul e modern, ai frigider si televizor, baie cu dus. Totul e curat si nou. Trebuie sa vii de acasa doar cu periuta de dinti si buletinul. Lenjeria schimbata regulat, ti se dau si camasi de noapte curate (dar poti sa le porti si pe ale tale), primesti 3 mese pe zi in sistem de catering.
8. In general nu am auzit sa dea cuiva bebelusul din prima noapte. Probabil ca nu au incredere ca te descurci. In a doua noapte l-am cerut cu mine si din momentul acela m-am indragostit iremediabil de el.
9. Cu alaptatul sunt asa si asa. Au lapte praf peste tot. Dar cunostinta mea care era acolo asistenta stia ca vreau sa-l alaptez, asa ca dupa ce l-au imbracat mi l-a adus la san.
10. In ziua in care am nascut au putut sta cu mine sotul meu si apoi mama mea. Toata ziua. In rest putea sa ma viziteze lumea in doua reprize zilnic. In timpul orelor de vizita copilul era dus la neonatologie unde putea fi admirat prin geam. Daca le garantam asistentelor ca nu am alti vizitatori in afara de sotul meu, imi dadeau copilul sa stam toti trei impreuna.
Ce sa zic? Abia am asteptat sa ajung acasa.
Nu am apucat sa spun cum mi-am ales medicul. Eu veneam dupa o sarcina obtinuta miraculos, plus stresul pierderii sarcinii. Dintre medicii care colaborau cu Euromedica, doar de unul singur nu auzisem de rau. Asa ca l-am ales pe domnul doctor Roman, am fost la el in sarcina la ecografii si mi s-a parut ca ne potrivim. Avea rabdare cu mine, orice intrebari ii puneam, orice ii spuneam ca am mai citit (ca eu citesc si vorbesc multe :D). Mi-a raspuns la telefon chiar si intr-un weekend cand am avut un stres cu o potentiala infectie de varicela. Si era optimist. In plus, domnul doctor Roman e foarte implicat si aduce tot timpul ceva nou. In perioada cand eram eu gravida, facea cursuri pentru gravide la Euromedic.
Ce as alege pentru urmatoarea nastere? Hmmm ....
Daca as avea curajul, as naste acasa. Cu o moasa sau un medic. Daca nu se legalizeaza intre timp nasterea acasa, atunci pe ascuns. De ce?
- Pentru ca nu vreau ca atunci cand apare un bebelus nou si in viata lui Alex, acesta sa vina cu suferinta provocata de despartirea de 3 zile de mama, pentru prima data in viata.
- Pentru ca, desi la Euromedica mi s-au indeplinit dorinte pe care nici nu as fi indraznit sa le revendic la spital, totusi au ramas unele spuse doar cu o jumatate de gura, care primeau un raspuns negative:
o Sa pot sa stau in orice pozitie doresc ca sa nasc. Se stie deja ca pozitia practicata la noi e cea mai grea in care poate o femeie sa nasca, e contra gravitatiei.
o Sa pot sa ma misc cand si cat vreau, sa ma pot plimba cand si cat vreau, sa pot sa fac dush cand si cat vreau, sa imi poata face masaj sotul meu si sa ma poata mangaia mama mea.
o Sa pot sta pe mingea de travaliu care se pare ca mi-a accelerat contractiile.
o Sa pot naste in apa daca vreau.
o Sa pot sa imping cand simt nevoia sa imping.
o In plus, o moasa buna trebuie sa stie cand sa-ti spuna sa nu mai impingi, ca sa nu ai nevoie de o epiziotomie.
o Amanarea taierii cordonului ombilical pana cand nu mai pulseaza (taierea prematura are multe repercusiuni negative, de la o anemie severa, pana la cancer)
o Sa-mi puna bebelusul la mine pe piept imediat ce e nascut, nu sa-mi fie luat si spalat, imbracat, piscat sa planga, APGAR-at, bagat bete in nas ca sa stranute, intepat, etc.
o Sa pot avea luminile mai stinse in camera unde nasc, si poate chiar o muzica linistitoare in surdina si sa ma folosesc si de aromaterapie...
o Sa nu mi se dea oxitocina.
o Sa nu mi se faca chiuretaj.
o Sa stau tot timpul langa bebelusul meu, sa nu ne despartim nici o clipa.
o Sa nu existe riscul sa primeasca glucoza sau lapte praf.
o Sa nu existe riscul sa primeasca ceva ce eu am interzis
o Sa nu fie spalat cu sapun Dalin
o Sa nu fie dat la fundulet cu kilograme de crema de iritatii petrini
o Sa nu am emotii la fiecare cantarire a bebelusului ca imediat mi se va recomanda lapte praf
o Sa nu ma stresez pe parcursul orelor de vizita ca pruncul imi e la neonatologie si daca plange nu-l aud...
o Sa nu primeasca picaturi in ochi.
o Sa il pot alapta la cerere.
o Sa pot dormi cu el. In pat.
o Sa poata sotul meu sa fie aproape de mine mereu.
o Sa fiu intr-un mediu cunoscut si linistit.
o Sa primesc cand doresc mancarea mea preferata, de oricate ori pe zi.
o Sa o pot vedea pe mami cand doresc :D.
o Sa fim toti aproape, ca o famile normala si sanatoasa. Sarcina nu e o boala, asa ca nici nasterea nu trebuie sa fie o actiune medicala, facuta de doctor. El e acolo ca sa te ajute la nevoie, in rest mama trebuie sa nasca, si sa fie totul dupa cum simte ea, cand vrea ea, cum poate ea.
o Si sa nu ma simt extenuata de la politetea (pe care cu greu o mai mentineam) cu care trebuia sa explic asistentelor ce doream sau ce nu doream.
Daca voi considera ca e prea riscanta o nastere acasa, atunci voi alege iar maternitatea privata Euromedica (singura optiune pe langa spitalul judetean), voi merge mai repede acasa (pe semnatura) si voi fi curajoasa-obraznica sa-mi impun dorintele. Gata cu politetea naiva. Copiii mei sunt mai importanti si relatia mea cu ei atunci se construieste, in acele clipe...
Maternitatea Brasov
Joi 31 mai dimineata la ora 7 eram la maternitate pentru a ma interna. Mi s-au facut analize, am fost dusa in salon, si a inceput asteptarea. . . doctorita mea mi-a spus ca va veni seara la ora 22 pentru a imi face un consult si pentru a pune un " balonas" care va provoca nasterea. Vineri 1 iunie la ora 8 mi-a fost rupta apa. . . ma numar printre putinele femei care nasc cu sotul langa ele. El a fost cel care m-a incurajat pe tot parcursul travaliului, si pe timpul nasterii. Am nascut la ora 10:30 o minunatie de fetita, pe care insa nu am vazut-o decat la ora 17.
Dupa ce am nascut fetita a fost dusa in salonul bebelusilor si eu am ramas in salonul in care am nascut. Pot sa spun ca am avut noroc, caci in tot timpul acesta sotul a stat cu mine, nu am fost singura si conteaza foarte mult sa fie cineva langa tine. ...
Am fost dusa in alt salon dupa plecarea sotului, am avut surpriza de a fi intrebata de asistenta daca urmeaza sa mi se mai puna perfuzii deoarece inca aveam acul in mana. Nu ma pot plange de felul in care au decurs urmatoarele zile in spital, am stat pana luni. Mancare imi aducea sotul, pentru ca nu mi-a placut niciodata mancarea de spital. . . Mergeam din trei in trei ore la fetita sa ii dau sa pape. ...
Asistentele in general s-au purtat frumos fara sa le bag in buzunare, fetita era schimbata si curata de cate ori mergeam la ea. Nu am gasit-o niciodata murdara, sau mai stiu eu cum. Intr-un final insa s-au rezolvat toate si am plecat amandoua acasa.
Clinica Eva din Brasov
Pe Karyna am nascut-o insa la clinica Eva din Brasov. Motivul? Doctorita mea doar acolo mai face nasteri. As fi nascut fara ezitare tot la maternitate daca s-ar fi putut. Cum la prima nastere nu a durat prea mult travaliul, si a doua nastere am vrut sa fie tot provocata numai ca fetita mea nu a fost de acord. M-am internat pe 14 septembrie, de data aceasta seara pe la ora 19 . . .
M-a consultat doamna doctor si a constatat ca am deja dilatatie de 2 cm, asa ca nu imi mai pune "balonasul" ca risc sa nasc noaptea si era mai bine sa ma odihnesc. Cand am inceput sa nu mai suport durerile mi s-a facut anestezia peridurala si fetita mea a venit la ora 10 pe lume, am tinut-o in brate imediat dupa ce a terminat neonatologul cu ea... Am fost foarte emotionata cand mi-au pus-o prima data in brate mai ales ca eu inca eram pe masa ginecologica si doctorita avea acul in mana...
La ora 12 mi-au adus-o sa ii dau sa pape. Am mancat si eu, de data aceasta de la ei, caci nu ai voie sa primesti mancare din afara. Am primit o ciorba, si un orez cu o friptura, delicioase, desi sunt mofturoasa la mancare, am mancat, nu mult, dar am mancat. Apoi pe la ora 15 am fost dusa in salon, inca nu se eliberase din cauza asta am fost dusa asa tarziu in salon. Dupa ce am ajuns in salon am sunat sa mi se aduca fetita caci imi doream sa o am langa mine. Eram singura in salon si ma plictiseam, desi era un televizor nu ma atragea prea tare. Mi-a fost adusa si a stat cu mine pana la ora 21 cand a venit asistenta sa o ia la baie si la somn in salonul bebelusilor deoarece era prima noapte am zis ca e mai bine sa doarma in salonul bebelusilor sa pot sa dorm si eu.
Dimineata la ora 7 a venit doctorita mea si am intrebat-o cand plec acasa, si dupa ce m-a consultat a zis ca din punctul ei de vedere pot sa plec acasa daca ii da drumul si bebelusului. La ora 8 au venit la vizita alti doi docori care si-au dat si ei acceptul plecarii mele acasa. Toata lumea stia ca vreau sa plec acasa. Mi-au adus fetita sa o imbrac sa plecam acasa. Astfel incat la ora 10 joi 16 septembrie eram acasa.
Am avut parte de doua nasteri destul de usoare alaturi de omul pe care il iubesc enorm de mult. Personal cred ca nu conteaza foarte mult unde nasti maternitate de stat sau clinica privata important este sa te intelegi bine cu doctorul care te asista la nastere sa ai incredere in el si sa ai suport moral langa tine.
Primul contact cu spitalul, mai degrabã pe plus. Adicã nici aspect de clinicã privatã dar nici spital de stat pe punctul de a se prãbusi.
Optiunea cu clinica privatã nu o luasem în serios pentru cã, pe de-o parte preturile mi se pãreau aberante si, pe de altã parte, întelesesem cã în caz de complicatie, tot la un spital de stat am fi ajuns... La sfârsitul celei de-a 39-a sãptãmâni, într-o duminicã, au început si contractiile. Nedureroase însã cu o frecventã din ce în ce mai clarã. Duminicã dupã-amiaza eram la spital. Pe la 5 si ceva m-a vazut cineva de la camera de gardã si a decis cã aveam dilatatie de 3-4 si cã trebuia sã rãmân. Pe la 6 mi s-a fãcut o epiduralã cu trusa adusã de acasã. În tot timpul ãsta aveam contractii însã nedureroase.
Pe la 7 au început niste contractii dureroase rãu. Cineva îsi dãdea cu pãrerea cã o fi trecut efectul epiduralei, însã pe la 7h10 moasa a constatat cã aveam dilatatie maximã si Mihu vroia sã iasã. Doctorul era pe drum. M-au sfãtuit, dacã pot, sã nu împing încã. Dupã câteva minute care mi s-au pãrut nesfârsite, a apãrut si doctorul, m-am mutat, sustinutã de cineva în sala de nasteri si foarte rapid, la 8h seara fix, Mihul se nãstea. Totul s-a întâmplat foarte rapid, luîndu-i cumva prin surprindere si pe cei de acolo.
Mih a avut 3kg in cap si scor Apgar 9, nici acum nu stiu de ce pentru cã evident el era încã de pe atunci un copil perfect :D. Imediat mi-a fost si arãtat, mi s-a pãrut- normal :)- frumos doar cã am avut senzatia cã ochii nu erau albastrii...
Mih a fost dus la neonatologie, eu, sprijinitã si un pic nãucã dar pe picioarele mele, am fost mutatã într-un salon despãrtit de sala de nasteri doar printr-o usã batantã. Acolo am petrecut cea mai halucinantã primã noapte de proaspãtã mãmicã pentru cã nu mai erau locuri libere în saloane astfel cã am auzit, prin usã, ca prin vis, si celelalte douã nasteri care au mai avut loc în noaptea respectivã.
La 12h noaptea însã am fost în stare sã mã ridic în picioare, sã traversez tot holul care desparte sala de nasteri si saloanele de neonatologie si sã îl iau în braþe pe Mih la prima alãptare. Mi s-a explicat de vreo 2-3 ori cum sã îl tin la sân.
A doua zi dimineaþa, doctorul, surprins sã mã gãseascã în salonul ãla de tranziþie, m-a mutat rapid într-un salon destul de decent, de douã locuri, aproape confortabil, cu o baie exact vizavi si la doi pasi de sala de alãptare.
Am rãmas cu o impresie mai putin bunã despre doctorii de la neonatologie care nu prea mi-au spus nimic util dar e drept cã pãreau foarte implicati în îngrijirea prematurilor de la incubator... si mãcar n-am plecat cu vreo reteta de lapte praf de acolo... Ci doar cu o lista destul de utilã privind ingrijirea bontului ombilical si a picaturilor de luat in caz de colici.
Si da, am dat si plicuri dar întotdeauna dupã actul medical.
Una peste alta nu a fost o experientã proastã desi, da, as fi preferat sã îl am pe Mih în camerã. Curios cã pe usa salonului în care am stat era afisatã o pledoarie în favoarea Rooming In....
Miercuri dupã-amiaza am fost externati. Cam atât a fost experienta noastrã în maternitate.
de Cristina Popov (ozzy.ro)
A fost simplu, intii mi-am ales doctorul. Dupa o tentativa de a aborda un medic ginecolog cunoscut, cu referinte pozitive, dar mult prea ocupat ca sa imi ofere si sentimentul ca sunt tot timpul in siguranta si ca-l pot aborda daca am vreo nelamurire, Babicu' zice: "O sa nasti cu dr Gica". Fost coleg de facultate de-al lui, dr Gheorghe Gica era la vremea respectiva era rezident in ultimul an la Spitalul Municipal si clinica Medlife.
Egoista sau nu, eram bucuroasa ca gasisem un doctor pe care puteam sa-l intreb orice si pe care puteam sa-l sun la orice ora, ceea ce s-a si intamplat pentru ca am nascut in prima zi de Pasti.
Maternitatea din Spitalul Municipal am vizitat-o o singura data pina sa nasc. In plus, aflasem si ca e o maternitate baby-friendly, iar daca la acel moment mi se parea o chestie formidabila, acum mi se pare esentiala in alegerea maternitatii.
In cazul nostru, totul a decurs conform planului si ideii pe care o aveam eu in cap despre nastere: ma duc, nasc, venim acasa. Daca ar fi fost dupa mine, as fi tulit-o imediat ce m-am dat jos de pe masa, dar, na, protocolul te obliga sa mai stai vreo 2 zile. Timp in care asistentele de acolo te invata cum sa-l pui la sin (nu a fost nevoie, Ozzy a stiut clar ce si cum vrea din primul moment), cum sa-l speli, schimbi, etc.
Oricare ar fi fost hibele sistemului, eu nu le-am observat/trait si cu siguranta nu au fost atit de puternice incit sa mi le amintesc acum. Protocolului baby-friendly (care era respectat cu sfiintenie acolo, la modul ca, de exemplu, o mamica din salonul meu a rugat asistentele sa-i ia copilul pentru o noapte sa poata dormi, iar ele au refuzat, vizitind-o in schimb mai des pentru a o ajuta) m-a facut sa ma concentrez exclusiv asupra copilului si sa ramin cu amintiri placute: l-am luat cu mine in pat, ii dadeam sa suga de fiecare data cind cerea, dormeam amindoi de stingeam. Dupa doua zile de stat asa lipiti unul de altul, ne-am imbracat si am plecat acasa.
