2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?

2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?

Mariana Voinea

Un cuvânt jignitor adresat copilului îi poate aduce frustrări și dezechilibru emoțional. Cu sentimentele celor mici nu ne jucăm, de aceea este important să ne alegem cu atenție cuvintele pe care le adresăm. Rezultatele studiilor efectuate în acest sens sunt șocante.

Faptul că din ce în ce mai mulți copii sunt abuzați verbal este o realitate cruntă a zilelor noastre. Părinții suprasolicitați cu un loc de muncă extenuant, plini de griji și preocupări casnice zilnice, cu greu fac față cerințelor micuților care cer puțină atenție, chiar în momentele nepotrivite.

Abuzul verbal este la fel de grav ca orice fel de abuz, deoarece unele cuvinte se pot înfige adânc în sufletul fraged al micuților. Uneori, cuvintele mamei sau ale tatălui le rămân întipărite în minte copiilor până în anii maturității.

Deși poate că părinții nu își amintesc ce au spus la nervi sau supărare, copiii știu că în vorbele lor spuse la supărare a fost un sâmbure de adevăr.

Cum pot adulții să combată abuzul verbal asupra copiilor

mama cearta fata care plange pe canapea

În urma unui sondaj făcut recent, statisticile sunt îngrijorătoare. Practic, s-a ajuns la concluzia că puștii de 16 ani consideră că toate cuvintele rele pe care adulții le spun despre ei sunt adevărate. Copii de 12 ani pot distinge între abuzul emoțional și abuzul fizic.

La vârsta lor, cei mici știu că, dacă vânătăile dispar după câteva zile, cuvintele rămân în suflet întreaga viață. Tinerii adulți în vârstă de 18 ani ajung să se simtă inutili atunci când părinții lor le spun că ”nu sunt bun de nimic”.

Acestea sunt doar câteva exemple din sondajul care a vizat peste 1000 de copii cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani. Rezultatele sunt șocante: 41% dintre adolescenți sunt victime ale abuzului verbal în mod regulat din partea adulților cu care locuiesc.

Studiul efectuat de Words Matter are menirea de a avertiza adulții asupra efectelor nocive ale cuvintelor negative pe care le spun copiilor și care îi poate afecta emoțional.

Abuzul verbal poate determina scăderea stimei și încrederii de sine a tinerilor. Aceștia nu vor mai fi conștienți de potențialul lor în viitor și nu se vor aprecia la adevărata lor valoare. În plus, modul de comportare al copiilor acasă, la școală sau în diferite situații sociale va fi diferit de al altor copii.

De asemenea, cei mici pot suferi de anxietate, depresie sau pot dezvolta tulburări de alimentație. Mai mult decât atât, tinerii abuzați verbal se pot confrunta cu consumul de droguri și chiar cu tendințe de sinucidere în anii adolescenței sau maturității.

Abuzul verbal la care se face referire în acest studiu nu vine neapărat din partea părinților. Uneori profesorii, prietenii părinților, îngrijitorii sau chiar prietenii copiilor îi pot abuza verbal. Îngrijorător este faptul că 1 din 10 copii susțin că aceste vorbe urâte le sunt adresate zilnic.

Cum se simt copiii atunci când aud vorbe urâte despre ei? Conform studiului:

  • 66% dintre ei se simt triști;
  • 65% dintre ei își pierd încrederea în sine;
  • 53% dintre ei se simt umiliți;
  • 46% dintre ei se îndoiesc de ei înșiși;
  • 46% dintre ei sunt anxioși;
  • 45% dintre ei se simt rușinați;
  • 44% dintre ei se simt jenați;
  • 32% dintre ei se simt izolați;
  • 32% dintre ei se simt speriați.

Cum recunosti un copil abuzat

Din păcate, adulții nu își dau seama de faptul că unele cuvinte pe care le folosesc ar putea provoca abuz emoțional copilului.

Cunoscut și sub denumirea de abuz emoțional, abuzul verbal este definit de către US Office of Women's Health ca fiind ”orice fel de insulte sau încercări de a te speria, de a te izola sau de a te controla”. Iar aceasta face referire la orice fel de relație, nu numai la relația părinte-copil.

Câteva exemple în acest sens de cuvinte sau fraze adresate copiilor sub formă de abuz verbal și emoțional includ ”ești inutil”, ”ești prost”, ”nu faci nimic bine”, ”îmi este rușine cu tine”.

Acestea sunt printre cele mai des întâlnite jigniri aduse copiilor și peste 50% din participanții la studiu susțin că au auzit aceste cuvinte cel puțin o dată de la adulți, spuse în mod intenționat.

Așadar, 69% dintre copii consideră că părinții sunt stresați la locul de muncă și acasă, ceea ce îi determină să le vorbească în acest mod. 55% dintre copii consideră că aceste jigniri provin din stresul cauzat de lipsa banilor.

Jessica Bondy, fondatoarea World Matter susține că și ea a suferit din cauza abuzului verbal în copilărie. Din această cauză, vrea să tragă un semnal de alarmă asupra impactului cuvintelor în viața copiilor.

Nu aș vrea ca niciun copil de pe această planetă să simtă impactul devastator al cuvintelor adulților, care îi poate afecta întreaga viață, la fel cum s-a întâmplat și în cazul meu”, susține Jessica.

Este în interesul nostru să ne gândim cum să le vorbim frumos copiilor noștri și cum să le asigurăm cel mai bun start în viață. Dacă îți respecți copilul, atunci și el te se va respecta pe sine și pe ceilalți”, continuă ea.

Singurul lucru pe care nu ar trebui să i-l spui copilului înainte de culcare

Cum trebuie adulții să se adreseze copiilor?

Vestea bună este că dacă ați folosi vreodată acele jigniri la adresa copiilor și v-ați dat seama la timp, puteți să schimbați acest lucru. Această schimbare va avea un impact major în viața copilului. În loc să folosiți acele cuvinte jignitoare, puteți să spuneți copiilor:

  • ”Sunt mândru de tine”;
  • ”Poți să o faci”;
  • ”Cred în tine”;
  • ”Sunt aici pentru tine”;
  • ”Este în regulă să mai greșești, poți să înveți din greșelile tale”.

În situații limită, frustrările adulților îi pot copleși și le pot înnegura claritatea gândirii. De aceea apar acele momente de furie în care își jignesc copiii.

Profesorul Peter Fonagy, liderul departamentului de Psihologie și Științele Lingvistice la Universitatea din Londra, susține că ”tot ceea ce aud cei mici în copilăria lor este vital pentru formarea lor ca și adulți.

Este foarte important ca părinții să îi aprecieze, astfel încât ei să devină adulți puternici și să dezvolte relații sănătoase cu cei din jur. Toți copiii au nevoie de cuvinte pozitive care să le dea siguranță emoțională și respect de sine. Cuvintele contează”, concluzionează el.

Cu siguranță că mulți dintre noi ne putem regăsi în acest articol. Au fost vremuri grele când părinții noștri munceau și aveau grijă și de noi, iar stresul i-a determinat să mai scape și câte un cuvânt urât. Mulți dintre adulți își pot aminti de jignirile tatălui seara la masă sau de nemulțumirile mamei exprimate în mod vădit.

Tocmai de aceea ar trebui să încercăm să ne abținem cât de mult putem în a adresa astfel de cuvinte jignitoare copiilor. Cuvintele pot forma un individ în funcție de modul în care sunt formulate și adresate.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: mother.ly

Articolul urmator
Am întrebat 100 de părinți ce activități aleg pentru copiii lor în pandemie
Am întrebat 100 de părinți ce activități aleg pentru copiii lor în pandemie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii
    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii

    După ploile din ultima vreme, Capitala se confruntă cu o invazie de țânțari! Specialiștii spun că, în această perioadă, insectele s-au înmulțit necontrolat, cei...

    O învățătoare din Târgu Mureș agresează verbal elevii în timpul orelor. Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la școală
    O învățătoare din Târgu Mureș agresează verbal elevii în timpul orelor. Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la școală

    „Minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap că altul”, „la școală specială cu ăștia care nu învață!”. Îți vine să nu să...

    Antibioterapia la copii. Impactul antibioticelor asupra microbiotei intestinale și cum putem sa îi protejăm pe copii
    Antibioterapia la copii. Impactul antibioticelor asupra microbiotei intestinale și cum putem sa îi protejăm pe copii

    E natural ca, atunci când copilul suferă, fie că îl doare gâtul sau îl tulbură urechea, să intrăm într-o stare de nervozitate atroce, virând ușor...

    Peste 200.000 de copii abuzați de preoți: Anchetă în desfășurare, în Franța
    Peste 200.000 de copii abuzați de preoți: Anchetă în desfășurare, în Franța

    O investigație independentă din Franța condusă de Jean-Marc Sauve a descoperit ceva șocant. Se pare că peste 260.000 de copii au suferit abuzuri sexuale din partea preoților catolici...

    Grădinița "groazei" din Popești Leordeni a fost închisă. Educatoarea care a abuzat fizic și verbal este audiată
    Grădinița "groazei" din Popești Leordeni a fost închisă. Educatoarea care a abuzat fizic și verbal este audiată

    Într-un centru educațional ce funcționa sub pretinsa denumire de „grădiniță”, o educatoare semăna spaima și frica în sufletele copiilor în fiecare zi....

    Șapte semne că ești căsătorit cu o femeie care te abuzează verbal
    Șapte semne că ești căsătorit cu o femeie care te abuzează verbal

    Abuzul verbal nu este perceput ca fiind la fel de grav ca abuzul fizic, însă studiile arată că efectele sale sunt la fel de grave. Abuzul verbal poate lua multe forme, care se pot...

    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?
    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?

    Virusurile respiratorii se manifestă anul acesta în sezonul rece din ce în ce mai agresiv. Iată cum ne putem proteja copiii de virozele respiratorii și de ce este important...

    M-am săturat să aud în 2024 că „bătaia este ruptă din Rai"! Dragi părinți, cum vă mai puteți privi copiii în ochi după ce-i loviți cu bestialitate?
    M-am săturat să aud în 2024 că „bătaia este ruptă din Rai"! Dragi părinți, cum vă mai puteți privi copiii în ochi după ce-i loviți cu bestialitate?

    De la un copil care adormea umplând perna de lacrimi în urma bătăilor primite, la un adult care pune capul liniștit pe pernă, având conștiința împăcată că nu...

    © 2024 Qbebe