Copiii parentificați, sau ce se întâmplă când copiii sunt forțați să fie adulți

Termenul de „parentificare” a fost introdus în 1967 de către celebrul terapeut Salvador Minuchin, care a afirmat că fenomenul apare atunci când părinții deleagă rolurile parentale copiilor lor. Conceptul a fost extins și perfecționat de către psihologul Ivan Boszormenyi-Nagy, care a afirmat că probleme profunde pot apărea la copil atunci când o familie are un registru dezechilibrat al schimbului de sarcini între părinți și copii. De atunci, psihologii au cartografiat parentificarea în diferite culturi și au făcut un inventar al consecințelor.

Unui copil parentificat i se atribuie responsabilități care sunt nepotrivite, având în vedere vârsta și abilitățile sale. Aceste responsabilități pot include îndatoriri practice, cum ar fi plata facturilor, sau sprijin emoțional. Cea mai frecventă forma de „parentificare” este cea emoțională, în care copilul ajunge să joace rolul unui prieten, confident sau chiar „părinte al propriului părinte”.

Dacă stai bine să te gândești, cu siguranță în cercul tău de cunoștințe, colegi și prieteni există câteva persoane care se potrivesc acestei tiplogii. Este posibil să recunpști copilul care a fost cândva părinte în colegul de serviciu excesiv de responsabil, prietenul mereu disponibil - cel care pare să fie mereu împovărat de ceva, dar care reușește să se ocupe de tot fără să ceară vreodată ajutor în schimb.

Cert este că parentificarea poate avea efecte negative asupra unui copil. Copiii parentificați pot suferi de anxietate, depresie și alte efecte psihologice și fizice. Impactul poate fi de durată și ar putea continua până la vârsta adultă. În anumite cazuri, un anumit grad de parentificare poate avea efecte și pozitive, cum ar fi consolidarea rezilienței și a competenței.

Cauzele parentificării

Parentificarea se referă, deci, la inversarea rolurilor de copil și de părinte. În loc să ofere sprijin emoțional și practic, părintele se bazează pe copilul său pentru acest lucru. Responsabilitățile parentale, cum ar fi creșterea fraților și gestionarea gospodăriei, sunt impuse copilului. Aceste responsabilități nu revin în mod obișnuit copiilor și pot adesea depăși capacitățile copilului, având în vedere vârsta și a abilitățile acestuia.

Parentificarea poate avea loc atunci când un sistem familial se confruntă cu niveluri ridicate de stres, iar o persoană care se ocupă de îngrijirea copilului nu este în măsură să își îndeplinească îndatoririle parentale. Acești factori de stres pot include:

• abuzul de droguri, inclusiv tulburarea de consum de alcool;
• divorț;
• instabilitate economică;
• neglijență persistentă;
• handicap fizic sau boală;
• abuzul fizic sau sexual.

Tipuri de parentificare 

Parentificarea poate fi axată pe părinți sau pe frați. Și oricare dintre aceste tipuri poate fi instrumental, emoțional sau ambele.

Dacă parentificarea este instrumentală, un copil poate fi forțat să își asume îndatoriri practice, cum ar fi plata facturilor, gătitul cinei, pregătirea fraților mai mici pentru școală etc. Dacă parentificarea este emoțională, copilul poate fi nevoit să își asume responsabilități, cum ar fi medierea conflictelor dintre membrii familiei.

În ambele cazuri, îndatoririle care îi revin copilului sunt nepotrivite vârstei sale.

Cum sunt afectați copiii de parentificare

Așa cum am precizat anterior, parentificarea poate avea rezultate negative și pozitive. Durata parentificării și factorii culturali pot influența aceste rezultate.

Efecte negativele negative ale parentificării

Adulții care au fost parentificați în timpul copilăriei sau adolescenței ar putea experimenta:

• abuz de substanțe;
• tulburări de alimentație;
• simptome de disociere, cum ar fi pierderea noțiunii timpului și uitarea;
• simptome ale tulburărilor de personalitate, cum ar fi dificultăți în gestionarea emoțiilor sau provocări legate de imaginea de sine.

Efecte pozitive ale parentificării

Cercetările au constatat că parentificarea poate duce uneori la o creștere a competenței și a maturității. Acest lucru poate fi adevărat atunci când îndatoririle copilului nu depășesc capacitățile acestuia și când părintele își exprimă aprecierea.

Prevenirea parentificării

Următorii pași pot ajuta la prevenirea parentificării:

• asigură-te că îndatoririle copilului sunt adecvate vârstei sale;
• nu delega responsabilitățile parentale. Acestea ar putea include gestionarea finanțelor și luarea de decizii în perioadele dificile;
• menține limite. Nu te baza pe copil pentru sprijin emoțional și nu îl trata ca pe un confident. De exemplu, dacă divorțezi de tatăl copilului, evită să faci comentarii negative despre acesta în fața celui mic.

Terapia de familie poate fi, de asemenea, benefică. Terapeuții pot lucra cu părinții și copiii pentru a încuraja dialogul și a construi relații sănătoase. Această terapie urmărește să amendeze parentificarea și să prevină apariția ei în generațiile viitoare.