3 lucruri extraordinare pe care le invatam de la copiii nostri

1. Ce ne invata copiii: Mersul pe bicicleta

...si sa incercam pana cand reusim. Toate demersurile sunt aventuri, cu adevarat. Noi vorbim in metafore, dar ei nu stiu ce sunt alea inca. Ei chiar traiesc o aventura: aceea de a imblanzi bicicleta, la fel cum Harap Alb strunea martoaga din poveste. 

Noi am uitat cum stau lucrurile intr-o aventura, dar haide sa ne amintim: efortul este firesc, la fel ca si reusita. Te tii scai de ceea ce ai de facut, si gata. Nu-i mare filozofie si sa nu dramatizam mai mult decat este cazul. Traiesti greutatile, juliturile, izbucnirile in lacrimi. Copiii stiu cel mai bine sa isi ”poarte crucea”. Da dom'le, imi vine sa plang, sunt nervos, iar a cazut bicicleta asta rea! Apoi te plictisesti sa plangi. Copiii nu stiu ce-i aia inertie. Te urci din nou pe bicla.

Ii dai inainte, pentru ca acum ai energie. Copiii stiu sa-si foloseasca furia. Furia este o resursa. Si, la un moment dat, constati ca ai imblanzit bicicleta. 

Acum te bucuri si pedalezi. Nu te bucuri ca ai invins, ca le-ai aratat tu, ca te-ai depasit pe tine insuti, ca ai dovedit cine esti... Nu: te bucuri de aventura! Copilul se bucura pedaland, atunci cand invata sa mearga pe bicicleta.

Nu coboara de pe ea, pentru a se bucura. Coboara cel mult ca sa alerge in casa cu ochii sclipind si parul valvoi, sa iti dea vestea cea buna. Apoi, isi traieste bucuria de a pedala. Se bucura de ceea ce poate face acum, cu noua lui deprindere; si nu pentru ca a depasit un prag anume. De aceea bucuria lui nu moare si este molipsitoare.

Bucura-te de ceea ce devii in fiecare moment, nu te bucura de ”reusite”. E ca si cand ai reusit sa deschizi o portita din calea ta, iar acum topai cu mainile de clanta si nu ii mai dai drumul. In loc sa treci pragul si sa continui nerabdator aventura, pe drumul care ti s-a deschis...

Pana la urma, obosesti; normal. Te-ai plictisit (vine si noaptea). Te asezi in fund langa portita ta, o privesti fara emotie si te intrebi - apatica - de ce nu mai ai nicio bucurie de la usa asta...

Uita-te la copii: dupa ce reusesc sa struneasca bicicleta, ei merg cu ea. Asa se bucura copiii.

2. Ce ne invata copiii: Sa facem sport

Tu crezi ca atunci cand alearga in lung si in lat prin camera sau cand il gasesti in varful copacului, pentru ca vrea sa prinda pisica - asta o fi vreun moft? Nu! Copiii au tone de energie. Energia lor este o forta. Ei sunt manati catre activitati rapide, care tie iti par obositoare.

Sa stiti ca mamele nu primesc decat copii pe care sa ii poate creste. Nu exista copil care sa o depaseasca pe mama lui. Adica avem resursele - inclusiv cele fizice - ca sa ii tinem piept micului titirez agitat si incredibilului mic buldozer. Nu doar puterea de a-l struni; ci si capacitatea de a tine pasul cu el! Asta este ceea ce noi scapam din vedere. Copiii au atat de multa energie, pentru ca mamele sa tina pasul cu ei - si nu ca sa ii inchida in casa.

Chiar daca nu te credeai in stare. Toate avem o limita in activitatea fizica, dar oare ne apropiem, macar, de ea? Sau ne obisnuim organismul cu putin - apoi ne panicam daca este nevoie sa iesim din zona de confort?

Deschide-ti mintea, pune-ti baschetii si tine pasul cu micutul tau. Alearga dupa el ca sa ii dai apa atunci cand oboseste, nu ca sa il legi de scaun.

Nu este usor, desigur. Anii de sedentarism isi cer drepturile. Semn ca iti imbatraneai organismul mai devreme decat este cazul... Bine ca rezistenta la efort creste - fara discutii - prin exercitiu. Asa ca energia micutului tau este o proba pentru tine. Pe care ai toate conditiile sa o treci.

3. Ce ne invata copiii: Sa ne privim in ochi

Neseriosi, tupeisti sau vulnerabili, micutii se uita in ochii tai si iti spun ce gandesc. Sau iti vorbesc urat. Sau iti declara ca te iubesc. Si tu te topesti, bineinteles. Sau scot limba la tine, privindu-te in ochi. Asta da onestitate!

Un copil nu umbla cu privirea in pamant in fata adultilor, decat daca este batut sau a suferit vreun altfel de traumatism. Pana si copiii timizi, care isi iau timpul de a privi intr-o parte si de a te ochi pe furis, isi fixeaza apoi ochii mari intr-ai tai si zambesc adorabil. Noi cand am pierdut deprinderea asta?

Copiii nu se tem de intimitate, decat dupa ce sunt refuzati, bruscati, apostrofati. De catre adulti care tresar la privirea lui directa, pentru ca nu stiu cum sa reactioneze. Pentru ca ei nu obisnuiesc sa priveasca in ochi. Poti lovi privirea unui copil. Si atunci il lovesti direct in suflet. Iar apoi, iti va fi si mai greu sa il privesti... pentru ca are sufletul mai mare decat al nostru.

Privirea deschisa a copilului este un bun inceput pentru adultii care nu stiu sa priveasca direct pe altcineva. Pentru ca el, desi se uita in ochii tai, nu o face iscoditor si nu te ameninta cu nimic. Este adevarat, uneori te santajeaza sentimental. Cu atat mai mult are nevoie sa ii tii piept atunci. Daca iti este greu sa sustii privirea cuiva, incepe cu micutul tau.

Un truc: mentine contactul vizual in toate ipostazele in care il gasesti. Cand plange, cand se bucura, cand te bate la cap, cand nu rosteste nici un cuvant, cand te roaga ceva, cand insista, cand tipa, cand te intreaba, cand asteapta...

Un alt truc: mentine contactul vizual in toate ipostazele in care te gasesti. Ai citit bine, da. 

Cand te simti furioasa, cand te simti nerabdatoare; sau plina de afectiune. Cand te induioseaza sau iti vine sa il mananci. Cand te simti neputincioasa si vinovata. Atunci cand i-ai gresit si el plange privindu-te. Atunci cand iti cere si nu ai sa ii dai. Atunci cand te intreaba si nu stii ce sa raspunzi, pentru ca nu ai nici o solutie si nici o perspectiva.

El te priveste: tu de ce nu o faci?

Pentru ca esti mai putin curajoasa decat el. Cand un copil te priveste in ochi, te invata curajul. Si vei vedea: privindu-l inapoi, cu sinceritate, cu greu (stim!...) si cu inima batandu-ti sa iti sparga pieptul, vei cunoaste umilinta. Chiar ca iti trebuie curaj pentru asta... Copilul tau te iubeste cand tu nu il poti ajuta sau cand ii faci rau. De aceea iti vine greu sa ii induri privirea, uneori. Pentru ca orice parinte greseste astfel, la un moment dat...

Si ce emotionanta este apropierea sufleteasca la care ajungeti, in acele momentele delicate, in care indraznesti sa te uiti in ochii micutului tau... Dar stii despre ce vorbesc. Aduna-ti curajul si nu rata nicio ocazie de a sustine privirea copilului tau. El te invata asta in fiecare zi.

Apoi, incearca experienta, incet-incet, cu oamenii din jur... Insa, atunci, asteptam sa ne scrii tu noua!