Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

5 situaţii când trebuie să asculţi copilul când spune NU!

de Psiholog Eva Pirosca

Când copilul spune NU, cum să reacţionezi? Să asculţi copilul, atunci când se împotriveşte propunerii sau cererii tale? În ce situaţii şi cum să ţii cont de împotrivirea lui?

1. Când copilul spune NU: refuză să fie pupat, îmbrăţişat, atins

„Pot să îţi dau un pupic?" „Nu."
„Ai nevoie de o îmbrăţişare?" „Nu."

Ce simţi atunci când copilul îţi refuza propunerile de apropiere? Bucurie şi linişte, sau mai degrabă uimire, iritare, neplăcere? Mulţi părinţi se simt răniţi sau jigniţi atunci când copilul spune NU acestor manifestări fizice, sau o pun pe seama vârstei şi au aşteptarea ca o dată cu trecerea timpului, copilul să devină suficient de obedient încât să le răspundă „cum este frumos". Aceşti părinţi ar simţi mai degrabă bucurie şi linişte, în loc de iritare şi indignare, dacă ar reflecta la independenţa şi fermitatea pe care acest copil le dovedeşte acum, şi pe care le va păstra şi ca adult, dacă îi vor fi cultivate.

Copilăria este perioada cea mea fructuoasă în care să devii stăpân pe intimitatea ta şi să îţi delimitezi spaţiul personal. Un copil are nevoie să primească această libertate din partea adultului - ba chiar are nevoie să fie încurajat înspre aceasta. Atunci când nu sunt forţaţi, copiii au o mişcare firească, fluidă, înspre oameni, dar şi înapoi, atunci când vine vorba de intimitate. Copiii experimentează mult şi descoperă ce simt a fi confortabil şi ce nu. Vor cere îmbrăţişări şi pisiceli, în aceeaşi măsură în care le vor respinge, atât vizavi de copii, cât şi de adulţi, până în punctul în care vor constata pe propria piele ce le face bine şi ce nu.

poza copil si mama 

Unii părinţi se tem că cel mic va deveni prea autonom, atunci când spune NU apropierilor şi că dezvoltă tendinţa de a evita orice fel de manifestare a tandreţii. Însă pericolul nu vine dinspre copil, dacă îi dăm libertate. Colectivitatea îl învaţă pe copil multe lucruri. Îl învaţă în ce condiţii se poate apropia de ceilalţi şi îi demonstrează că, uneori, impulsul de a se arunca, izbi, trânti sau propti în tovarăşii de joacă, impulsul de a-i strânge şi apuca tare, de a-i ciupi sau ciufuli, nu este altceva decât nevoia de apropiere, de manifestare fizică a afecţiunii. Atunci, educatorul sau părinţii îi pot oferi copilului alternativa îmbrăţişărilor şi a mângâierii. Este foarte diferit decât a-i cere copilului să le ofere pe acestea, cumva, gratuit: în cazul de faţă, este vorba de nevoia lui, pe care cel mic nu ştie să o desluşească de unul singur. Astfel, apropierea de ceilalţi capătă un caracter firesc şi mulţumitor.

Citeşte şi: Educaţia copilului: DA-uri şi NU-uri când vrei să îţi asculte îndrumările, sfaturile şi instrucţiunile din prima

Pentru ca firescul şi lipsa de constrângere să persiste în cadrul manifestărilor fizice, este nevoie ca noi, părinţii, să îl învăţăm şi mai ales să ne învăţăm să... întrebăm. „Pot să îţi dau un pupic? Ai vrea să îmi dai o îmbrăţişare?..." Să îi cerem copilului permisiunea - chiar şi atunci când ştim deja că ne-o va da - pur şi simplu pentru a-i arăta că este firesc acest lucru. Pentru a-i oferi un standard, un reper, care va creşte o dată cu el: „Atunci când cineva doreşte să se apropie de mine, să intre în spaţiul meu personal, trebuie să mă întrebe înainte".

2. Cand copilul spune NU: refuză experienţele noi

Când mai spune copilul NU? Tot în planul apropierii, copiii pot spune NU oamenilor pe care nu îi cunosc sau celor pe care îi întâlnesc în contexte noi pentru ei. Chiar şi copiii bravi şi sociabili pot avea rezerve atunci când le propui experienţe noi, dacă propunerea vine brusc, neanunţat sau prea încărcată de entuziasmul adultului (care poate fi „prea mult" pentru cel mic). Cu atât mai mult copiii precauţi, timizi. Aceştia se sperie de emoţiile puternice ale adulţilor, chiar dacă acestea sunt pozitive, câtă vreme nu au învăţat să le gestioneze suficient pe ale lor. Dacă vrei să le prezinţi o rudă sau un prieten drag, sau dacă te bucuri când ajungeţi în parcul înţesat de copii, asigură-te că nu îl împingi pe copil la spate, că te nu entuziasmezi în locul lui, că nu îl grăbeşti. Temperează-ţi emoţiile, ele pot fi prea năvalnice pentru copil şi percepute ca presiune. Oferă-i timpul să se aprindă şi el încet-încet, în propriul ritm.

Deseori, copiii preferă să observe un colectiv sau o persoană, înainte de a se apropia. Unii copii bat în retragere foarte uşor, deşi privesc cu interes şi chiar cu jind la copiii şi la activităţile la care nu îndrăznesc să ia parte. Acest contrast îi îngrijorează pe părinţi, care se simt presaţi să ia taurul de coarne şi să îl încurajeze pe cel mic, mai momindu-l, mai invitându-l, mai împingându-l de la spate. Rezultatul, aproape întotdeauna, include un copil iritat sau speriat, care îl ia pe NU în braţe. Ce este de făcut când încercăm să îl ajutăm şi copilul spune NU?

poza copii in maşină 

În primul rând, să îl încurajăm să observe. Aceasta este nevoia lui: de a „adulmeca" privind şi apoi de a asimila mediul din care doreşte să facă parte. O explorare aparent pasivă. Copilul are inteligenţa naturală de a se expune atât cât poate la ceea ce îl nelinişteşte - iar experienţele şi persoanele noi pot uşor să neliniştească un copil. Observând de la o oarecare distanţă, el nu fuge de ele, ci se acomodează.

În al doilea rând, să ne reţinem nerăbdarea şi presiunea de a face ceva, de a-l împinge într-acolo. Această presiune din partea noastră îl aruncă pe copil în haos şi îi tulbură procesul firesc de acomodare cu situaţiile noi. Când copilul spune nu, să înţelegem că nu putem să forţăm.

În al treilea rând, este ceva ce putem face. Nu să îl ducem de mână către experienţa de care se ţine departe, nu să mergem să vorbim cu copiii în locul lui, nu să îl scuzăm în faţa adulţilor pe care nu vrea să îi salute sau privească. Când copilul spune NU la eforturile noastre, noi auzim „nu vreau", însă traducerea corectă ar fi „NU este momentul" sau „NU este nevoie de toate astea". Putem, în schimb, să ne aşezăm alături de el, dacă ne primeşte, şi să observăm împreună, în linişte. Astfel, creăm cadrul în care copilul să îndrăznească să ne pună întrebări sau să facă diferite remarci. Orice lucru pe care îl verbalizează şi comunică, îl ajută. Orice observaţie verbalizată este un act de curaj pentru un copil.

 poza copil de mana cu mam

Atenţie, copiii mai pot asimila ceea ce se petrece în faţa sau în jurul lor, nu doar privind în mod evident, ci dispun şi de o modalitate neobişnuită pentru noi. Copiii, mai ales cei până în şase ani, se pot juca sau pot demara o activitate complet diferită de ceea ce are loc alături, şi totuşi să rămână deosebit de receptivi. Mintea lor este precum sugativa şi de aceea nu au nevoie să depună un mare efort pentru ca mediul înconjurător să îşi lase urma asupra lor.

Copiii absorb, chiar dacă nu participă direct, şi acesta este un alt secret pe care părinţii părinţilor le-ar prinde bine să îl afle. Un copil care este de acord să se joace singur, separat de noi săi colegi (de exemplu) dar în preajma lor, pare că se izolează. Însă, în această vreme, el se acomodează cu ei, iar timpul va arăta cum între ei se creează o conexiune de la un moment dat, deşi nu au avut un contact evident. Prin urmare, copilul poate spune NU contextelor sociale şi experienţelor noi, dar poate face DA, în ritmul şi cu mijloacele proprii. Avem nevoie să îl observăm, la rândul nostru, o vreme, pentru a-l înţelege şi pentru a nu-i sabota procesul firesc de integrare...

3. Când copilul spune NU: îi este teamă de ceva

În orice situaţie în care copilul spune NU vehement, agitat, stăpânit de o nelinişte evidentă sau chiar de teamă, este momentul să îl ascultăm. Nu este musai să înţelegem, dar cu siguranţă trebuie să îi respectăm Nu-ul. Poate părea imposibil uneori să desluşim ce îl frământă pe copilul mic, dar semnalele clare pe care ni le oferă ne indică, cel puţin, ce atitudine să avem.

Când unui copil îi este teamă de ceva, fie în mod repetat, fie ocazional (şi, prin urmare, cu atât mai derutant pentru adult), primul lucru pe care să îl facem este să ne oprim atunci când el spune NU. Chiar dacă vom insista, prin metode blânde şi calme, să luăm pauza de NU. Să nu forţăm copilul, căci frica însăşi este deja o forţare pentru sufletul lui.

Sunt copii care se sperie de anumite jucării sau imagini. Copii care se perie de câini, oricât de mici ar fi. Copii care se sperie de toaletă, de vasul de WC sau pur şi simplu se panichează când vine momentul să dea drumul la pipi afară din trup. Sunt copii care intră în alertă brusc, atunci când îşi trec bluza peste cap, şi trag haotic de ea, de parcă s-ar teme că le-ar putea rămâne capul blocat. Sunt copii care se sperie la anumite tonalităţi, voci sau figuri. Poate că nu vom şti niciodată fiecare poveste care stă în spatele acestor temeri, dar ca ele să poată rămâne în urmă, să nu crească odată cu copiii, este nevoie ca noi să evităm actualizarea lor. Atunci când vedem panica în ochii unui copil, oprim orice demers, oricât de blând sau de raţional ar fi.

4. Când copilul spune NU: nu vrea să primească ajutor

Atunci când copilul refuză ajutorul adultului, el începe să facă un pas mare. Pasul de a încerca singur. Nu ne dăm seama cât de des ignorăm ori subminăm eforturile copiilor, pe calea autonomiei. Nu îi luăm în serios atunci când încearcă singuri să şteargă unde au murdărit, să repare ceva, să ne ajute la treabă în gospodărie, să se îmbrace sau încalce. Nu credem că pot reuşi, cel puţin na la fel ca un adult, iar noi tocmai aşteptarea aceasta o avem... uitând că încercarea, străduinţa, efortul, sunt cele care au valoare în acest caz.

poza copilul si mama 

Copilul doreşte să încerce şi să facă, la măsura lui, şi are nevoie de sentimentul satisfacţiei, pentru a se dezvolta armonios, cu stimă de sine. Când nu mai doreşte să primească ajutorul nostru, el de fapt spune „NU face în locul meu ceea ce u pot face pentru mine". Să ne amintim că cel mic realizează lucrurile la măsura lui, diferită de a noastră, dar sentimentul mulţumirii şi al împăcării pe care le obţine atunci când vede că a reuşit, le egalează pe cele ale unui adult. Atunci când copilul spune NU ofertei noastre de ajutor, să ne bucurăm de pasul minunat pe care îl face şi de onoarea pe care o avem de a fi refuzaţi. Îl putem ajuta cu sugestii, cu trucuri, cu întrebări... dar fără să intervenim cu puterile noastre de adult peste încercările lui de viitor adult.

5. Când copilul spune NU: când se loveste şi... NU îl doare

Nu cu mult timp în urmă, o mămică a sunat îngrijorată la grădiniţă, pentru a raporta educatoarei că fiul ei, în vârstă de aproape patru ani, a venit acasă cu un ditamai cucuiul ascuns sub păr, şi cu o vânătaie pe spate. Mama le descoperise abia seara, când copilul a făcut baie, şi cu greu a reuşit să obşină nişte explicaţii de la acesta.

Băiatul a putut să îi spună doar că s-a lovit, probabil... dar că nu l-a durut. În urma "investigaţiei" iniţiate de educatoare printre copii şi continuate de mama acasă pe parcursul zilei următoare, s-a concluzionat că voinicul de patru ani s-a lovit, o data căzând din leagăn, şi altă data alunecând în timp ce ţopăia pe scări. Dar că s-a ridicat cu viteza luminii şi a pornit mai departe, fără să se vaite, şi fără să anunţe vreun adult.

poza copil bucuros 

Mama băiatului nu a uitat nici în prezent incidentul, marcată fiind mai ales de faptul că fiul ei nu a anunţat pe nimeni. El, un băieţel care se văita chiar şi pentru o zgârieturile imaginare, cum de nu a spus nimănui că s-a lovit cu un asemenea impact, încât să rămână cu vânătaie şi cucui? Cum de nu a plâns?! Greu de crezut. Ba chiar nu ar fi crezut, îndoindu-se de spusele educatoarei, dacă nu ar fi avut confirmarea propriului copil. Acesta, senin, îi mărturisi din nou şi din nou că... NU îl doare. Şi că a căzut, dar s-a ridicat imediat şi nu a fost nevoie să spună cuiva, pentru că s-a descurcat singur.

Mai degrabă intrigată decât bucuroasă, mama băiatului a avut timp să observe, odată cu trecerea timpului, că acel moment a marcat un pas înainte făcut de copilul ei, în privinţa autonomiei şi maturităţii. Copilul a început să se plângă mult mai rar, să aibă curaj, iniţiativă şi încredere în sine, să vină în continuare la adult atunci când întâmpină dificultăţi insolvabile pentru el, dar să îşi gestioneze singur experienţele care i se par accesibile... inclusiv căzături şi lovituri. Ce spunea copilul, atunci când rostea „Nu mă doare", se poate traduce prin „Am crescut. Mă descurc cu o căzătură, un cucui şi o vânătaie. Le pot duce. Sunt... chiar mândru de ele!"

Copilul tău ce vrea să îţi transmită atunci când te refuză? În ce situaţii îl asculţi atunci când spune NU?

Articole asemanatoare

Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine? Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine?
Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac? Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac?
10 trucuri de crestere a primului-nascut 10 trucuri de crestere a primului-nascut
10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil 10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa

Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Louise Tanase
Am 36 de ani şi nu sunt foarte sigură că vreau copiiSunt conştientă că până la această vârstă nu numai că ar fi trebuit să ştiu dacă vreau sau nu copii, ci ar fi trebuit să îi şi am. Însă ştiu, de asemenea, că viaţa nu se desfăşoară la fel...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Cum sunt biscuiții Bickiepegs: verdictul unui bebelușAm primit în dar un pachet promoțional cu biscuiți Bickiepegs, mai exact niște biscuiți unici, cu compoziție naturală, special concepuți pentru apariția dinților de lapte. Dat fiind faptul că, după cum este...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

De ce regret ca mi-am nascut fiica prin cezariana planificata

Lisa Ling, o jurnalistă de origine americană, prezentatoare tv și autoare,
MAI MULT

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

Nastere naturala sau cezariana? Ce aleg mamicile din Romania si de ce

La intrebarea nastere naturala sau cezariana ne-au raspuns extrem de multe
MAI MULT

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Care a fost cea mai neplacuta experienta a ta de la nastere: de vorba cu mamicile

Cea mai neplacuta experienta de la
MAI MULT

Bebee

Ghid pentru schimbarea scutecului

Ghid pentru schimbarea scutecului – pentru tătici

Schimbatul scutecului, în mod clar nu este îndatorirea cea mai incitantă din
MAI MULT

Livia

Semnificația numelui Livia

Având o tradiție care s-a format pe parcursul mai multor ani, Livia este un
MAI MULT

dureri de cap

Ce să luăm când ne doare capul în timpul sarcinii?

Durerile de cap în timpul sarcinii sunt un simptom normal, însă ce putem lua
MAI MULT

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate

Ce schimbări fizice se produc când suntem însărcinate?

În timpul sarcinii, corpul viitoarei mămici trece prin diverse schimbări,
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net