Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe... X

Activități fizice pe care să le eviți în timpul sarcinii

de Alina Nedelcu

Când te pregătești să devii mamă, ești conștientă de faptul că trebuie să faci numeroase schimbări în stilul tău de viață. Deși poți fi tentată, de pildă, să renunți la activitățile fizice de teamă ca acestea să nu-i dăuneze bebelușului, specialiștii ne îndeamnă să nu facem acest lucru. Desigur, așa cum vei afla și din articolul de mai jos, există o serie de activități fizice pe care trebuie să le evităm pe parcursul sarcinii, dar, în general, practicarea unor exerciții fizice moderate ne va fi benefică atât nouă, cât și bebelușului. Esențial este să ai grijă de tine și să ții permanent legătura cu un medic, întrucât numai acesta îți poate spune de ce activități fizice ar trebui să te ferești și pe care le poți desfășura fără riscuri.

Nu practica exerciții ce vizează ridicarea unor greutăți grele

Dacă ai practicat o asemenea activitate și înainte de a fi însărcinată, o poți continua, cu condiția să ai acordul unui medic. În mod sigur acesta te va sfătui să ridici greutăți cât mai ușoare (de cel mult 2,5 kg) și să nu faci prea multe exerciții de acest tip. Dar dacă ai probleme cu tensiunea arterială, este posibil ca medicul să-ți întrerupi această activitate pe parcursul sarcinii.
În general, ridicarea unor greutăți nu mai mari de 2,5 kg este indicată în timpul sarcinii pentru a-ți menține tonusul muscular și pentru a te ajuta la postură. Sunt unii specialiști care interzic însă practicarea acestei activități pe timpul sarcinii, chiar dacă nu ai probleme de sănătate, întrucât există următoarele riscuri:
• Dacă vei scăpa vreo greutate în timpul exercițiilor, acestea te pot răni la picioare
• Greutățile pot afecta articulațiile
• Dacă ai pierdut vreo sarcină în trecut, este bine să eviți să faci exerciții cu greută
ți.

Evită anumite exerciții de Yoga

Nu de puține ori ai auzit probabil că yoga este bună pentru femeile însărcinate.
În linii mari, acest lucru este adevărat, întrucât yoga este benefică din următoarele puncte de vedere:
• Te va ajuta să respiri corect, lucru care îți va fi de mare ajutor în timpul travaliului
• Te va ajuta să te relaxezi
• Exercițiile yoga sunt utile pentru tonifierea mușchilor, pentru îmbunătățirea echilibrului și a circulației sângelui, fără a pune multă presiune pe articulații
.
Fie că ești o „veterană" a practicării yoga, fie că ești novice, numai un medic te poate sfătui dacă este indicat sau nu să continui/să începi această activitate pe parcursul sarcinii. De cele mai multe ori însă, îți poate recomanda să te înscrii la niște cursuri de yoga speciale pentru viitoarele mămici.
În plus, trebuie să știi că, indiferent de experiența pe care o ai, în timpul sarcinii ar trebui să eviți următoarele posturi de yoga:
• Exercițiile ce presupun să te apleci prea mult în față- S-a constatat că acestea vor comprima vasele de sânge și nervii care duc spre uter.
Răsucirile prea puternice- Acestea pot duce la slăbirea intensității circulației sângelui în anumite porțiuni ale corpului.
• Exerciții ce presupun să te întinzi prea mult pe spate- Odată ce ajungi în cel de-al doilea trimestru de sarcină, evită să stai prea mult pe spate, întrucât creșterea volumului uterului poate interfera cu fluxul sanguin ce transportă nutrienții către făt. În plus, te poți alege cu dureri mai puternice de spate, cu arsuri și cu o creștere a nivelului tensiunii arteriale.
Poziții ce forțează abdomenul- Pe măsură ce abdomenul crește, va fi nevoie să-ți folosești mai mult așa-numiții mușchi „oblici", lucru care îți va afecta puternic toți mușchii abdominali.

Anumite pozitii de yoga trebuie evitate  in timpul sarcinii

Nu face exerciții fizice în poziția pe burtă

Pe măsură ce abdomenul își mărește volumul, îți va fi din ce în ce mai incomod să efectuezi exerciții stând pe burtă. Pe de o parte, schimbările hormonale vor contribui la sensibilizarea pielii și mușchilor, ce pot deveni dureroși în această poziție. Pe de altă parte, ne trag atenția specialiștii, orice eventuală accidentare poate avea consecințe grave.
Odată ce sarcina avansează, va trebui să te străduiești să-ți schimbi pozițiile exercițiilor ce presupuneau să stai cu abdomenul în jos. De exemplu, folosește o minge de gimnastică, stai mai mult pe spate sau în orice alte poziții care vor menaja zona abdominală.

Exercitiile cu abdomenul in jos trebuie evitate in timpul sarcinii

Fii atentă la alergat și jogging

Mai ales dacă nu ai experiență în astfel de activități nu este indicat să le desfășori în sarcină. De exemplu, în timpul sarcinii, corpul tău va produce un hormon ce îți va face încheieturile mai sensibile și deci mai predispuse accidentărilor. În plus, creșterea volumului abdomenului va însemna o presiune suplimentară asupra articulațiilor, ceea ce poate conduce la accidentări.
Dacă totuși ești obișnuită să alergi, este indicat ca pe timpul sarcinii să ții cont de următoarele sfaturi:
• Nu te forța să alergi
• Ai grijă să fii bine hidratată înainte să începi să alergi- Deshidratarea este periculoasă, putând duce chiar la contracții premature.
• Poartă numai încălțăminte comodă și adecvată alergatului, astfel încât să eviți cât mai mult o posibilă accidentare.

Evită să mergi cu bicicleta

Chiar dacă ești o împătimită a mersului pe bicicletă, trebuie să știi că, odată ce ești însărcinată, va trebui să reduci și să renunți în final la această activitate. Mai exact, din semestrul al doilea de sarcină, când abdomenul se mărește considerabil, întrucât echilibrul tău pe bicicletă va fi afectat de această transformare, mersul pe bicicletă poate deveni într-adevăr periculos.
Numai medicul îți poate confirma dacă mai este sigur să mergi cu bicicleta pe o anumită perioadă a sarcinii sau este mai bine să renunți la acest obicei încă din primele săptămâni de sarcină.
Ca regulă generală, dacă ți se va permite să te mai bucuri, pentru o perioadă, de această activitate fizică, este bine să eviți:
• Să mergi pe drumuri înguste, aglomerate, deteriorate etc. sau în timpul unor condiții meteo necorepunzătoare (ceață, vânt puternic, polei etc.)
• Să-ți adaptezi bicicleta modificărilor legate de echilibru (de pildă, este necesar să reglezi ghidonul)
• Să nu pleci singură cu bicicleta sau să-ți iei neapărat un telefon pentru ca, în caz de vreo problemă, să poți solicita ajutor în cel mai scurt timp.

Evită exercițiile de aerobic de impact mare

Indiferent cât de mult îți place să faci exerciții intense, pe măsură ce sarcina avansează este necesar să o iei încet și să fii foarte atentă la semnalele oferite de corpul tău. Ideal este să alegi o sală de sport cât mai aproape de locuința ta, în care există un sistem de ventilație eficient și să nu faci prea mult efort.
Prea multe exerciții sau practicarea unora prea dificile te pot pune în fața următoarelor riscuri:
Producerea unor accidentări ale membrelor (pe măsură ce simțul echilibrului și starea articulațiilor se modifică pe parcursul sarcinii)
Apariția deshidratării (deshidratarea poate duce la apariția unor contracții premature)
Producerea unor traume în zona abdomenului, probabilitatea căzăturilor sau oricăror accidentări ce pot avea consecințe grave
Scăderea nivelului fluxului sanguin către zona uterului
Creșterea presiunii intra-abdominale (acest fenomen poate duce la contracții uterine sau chiar la ruperea apei,dar prematur)

Citește și: Exercitii fizice in timpul sarcinii

Nu practica sporturi de „contact”

Sporturile precum baschetul, voleiul, fotbalul, hocheiul, înotul, schiatul, echitația etc. sunt sporturi de „contact” și trebuie evitate după primul trimestru de sarcină, întrucât va crește riscul să fii lovită în abdomen. În plus, asemenea sporturi implică și alte riscuri precum:
• Riscul de a fi împinsă și de a cădea
• Apariția unor accidentări din cauza faptului că mușchii și articulațiile devin mai sensibile în timpul sarcinii (pe fondul transformărilor hormonale)

Sporturile de contact trebuie evitate in timpul sarcinii

Evită activitățile din parcurile de distracție

Într-adevăr, după cum spun și experții, activități precum mersul în montagne-russe, alte tipuri de mașini, de trenulețe, datul pe topogane sau chiar cursele virtuale sunt asociate cu frâne bruște, schimbări de viteză etc. toate acestea fiind dăunătoare pe timpul sarcinii. Iată doar câteva dintre pericolele la care ne supunem dacă alegem să ne distrăm cu ele:
• Viteza și presiunea schimbătoare pot provoca o desprindere a placentei de uter
• Vom fi mai predispuse să vomăm mai mult
• Suntem supuse la tot felul de mișcări violente și bruște, ce pot duce la declanșarea contracțiilor premature, la loviri și chiar la pierderea sarcinii
.

Ocolește sauna și orice alte băi cu apă fierbinte

Deși ți se pare o idee bună să faci saună sau alte tipuri de băi fierbinți când ești însărcinată, întrucât ți se pare că acestea te pot ajuta să-ți ameliorezi durerile de spate, specialiștii recomandă să renunți la ele în această perioadă. Să aflăm care sunt motivele ce stau la baza acestei recomandări:
Femeile însărcinate sunt mai predispuse deshidratării, amețelilor, oscilaților tensiunii arteriale, simptome care se pot înrăutăți la căldură mare.
• Apele care depășesc 100 de grade pot fi periculoase mai ales în primele luni de sarcină, când corpul și creierul bebelușului sunt în plină formare. În plus, cercetări recente au demonstrat faptul că bebelușii expuși temperaturilor prea înalte sunt mai expuși riscului de a dezvolta „spina bifida".
Dacă apa cu care se fac băile nu este perfect curată, poți contacta diferite infecții
Așadar, ține permanent legătura cu un medic, singurul care îți va permite sau îți va interzice să mai mergi la saună sau la alt tip de băi calde.
Oricum, dacă primești totuși „undă verde” să mai practici astfel de activități, trebuie să îți iei următoarele măsuri de precauție:
• Limitează sauna/băile calde la cel mult 10 minute
• Ai grijă ca temperatura apei să fie mai mică de 100 de grade
• La cel mai mic semn de amețeală sau de stare de rău ieși repede din saună/din baia caldă.

Citește și: Sfaturi esentiale pentru practicarea sportului in sarcina

Voi mai știți și alte activități fizice, pe care este bine să le evităm în perioada sarcinii?

Surse:
www.americanpregnancy.org; www.babycentre.co.uk; www.livestrong.com;
www.momjunction.com; www.whattoexpect.com

 

Articole asemanatoare

Sunt insarcinata! Sunt insarcinata!
Sanatatea dintilor in timpul sarcinii Sanatatea dintilor in timpul sarcinii
Secrete de gravida! Secrete de gravida!
Sarcina... in cifre! Sarcina... in cifre!

Articole Lifestyle

Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut Ce fel de femeie eşti în funcţie de luna în care te-ai născut
Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat Ce se întâmplă dacă pui aspirină în maşina de spălat! Efectul este neaşteptat
Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu
Șase cauze neobișnuite ale infarctului Șase cauze neobișnuite ale infarctului

Alte articole care te-ar putea interesa


Adauga comentariul tau
 
Nume   Cod
Refresh

 
 
 
Mesaj (1500 caractere)  

 
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii prima care isi spune parerea!
Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Seminar gratuit pentru părinţi: înscrie-te la Ora de Psihologie! Am fost copil, sunt părinte, mă implic, ascult, înţeleg şi iubescPsihologia copilului este mai mult decât un domeniu de studiu, este un univers nemărginit de experiențe, sfaturi și întrebări, de neputințe, frustrări, bucurii, emoții și pasiuni. Psihologia unui copil este...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Atelierele imaginației, un proiect minunat derulat în școli de Cartoon NetworkAtelierele imaginatiei reprezintă un proiect online implementat de către postul de televiziune destinat copiilor Cartoon Network pentru a încuraja imaginația celor mici și a le explica modul de realizare a desenelor lor...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny
Link-uri recomandate

Naste natural

Nasterea naturala: sfaturi cruciale de la mamele cu experienta

Nasterea naturala: sfaturi cruciale de la mamele cu experienta

Orice prima nastere este resimtita mult mai intens de catre o proaspata mamica
MAI MULT

Cele 7 stadii prin care trece o mama in primele luni de la nasterea bebelusului

Cele 7 stadii prin care trece o mama in primele luni de la nasterea bebelusului

Toata lumea cunoaste faptul ca legatura care se creeaza intre o mama si
MAI MULT

7 lucruri care te ajuta sa te recuperezi mai repede dupa nastere

7 lucruri care te ajuta sa te recuperezi mai repede dupa nastere

Se spune ca sarcina este cea mai grea perioada, insa de fapt, recuperare dupa
MAI MULT

Bebee

Când trebuie tăiat cordonul ombilical

Când trebuie tăiat cordonul ombilical

Legătura dintre mamă şi făt se face prin intermediul cordonului ombilical.
MAI MULT

Cele mai frumoase nume de băieți și semnificația lor

Ești în căutarea unui nume deosebit și frumos pentru copilul sau nepotul
MAI MULT

Cum-trebuie-să-ne-convingem-copiii-să-iubească-şcoala

Cum trebuie să ne convingem copiii să iubească şcoala?

Specialiștii recomandă tinerilor părinți să înceapă de timpuriu să le
MAI MULT

fibrom uterin

Cauzele apariției fibromului uterin

Există diverși factori care determină apariția fibromului uterin. Deși
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net