Unele meserii prezintă mai multe riscuri decât altele. Sunt persoane care iubesc ceea ce fac și se prezintă la serviciu cu drag, se mândresc cu postul pe care îl au, dar în spatele cortinei, lucrurile sunt mult mai complexe.
Vă invităm să aflăm împreună povestea de viață a unei foste asistente la Terapie intensivă neonatală și provocările prin care aceasta a trecut.
”În calitate de asistentă la Terapie intensivă neonatală, obișnuiam să mă laud că îmi dau toată silința să îmi fac jobul cât mai bine. Și chiar asta făceam. Aveam grijă de micuții mei pacienți și de familiile lor cu empatie și înțelegere”, declară asistenta.
„Mă îngrijoram pentru fiecare pacient în parte, am început să mă trezesc cu dureri în piept în fiecare zi”
Jobul lui Shannon McPeek era unul deosebit și își punea amprenta și asupra vieții ei personale. Chiar și atunci când era acasă, gândurile îi zburau spre spitalul unde lucra, iar acest lucru o consuma din punct de vedere emoțional.
”În anul 2016, când aveam 22 de ani, împlinisem deja cinci luni la locul de muncă și începusem să mă trezesc cu dureri în piept în fiecare zi. Atunci mă îngrijoram pentru fiecare pacient în parte. Purtam mereu în gând bebelușii care aveau 22 sau 23 săptămâni și eram speriată la gândul că se vor îmbolnăvi mai mult decât erau deja.
Unul dintre bebelușii pe care îi aveam în grijă cântărea numai 450 g la naștere. Din fericire, acesta s-a dezvoltat frumos și totul a fost bine. Dar alți bebelușii nu au fost la fel de norocoși. Mă măcina pe interior foarte mult știind că îmi dedicam atât de mult timp și energie, iar micuțul pleca pur și simplu de pe această lume.
Ceea ce mă stresa și mai mult era faptul că mă gândeam că aș fi putut să fac mai mult pentru fiecare pacient în parte”, susține Shannon.
Stresul deja devenise îngrozitor pentru asistentă. Această mărturisește că se uita plină de disperare în ochii părinților îndoliați cu care deja formase o legătură emoțională. De multe ori, plângea alături de părinți, iar sentimentele de nepuință o urmăreau și acasă.
”Adevărul crud este că putem face tot ceea ce ne stă în putință, dar nu putem salva fiecare viață la început de drum. Și mereu mă gândeam că puteam totuși să fac ceva să salvez pacientul/a”, susține ea.
„Pășești în profesia medicală cu speranța de a ajuta pacienții, nu de a le face rău”
Shannon își iubea colectivul de colegi, dar unele din conversațiile pe care le purtau îi adânceau anxietatea. Celelalte asistente povesteau despre erorile pe care alte asistente le făceau în trecut, iar asta o îngrijora și mai mult.
Pentru că numărul pacienților depășea cu mult numărul asistentelor, era posibil să se mai întâmple asemenea erori și spre deosebire de doctori, asistentele nu au asigurare de răspundere civilă individuală.
”De aceea am dezvoltat o frică și o teroare de a nu deveni una din acele asistente despre care toată lumea avea să vorbească în mod negativ. Pășești în profesia medicală cu speranța de a ajuta pacienții, nu de a le face rău”, mărturisește Shannon.
Cu fiecare zi care trecea, gândul că ar putea face rău micuților pacienți o afectau foarte tare, iar după un timp ajunsese să verifice fișele medicale și corectitudinea tratamentelor pe care le aplica sau manevrelor pe care le făcea în mod repetat. Astfel femeia a devenit un mic robot în încercarea ei de a nu mai simți emoțiile care nu îi dădeau pace.
Obișnuia să verifice de zeci de ori rețetele înainte să administreze medicația și fluidele în mod intravenos. Obișnuia să citească diagnosticul pacienților în mod repetat și să verifice de cel puțin trei ori să nu îi scăpe ceva din vedere.
La un moment dat, se simțea deranjată de remarcile anumitor colegi care o avertizau că suferă de o tulburare obsesiv compulsivă. Dar dacă celelalte asistente îi spuneau că se lamentează asupra unor lucruri foarte mici, ea le răspundea prompt ”Sufăr de tulburare obsesiv compulsivă”.
”În sfârșit am primit semnalul de alarmă care îmi spunea că trebuie să îmi pun pe primul loc sănătatea mentală. Acasă obișnuiam să verific de câteva zeci de ori anumite lucruri pentru a putea să mă culc liniștită. Verificam timp de 30 până la 45 de minute dacă erau ușile încuiate, dacă închisesem aragazul, dacă trăsesem draperia.
De asemenea, obișnuiam să setez cinci alarme diferite pentru că îmi era îngrozitor de frică că nu o să mă pot trezi în următoarea zi. Ulterior, am ajuns să dorm șase până la șapte ore pe noapte, mă trezeam și luam totul de la capăt”, destăinuie asistenta.
Aceasta a observat cum personalitatea ei s-a schimbat de a lungul timpului, atât acasă, cât și la locul de muncă. Obișnuia să se enerveze mai des, să își iasă din fire din orice lucru minor, mai ales cu partenerul de viață. Lucrurile au luat o întorsătură groaznică atunci când partenerul i-a spus că dorește să încheie relația.
După despărțirea de partenerul ei, asistenta a înființat ”Operațiunea asistenta fericită” pentru a ajuta cadrele medicale
”A fost dureros dar acum îi sunt recunoscătoare acelei persoane. A tras semnalul de alarmă de care aveam nevoie pentru a-mi pune sănătate mentală pe primul loc. În primul rând, am început să caut metode de relaxare și de eliminare a stresului care chiar funcționau.
La ceva timp, un medic terapeut mi-a spus că tulburarea obsesiv compulsivă de care sufeream se datora faptului că mă concentram exclusiv asupra siguranței. Acesta m-a făcut să înțeleg faptul că eram în permanentă căutare a siguranței pe care simțeam că nu le-o pot oferi micilor pacienți.
Astfel am început să renunț la nevoia de a controla totul în viața mea și de a ține în frâu toate situațiile asupra cărora nu aveam control”, declară Shannon.
Între timp, femeia a început să vorbească și cu alte asistente și și-a dat seama că nu era singura care trecea prin aceste lucruri. ”Erau atât de multe persoane care treceau prin experiențe similare cu ale mele, dar niciuna din ele nu vorbea deschis cu ceilalți”, susține ea.
Împreună cu prietena ei, o altă asistentă, Shannon a găsit ajutor, dar acesta era disponibil numai pentru medici, polițiști, pompieri și militari, nu și pentru comunitatea asistentelor medicale.
Așadar Shannon a înființat în 2018 ”Operațiunea asistenta fericită”, organizație nonprofit al cărui singur scop este de a se asigura ca asistentele nu se simt singure în fața provocărilor pe care le au din punct de vedere al sănătății mentale.
Vezi această postare pe Instagram
La momentul actual, 1500 de alte asistente folosesc comunitatea online pentru sprijin. În luna martie a acestui an, Shannon a renunțat la locul ei de muncă pentru a se implica full time în acest proiect.
”Desigur că îmi este dor de colegii mei de la spital, de pacienți și de familiile lor, pentru că ajunsesem să ne cunoaștem atât de bine, dar sunt bucuroasă că pot ajuta alte asistente care au fost în situația mea”, afirmă ea.
Fără doar și poate, asistenta care ne-a împărtășit povestea ei de viață este exemplul cel mai bun că și specialiștii la care ne prezentăm cu atâta încredere trec de multe ori prin provocări pe care nu știu cum să le gestioneze. Atunci când jobul implică foarte multă empatie și situații dramatice sau la limită, sănătatea mentală îți poate fi afectată fie că vrei sau nu.
De aceea, empatizăm cu decizia ei și de a ajuta alte asistente și admirăm curajul pe care l-a avut de a-și expune acest episod din viață în mod public.
Surse foto: facebook.com instagram.com
Surse articol: insider.com
Urmareste-ne pe Google News
