Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

Mariana Voinea

Metoda de educație Montessori poartă numele celebrei Maria Montessori, cea care a trecut prin multe greutăți astfel încât să pună bazele unui sistem educațional folosit și în ziua de azi, menit inițial să ajute copiii cu probleme de dezvoltare intelectuală.

În calitate de părinți am auzit cel puțin o dată în viață despre tehnica Montessori, dacă nu cumva am și aplicat câteva principii specifice. Metoda Montessorii este o tehnică de educație bazată pe activități de învățare directă, joc și în care copiii lucrează în grupuri, dar și în mod individual pentru a explora și descoperi lumea, pentru a-și dezvolta abilitățile într-un mod cât mai plăcut și blând.

Metoda Montessori este o formă de învățare experimentală ce favorizează învățarea continuă și care a captivat inimile părinților și educatoarelor din întreaga lume. Puțin știu că în spatele acestei metode educaționale se ascunde o mare dramă.

Maria Montessori este cea care a pus bazele acestei metode educaționale, o profesoară genială care a luat tragica decizie de a-și abandona copilul pentru a-și continua cariera.

Destinul Mariei Montessori

Copilița Maria s-a dovedit a fi foarte talentată, visând să devină inginer sau medic, cu toate că tatăl ei nu credea că fiica lui poate avea o carieră în acest domeniu, cu atât mai puțin în secolul XIX, când femeia avea un alt rol în societatea italiană și nu numai.

Maria a fost extrem de ambițioasă și perseverentă, astfel încât a reușit să treacă cu succese examenele dificile și să fie acceptată la Școala de Medicină. Acolo colegii și profesorii au manifestat deschis o ostilitate față de ea, dar tânăra Maria nu s-a dat bătută.

Într-o lume a bărbaților, Maria Montessori a reușit să răzbească atmosferei tensionate și presiunii la nivel psihologic la care era constant supusă. Astfel, doamna Montessori a lucrat în spital, iar în ultimii doi ani de studiu a aprofundat cunoștințele și practica în pediatrie și psihiatrie, devenind expertă în medicina pentru copii și primind titlul de doctor în medicină, la care nicio femeie nu avea curajul să spere.

Maria Montessori a observat în timp că unele dizabilități mintale care erau considerate fără speranță puteau fi tratate, de aceea a decis să lucreze cu copiii cu probleme, punând bazele propriului sistem de educație.

Astfel, femeia a câștigat notorietate, iar Liga Națională a înființat o școală de ortofrenie pentru formarea profesorilor în scopul educării copiilor cu tulburări mentale, la care Maria era director adjunct. Aici, Maria Montessori a lucrat cu copii considerați inculți, remarcându-se între profesori când unii copii au trecut cu ușurință examenele create pentru copiii normali.

10 citate superbe ale Mariei Montessori care vor fi mereu utile în educația copilului

Viața personală a Mariei Montessori

maria montessori cu un baiat

Dacă în viața profesională Maria Montessori a avut un real succes, în viața personală, din păcate, lucrurile nu au stat așa. Maria Montessori a născut un fiu dintr-o aventură cu colegul ei Giuseppe Montesano, însă nu s-au căsătorit și au dorit să păstreze secretul relației, cu condiția să rămână fideli unul altuia.

Din păcat, Giuseppe s-a căsătorit imediat cu altă femeie, iar Maria și-a lăsat fiul grija unei asistente medicale doar pentru faptul că fiul ei, născându-se în afara căsătoriei, i-ar fi schimbat statutul social cu cel al unei mame singure. Acest lucru i-ar fi știrbit șansa de a avea o carieră de succes pentru care a muncit atât de mult.

Mario și-a iertat mama și a susținut-o în toate ideile și inițiativele, activând aproape de ea în funcția de asistent și continuând munca mamei sale pentru tot restul vieții. Pe data de 6 mai 1952, Maria Montessori trece în lumea cea veșnică, lăsând în urmă un munte de informații și de copii, părinți și educatori mulțumiți. Mormântul ei se află în cimitirul din Noordwijk, Olanda.

etoda Montessori: 10 jocuri si activitati pentru copilul tau

Lucruri mai puțin știute despre viața și cariera Mariei Montessori

maria montessori cu copii

Maria Montessori a fost una dintre primele doctorițe de sex feminin în Italia, primindu-și diploma în luna iulie a anului 1986. Din cauză că femeilor nu le era permis să urmeze Școala de Medicină, iar universitățile i-au respins aplicația, Maria Montessori a fost acceptată la Universitatea din Roma după ce Papa Leo al XIII-lea a sprijinit-o.

Pe tot parcursul vieții, a militat pentru drepturile copiilor cu dizabilități, iar pasiunea pentru educație și-a dezvoltat-o lucrând în aziluri cu copiii. În anul 1907, Maria Montessori a înființat Casa Dei Bambini în care puteau sta copiii ai căror ambii părinți erau plecați la muncă și rămâneau nesupravegheați ore în șir. Până în anul 1908, erau deschise deja 5 Casa dei Bambini, 4 în Roma și una în Milano. În aceste așezăminte, Maria Montessori îi învăța pe copii inclusiv lucruri elementare de igienă, fiindcă proveneau din familii cu posibilități materiale reduse. 

De asemenea, un lucru mai puțin știu despre Maria Montessori este că a supraviețuit pandemiei de gripă spaniolă din perioada anului 1918-1919 dar și faptul că a lucrat cu Gandhi în India, loc unde s-a refugiat timp de șapte ani, de teama repercursiunilor atacurilor din cel de-al Doilea Război Mondial.

Un alt lucru demn de menționat este că, până în 1913, deja erau înființate peste 100 de școli care predau după metoda Montessori în Statele Unite ale Americii, lucru care a îndemnat-o pe doamna Montessori să viziteze acest ținut pentru prima dată. Nu în ultimul rând, Maria Montessori a fost nominalizată la premiul Nobel pentru pace de trei ori, în anii 1949, 1950 și 1951.

Nu putem decât să-i aducem un omagiu pentru modelul educațional pe care multe grădinițe din România și din lume îl implementează și îl folosesc cu mare succes și care a salvat mulți copii de la condamnarea la o viață cu un stigmat greu de dus.

Surse foto: gettyimages.com

Surse articol: starwoodacademyoffrisco.comspringsmontessori.comadevarul.ro

Articolul urmator
Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”
Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O lume întreagă știe cine a fost Albert Einstein, dar puțini știu povestea tragică a fiului acestei geniu
    O lume întreagă știe cine a fost Albert Einstein, dar puțini știu povestea tragică a fiului acestei geniu

    Despre meritele lui Albert Einstein în lumea științei s-au cunoscut din ce în ce mai multe detalii în ultimele decenii, în condițiile în care acest savant a...

    Cum arată viața unei mame cu 3 copii, care s-au născut în mai puțin de un an și nu sunt tripleți
    Cum arată viața unei mame cu 3 copii, care s-au născut în mai puțin de un an și nu sunt tripleți

    Odată ce ți-ai îndeplinit visul de a deveni mamă, chiar dacă îți planifici să mai ai copii, nu ți-ar trece prin cap că acest eveniment fericit s-ar putea repeta în...

    Idei de costume de Halloween pentru copii care te costă mai puțin de 15 lei
    Idei de costume de Halloween pentru copii care te costă mai puțin de 15 lei

    Pregătirile pentru Halloween au intrat pe ultima sută de metri și de aceea, cu mic, cu mare, încercăm să ne punem la punct ultimele detalii din „recuzita” de care vom...

    Dacă ai mai mulți copii ești mai puțin stresat. Adevărat sau fals?
    Dacă ai mai mulți copii ești mai puțin stresat. Adevărat sau fals?

    Dacă ar fi să facem un top al celor mai enervante lucruri pe care mamele cu un singur copil s-au săturat să le audă, pe locul doi, după „Și? Al doilea când?”, ar fi...

    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor
    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor

    Cu toții știm că rolul mamei este important în creșterea unui copil. Însă, nu la fel de mult se știe și despre rolul tatălui. Pentru o dezvoltare armonioasă, copilul are...

    Am 9 copii și reușesc să îi hrănesc cu mai puțin de 10 lei pe zi
    Am 9 copii și reușesc să îi hrănesc cu mai puțin de 10 lei pe zi

    Să asiguri hrana zilnică pentru o familie numeroasă reprezintă oricând o mare provocare. Cum te-ai descurca, de exemplu, dacă ai avea 9 copii? În această situație se află...

    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat
    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat

    Shaqueia a fost adusă pe lume de o mamă adolescentă, în vârstă de 14 ani. Până la 18 ani, mama ei a mai născut încă doi copii, care au fost crescuți de ea,...

    Momentul adevărului - un părinte chiar își poate iubi mai puțin unul dintre copii?
    Momentul adevărului - un părinte chiar își poate iubi mai puțin unul dintre copii?

    Cred că întrebarea „îmi voi iubi toți copiii la fel?” apare în mintea oricărui părinte. Un tată de peste hotare a mărturisit că nu-și iubește ambii...

    © 2024 Qbebe