Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Nu, nu e indecent să îţi afişezi burtica de gravidă! Indecent e să scuipi coji de semințe pe jos

La un moment dat una dintre vedetele de la noi a pus o poză cu burtica. Era însărcinată cu al treilea băiețel şi, în magia momentului, a vrut să împartă din fericire şi cu fanii ei. Doar că, printre miile de încurajări şi felicitări, erau şi voci care spuneau că e indecent să îți afişezi burta când eşti însărcinată. Voci de femei.

Am scris inițial acest articol la călduț. Ar fi fost probabil printre puţinele mele articole, dacă nu singurul, pe care nu aş mai fi vrut să stau să îl cântăresc, să analizez din perspectiva fiecărei tabere, ci doar să dau drumul frazelor-fluviu. Şi emoțiilor. Eram puţin înfuriată, puţin uimită şi mult contrariată: cum să fie indecent să îți arăţi burtica însărcinată? Sunt atâtea lucruri indecente în lung şi-n lat, iar lumea se ia de pântecul unei mame?

Dar apoi l-am recitit. Am mai tăiat din polaritatea cu care începusem, fiindcă sunt extrem de subiectivă - am avut burtică de două ori. Şi, până la urmă, mi-am dat seama că fiecare om are dreptul la o opinie.

Ca şi mine.
Nu ştiu de ce se crede că ar fi indecent.
Din punctul meu de vedere, ar fi cel mult intim.
Un moment din viața ta atât e sacru, încât poate nu ți-ai dori să îl expui, să îi faci publicitate din dorința de a avea toată bucuria doar pentru tine şi cei dragi. Sau de a-l feri de orice umbră şi privire curioasă de pe pământ.
În plus, e un act de curaj. Sarcina îți aduce kilograme în plus, vergeturi pe piele şi îți schimonoseşte câteodată buricul.

Dar burta aceea, rotundă, ovală, mică, mare, cu imperfecțiuni sau fără, ca în reviste sau nu, este locul de unde am plecat toți. E fabrica de miracole.

De ce să fie indecent să o arăți?

Poate nu am mai văzut burți goale la mare demult că nu ne-am mai dus din cauza virusului. Poate nu am mai văzut pe stradă buricul la vedere, fiindcă am stat mai mult în casă. Dar nu-i problemă, că recuperăm acum.

vedete dinr omania insarcinate

Uitaţi ce scrie la Indecent, in dicționar:

INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

Nu, nu este indecent să îţi arăţi burtica însărcinată.

  • Indecent e să întrebăm "când faci un copil?" o femeie care se chinuie de ani buni să devină mamă.
  • Indecent e să spunem "Zici că nici nu ai născut!" unei mame care nu se poate uita la ea în oglindă.
  • Indecent e să te scobeşti în nas sau să te scarpini în fund în public.
  • Indecent e să scuipi coji de seminţe pe jos sau să arunci o doza de Cola pe geamul de la maşină.
  • Indecent e ca, în amiaza mare, când se pot uita şi copiii, să mimezi la televizor acte sexuale sau să difuzezi videoclipuri cu fese care se freacă de camera de filmat.

Sunt mii de alte lucruri indecente în jurul nostru, iar noi ne luăm de casa unui bebeluş. De ce?

concurs contributors qbebe

Surse foto: instagram.com/adela_popescu/ instagram.com/fabmusediana/ instagram.com/danarogoz/ instagram.com/lilisandu_official/ instagram.com/adelina.pestritu/ instagram.com/tilyniculae/

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe