Am născut un decrețel după ani de încercări pentru că mi l-am dorit, în timp ce alte femei făceau avorturi pe bandă rulantă

În caz că nu știai, la un moment dat, în România, celebrul Ceaușescu după care toată lumea plânge acum, a adoptat legea 770 în anul 1966, prin care avorturile erau interzise.

În 1966 aveam abia șase anișori, nu știam ce înseamnă acest lucru, dar o vedeam pe mama mea cum se ducea periodic la o femeie din sat și venea palidă, umplând patul cu sânge și simțindu-se rău câteva zile. Repet, nu știam ce înseamnă și nici că acest lucru i-ar fi atras moartea.

Legea "decrețeilor"

Legea 770 este denumită acum legea decrețeilor, a copiilor care s-au născut de frică. Copiii născuți între 1967 și 1989 (atunci când a avut loc revoluția) poartă numele de decreței. Foarte mulți dintre voi, cei care citiți acum mărturia mea, sunteți fără voia voastră, decreței.

Așadar, dragii mei, cei care citiți acum și aveți la îndemână toate măsurile contraceptive necesare - pastile anticoncepționale, sterilet, prezervativ, iar lista poate continua, nu uitați că noi nu știam de acest lucru.

Pentru a face rost de un prezervativ trebuia să „cunoaștem” pe cineva la farmacie. Și așa cum îți poți da seama, prezervativul, odată cumpărat, era reutilizat, spălat așa cum numai bărbatul știa, noi femeile nu aveam voie să luăm parte la acest..."ritual".

Recunosc că nici nu știu cum arăta un prezervativ atunci, așa cum nu știu cum arată unul acum. Ai răbdare cu mine, am 64 de ani și vreau să-ți împărtășesc o mică părticică din experiența mea de viață. Mama mea nu m-a învățat ce înseamnă menstruație, ce înseamnă transformarea de la fetiță la femeie, așa că m-am trezit într-o bună zi când aveam vreo opt-nouă anișori cu lenjeria intimă pătată de sânge. Am fugit la tatăl meu, singurul care era acasă în acel moment, pentru că mama era la strâns de fân, și când i-am spus, m-a împins și a plecat val-vârtej pe ușă.

NU am știut nimic despre menstruația regulată, sarcină, contact intim și tot "tacâmul"

Când s-a întors mama, m-a găsit chircită în pat, cu dureri de burtă și o stare de panică. I-am explicat ce s-a întâmplat și singurele cuvinte pe care le-am auzit din gura ei au fost: „e normal mamă, e chestia aia care se întâmplă în fiecare lună, vino să-ți dau niște vată”. Așadar, până pe la vârsta de 16-17 ani știam că menstruația este „chestia” aia care trebuie să vină o dată pe lună și cam atât.

Numai că mie nu-mi venea în fiecare lună, uneori mă mai sărea. Bine… nici nu aveam foarte mare grijă de sănătatea mea, mergeam în picioarele goale pe zăpadă proaspăt așternută tiptil până la bunica mea să iau prima spuma laptelui după ce era muls. Mult am mai avut de suferit după aceea. Pe la vârsta de 16 ani am fost nevoită să plec de acasă la o școală de meserii, pentru că în localitatea în care mă născusem șansele de a avea o educație erau destul de limitate.

Așa că am plecat la oraș, la Buzău, unde m-am înscris la o școală de meserii pentru a deveni țesătoare, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. „Chestia” aia nu venea în fiecare lună și stând la internat cu mai multe fete în cameră, am aflat că nu prea este normal acest lucru. Am aflat ce se întâmplă dacă ai contact mai intim cu un băiat și toate lucrurile acelea m-au bulversat.

Desigur că mi-am întâlnit și jumătatea, iar la scurt timp a plecat în armată. Eu am fost fată cuminte, m-am angajat ca țesătoare, îmi făceam norma, până când el a venit din armată și ne-am căsătorit. La vârsta de 22 de ani, aveam deja verigheta pe deget. Nu se auzea atunci de probleme de infertilitate, dar știam că ceva nu este în regulă cu corpul meu pentru că nefolosind niciun fel de mijloc de contracepție, nu reușeam să rămân gravidă, în timp ce alte femei se văitau că trebuie să meargă periodic la moașă sau la femei care știau să le scape de sarcinile nedorite.

Nici nu vreau să îmi amintesc sau să expun tehnicile care erau folosite atunci, felul în care copiii erau aduși pe lume la doar câteva săptămâni sau luni de sarcină, îngropați pe unde era posibil, ascunși în văpaia focului în sobă de teama securității.

Toate femeile din jurul meu se văitau că trebuie să facă numeroase avorturi, numai eu nu rămâneam însărcinată

DA, toate lucrurile acestea sunt cât se poate de adevărate! Femeile făceau cancer, aveau grave probleme în zona intimă, inclusiv mama mea a trecut prin numeroase avorturi după ce ne-a născut pe noi toți. Suntem trei frați și după ce l-a născut pe mezin, mama mea a rămas însărcinată tocmai când trebuia să nasc eu. Era o rușine incredibilă, dacă vă puteți imagina. A fost, așadar, nevoită ca la acea vârstă înaintată să facă avort. Ei bine, toate femeile în jurul meu, la locul de muncă, în grupul prietenelor, se văitau că trebuie să facă numeroase avorturi, numai eu nu rămâneam însărcinată. La un moment dat, maistrul de la fabrică a început să îmi pună întrebări, așa cum era și normal. I-am spus că pur și simplu nu pot să fac copii.

De la vârsta de 22 de ani și până la vârsta de 27 de ani nu am putut rămâne însărcinată. M-am căsătorit, am cumpărat apartament, am avansat în carieră, am mers în concediu și cu toate acestea nu eram împlinită… Până într-o zi, când, mergând în piață, am văzut un bătrânel care vindea tot soiul de plante medicinale.

Unele erau simple buruieni uscate, altele păreau a fi niște amestecuri interesante sub forma unor licori, a unor tincturi. Am simțit nevoia să mă opresc la el, de vreme ce moașa și medicul ginecolog care ne verifica periodic în fabrică pentru a vedea care dintre noi este însărcinată, nu mi-au dat niciun răspuns referitor la situația mea. Repet, infertilitatea nici nu exista în vocabularul nostru atunci, specialiștii doar ridicau din sprâncene atunci când terminau să mă consulte. M-am apropiat de bătrânel și l-am întrebat:

„Aveți vreo plantă care să mă ajute să rămân gravidă?”

„Câți ani ai, nene?”

„27”.

„Am ceva, dar nu știu dacă merge, ești prea bătrână. De ce nu ai făcut până acum, ori ai multe avorturi?”

„Nu am niciunul, nu reușesc să rămân!”

„Îți dau ceva, se numește năpraznic, e în combinație cu codița șoricelului. Bei câte o cană de trei ori pe zi și ne mai întâlnim noi prin piață să îmi spui, eu nu plec nicăieri”.

Vă vine să credeți sau nu, am luat acea pungă de buruieni uscate, am pus-o în sacoșă și cu mare rigurozitate mi-am făcut trei căni de ceai pe zi pe care le beam indiferent de schimbul în care eram la locul de muncă, de locul în care mergeam. Eram convinsă că aceasta era singura mea șansă de a rămâne gravidă. Întâlnirea cu bătrânul se întâmpla undeva aproape de sărbătorile de iarnă. Pot să vă spun că în februarie, când am mers la controlul ginecologic lunar la care toate femeile din fabrică eram obligate să participăm, medicul mi-a spus „Ia uite! În sfârșit ai rămas gravidă”.

În aprilie am primit deja confirmarea și cu toate acestea, sarcina a fost cu foarte mare risc. Am avut sângerări, a trebuit să stau la pat în ultimele două luni de sarcină și în luna octombrie am adus pe lume o fetiță minunată care avea să mă împlinească ca femeie și ca mamă.

Sunteți foarte norocoase că acum aveți acces la atât de multe informații, atât de variate din toate domeniile, la tratamente de ultimă generație, încât nicio femeie să nu fie nevoită să treacă prin ce am trecut eu. Când toată lumea în jurul meu făcea avorturi eu mă rugam să rămân însărcinată...