Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Specia de mame proaspete: 5 semne că ești și tu ca mine

Când apare bebelușul, viața se schimbă radical. Odată cu apariția bebelușului, modul tău de viață și rutina pe care o aveai înainte se schimbă. Acum, el este centrul universului tău, iar timpul tău liber, devine timpul lui cu mami.

Proapetele mămici pot fi remarcate foarte ușor, printre alte femei. Ele sunt o „specie” aparte. Când ai un bebeluș, trebuie sa fii gata rapid, așa că timpul pe care îl ai la dispoziție este foarte scurt.

Mai jos am făcut o lista despre cum recunoști o proaspătă mamica:

Are părul strâns în coc

Până să vină Vladimir pe lume, aveam mereu părul aranjat, spălat și rar era prins. De obicei desfăcut, cu bucle sau întins cu placa. Lucrurile s-au schimbat cand am ajuns cu Vladimir acasă. El își băga mâinile în părul meu și trăgea de el. Asa ca trebuia sa fie mereu prins. Și cum făceam asta rapid? Ați ghicit. Îl prindeam in coc. Cocul de mamă m-a însoțit până de curând, când am decis sa renunț la el și să îmi mai aranjez si eu părul în fiecare zi.

mama cu bebelusul ei stand lungite in pat

Are bluza pătată

Poate nu pleci cu bluza pătată de acasă. Dar dacă alăptezi, sigur ți s-a întâmplat și ție ca în timp ce va faceți plimbarea zilnica sa iti apara o pata pe bluza. Eu dacă uitam sa îmi absorbante pentru sâni, in maxim 30 de minute mi se uda bluza. Pot apărea pete pe bluza si de la regurgitatul bebelușului. Eu aveam zilnic bluzele pătate de Vladimir după ce mânca. Miroseam in permanență a lapte!

Leagănă caruciorul de cumpărături

Vouă vi s-a întâmplat sa mergeți la cumpărături (fără bebeluș) și să mișcați înainte și înapoi caruciorul de cumpărături? Mie de nenumărate ori.

Se uită într-una la telefon

Si nu pentru ca așteaptă vreun telefon sau mesaj important. Verifică ceasul, este contracronometru, trebuie să ajungă la bebeluș, mai ales o mama care alăptează.

Are cearcăne

Cred ca cearcănele sunt valabile pentru toate mamele, nu doar pentru proaspetele mămici. Eu și acum după aproape 1 an jumătate de la naștere, încă am zile când ma trezesc cu cearcăne imense din cauza ca Vladimir se agită mult în somn.

Ce am scris mai sus nu se aplică chiar la toate proapetele mămici. Există mămici care au bebeluși ce dorm toată noaptea sau au în permanență ajutor. Lor nu prea se aplică cele enumerate mai sus. Dar sunt puține cazuri.

Voi ce părere aveți? Cum recunoașteți o proaspătă mămică?

Pentru mai multe articole, vă aștept pe site-ul:https://mamaluivladimir.ro/
Și pagina de facebook: https://www.facebook.com/MamaLuiVladimir

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe