Funnyby
Contributors
Manute Creative

Top 5 cele mai puternice femei din zodiac. Sunt un exemplu de urmat!

Fie că fac parte dintre zodiile de foc, fie că fac parte dintre zodiile de pământ sau chiar de apă, femeile născute sub anumite semne zodiacale se remarcă în special prin forța lor. Luptătoare, cu aptitudini de lider, cu perseverență și cu dorința de a pune pasiune în tot ceea ce fac, reușesc să facă față cu succes atât vieții profesionale, cât și vieții de familie. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi cinci dintre cele mai puternice femei din zodiac. Oricare dintre ele are calități deosebite, știind să le pună în valoare pentru a-și îndeplini obiectivele cele mai importante.

Femeia Taur

Este inclusă printre cele mai puternice femei din zodiac în primul rând pentru că nu evită niciodată să se apuce de treabă, indiferent cât de dificilă i s-ar părea, uimind prin forța ei fizică și emoțională. De aceea, nu este de mirare că femeile Taur îndrăgesc domenii precum arhitectura, design-ul, grafica sau chiar moda. În același timp, o femeie născută sub acest semn din zodiac poate fi poetă, pictoriță sau muzician, inspirându-se mai ales din miracolul creaturilor pământului.

În al doilea rând, este foarte rezistentă la stres și, indiferent de forma sub care vine acesta (fizic sau emoțional), ea știe cum să-i facă față, fără să se observe că este copleșită sau că suferă. De altfel, ea se bazează mai ales pe forță și pe independență pentru a trece peste o situație dificilă. Cu toate acestea, dacă intervine ceva care îi testează mult prea mult limitele, cel mai probabil va răbufni și va deveni foarte furioasă.

Tocmai pentru că posedă multă forță este capabilă să se descurce atât în viața profesională, cât și în cea de familie, reușind să le îmbine pe amândouă. Este o mamă foarte devotată, vrea tot ce este mai bun pentru copilul și pentru familia ei, ceea ce o determină să-și asume numeroase responsabilități și să-i mulțumească pe cei din jur.

Fiind foarte independentă, preferă mai degrabă să lucreze singură decât într-o echipă, dar cu toate acestea, nu renunță să facă treabă și asumându-și rolul de lider.

femeie-care-se-uita-la-reprezentarea-semnului-zodiacal-Taur-pe-tableta

Femeia Leu

Semn de foc în adevăratul sens al cuvântului, o femeie în zodia Leu este oricând puternică, dornică să fie în centrul luării deciziilor, să-și asume rolul de lider și să aibă succes. Ea își croiește propriul ei drum, nu se lasă oprită de nimic ce ar putea să o abată de la acesta și acceptă provocările. Știe că este esențial să obțină ceea ce își dorește și nu se lasă până când nu își atinge acest obiectiv.

Puterea femeii Leu reiese și din independența ei, care o face să nu simtă că are neapărat nevoie și de alte persoane în jurul ei pentru a fi fericită. Își dorește mult să se bucure de libertate, renunțând mereu la ceea ce îi creează senzația că nu o ajută să fie atât de liberă precum vrea.

În viața profesională, știe cum să se implice în proiecte dificile, are forța și perseverența pentru a le duce la capăt și nu se lasă influențată de persoanele care ar putea să nu o lase să-și îndeplinească năzuințele. Inteligentă și puternică, femeia Leu își cunoaște foarte bine interesele.

Altă dovadă a forței sale este că nu se ferește nicicând să spună ceea ce gândește, inspirându-i și pe cei din jur să facă la fel. Este o luptătoare în adevăratul sens la cuvântului, este convingătoare și nu se va lăsa până când nu va vedea că a reușit să realizeze o schimbare așa cum și-a dorit.

Femeia Scorpion

Una dintre trăsăturile care transformă femeia Scorpion într-una dintre cele mai puternice femei din zodiac este curajul. Astfel, deși este semn de apă, aceasta nu va ezita să se implice într-o provocare, oricât de dificilă i se va părea. Nu se teme să greșească, având în minte faptul că orice greșeală este un prilej de a învăța cum să faci lucrurile mai bine. Tocmai pentru că este atât de curajoasă, ajunge adesea să fie lider, chiar dacă nu-și dorește de la început să fie în această postură.

Altă calitate care o ajută să devină un lider apreciat este și perseverența. Femeile Scorpion luptă cu toată forța lor pentru a obține ceva, inclusiv în situațiile în care cei jur le spun că ar trebui să renunțe. Ele își văd în continuare de treabă și de cele mai multe ori ajung să atingă obiective pe care alții nu reușesc.

Tocmai datorită acestor însușiri se pot lansa în lumea business-ului, cu atât mai mult cu cât au și talent în domeniul finanțelor, una dintre activitățile pe care le îndrăgesc fiind și aceea de a alcătui un buget, inclusiv în familie. Adesea își intimidează colegii de la locul de muncă, de cele mai multe ori preferând să fie în postura de șef, nu de subaltern. Știu foarte clar ce au de făcut, uimind inclusiv prin talentul de a-și da seama ușor ce gândesc cei din jur. Întrucât se pricep bine la așa ceva, femeile Scorpion pot fi tentate să manipuleze.

Femeia Săgetător

Fiind tot semn de foc, o femeie ce are drept semn zodiacal Săgetătorul se remarcă prin forța și pasiunea pe care le pune în joc în tot ceea ce face. Nu se teme deloc de criticile celorlalți, fie că acestea vin din partea unor persoane pe care le cunoaște, fie că vin din partea unor necunoscuți. Pentru ea contează cel mai mult să ducă la capăt ceea ce a început, de aceea este căutată mai ales pentru proiectele ce necesită concentrare, fiind urgente.

Fiind o fire foarte independentă, adoră să lucreze pe cont propriu, să aibă propria ei afacere. Are încredere în ceea ce face, dorindu-și să fie liberă. Îi place să fie în miezul acțiunii, urând plictiseala și senzația că stagnează. Nu îi lipsește curajul să se îndepărteze brusc de la tot ceea o plictisește, de la tot ceea ce îi displace, alegând experiențele care îi dau posibilitatea să exploreze, să învețe, să progreseze.

În condițile în care este atât de independentă, urăște să fie controlată. Din acest motiv, nu se teme să fie singură pentru a putea să-și păstreze independența. Preferă un partener puternic, pe care să știe că se poate baza, dar va evita întotdeauna bărbații care încearcă să-și impună punctul de vedere și să-și exercite orice tip de control asupra ei.

femeie-adoptand-un-look-care-sa-o-ajute-sa-redea-trasaturi-ale-zodiei-Sagetator

Femeia Capricorn

Ambițioasă și inteligentă, își va face planuri pentru viitor încă de la o vârstă fragedă, printre cele mai mari dorințe ale unei femei-Capricorn numărându-se adesea aceea de a-și contrui o carieră de succes și o viață de familie frumoasă, având un partener care să o susțină în toate și care să fie mândru de ea. Având această aspirație, perseverența și determinarea îi conferă calitatea de a face parte dintre cele mai puternice femei din zodiac. Chiar dacă va face greșeli pe parcursul pe care și l-a propus, va găsi mereu forța să se ridice, să o ia de la capăt.

Are mari șanse să devină femeia care împacă viața de mamă cu cea profesională, având aptitudini manageriale pe care le va pune în joc nu doar la serviciu, ci și acasă. Familia ei se va putea baza pe ea, încercând mereu să fie devotată celor dragi și să le ofere toată iubirea ei. Sunt adevărate luptătoare, sprinindu-și familia în a depăși diverse obstacole.

Căutând în mod constant armonie și stabilitate în viață, femeia Capricorn va evita toate acele persoane care încearcă să îi dea sfaturi. Îi place să se bazeze pe ceea ce crede ea, nu pe ceea ce spun ceilalți, esențial fiind să-și îndeplinească obiectivele.

Nu în ultimul rând, femeile Capricorn sunt în general perfecționiste, dedicându-și tot timpul și toate resursele pentru a duce la bun sfârșit un proiect. De aceea, astrologii afirmă că printre domeniile de activitate care li se potrivesc mai bine se numără învățământul, finanțele, o carieră ca avocat sau orice are legătură cu managementul.

Surse: astrology.com, en.amerikanki.com, horoscopesignz.com, horoscopes.lovetoknow.com, popularastrology.com, saudi24news.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Cele mai potrivite perechi din zodiac

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top 5 cele mai bogate femei din România. 4 dintre ele sunt şi mame
    Top 5 cele mai bogate femei din România. 4 dintre ele sunt şi mame

    Care sunt cele mai bogate femei din România şi cum au reuşit să obţină succesul vei descoperi şi parcurgând articolul de mai jos. Printre ele se regăsesc atât femei...

    Mami, nu fi tristă! Cele mai frumoase lucruri din viață sunt gratis. Eu sunt cel mai bun exemplu
    Mami, nu fi tristă! Cele mai frumoase lucruri din viață sunt gratis. Eu sunt cel mai bun exemplu

    Îți dai seama că ești o mamă bună când propriul tău copil începe să îți dea lecții de viață care au sens și care te pun pe gânduri. În lumina...

    Cele mai bune mame din zodiac
    Cele mai bune mame din zodiac

    În astrologie nu există un semn care să te facă o mamă "bună" , dar fiecare semn are anumite trăsături, dintre care unele sunt mai profund conectate cu maternitatea. ...

    Camera de alăptare cu mesaje de încurajare! Un exemplu minunat de urmat
    Camera de alăptare cu mesaje de încurajare! Un exemplu minunat de urmat

    O proaspătă mamă din SUA a povestit pe reţele de socializare ce a descoperit în camera specială pentru alăptare amenajată în aeroportul LaGuardia din New York.

    Cele mai frumoase femei din lume și copiii lor! Le-au moștenit genele?
    Cele mai frumoase femei din lume și copiii lor! Le-au moștenit genele?

    Vrei să le revezi pe unele dintre cele mai cunoscute vedete, alături de copiii lor? Atunci nu mai sta pe gânduri și parcurge articolul de mai jos.

    Femeile au mai mult succes când sunt înconjurate de prietene puternice şi deştepte
    Femeile au mai mult succes când sunt înconjurate de prietene puternice şi deştepte

    Un studiu din acest an a ajuns la concluzia că femeile care au un cerc de prietene apropiate se vor descurca bine nu numai pe plan profesional, ci şi în ceea ce priveşte...

    Persoanele care plâng la filme sunt mai puternice și mai curajoase, spune știința
    Persoanele care plâng la filme sunt mai puternice și mai curajoase, spune știința

    Un studiu a ajuns la concluzia că persoanele care obișnuiesc să plângă în timp ce vizionează un film sunt mai puternice, mai capabile să facă față emoțiilor din viața...

    © 2021 Qbebe