„Sunt ca o pasăre Phoenix. M-am ridicat din propria cenușă”. Mărturia emoționantă a unei femei care a avut o copilărie abuzivă

După nașterea celui de-al doilea copil al ei, a trecut printr-o depresie severă

Britt Contreras este mama a trei copii. Stând de vorbă cu „Love What Matters”, nu s-a ferit să povestească prin ce a trecut după primele două nașteri:

„Povestea mea începe când am născut prima dată. În acea perioadă, eram pur și simplu foarte precaută cu bebelușul și credeam că era vorba despre manifestări ale depresiei postpartum. De fapt, această depresie era o versiune sinistră a unor lucruri pe care refuzam să mi le amintesc. 

Când eram însărcinată cu cel de-al doilea copil, făcusem deja terapie pentru depresia pe care o aveam după trauma de la prima naștere. Am hotărât să fac un pas înainte și să mă adresez unui medium. Vărul meu venise la mine și îmi spusese că își făcea griji pentru mine. În acea perioadă aveam multe suișuri și coborâșuri. Am încetat să mai simt ceva și am rămas în viața doar datorită celor două fiice ale mele, una pe care o așteptam să vină pe lume și cealaltă pe care o aveam deja alături de mine. 

A recurs la terapia prin hipnoză regresivă

Mama a relatat, pentru sursa citată, în ce a constat terapia pe care a urmat-o ca să-și amintească lucruri din copilărie:

„Am fost supusă terapiei prin hipnoză regresivă, care se folosește de o ghidare spirituală și de hipnoză pentru a te aduce mai aproape de amintiri. În intervalul în care mi-am amintit de copilărie, simțeam totul. Am avut senzația că aveam iar vârsta de 3 ani. Cred că la un moment dat am și vorbit ca atunci. În vreme ce se întâmplau toate acestea, am dat diverse detalii și singurele lucruri care am fost întrebată erau legate de ceea ce vedeam și ce se întâmpla. Nu a fost vorba despre nicio influență venită din partea mediumului, așa cum cred persoanele sceptice. 

„Echipa mea spirituală de dincolo (formată din cei dragi care nu mai erau în viață, din îngerii păzitori) valida și confirma lucruri încă de dinainte să apuc să le spun; mediumul nota totul și urma să îmi arate ce am zis. Acea „echipă” a confirmat lucruri pe care nimeni nu le știa. Mulțumită bunicii Grace, a sufletelor vărului meu și al surorii mele, am reușit să îmi termin „călătoria”. 

Numeroase amintiri ale mele au revenit prin intermediul psihoterapiei tradiționale, altele prin terapia prin hipnoză regresivă și prin intermediul vizitelor la persoane medium. Pe măsură ce am înaintat în vârstă, m-am tot întrebat de ce nu îmi aminteam aproape nimic din perioada de când eram mică până în jurul vârstei de 12 ani. De ce nu puteam să rememorez nici măcar amintiri fericite? Mecanismul de apărare al creierului meu a intervenit și a „închis” toate „ușile”, „ascunzând” și cheile. 

Ori de câte ori cineva folosea cuvintele „molestare”/„abuz sexual” și/sau vedeam vreo emisiune despre așa ceva, mă întrebam pe dată dacă eu am trecut prin așa ceva și imediat îmi venea în minte numele agresorului meu. Atunci începeam să mă simt vinovată, furioasă și să fiu supărată pe mine întrebându-mă dacă era într-adevăr el, deși am știut dintotdeauna că așa era.”

Amintirile traumatizante au ieșit la suprafață 

Britt nu s-a ferit să dezvăluie, pentru sursa citată anterior, că a avut o tentativă de suicid și că a încercat să-și facă rău singură în perioada adolescenței:

„Tot ceea ce am sunt amintirile mele care au ieșit la suprafață, factorii declanșatori și lucruri care acum au sens pentru mine. Toate acestea mi-au fost validate și mi s-a explicat de ce mi-a fost teamă să le accept, că mă temeam de ceea ce vor crede sau vor spune ceilalți și am ales să le suprim, întrucât așa era mai ușor pe atunci. Am avut încredere în ceea ce mi s-a spus și, la fel ca alte victime ale abuzului care își cunoșteau agresorul, tot nu puteam scăpa de obsesia celui care îmi răpise inocența...

În intervalul în care toate aceste gânduri au ieșit la iveală, am ajuns într-un loc mai întunecat. Am avut o tentativă de suicid și am căutat momente în care puteam să fiu singură, astfel încât să pot face un accident de mașină sau să iau o supradoză de medicamente. Am continuat terapia și m-am adresat unui medium și unui „life coach”. 

Sinceră să fiu, mediumul spiritual a fost cel care m-a salvat de mine însămi întrucât spiritul meu devenise prea greu. „Știi că ești în viață? Știi că respiri în aceste momente?” 

Amintirile legate de faptul că am fost abuzată au ieșit la suprafață după 25 de ani, când eram însărcinată cu cel de-al doilea copil. După nașterea acestuia m-am hotărât să pornesc într-o călătorie spirituală. Era neapărat necesar să-mi protejez inima, mintea și sufletul. Cercul meu devenise mai strâns întrucât aveam nevoie să exprim adevărul, să îmi protejez spațiul și să îmi dau seama de ceea ce aveam nevoie cu adevărat și de ceea ce avea nevoie familia mea. 

Pe măsură ce m-am apropiat de vindecare și nu mai aveam nevoie de validarea venită din partea celorlalți, am început să-mi deschid mintea și să primesc mai multe mesaje intuitive...

Eram un Rac autentic întrucât mă închideam în mine când îmi simțeam amenințat spațiul vital, mă feream de lume. Când am crescut am făcut ceea ce mi s-a spus, i-am respectat pe cei mai în vârstă și nu prea îmi făceam vocea auzită. 

Am crescut într-o familie numeroasă și, dacă voiai să te faci mai bine auzit/ă, era nevoie să strigi mai mult. Eu nu am făcut așa, prin urmare de fiecare dată când nu aveam chef să vorbesc sau când simțeam că nu eram auzită, preferam să tac. Familia mea m-ar descrie ca pe o fetiță zâmbitoare și fericită, însă de fapt eu stăteam într-o „bulă” de protecție. Erau doar câteva persoane care puteau pătrunde acolo, așa că nu este de mirare că și copilul din mine nu s-a făcut auzit timp de mai multe decenii. 

În perioada adolescenței, începusem să-mi fac vocea auzită mai mult, dar până când vărul meu a încetat din viață. Era ca un frate pentru mine și stătea în locul în care mi-am dorit întotdeauna să locuiesc: în casa bunicului Ace. Tata mă ducea acolo dimineața, îmi plăcea să îmi iau rămas-bun de la vărul meu și de la surorile lui, care plecau la școală, în timp ce eu eram pe jumătate adormită pe canapea.

Eram la liceu când vărul meu a murit și atunci am început să-mi fac singură rău, să mă tai. Nu știam cum să trec peste moartea lui. M-am învinuit că nu i-am fost alături când a murit întrucât eram în vacanță cu familia mea.”

A explicat cum și-a revenit după traumele trăite

În ultima parte a confesiunii sale pentru „Love What Matters”, Britt a venit cu detalii despre tot ceea ce a ajutat-o să treacă peste traumele din copilărie și adolescență și să-și găsească un nou drum:

„Mediumul mi-a zis că nu îi poți ajuta pe ceilalți până când nu îți dai voie să simți și până când nu te ajuți pe tine însuți/însăți. Aceste vorbe m-au „trezit”. Știam că nu puteam să mă sinucid la finalul unei zile întrucât aveam două fetițe care depindeau de mine. Am un soț care mă adoră și părinți care mă vor lângă ei.

Fetele mele m-au ajutat să renasc din cenușă. Primul și cel de-al doilea copil mi-au dăruit o călătorie a descoperirii, a vindecării și m-au ajutat să trec peste anxietatea din perioada postpartum. Fiica mea cea mică m-a determinat să mă dezvolt și să mă transform. Dragostea lor necondiționată mi-a arătat dragostea de care aveam nevoie și în copilărie. Este vorba despre o dragoste diferită, pe care nu am cunoscut-o până să le am pe ele, fiecare cu personalitatea ei vibrantă.

Nu mă înțelegeți greșit, părinții mei ar fi mers până „în pânzele albe” când era vorba despre mine și întotdeauna mi-au dăruit dragoste. Au fost și sunt extraordinari. Însă în copilăria mea erau doi tineri care luptau cu diverse obstacole. Eu aveam demonii mei, despre care ei nu știau, iar eu nu înțelegeam ce se întâmpla cu mine. 

Privind în urmă, la anii de liceu, pot spune că nu o simpatizez pe fata care eram atunci. Lăsasem în urmă durerea. Notele mele nu erau pe măsura capacităților mele și m-am îndrăgostit de un băiat care m-a determinat să fac lucruri care nu îmi stăteau în fire.

Însă Dumnezeu mi-a trimis salvarea. L-am întâlnit pe cel care avea să-mi devină soț acum aproape 16 ani, m-am simțit iar iubită și el m-a ajutat să mă apropii iar de Dumnezeu. În acea perioadă, m-am simțit ghidată mai mult de ceea ce ținea de latura spirituală.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Britt Contreras (@hellogorgeousmama)

Am urmat cursurile Universității „Biola”, după ce m-am înscris iar la școală și am devenit tot mai credincioasă. Mi-am luat licența în jurnalism și mi-am găsit un loc de muncă într-o companie pe care am urât-o. Lucram acolo când mi-am început „călătoria”; ghiciți ce s-a întâmplat? Până la urmă am hotărât să ies din acel mediu ostil și să le acord mamelor mai multă susținere.  

Mi-am finalizat cartea despre călătoria mea prin universul maternității și despre cum este să fii vulnerabilă din cauza traumelor din copilărie. M-am hotărât să mă deschid mai mult și să nu mă mai rezum doar la mici grupuri de pe Facebook și să-mi fac auzită vocea acum, când mi-am descoperit și mi-am acceptat abilitățile spirituale. Pot spune că sunt mai mult o persoană spirituală decât una religioasă. Pentru mine, Dumnezeu este centrul universului, inima mea și Cel care mă ghidează alături de spirit.

Am hotărât să pun bazele „HelloGorgeousMama” și să le arăt tuturor mamelor cât sunt de minunate și că fiecare dintre noi avem un scop. În fiecare dimineață, când eram deprimată, îi spuneam primului meu copil „bună dimineața, frumoaso”. În continuare le spun fiicelor mele că sunt minunate, le iubesc și le cânt fiecăreia cântecul ei...

M-am ales pe mine însămi. Mă aleg pe mine și îmi aleg familia în fiecare zi! Aleg viața pentru că acum mă iubesc pe mine însămi. Aleg să fiu cea mai bună versiune a mea pentru mine și pentru „tribul” meu. 

Am atât de multe de spus, de făcut, trebuie să iau multe decizii, așa că ar fi păcat să părăsesc înainte de vreme această lume, fără aceste mesaje de dragoste și de iubire.

Toți avem o poveste de spus, iar călătoria noastră nu se termină; mereu învățăm, evoluăm, descoperim, ne vindecăm. Cercul potrivit o să te găsească pentru a te susține, pentru a te iubi și nu va încerca să te schimbe. Sunt precum pasărea Phoenix care s-a ridicat din propria cenușă, iar tu poți face la fel. 

Mai mult decât atât, am ochișori minunați care mă privesc, iar vocea lor va conta mereu pentru mine. Trebuie să le arăt cum o persoană poate face diferența cu un pas de bebeluș; cu un moment; cu o respirație. Călătoria noastră nu se oprește aici.”